Arhive etichetă: adrian paunescu

SERGIU NICOLAESCU – ULTIMUL INTERVIU

Acum doua saptamani, mi-am schimbat aparatul telefonic si am observat ca am mii de numere in agenda, pe care trebuie sa le transfer. Am privit in graba agenda, pentru a vedea de ce numere as putea sa scap. Am simtit o apasare, cand am descoperit ca ii mai pot suna pe Stefan Iordache, Nicu Constantin, Adrian Paunescu, Gheorghe Dinica…
PE SERGIU NICOLAESCU…
…cu care m-am revazut pe 10 noiembrie 2012. Aveti marturia AICI. Nu aveam de unde sa stiu ca ora petrecuta alaturi de marele regizor va fi ultima din seria noastra de semne de pretuire, din ultimii 15 ani.
Am inceput rau relatia cu Sergiu Nicolaescu. Un redactor de la „VIP” a scris in 1996 ca Nicolaescu a omorat un om cu masina. Reportajul avea pacatul de a-i lipsi dovada decisiva. Ca un vulcan, Sergiu Nicolaescu ne-a actionat in judecata, cerand daune de UN LEU. Dupa trei ani in care relatiile au fost reci si in care procesul era pe muchie de cutit, Sergiu Nicolaescu a admis sa renunte la proces, cu conditia ca omul care scrisese sa vina la el, sa se uite in ochii sai si sa recunoasca greseala.
Ceea ce s-a intamplat. Impresionanta proba de demnitate.
De la faza de tribunal am trecut la cea de stima reciproca in 2002, cu ocazia unei emisiuni minunate a lui Radu Moraru, cu o linie de invitati istorica: Gheorghe Dinica – Sergiu Nicolaescu – Ion Besoiu. Am spus atunci ceva m-a facut sa-i intru la inima. „Bucurati-va in fiecare zi de marii artisti ai Romaniei, nu-i denigrati. Altii nu mai avem.”

M-a felicitat ulterior si apoi, cu precizie de metronom, acceptat orice invitatie mediatica pe care i-am propus-o de atunci, de la „VIP”, Europa FM si Antena 2.
Nici acum nu cred ca pe 10 noiembrie 2012 a fost ultima. Este insa ultimul interviu cu Sergiu Nicolaescu. L-am invitat sa vorbeasca despre Gheorghe Dinica si, asa cum ati vazut in reluarea propusa azi, 3 ianuarie 2013, de Antena 2, a vorbit frumos.
In pauze, insa, nu m-am dezlipit de el. De Nicolaescu. De obicei, ies din studio, de data aceasta, ceva m-a tinuit langa el.
L-am simtit, pentru prima data in viata sa, RESEMNAT. Aproape total.
Iata ce am discutat in particular cu maestrul.
„Domnule Brancu, am stat in politica atat vreme cat am crezut ca se poate schimba ceva. Nu, acum stiu, nu se poate schimba NIMIC. Degradarea politicii este iremediabila. Nu mai vreau sa-mi pierd ultima perioada a vietii intr-o cauza total pierduta.”
Cine banuia ca mai erau doar doua luni?
Si in cinematografie? Avea doua proiecte care i-au adus scantei in ochi. „Vreau sa fac un film despre sfarsitul Maresalului Averescu. Va rog sa cititi povestea lui, este extraordinara. Si merg mai departe cu scenariul pe care mi l-a dat Vadim Tudor, Candele de zapada.”
Cinematografia nu le va mai avea insa, in arhive. Ultimul artist care a mizat pe identitatea istorica a Romaniei a plecat dintre noi.
Si cu generatia tanara, cu care s-a razboit atat de des? „Sunt foarte mahnit, domnule Brancu. Nu inteleg de unde atata ura si aroganta din partea unor regizori, talentati, dar care vorbesc cu o emfaza teribila, desi au facut 2-3 filme in viata lor. S-a inventat o morisca periculoasa. Faci un film, apoi te plimbi pe la zeci de festivaluri in strainatate cu el si astfel, castigi puncte pentru un nou proiect. Dar cine se poate compara cu zecile de milioane de spectatori de aici, din tara, pe care ii am? Ce e oare mai important? E urata lumea, domnule Brancu, tot mai urata…”
Tragedia este ca un om care a tinut sa dea frumusete acestei lumi urate a plecat.
Nu stiu cum e pentru voi, dar pentru mine, „Osanda” este in Top 3 filme romanesti din toate timpurile. „Mihai Viteazul” este Numarul 1 ca film istoric. „Nea Marin” este in Top 3 comedii romanesti. Si nimeni nu va mai face la noi filme de actiune ca el, Sergiu Nicolaescu.
Caut din nou in agenda telefonica si dau din nou de ei. De nemuritori. Nu am sa-i scot din memoria telefonului. Pentru ca ei sunt in continuare acum, aici.

Acum un an… eram acasa la Adrian Paunescu! Un text pentru voi.

Dramatica despartirea de marele poet. Romaniei ii lipseste suflul fara el. In afara minunatului proiect numit Premiile Flacara lui Adrian Paunescu, Andrei si Ana Maria editeaza un aceasta saptamana un numar marcant de aniversara. Ar fi implinit 68 de ani.
Pentru ca sunt onorat ca s-au gandit la mine, pentru a publica un material in aceasta editie speciala, va ofer aici textul pe care l-am oferit Anei Maria pentru publicare. Va invit cu toata caldura sa cautati revista si sa o pastrati in colectia dvs. de aur.

Adrian Paunescu traieste in mintea mea.
Nu, nu e un cliseu de opereta. Meseria mea este sa aduc pulsul zilei in ochii publicului interesat de profilul privat al oamenilor cunoscuti. Misiunea subsemnatului este insa aceea de a aduce adevarul si autenticitatea valorii in prim-plan. Lumea in care actionezeste insa cumplit de redundanta. De ani de zile, simt, cel putin lunar, nevoia unei guri de aer. Simt nevoia de aduc in studio valoare, geniu, putere interioara remarcabila.
Atunci, il sun pe Adrian Paunescu. Cu gentiletea-i nemasurata, poetul aparea degraba langa mine. Si totul, in acea emisiune, capata dimensiunea unei emotii incomparabile. Atent la efectul cuvintelor sale, Adrian Paunescu telefona mereu a doua zi, pentru a sti audienta.
Adrian Paunescu e cartea mea norocoasa. Nimeni nu stie ce voi marturisi acum. Acum aproape doi ani, intr-o noapte bantuita de cifre, presat de nevoia teribila a oricarei televiziuni de a face audienta, am fost sfatuit cu insistenta sa invit marile nonvalori
ale zilei. Sa capitulez.
Am spus: „Stop!”.
A doua zi l-am invitat pe Adrian Paunescu in studio, printre privirile mirate ale colegilor TV. Era pariul meu. Castigat datorita lui. Audienta senzationala de atunci a dat sansa emisiunii mele la viata curata. Dupa Paunescu, au fost Draga Olteanu, Mircea Albulescu, Ileana Stana Ionescu, Corneliu Vadim Tudor, Florina Cercel, Costel Constantin si altii. Aceste succese ulterioare au fost construite insa pe mitul acelei seri magice cu Adrian Paunescu.
Astazi, cand simt ca ma sufoca mizeria mondena, reflexul nu m-a parasit. Imi spun sa-l invit pe Adrian Paunescu.
El ma va salva mereu…

Paunescu, tabloid? Suculent – poate, nemeritat – sigur!

Este anul in care ne-am despartit de Adrian Paunescu. Ati observat faptul ca, desi subiectele tabloide din jurul lui Adrian Paunescu roiau undeva in eter, NIMENI nu a avut curajul sa le publice cata vreme titanul a fost in viata? Cu putere interioara specifica familiei, Andrei a anuntat in premiera la Agent ca, orice s-ar intampla, familia nu va comenta NICIODATA subiecte despre viata lor privata. Asadar, opriti-va, dragi colegi, istoria sterge cu buretele legendele private si lasa in urma eternitatea poeziei.

Am comis o crima… Am luat amenda de la CNA pentru ca am tacut!

Nu impartasesc opinia lui Mircea Badea si a lui Victor Ciutacu. Nu cred ca se mai poate rezolva nimic in Romania. Actiunea lor in fata CNA a demonstrat doar ca exista oameni, nu putini dar nici multi, care sa-i urmeze. De schimbat insa, nu se schimba nimic, apropo de statutul CNA. Noi, cei care „dam cu sapa” zilnic pe ogorul media, ramanem mereu in bataia pustii institutiei.

Am sa raspund aici si doar aici celor care ma intreaba, in urma articolului din Click!, de ce am luat, in premiera, amenda de la CNA. Eu va relatez faptele, voi puteti sa judecati si singuri.

In emisiunea Acces direct, Simona Gherghe a dezbatut pe 9 noiembrie, cu invitatii ei, despre articolul publicat tot de Click! care punea sub semnul intrebarii ipoteza ca Ana Blandiana sa fi fost iubita sau mama copiilor nelegitimi ai lui Adrian Paunescu. In emisiune, Ana Blandiana  a spus sec ca nu e adevarat.

Cateva ore mai tarziu, emisiunea Agentul VIP a abordat subiectul Adrian Paunescu – iar inregistrarea va este martor pe site-ul postului - cu urmatorul demers jurnalistic: LASATI MEMORIA LUI ADRIAN PAUNESCU IN PACE, VORBITI DE POET, ACUM, DACA NATIUNEA L-A PIERDUT. In acest context, la inceputul emisiei, l-am contactat telefonic pe Dan Negru. In timp ce spunea ca e normal sa se vorbeasca despre legendele umane ale marilor personalitati si dadea exemple cu Hemingway si Chaplin, pe ecran a aparut o imagine cu pagina din „Click!”, in care se punea intrebarea: „Are Ana Blandiana copii cu Paunescu?”. Imaginea a fost mentinuta pe ecran 88 de secunde.

SI ATAT!!!!

Nu am comentat cu nimeni in direct problema Blandiana, nu m-a interesat daca e adevarat sau nu. Efectiv nu a fost subiectul emisiunii mele! Nu am pronuntat numele Blandiana. Iar mesajul meu era fix invers decat cel vazut de dna Blandiana: LASATI OMUL PAUNESCU IN PACE!

Conform CNA, aceste fapte cumplite pe care le-am facut cu sange rece constituie DEFAIMARE.

O poza de 88 de secunde, fara comentarii. 10.000 lei amenda.

Nu ma voi lega de Ana Blandiana. Nu ma intereseaza. Apropo de CNA, insa, nu pot sa va zic decat atat: stiti bancul cu iepurasul care n-are caciulita si isi ia bataie?

Cum, nu l-ati cunoscut pe iepuras? Dar va aflati pe blogul lui!!!

Copilul din sufletul lui Adrian Paunescu. Si din neagra realitate.

Ce mizerie poate fi viata asta!
Vreme de 40 de ani, se pare, Adrian Paunescu a avut o durere. In urma unei relatii nebune cu o femeie care a sfarsit chiar prin a fi bolnava de nervi, Adrian Paunescu a aflat ca are inca un copil. O fetita. A vrut sa-l recunoasca, numai ca mama copilului a pus o conditie, pentru a accepta acest lucru – sa fie pentru 5 minute sotia lui Adrian Paunescu. Poetul n-a cedat santajului nici pana in ultima clipa a vietii. Copilul a crescut, a ajuns om mare, a fost crescut numai de mama, ci si de un tata in acte care i-a daruit o viata frumoasa.
Nimic n-ar fi schimbat traiectoria acestei istorii daca Adrian Paunescu n-ar fi murit atat de repede. Brusc, fiica pierduta printre amintiri si ajutoare sporadice (atunci cand fusesera solicitate) vrea sa fie Paunescu. Doreste sa fie parte din felia de tort a creatiei lui Paunescu. Sa aiba bucatica ei din drepturi de autor, mosteniri, atatea cate sunt ele.
Sper din toata inima ca Adrian Paunescu a lasat un testament bine pus la punct, pentru a inlatura pe cat posibil foamea celor care n-au stiut, indiferent de acte, sa fie alaturi de Adrian Paunescu, atunci cand traia. Nu cred ca noua fiica a lui Adrian Paunescu nu ar fi putut sa traiasca pana in ultima clipa alaturi de poet, daca tot a lucrat cu el si a si trait in casa lui nitel. Dar gandul ascuns al unei posibile revendicari a existat mereu. Niciodata nu a fost rostit cat poetul a trait. Acum, cand el nu mai poate raspunde, se poate spune orice.
Acum, cred ca intelegeti viata lui Adrian Paunescu. A fost o involburare cu infinite urcari si destule caderi. Femeile i-au fost slabiciune si plateste in postumitate. Legenda ramane mai puternica.

Gata, l-ati uitat pe Paunescu?!! Treceti la fapte!!

interviu Cristi Minculescu 5 noiembrie

Nici o minune nu dureaza mai mult de 3 zile la romani.
O data cu inmormantarea unui roman, oricat de mare ar fi fost, mass-media intoarce spatele cu viteza marelui disparut. Nimic din mesajul unei activitati titanice, nimic din pildele pe care macar acum ar trebui sa le intelegem, nu trec mai departe. Cinismul televizat nu a facut exceptie nici in cazul lui Adrian Paunescu, cel mai social om dintre cei care au trait aici in ultimul secol. Daca cei care au plans cu sughituri si flori in mana ar trece la fapte macar intr-unul dintre milioanele de mesaje de factura publica pe care Adrian Paunescu le-a trimis numai in ultimii 20 de ani, ar insemna ca omul public nu a trait degeaba. Dar e mai simplu: viram scurt catre poezie – „ce poet a fost” – si gata! Ce daca Paunescu a suferit pentru noi, s-a luptat pentru noi? Hai, c-avem treaba!
De acum, revenim la mizeria cotidiana care, de altfel, l-a omorat pe Paunescu.
Voi posta inregistrarea urmatoare in scop diversionist: daca iubiti rockul, daca il iubiti pe Minculescu, intelegeti ca el nu ar fi existat pentru voi asa cum era acum daca nu era Paunescu. „Este al doilea tata al meu”, spune Cristi. Preluati o idee pentru Romania a lui Paunescu, zguduiti fiecare tara, si Minculescu va va multumi!!!
Si inca cineva, din cer…

Adrian Paunescu nu mai locuieste aici. S-a mutat in eternitate.

As mai incerca sa-l sun, as mai dori sa-i calc pragul. As mai dori sa-l aud vocea tunatoare, vorbind minunat despre viata, moarte, tara, iubire, dar din pacate, Adrian Paunescu s-a mutat. Nu mai locuieste aici. L-as cauta in eternitate, acolo unde s-a mutat, dar nu stiu daca pasii ma pot duce acolo.

Stiti ce e Romania lui, a mea, a voastra? Un templu. A rezistat oricaror atacuri samavolnice datorita coloanelor sale: Adrian Paunescu, Gheorghe Dinica, Ion Dolanescu, Stefan Iordache, Corneliu Coposu si multe alte coloane… Tavanul se va prabusi intr-o zi, pentru ca ei sunt coloane catre cer acum, iar noi, aici, pe solul de acasa, nu am pus mai nimic in loc.

Mi-as dori ca, trecand in aceste zile prin inundatia de imnuri militante scrise de Adrian Paunescu si difuzate de toata media, sa se trezeasca ceva in aluatul de constiinta al romanilor. Sa invatam din versurile lui ca nu vom fi niciodata slugi si nici masa de manevra. Dar mi-e teama ca vor trece zilele si il vom uita pe el, ca pe atatia altii… Ma veti intreba cum pot fi idealist? Pai chiar el, Adrian Paunescu, m-a convins ca mai pot crede si azi in idealuri.

Ana Maria Paunescu: „Tata e de neinvins”

Nimic mai rascolitor, pe lumea aceasta, decat scrisoarea Anei Maria Paunescu catre tatal ei, aflat in plin razboi de supravietuire cu un trup care nu-l mai asculta. Azi, am comunicat cu Ana Maria Paunescu pentru cateva minute, pentru un gand bun si dorinta de a spune lumii ca Adrian Paunescu nu pleaca! Iata raspunsul Anei Maria:

 „Multumesc pentru gandurile frumoase, dar nu ma simt in stare sa pot vorbi mai mult. Eu cred in continuare ca tata e de neinvins.”

Si noi!!!!

Adrian Paunescu: „As pleca undeva in pamant…”

Din intamplare, imi cad ieri ochii pe o revista pe care o tin in masina, printre atatea pe care le am langa mine la volan. Culoarea rosu de la semafoare provoaca lecturi pretioase, cand traiesti „la secunda”. Soarta a vrut ca sa vad un colt din Flacara lui Adrian Paunescu. O revista pe care nu o gasiti, pentru ca difuzorii de presa considera ca nu se vinde. Uriasul interes in privinta vietii si zbaterii lui Adrian Paunescu nu contrazice, asadar, regula romaneasca: O VALOARE MAI VINDE IN ROMANIA DOAR CAND MOARE. Sau cand se afla in preajma mortii.

Flashback: Cristi Minculescu este in topul incasarilor la Credidam, pentru ca operatia sa l-a adus in vecinatatea sfarsitului si toti s-au intors cu ochii spre el, difuzandu-i muzica. Cristi stie asta. Mi-a spus cand ne-am vazut recent. Tinea mana dreapta la inima si spunea: „Daca ajungeam sa duc si stanga la piept, cati trageau speranta ca vor face bani?!”

REVIN: In ultima mea intalnire cu Adrian Paunescu – cea in care am facut un interviu si ma rog sa nu fie ultimul din viata lui – am povestit despre greutatile destinului de editor in Romania. Paunescu si-a luat revista/soarta in maini si a preferat sa o scoata doar pentru fani si cunoscatori, dar sa nu ii intineze mesajul national care l-a infasurat, precum un steag tricolor, toata viata. Revista pe care mi-a dat-o la intalnire avea un editorial, numit: „ASTA E VIATA MEA”. Premonitoriu?

Nu voi cadea in ipoteze ieftine, ci va voi cita doar ultimul paragraf al textului, de pe coperta.

 „Aceasta este tara mea, din care n-am acceptat sa plec definitiv nici in anii in care lupta pentru libertate parea definitiv pierduta. Si n-as pleca nici acum, decat pentru scurte perioade. Ba nu, as pleca undeva in pamantul tarii, daca n-as avea de dus catre maturitate o fiinta, fiica mea, Anba-Maria, care n-are nicio vina ca a fost adusa pe lume de parintii ei.”

Retineti, deci, Paunescu nu pleaca. Mai are treaba pe pamant!