Ce se întâmplă când trezeşti un copil care visează?

Între lacrimi, se naşte, irepresibil, şi învinovăţirea celui a îndrâznit să frângă stropul de speranţă. Şi sunt vremuri în care copilului asta-i mai rămâne, doar visarea.
Andreea Bălan este cel mai ambiţios prototip al unei generaţii de copii-minune cu care s-a îmbogăţit industria muzicală. Între toate Andreele, Cleopatrele, Risteii şi Nonii post-decembrişti, apriga ploieşteancă îşi apără teritoriul cu impetuozitate, chiar şi atunci când cel care îl invadează este chiar tatăl ei, Săndel – recent surghiunit de la viiitoarea nuntă a fiicei şi primit foarte târziu, după multă analiză interioară, să-şi vadă nepoata proaspăt născută. Pentru persoanele cărora Dumnezeu le-a hărăzit părinţi rupţi din Rai, gestul pare un sacrilegiu, acompaniat de dojane inspirate din păunescienele „enigmatici şi cuminţi”.
Lumea e plină însă de părinţi ghidaţi după principiul „eu te-am făcut, eu te-omor”. Aceştia provoacă mari drame personale copiilor care, ca în cazul Andreei Bălan, îşi pun la bătaie anii dedicaţi păpuşilor pentru a deveni vedete – produse de succes, mai exact -, iar la ceasul maturizării, când vor să preia fructele financiare ale strădaniei lor, descoperă că tatăl manager a folosit banii în scop personal, fără măcar să fi informat progenitura că i-a golit conturile.
Şi nici nu vă puteţi imagina cât capital a lăsat în urma sa proiectul Andre, definit ca fenomen popular, deşi a durat fix doi ani de zile!
Alţi copii – la vederea deposedării de munca lor – cad în depresie, mai puţin o Andreea bătăioasă ca o grenadă în plin teatru de luptă, care n-a înghiţit scuza lui Săndel – cum că, în calitate de compozitor al nemuritoarelor refrene „Liberă la mare” şi „Moşule, ce tânăr eşti”, avea mai multe drepturi asupra finanţelor familiei – şi a promis că va plăti poliţa. Mai ales când – efectiv devastată de trădarea unui Keo pe care-l vedea bărbatul ei pe viaţă – a descoperit, prin intermediul unor cărţi motivaţionale, că o copilărie netrăită la vremea ei, pe motiv de muncă asiduă pe scenă, poate face un adolescent să piardă etape importante ale maturizării. Iar, mai târziu, să nu ştie când trebuie să muncească şi când să iubească. Şi iubitul să se dedea la o Misty mult mai versată.

O dată pusă vina în cantităţi industriale pe capul lui Săndel – pe post de exploatator al anilor de candoare -, pasul către primele mărturii publice despre bătăile încasate de Andreea de la omul care încurca rolul de manager cu cel de tată a fost mic. Şi uşor de făcut. Săndel mărturiseşte în culise, cu chip terifiat, că mai mult de o ciufuleală n-o fi fost – căci, zice el, e greu să struneşti un copil ca să fie un performer. Dar şi atât ne e suficient. O dată ce ai ridicat mâna asupra lui, copilul are dreptul să hiperbolizeze umbra ta, ca părinte, şi să te transforme în balaur.
Ai greşit.
Scuzele sunt tardive, iar momentele unice de care fiica te văduveşte, inclusiv refuzul plăcerii nebuneşti de a fi bunic, nu le mai dă nimeni înapoi. Preţul plătit e aproximativ egal.
Săndel Bălan se poate obişnui cu ideea: poate urmări nunta la TV, sigur se va transmite. Şi-a pierdut fiica pe vecie. Andreea Bălan e o fire foarte tăioasă şi neiertătoare, adică acea combinaţie care a ajutat-o să ajungă departe în show-business. Şi dacă tatăl s-a întrebat, de zeci de ori poate, unde a greşit, ar trebui să ştie adevărata lui dilemă hamletiană – a fi sau a nu fi… prieten cu copilul tău?