EVENIMENT DE SENZAŢIE LA ROMEXPO! Pregăteşte-te!

Cosmetics Beauty Hair este, de 20 de ani, cel mai important eveniment din România, în domeniul frumuseţii.
Tradiţia trebuie combinată cu elemente noi, moderne, prin urmare, între 26 şi 29 septembrie, în paralel cu expoziţia, se organizează a patra ediţie a Zilelor Internaţionale ale Frumuseţii!
Masterclass-uri, ateliere gratuite şi demonstraţii cu TOT ce este nou în universul Beauty!
E pentru profesionişti, dar şi pentru amatori pasionaţi! Avem de învăţat!
Nu lipsiţi! Ne vedem acolo!

Echilibru şi iubire – de la Carmen Mureşan la Carmen Harra

Ideea că trăim în graniţele unei singure vieţi este doar o chestiune de matematică demografică sau de lipsă de viziune. Inchideţi ochii şi priviţi pe drumul de întors al anilor. Vedeţi? Dumnezeu ne-a dat şansa – poate tocmai în compensaţie pentru gândul frustrant al lui Sartre, că suntem istoria unui final trist previzibil – să succedăm mai multe feluri de a trăi şi de a iubi în decursul singularei noastre serii de respiraţii. Felurile diferite de a trăi nasc nostalgia: pentru unii, imaginea idilică a anilor de adolescenţă fără griji şi cu prietenie necondiţionată, în faţa maturităţii intereselor rapace. Pentru alţii, gândul irepresibil al tinereţii, cu avântul şi patosul ei, când crepusculul vieţii îşi arată limitele.
Există însă şi ceva mai mult. O forţă interioară uriaşă care le permite unora să trăiască existenţe cu totul diferite, ca o redefinire majoră a vieţii, legate doar de sentimente ce nu mor. In termenii lumii moderne, se numeşte reinventare. Mai exact, o nebunească aruncare de zaruri la ruleta destinului. Curaj la superlativ. De câte ori nu v-aţi surprins scrutând viitorul, de teama schimbării. Suntem în ţara în care modificările fundamentale în viaţă – alt oraş, altă meserie – nu se poartă. Se pune la încercare instinctul de conservare şi… atât. La noi, mămăliga nu prea face explozie.
Să trăieşti succesul, schimbând totul? O chestiune de guvernare divină! şi motivul pentru care îi admir pe cei care au făcut-o.
Carmen Harra este printre cele mai fabuloase modele, la ora pariurilor de viaţă. Martorii anilor ‘80 o reţin ca o voce impusă în muzica românească. Carmen Mureşan. Trio Expres a fost brandul pe care Carmen l-a condus cu pasiunea cu care a crezut mereu că vocea este menirea vieţii ei. Chemarea pentru care merita orice sacrificiu. Si în anii în care muzica uşoară a fost liderul inimilor melomane, Carmen Mureşan a avut parcursul său bine conturat. O plăcere irepresibilă o făcea să se apropie de divinaţie, de talentul de a căuta viitorul în semne, dar nu părea a fi decât o pasiune ce colora ceasurile de relaxare. Decembrie 1989 ar fi trebuit să aducă un atu în plus pentru o Carmen Mureşan cu trup apetisant.
Istoria avea să se scrie altfel. Temeliile noii industrii a show-business-ului au fost aşezate pe trupul sugrumat fără rost al muzicii uşoare şi zeci de cariere, zeci de voci perfecte au ajuns în faţa unui spectrului incredbibil al finalului, în plină tinereţe. In sufletele a generaţii excepţionale de artişti s-a născut frustrarea incapacităţii de a înţelege ceea ce nu era de înţeles şi nu foarte mulţi au avut forţa uriaşă de a găsi drumul. Reinventarea. Calea de a fi ascultaţi şi difuzaţi si în noua eră.
Unicitatea lui Carmen este că, înainte ca această revoluţie să frămînte atâtea vieţi, cu o uimitoate, intuiţie, a putut să schimbe TOT.
Tara. Profesia. Limba. Statutul social. Averea. Numele!
Cea mai radicală schimbare de destin.
Curajul nebunesc din “Totul sau nimic” a învins, pentru că a fost iubire, a fost încredere, a fost devotament.
Umărul ferm şi iubitor al unui bărbat de succes care a divinizat-o a fost doar imboldul pentru ca visele muzicale ale lui Carmen Mureşan să fie puse în cui şi cealaltă Carmen, Carmen Harra, să explodeze, cu îndrâzneţele viziuni despre viitor. O Americă întretăiată de milioane de idei, dar cu aceeaşi obsesie pentru karmă şi destin. Adică un teren fertil pentru un spirit viu, ale cărui previziuni au adus-o lângă Hillary Clinton şi alte personalităţi ale Panteonului american. Carmen, artista care bătea mii de kilometri pentru a cânta publicului din România pe orice scenă, poate privi orizontul la New York sau în Florida, de la fereastra propriului succes.
Umbra a venit atunci când soţul a plecat mult prea devreme către cele sfinte, iar fericirea, cercul perfect s-a rupt… Pentru totdeauna, căci Carman nu şi-a mai refăcut viaţa. Dar încercările sunt date pentru a fi împărtăşite – ea poate vorbi acum despre iubire şi despre împlinire, atât din perspectiva celui care a avut-o, cât şi din cea a celui care ştie ce poate pierde.
Intre alb şI negru, Carmen Harra a atins echilibrul şi, pentru a fi completă, se întoarce, ca o joacă, la muzică. Ajunsă astăzi pasiunea care dă culoare vieţii.
Lecţia acestei vieţi este grăitoare – înainte de a da verdicte în privinţa destinului nostru, suntem siguri că am scurtat orizontul şi nu am îndrăznit să mergem până la capăt? Avem idee daca nu cumva nu am avut curaj să ne găsim împlinirea în nebunia de a schimba tot? Nu cumva nu l-am întrebat suficient pe Dumnezeu dacă ne este îngăduit să visăm şi imposibilul?
Totul stă doar în mâinile noastre.

Povestea unui atlet al fericirii: Daniel Balaciu

Performerul isi priveste cele doua trofee din casa si stie ca asta inseamna sa fii fericit.
Premisele erau excelente de la inceput. Ajunsese la 11 ani in presa – pe atunci comunista – ca fiind o mare speranta a sahului! Copilul privea catre piese si nu in camera, cu acea discretie care il defineste. O minte stralucita, care a iubit de mic miscarea. Fotbalul. Alerga 12 ore pe zi, si visa departe, desi pleca de la o realitate deloc roz, alaturi de cinci frati. Invatand strategiile turnului si a nebunului la lumanare.
Ambitia copilului trecut prin clipe grele e insa nemasurata. A gasit bani din fondul clasei pentru a cumpara echipament echipei si a inceput a adune trofee!. Sportul era ca aerul pentru el. Si a crescut pentru el, prin el. Sahul a ramas o pasiune, cu care mai castiga cate o cupa in competitii ale ministerului de interne. Fotbalul l-a transformat intr-un arbitru de elita, iubit in Timisoara si respectat chiar de glorii ca Iosif Rotariu.
Balaciu Daniel a ales, insa, altfel decat multi s-ar fi asteptat. Fotbalul putea sa mai astepte, pentru ca soarta, iubirea l-au adus in fata celui mai important meci al vietii: rolul de tata.
Daniel priveste cele doua trofee: Chantal si Celine. Fiicele sale, pentru care a lasat cariera deoparte si a devenit tatal perfect, traind cu patima fiecare zi a cresterii fetitelor, chiar daca ele aduceau bucurie sau momente delicate. Le viseaza campioane la handbal.
Rar intalnesti un barbat care pune, deasupra orgoliilor profesionale, dincolo de el, cauza copiilor sai. Atunci cand pui ceva maret dincolo de fiinta ta, aceasta este definitia fericirii! 🏆

De la Dobrin la Balaci şi înapoi. O Românie mai mică, mai urâtă.

Tablourile aceluiaşi eveniment funebru se suprapun, ca o hârtie de turnesol. Adevărul ieşit la iveală este ceea ce doare chiar mai mult decât dispariţia unui contemporan uriaş.
26 octombrie 2007. Fotbalul românesc deplânge, la unison, disparţia unuia dintre rarisimele sale genii: Nicolae Dobrin. Piteştiul în haine negre îşi poartă pe ultimul drum, poate, cel mai iubit fiu din ultima sută de ani. Anvergura unui personaj istoric a impus prezenţa celor care l-au iubit. La căpătâiul celebrului Gâscan s-au aşezat, cu ochii inundaţi de lacrimi, actorii Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache. Ilie Balaci e acolo. Răpus de durere, poetul Adrian Păunescu. Firescul omagiu din partea lui Mircea Sandu, fotbalist din aceeaşi generaţie si preşedinte ale federaţiei. În trombă, printre nori de colb, a apărut preşedintele României, Traian Băsescu, la umbra unei coroane de flori. Gica Dobrin, femeia vieţii marelui dispărut, combina în suflet durerea imensă a despărţirii cu mândria că România, de la structurile de stat până la cele sufleteşti, profunde, consfinţeşte rolul lui Dobrin întru frumuseţe şi unicitate.

11 ani mai târziu…
22 octombrie 2018. Fulegătoare, prematură şi nemeritată moarte a celui asemuit, ca importanţă istorică, cu Dobrin, şi, ca talent, cu Gică Hagi. Ilie Balaci, “Minunea Blondă”, a venit la Craiova pentru a se despărţi de lume. Hagi, Gică Popescu, Lupescu, Răducioiu, Piţurcă, plus colegii generaţiei Craiova Maxima – cei încă vii – sunt lângă sicriul său. Bănia freamătă, suporterii şi nu numai inundă străzile. A mai plecat unul cu care ne mândream.
Oglinda este nemiloasă, însă, la distanţa deceniului trecut. Marile figuri culturale lipsesc… şi nu pentru că nu l-ar fi iubit pe Balaci, ci pentru că anii 60-70-80 au presupus o fraternitate a oamenilor de spirit cu sportivii şi s-au legat prietenii care, astăzi, sunt imposibile. Azi, cele două lumi sunt despărţite de o prăpastie financiară, de educaţie şi culturală. Moral, fotbaliştii de azi sunt prea jos. Artişii sunt mai manierişti, dar au şi dreptate: fotbalul parcă nu mai e frecventabil. Poezia fotbalului rămâne la stadiul de folclor. Ar fi putut veni cei care l-au iubit pe Dobrin şi Balaci din generaţia veche, dar cei mai mulţi au murit. Îl aşteptau pe Ilie dincolo.
Statul român? Prezent doar prin onoruri militare şi salve de tun. Genul preşedintelui Iohannis nu rezonează cu fotbalul. Nici măcar un mesaj pe Facebook nu a fost transmis. Iohannis iubeşte tenisul şi, încă sperăm, valorile, deşi despre Balaci nu a ştiut să spună un cuvânt.
Rămâne, egală cu ea, elita fotbalului. Ei, cei care au trăit prin ei, dar şi prin valorile trecutului, magia reală a gazonului, au fost acolo.
Doar ei, pentru că preşedintele de federaţie, Răzvan Burleanu, nu se putea afişa lângă Lupescu şi Hagi. Nu e al acestei lumi, dar nici nu se străduieşte să fie. Poate că aceste glorii ar trebui să treacă mai degrabă în istorie, ca să-l lase cu proiectele sale financiare.
Ce Românie e aceasta? Una mai mică, mai urâtă. Centenară. Dar mai urâtă.

Incredibila aventură în lumea diamantelor, cu Kara!

Amintirile au o strălucire dacă se reflectă în faţetele unui diamant. Ea, femeia vieţii tale, este un diamant. Trebuie să o ocroteşti, să o faci să strălucească şi să-i aduci aminte mereu de ce este, ca orice diamant, unică.
Peste câteva zile, vor fi zece ani. Da, chiar zece ani de când, în faţa lui Dummezeu, la Ierusalim, ne-am căsătorit. Şi au urmat zece ani în care iubrea s-a şlefuit, ca o piatră preţioasă mereu pusă în lumină.
Vreau să pregătesc ceva special. Iar aici, soarta îţi scoate mereu în cale oamenii care să facă totul strălucitor. Totul e să-i vezi.
L-am văzut şi l-am apreciat pe Husseyin Kara. Artistul diamantelor. Am aflat de la Denisa Nechifor că povestea lui începe acum 30 de ani într-o manufactură de bijuterii, fără tehnologie evoluată, unde mâinile făureau arta. A ştiut că bijuteriile vor fi întotdeauna o podoabă de nepreţuit, dar şi o investiţie sigură, aşa că a decis să aducă aceste simboluri ale prieteniei în ţările europene.
Astăzi, Huseyin este proprietarul celui mai mare showroom de diamante din Romania, Kara Diamond. Situat în vecinătatea parcului Kiseleff, pe strada Ion Mincu, într-o clădire ce păstrează amintiri din perioada interbelică.

O întâlnire cu Huseyin în atelierul său nu este nici pe departe genul de meeting în care cineva îţi vinde ceva şi atât. Orice om are energia sa, piatra care-i aduce efecte pozitive în viaţă, iar un diamant, bunăoară, nu e ales dacă e mare, mic, scump sau ieftin. El trebuie să fie pe potriva sufletului celei sau celui care îl poartă. Husseyin Kara te ajută să alegi forma, greutatea, culoarea – amănunte fascinate AICI – şi apoi, alegerea tăieturii.
Important? Foarte. E un element definitoriu în desăvârşirea frumuseţii diamantului. Degeaba avem un diamant frumos din punct de vedere al culorii, mărimii şi al clarităţii dacă este tăiat şi şlefuit greşit.
Uite cum se face!

Preţul corect al diamantului este ales folosind ca sistem de referinţă Rapaport list, documentul internaţional destinat comercianţilor de diamante. Amănunte aici.

O aventură în lumea strălucirii. Mulţumesc pentru iniţiere!

Destinul frumos al omului nu are nevoie de reflectoare pentru a face bine: Violeta Calcan

Dincolo de toate zgomotele de fond ale războiului politic, România merge înainte. Dacă vă întrebaţi cum e posibil, câtă vreme actorii principali par să fie concentraţi mai ales pe luptă, ei bine, cheia e una singură şi rămâne valabilă până în veacul vecilor.
Oamenii.
România are o forţă tăcută, de multe ori invizibilă, de oameni eficienţi, serioşi, dispuşi la orice efort pentru a-şi face datoria. Şi aici mă refer la aparatul de stat, nu în sfera privată, unde criteriile sunt mai simple.
Această introducere aparent pompoasă, dar foarte grăitoare, este despre un om valoros care şi-a dedicat viaţa statului român. Şi pe care o consider prietenă pentru că i-am admirat mereu capacitatea de a vedea drumul scurt în numeroasele hăţişuri ale luării unei decizii prompte şi corecte.
Am cunoscut-o pe Violeta când se afla la Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, sub conducerea lui Vasile Dâncu. Şi cheia încheierii unor acţiuni de promovare pentru valorile româneşti, pe care le-am făcut, a stat şi în priceperea ei.

Peste ani, am regăsit-o pe Violeta Calcan (aici, împreună cu Oana la Bologna) în calitate de Consul al României la Bologna, alături de Consulul General Daniela Dobre. Am văzut cât de complexă e munca unui consul pentru o zonă a Italie unde sunt zeci de mii de români. Şi mi-am dat seama că, deseori, acolo unde nu e o ştire se ascunde strădania unor oameni de a aduce normalitatea.
Felicitări, Violeta!

Noutăţi de ultimă oră despre “Cosmetics Beauty Hair” 2018!

Cel mai important târg din România adresat frumuseții are loc între 27-30 septembrie într-unul din noile spații expoziționale pe care Romexpo le-a inaugurat în toamna anului trecut – Pavilionul B2.
Ediția din acest an adună peste 100 de firme participante, din țări precum: Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Pakistan, Republica Moldova, România, Rusia și Spania.
Prin inițiativele noastre vom oferi profesioniștilor din domeniul beauty professional, un excelent mod de a-și îmbogăți cunoștințele. Mai mult de atât, produsele oferite la prețuri promoționale pe durata târgului, dar și posibilitatea de a găsi noi distribuitori sau de a încheia parteneriate strategice, sunt doar o parte din avantajele oferite de ediția din acest an.
Vizitatorii, fie că provin din rândul specialiștilor sau din cel al publicului larg vor avea parte de o serie de surprize și oferte inedite.
În cadrul evenimentului, Romexpo împreună cu Beauty One și Atelierele ILBAH organizează cea de-a doua ediție a evenimentului “Zilele internaționale ale frumuseții”.
Pe durata celor patru zile ale târgului vă propunem o serie de masterclass-uri, demonstrații și ateliere gratuite susținute de make-up artiști, hair-styliști, esteticieni și cosmeticieni recunoscuți la nivel național și internațional.
În 27 septembrie, ROMEXPO împreună cu Rouge Media va organiza Make-up Forum Marvel vs. DC Comics, iar în 30 septembrie Concursul Bridal Look.
Tot în cadrul Make-up Forum, în sala Titulescu se vor ține cursuri de make-up exclusiv pentru specialiști, susținute de traineri de renume.
Și dacă vă gândiți că numai doamnele vor fi cele răsfățate la COSMETICS BEAUTY HAIR.
, vă înșelați!
La standul lui Bărbosul Prietenos se vor desfășura o serie de evenimente de hairstyling adresate domnilor.
Ediția de anul trecut a atras peste 10.000 de vizitatori, între care numeroși specialiști interesați, cu precădere, destabilirea de noi oportunități și contacte de afaceri, dar și de noutățile și ofertele prezentate de firmele expozante.

Program de vizitare:
27-29 septembrie 2018, între orele 10:00 – 18:00.
30 septembrie 2018, între orele 10:00 – 16:00.
Costul unui bilet este de: 20 lei/zi pentru adulți și studenți. Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilități și persoaneleinstituționalizate beneficiază de intrare gratuită.

Elena Udrea pe coperta “VIVA!”. Ce va rămâne? Şi un precedent american.

Media – care, deseori, îşi închipuie că în spatele graniţelor sale se află întreg Universul – se frământă până la cer în legătură cu pictorialul făcut sieşi de Elena Udrea pentru revista “VIVA!”. Moralitatea se aşează în faţa cifrelor de business şi brand awareness. E firesc să avem o imagine idilizată a unui om care are o condamnare şi nu se prezintă să o ispăşească?
Să privim puţin în urmă.
Iulie 2013. Reputata revistă muzicală de peste Ocean “Rolling Stone” – o apariţie aspiraţională pentru orice iubitor de muzică şi de interviuri cu giganţii showbizului planetar – bulversează fanii şi opinia publică americană, publicând pe coperta sa imaginea “a la Jim Morrison”, sub titlul “The Bomber” a lui Dzohar Tsarnaev, unul dintre fraţii, radicalizaţi de Islam, care au pus o bombă la maratonul de la Boston, soldat cu morţi şi sute de răniţi.
Imaginea de poet avangardist a ucigaşului e completată cu subtitlul “Cum un student popular, cu un viitor promiţător, a căzut în braţele Islamului şi a devenit un monstru”.

“Rolling Stone” a polarizat incredibil fanii. Nucleul dur s-a simţit trădat şi nu s-a regăsit în imaginea lui Dzohar. Moraliştii au exclamat: transformaţi într-un erou aspiraţional pentru tineri un criminal! Curioşii fără scrupule au replicat: e bine să ştim povstea, aşa cum este, pentru ca tinerii să înţeleagă capcanele unei vârste delicate în mileniul trei!
Mercenarii au strigat acuzator: vreţi să creşteţi tirajul cu bombe de tabloid! Foame de bani!
BBC titrează fără ocolişuri: “Rolling Stone” apără criminalul din Boston.
USA Today are o privire de ansamblu: priviţi istoricul revistei! Au avut mereu păreri politice caustice. În 1970, celebrul criminal Charles Manson a fost copertă la “Rolling Stone”.
Rezultatul?
Să ne întoarcem la cifre. La chioşcurile de presă, revista a avut o dublare de vânzari. Dar doar cinci la sută din tiraj era la vânzare directă, restul erau abonamente. Impactul asupra tirajului a fost, in ansamblu, mediocru.
Prestigiul a fost făcut bucaţi în mare parte.
A meritat?
Păstrând proporţiile, “VIVA!” nu pune pe copertă un criminal, dar condamnarea Elenei Udrea există şi pentru publicul de la chioşc, fuga ei e privită cu ură, în proporţii considerabile.
“Rolling Stone” îl etichetează ca monstru în prima frază. Apariţia Elenei Udrea este aseptică politic. Ar fi fost măcar de pomenit statutul doamnei de pe copertă.
VIVA! este însă un brand aspiraţional de 20 de ani, cu petreceri glamour, coperte râvnite de toate vedetele şi o ţintă predilectă a agenţiilor de publicitate care mai cred în print şi în presa glossy.
În anul în care agenţii de publicitate îşi închid porţile pentru ca toţi să meargă la mitinguri “anti”, la ce să ne aşteptăm?
Să nu uităm însă că rămânem o naţie de ipocriţi care solicită cu vehemenţă personaje curate şi anvergură în presa dedicată vedetelor, iar când acestea sunt oferite, efectul public este mai mic decât o jumătate de ştire cu Bianca Drăguşanu.
“VIVA!”. Ce are de câştigat? Exemplare vândute în plus? Da. Şi cam atât. Brand awareness? Mi-e teamă că publicul nou nu face parte chiar din pedigree-ul revistei.
Ce are de pierdut? O pătare a imaginii? În parte, da, dar memoria publică e scurtă şi la petrecerea “VIVA!” de anul viitor, vedetele se vor înghesui cu aceeaşi verva.
Criteriile morale? Sunt acolo unde merităm. Acolo unde singuri le plasăm.
Concluzia? E o lovitură. Cu pierderi colaterale.

Ramanem fara zei, in anul 100. La moartea lui Dumitru Farcas.

Ne pierdem sufletul. Zi dupa zi.
Astazi, a plecat catre cer un simbol al Romaniei cu spatele drept. Fara compromisuri. Fara indoieli. Patriotism pur. Romania in starea ei ideala.
Dumitru Farcas.
O viata atat de fireasca pentru un geniu romanesc. O viata normala, fara farafastacuri mondene. Doar dedicare pana la uitarea de sine, pentru muzica si Romania.
Daca nu ati vibrat macar o data cand taragotul maestrului Farcas a ridicat clipa catre infinit, ar trebui sa va intrebati daca sunteti romani doar in pasaport.
Moartea lui Dumitru Farcas mi-a creat un deja-vu. A fost ca la Doinea Cornea, simbolul rezistentei ca natiune. A fost si ca la Cristian Topescu, vocea celor mai inaltatoare momente de mandrie ale secolului trecut.
Vibratie nationala? Macar putina vibratie nationala?
Nu.
Iohannis, Dragnea, Dragusanu, Untold, Daea, porci, Crudu.
Actualitatea, mai ales efermera.
Si atunci, va intreb: nu credeti ca destinul ni-i ia pe Cornea, Topescu, Farcas in 2018 si Dumnezeu stie ce-o urma, tocmai atunci cand implinim 100 de ani, ca lectie pentru aceia care nu-si respecta trecutul si nu isi merita viitorul?

Don Vito. Locul in care mananci si te simti ca-n Italia.

Marturisesc: sunt vinovat.
Ador mancarea italiana. Si nu e loc pe lumea asta, unde sa fi calcat, sa nu fi testat – dincolo de bunatatile autohtone – si un restaurant cu parfumul etern al mirodeniilor, bucatariei, aromelor, surprizelor de la “cucina italiana”. De ce Italia? Pentru ca este, in ciuda a ceea ce pare previzibil si liniar – pizza, paste, bistecca, fructe de mare -, gastronomia cu o mie de fete: ale fiecarei mici localitati, unde apare o noua versiune minunata a ceva ceea ce credeai ca stii. Din mana unei bucatarese grozave.
Asta am trait de Pasti la Sorrento si in imprejurimi.
Si de aceea ne-am intors in vara in Italia, dar la Bologna.
E Italia inimii Oanei.

Ne opresc insa multe angajamente, pentru a ajunge mai des acolo. Cei care urmaresc canalele noastre de socializare descopara ca, regulat, ne intoarcem intr-un loc unde savoarea E CA ACOLO. Unde eu nu ma satur de o porte de gamberetti e cozze, ca o simfonie fresh de gusturi, sau de o bistecca piemonteza, cuceritoare.
Trattoria Don Vito.
In locul apropiat de Piata Amzei, mai e ceva care efectiv creeaza iluzia unei “Italii la noi acasa” – muzica de aur a anilor ’80, cu Ricchi e Poveri, Umberto Tozzi, Toto Cutugno, Al Bano si Romina sau Celentanto. Si imaginile lui Mastroianni sau Alberto Sordi de pe pereti.
Unic!
Nu aveti cum sa nu incercati!