Media – care, deseori, îşi închipuie că în spatele graniţelor sale se află întreg Universul – se frământă până la cer în legătură cu pictorialul făcut sieşi de Elena Udrea pentru revista „VIVA!”. Moralitatea se aşează în faţa cifrelor de business şi brand awareness. E firesc să avem o imagine idilizată a unui om care are o condamnare şi nu se prezintă să o ispăşească?
Să privim puţin în urmă.
Iulie 2013. Reputata revistă muzicală de peste Ocean „Rolling Stone” – o apariţie aspiraţională pentru orice iubitor de muzică şi de interviuri cu giganţii showbizului planetar – bulversează fanii şi opinia publică americană, publicând pe coperta sa imaginea „a la Jim Morrison”, sub titlul „The Bomber” a lui Dzohar Tsarnaev, unul dintre fraţii, radicalizaţi de Islam, care au pus o bombă la maratonul de la Boston, soldat cu morţi şi sute de răniţi.
Imaginea de poet avangardist a ucigaşului e completată cu subtitlul „Cum un student popular, cu un viitor promiţător, a căzut în braţele Islamului şi a devenit un monstru”.

„Rolling Stone” a polarizat incredibil fanii. Nucleul dur s-a simţit trădat şi nu s-a regăsit în imaginea lui Dzohar. Moraliştii au exclamat: transformaţi într-un erou aspiraţional pentru tineri un criminal! Curioşii fără scrupule au replicat: e bine să ştim povstea, aşa cum este, pentru ca tinerii să înţeleagă capcanele unei vârste delicate în mileniul trei!
Mercenarii au strigat acuzator: vreţi să creşteţi tirajul cu bombe de tabloid! Foame de bani!
BBC titrează fără ocolişuri: „Rolling Stone” apără criminalul din Boston.
USA Today are o privire de ansamblu: priviţi istoricul revistei! Au avut mereu păreri politice caustice. În 1970, celebrul criminal Charles Manson a fost copertă la „Rolling Stone”.
Rezultatul?
Să ne întoarcem la cifre. La chioşcurile de presă, revista a avut o dublare de vânzari. Dar doar cinci la sută din tiraj era la vânzare directă, restul erau abonamente. Impactul asupra tirajului a fost, in ansamblu, mediocru.
Prestigiul a fost făcut bucaţi în mare parte.
A meritat?
Păstrând proporţiile, „VIVA!” nu pune pe copertă un criminal, dar condamnarea Elenei Udrea există şi pentru publicul de la chioşc, fuga ei e privită cu ură, în proporţii considerabile.
„Rolling Stone” îl etichetează ca monstru în prima frază. Apariţia Elenei Udrea este aseptică politic. Ar fi fost măcar de pomenit statutul doamnei de pe copertă.
VIVA! este însă un brand aspiraţional de 20 de ani, cu petreceri glamour, coperte râvnite de toate vedetele şi o ţintă predilectă a agenţiilor de publicitate care mai cred în print şi în presa glossy.
În anul în care agenţii de publicitate îşi închid porţile pentru ca toţi să meargă la mitinguri „anti”, la ce să ne aşteptăm?
Să nu uităm însă că rămânem o naţie de ipocriţi care solicită cu vehemenţă personaje curate şi anvergură în presa dedicată vedetelor, iar când acestea sunt oferite, efectul public este mai mic decât o jumătate de ştire cu Bianca Drăguşanu.
„VIVA!”. Ce are de câştigat? Exemplare vândute în plus? Da. Şi cam atât. Brand awareness? Mi-e teamă că publicul nou nu face parte chiar din pedigree-ul revistei.
Ce are de pierdut? O pătare a imaginii? În parte, da, dar memoria publică e scurtă şi la petrecerea „VIVA!” de anul viitor, vedetele se vor înghesui cu aceeaşi verva.
Criteriile morale? Sunt acolo unde merităm. Acolo unde singuri le plasăm.
Concluzia? E o lovitură. Cu pierderi colaterale.