Era un semn de la Dumnezeu, dar cine să-l fi remarcat atunci… Suntem pe drumul către consfinţirea ridicării lui Mihai Albu pe tocurile înalte, very fashion, ale fericirii, la braţul unei tinere pe care mai nimeni nu o ştie şi reţinuse doar că e frumoasă. Da, da, suntem chiar pe şoseaua către Palatul Snagov, la volan, dar atingerea destinaţiei a devenit o probă de atenţie şi nervi – noaptea este brăzdată de o ceaţă demnă de cod roşu. Nu se vede nimic la doi paşi.
Petecerea din toamna lui 2004 avea să, finalmente, strălucitoare – cu zeci de personalităţi, un naş vesel (chiar Cristi Borcea!) şi un recital de legendă al Loredanei – dar semnele Divinităţii aveau să fie uitate, peste timp.
Ceaţa.
Ea a fost prevestitoare. Aşa cum, pentru alţii, picăturile de ploaie prevestesc averi. Ceaţa a domnit peste o iubire care avea toate şansele să aibă trăsături de poveste. Atunci am auzit-o vorbind pentru prima dată pe Iulia şi mi-am spus: „Are verb!”. Dar toţi eram acolo pentru Mihai, pentru decenţa şi bunul lui gust, aşa că remarca miresei a trecut neobservată. El conta.
O revăd pe Iulia, în atelierul lui Mihai, peste doar cinci ani. Totul pare normal. Între timp, farmecul ei personal îşi găsise loc în discursul familiei, dar completa, parcă, istoria lor. Nicio bizarerie avangardistă nu-i marca imaginea. Găinile erau, deocamdată, doar bune de mâncat. Oboseala însă o desena în culori pământii. Era doar un şcolar silitor, pentru că se lupta cu tomuri de drept, pentru a-şi lua definitivatul. Aveam în faţa un viitor avocat, pesemne… Dar şi o soţie care-i delimita teritoriul în relaţiile de culise ale modei unui soţ talentat, dar nu foarte bătăios.
Dumnezeu te binecuvântează când îi ocroteşti opera! Savuram clipele în care Iulia dorea să creeze haine – discret – pentru colecţiile lui Mihai şi când îşi arăta colţii la orice pericol mediatic. Aveam să privesc superficial, însă, primul semn al schimbării. Însărcinată, Iulia avea să pozeze goală – acoperită doar cu o poşetă Albu pe post de Chanel no. 5 a la Marylin Monroe – şi mi-am zis că, poate, e mult pentru un maestru al pledoariilor la bară! Dar ce spectacol mediatic! Atunci, însă, se ivea prima crăpătură a Lucrării iubirii lor.
Iulia a vrut modă. Diplomele în drept erau destinate prafului din bibliotecă. Iar Mihai nu era pregătit decât pentru un singur creator în familie. Vremea în care acele de audienţă au început să se ridice ca la cutremur când „Alba” – identitatea cu care mă suna şi la miezul nopţii când avea ceva de spus – comenta aspru ţinutele oamenilor are ceva dulce, faţă de ce urma să se întâmple. Pentru că dorea legitimare, Iulia a ales – perfect lăudabil – să facă facultate. Modul în care şi-a dorit nu numai studii, ci şi celebritate l-a dinamitat pe Mihai. Pe deplin adaptată tabloidului, Iulia a câştigat prin şocul de a comenta pe cei mai populari oameni cu cea mai pură esenţă de noroi! Caz clasic, dacă nu chiar banal, de dobândire a celebrităţii prin asocierea în scandal cu branduri mai puternice. Or, Mihai nu dorea să se certe cu nimeni, iar prietenii să nu-l întrebe dacă plimbă găina şi…

Numai Dumnezeu poate judeca nuanţele acestui divorţ şi metamorfoza dezastrului. Chiar nu-mi doresc să ştiu exact cum şi cine a greşit mai mult – deşi am informaţii – şi, mai ales, cine vrea să folosească superbul copil în dauna celuilalt. Deşi, aş spune, Mikaela nu e copia fidelă a mamei, ci e doar forţată niţel să devină. E mult Mihai în ADN-ul ei.
Ceea ce pot amenda este felul în care Iulia, în disputa publică cu Mihai pentru programul de vizitare al fetei, se exprimă public. Vorbeşte despre propria persoană cu un ego cât Mihaela Rădulescu, Andreea Marin, Florin Călinescu, Horia Brenciu şi Loredana la un loc! Şi asta nu poate naşte decât mari derapaje psihice în clipa în care – se întâmplă! – poate pierde piedestalul oferit de televiziune şi îi rămâne să comenteze dacă are stil doar singură, în baie. E păcat de farmecul şi talentul ei. Rolul de buric al pâmântului s-a dat deja, n-am idee de ce Iulia îl revendică. Valoarea autentică, puternică, perenă nu creşte decât lângă modestie. Am citit acest lucru în ochii tuturor „bunurilor planetare” lângă care am stat.
Şi atunci, Iulia, unde eşti, pentru că ştiu că eşti mai mult decât… ceaţă!