Toate articolele scrise de Cristi Brancu

Despre Cristi Brancu

Data nasterii: 9.03.1973

Ramanem fara zei, in anul 100. La moartea lui Dumitru Farcas.

Ne pierdem sufletul. Zi dupa zi.
Astazi, a plecat catre cer un simbol al Romaniei cu spatele drept. Fara compromisuri. Fara indoieli. Patriotism pur. Romania in starea ei ideala.
Dumitru Farcas.
O viata atat de fireasca pentru un geniu romanesc. O viata normala, fara farafastacuri mondene. Doar dedicare pana la uitarea de sine, pentru muzica si Romania.
Daca nu ati vibrat macar o data cand taragotul maestrului Farcas a ridicat clipa catre infinit, ar trebui sa va intrebati daca sunteti romani doar in pasaport.
Moartea lui Dumitru Farcas mi-a creat un deja-vu. A fost ca la Doinea Cornea, simbolul rezistentei ca natiune. A fost si ca la Cristian Topescu, vocea celor mai inaltatoare momente de mandrie ale secolului trecut.
Vibratie nationala? Macar putina vibratie nationala?
Nu.
Iohannis, Dragnea, Dragusanu, Untold, Daea, porci, Crudu.
Actualitatea, mai ales efermera.
Si atunci, va intreb: nu credeti ca destinul ni-i ia pe Cornea, Topescu, Farcas in 2018 si Dumnezeu stie ce-o urma, tocmai atunci cand implinim 100 de ani, ca lectie pentru aceia care nu-si respecta trecutul si nu isi merita viitorul?

Don Vito. Locul in care mananci si te simti ca-n Italia.

Marturisesc: sunt vinovat.
Ador mancarea italiana. Si nu e loc pe lumea asta, unde sa fi calcat, sa nu fi testat – dincolo de bunatatile autohtone – si un restaurant cu parfumul etern al mirodeniilor, bucatariei, aromelor, surprizelor de la „cucina italiana”. De ce Italia? Pentru ca este, in ciuda a ceea ce pare previzibil si liniar – pizza, paste, bistecca, fructe de mare -, gastronomia cu o mie de fete: ale fiecarei mici localitati, unde apare o noua versiune minunata a ceva ceea ce credeai ca stii. Din mana unei bucatarese grozave.
Asta am trait de Pasti la Sorrento si in imprejurimi.
Si de aceea ne-am intors in vara in Italia, dar la Bologna.
E Italia inimii Oanei.

Ne opresc insa multe angajamente, pentru a ajunge mai des acolo. Cei care urmaresc canalele noastre de socializare descopara ca, regulat, ne intoarcem intr-un loc unde savoarea E CA ACOLO. Unde eu nu ma satur de o porte de gamberetti e cozze, ca o simfonie fresh de gusturi, sau de o bistecca piemonteza, cuceritoare.
Trattoria Don Vito.
In locul apropiat de Piata Amzei, mai e ceva care efectiv creeaza iluzia unei „Italii la noi acasa” – muzica de aur a anilor ’80, cu Ricchi e Poveri, Umberto Tozzi, Toto Cutugno, Al Bano si Romina sau Celentanto. Si imaginile lui Mastroianni sau Alberto Sordi de pe pereti.
Unic!
Nu aveti cum sa nu incercati!

24 de ani de frumusețe, la Cosmetics Beauty Hair!

COSMETICS BEAUTY HAIR, cel mai important eveniment din România adresat sectorului de beauty, va avea loc în perioada 27 – 30 septembrie 2018, la Romexpo.

De 24 de ani, COSMETICS BEAUTY HAIR promovează industria cosmeticelor din România și devine, astfel, locul de referință pentru producătorii, importatorii și distribuitorii de produse, echipamente și mobilier pentru cosmetică, îngrijire corporală și coafură, care vor fi prezenți cu oferte inedite, în tendințele sezoanelor 2018-2019.

Evenimentul este structurat pe două componente: B2B (Business to Business), pentru cei care doresc să găsească distribuitori sau reselleri şi B2C (Business to Client), pentru companiile care vând direct consumatorilor finali.

Expoziția aduce în prim-plan cele mai noi tendinţe în make-up şi hair styling prezentate de profesioniştii din domeniu în cadrul unor evenimente conexe la care vizitatorii beneficiază de sfaturi utile şi demonstraţii din partea specialiştilor.

Pe întreaga durată a evenimentului mii de produse pot fi achiziționate cu discount de către publicul larg. Totodată, la Cosmetics Beauty Hair 2018, specialiștii din industria frumuseții au posibilitatea de a găsi noi distribuitori și de a încheia parteneriate strategice.

Program de vizitare:
27 – 29 septembrie 2018 (joi – sâmbătă): orele 10:00 – 18:00.
30 septembrie 2018 (duminică): orele 10:00 – 16:00.

Pentru mai multe detalii despre manifestare, accesaţi:
• website: www.expocosmetics.ro
• e-mail: expocosmetics@romexpo.ro
• Facebook: ExpoCosmetics

De ce Simona Halep E MAI MULT DECAT ROMANIA!!!

Stim.
Ea este Simooooona Halep!
Noua legenda universala a sportului romanesc. Dupa Nadia, Ilie Nastase si Gica Hagi.
Am asteptam 20 de ani sa capatam o noua sansa de a avea un erou. Victorii majore au mai fost, dar de mult nu am avut personalitatea PROVIDENTIALA care sa urce emotiile pana la superlativ. Precum cei trei de mai sus.
Asa cum au fost si acestia la randul lor, Simona Halep este, astazi, MAI MULT DECAT ROMANIA.
De ce?
Pentru ca ar trebui sa invatam de la ea sa invingem eternul complex de inferioritate al tarii mici. Simona a luat o revansa istorica pentru toate meciurile pierdute „romaneste”, cum spunem noi toti, in ultima secunda.

Pentru ca ar trebui sa invatam sa ne jucam orice sansa pana in ultima clipa, cu credinta, cu putere, cu inteligenta. In acest turneu, in primul tur si in finala, Simona Halep a avut infrangerea pe masa, dar a refuzat-o cu o forta incredibila.

Pentru ca ar trebui sa stim ca orice infrangere este punctul zero pentru urmatoarea victorie. O fire negativista, cum se descrie Simona, a stiut sa se educe pana in clipa in care, azi, orice infrangere o intareste o data in plus.

Pentru ca Simona Halep a inteles, si noi nu, ca o victorie, oricat de grea ar fi, nu se construieste sub presiunea mizei (chiar daca sunt atatea teorii care spun ca teama de esec si succesul creeaza acelasi gen de trairi care mobilizeaza), ci prin eliminarea oricarui gand stresant si prin BUCURIA de a juca perfect fiecare punct, cu mintea concentrata si perfect resetata de orice mica eroare.

Pentru ca Simona a invatat, si Romania NICIODATA, ca orice moment, bun sau rau, nu are nevoie de un vinovat sau de un erou, in afara de tine! Unde este Simona care, acum doi ani, vorbea sarcastic cu Darren Cahill cand pierdea? A fost ziua in Cahill a spus PAS, a ales sa plece, iar Simona a renuntat – CRUCIAL MOMENT – sa gandeasca cu orgoliu. Si a ajuns, iata, alaturi de antrenor, SUS.

Pentru ca Simona a demonstrat ca nu smecheria, aroganta, combinatiile (noastre, cele de toate zilele) sunt calitatile unui lider mondial, ci munca, sacrificiul si o diplomatie a discursului, specifica tenisului, dar pe care Simona o simte ca o doua natura.

Pentru ca Simona este zeita plamadita din durere si truda. Nu e inalta si fortoasa ca Muguruza, nu are mereu anduranta lui Wozniacki, nu este inalta, cu ceva talent si buna de reclame ca Sharapova, nu are nici macar nebunia surprinzatoare a lui Ostapenko. Este o fata mica de statura, plecata – cu enorm curaj, bani putini si vise multe – sa ajunga sus. Si pe care taioasa ambitie machedoneasca – la Hagi o vedem la fel! – a facut-o sa fie eroina.

Am putea fi fiecare dintre noi! Daca am fi ea!
Reverente, Simona!

Ilie Năstase, între alcoolemie şi puşcărie. Dar cu puţină omenie.

Cine nu-l iubeşte pe Ilie Năstase, nu pricepe că nimic nu a mişcat mai mult lumea asta către strălucire, excelenţă, exemplu personal decât GENIUL. Iar geniul nu poate fi decât nealiniat, capricios, rebel.
Ilie Năstase refuză să se îmblânzească, chiar şi când a trecut de 70 de ani, şi, după cum spun toate fostele/actualele consoarte, cât va mai respira pe pământ. Ilie a redefinit un sport, l-a dominat, i-a dat viaţă aşa cum a fost – copil capricios, dar mereu creativ.
Un geniu are propria interpretare despre noţiunea de REGULĂ.
Liniile care despart această lume de haos sunt la fel de importante ca şi geniul. Iar creaţia capătă finalitate atunci când regula şi ideea genială se respectă reciproc.
Îi va fi foarte greu unui geniu să coexiste într-un loc în care există însă o voluptate extraordinară a doborârii la pământ pentru orice persoană publică, ce s-a ridicat mult deasupra semenilor.
A greşit Ilie Năstase când a condus sub influenţa alcoolului? CLAR. Legea e aceeaşi pentru toţi şi atâtea crime se petrec pe şosele (ca să nu amintim momentul cumplit în care şoferul de dubă a omorât nouă oameni, pentru că era live pe Facebook), încât toleranţa trebuie să rămână la nivelul zero.
E limpede că Ilie Năstase a fost un contravenient incomod? Mai mult ca sigur. Există o lungă istorie de gesturi recalcitrante, când ceva îl incomodează – de la trasul de păr al soţiei până la agresarea vreunui papaprazzo de ocazie.
Dar suntem SIGURI că, aidoma cazului Boureanu, gestul reprobabil al lui Ilie nu a avut la origine abordarea deseori provocatoare a unor agenţi de poliţie, când întâlnesc celebrităţi în stare de ebrietate?
Ce-o fi făcut Ilie de a trebuit să fie culcat pe asfalt, cu cătuşe?
Da, da, ştim, procedurile sunt sfinte.
Şi Ilie e la fel de pământean ca poliţistul.
Gradul de general nu-l scuză. Dar când un şofer bănuit ca e băut doreşte să fie testat în altă parte decât strada, se lasă mereu cu cătuşe?

Şi apoi: suntem siguri că Ilie Năstase a fost informat cu exactitate despre pedeapsa sa? Pentru că eu nu cred că e atât de inconştient încât să i se spună că are suspendat orice fel de persmis şi să se suie pe scuter a doua zi.
Să fie dosar penal. Ok. Să vorbim de puşcarie. Ok.
De ce? Pentru că ne place.
Dar să nu uităm că Şerban Huidu nu a făcut o secundă de detenţie, deşi a trimis în ceruri trei oameni.
Ilie e o pată de culoare într-o lume în care graniţele de orice fel sunt tot mai des delimitate cu garduri electrificate.
Să-l pedepsim, dar să nu uităm ce a adus lumii, în clipa în care vom dori să exagerăm.
Dar oare putem?

Cum mi-a schimbat viaţa Cristian Ţopescu

Cristian Ţopescu a plecat către cele sfinte. O părticică din sufletul meu a plecat, o dată cu el, pentru că…
…îmi va lipsi ora 12, din fiecare aniversare a mea, de 25 de ani, când, cu exactitatea sa de metronom, maestrul Ţopescu mă suna, îmi ura toate cele bune cu vivacitatea lui minunată, şi mă simţeam mândru, pentru că “M-a sunat Cristian Ţopescu”
…îmi va lipsi martorul şi motivul pentru care am intrat în media. Am avut norocul să stau lângă el, pe la 10 ani, pe vremea când fusese îndepărtat de la TVR şi era vocea meciurilor Stelei de pe Ghencea. Lângă zeul Ţopescu, stătea un copil cu un caiet mare, cât el. Îl urmărea şi nota ceva, despre meci. Note de copil. Atunci s-a născut cel care mă vedeţi azi la TV.
…îmi va lipsi reperul care mă convingea că, într-o lume de stridenţe mediatice, drumul decenţei, valorii nu trebuie niciodată abandonat. “Ştii ce e important, Cristi, în viaţă?”. L-am citat deunăzi în direct… “Dozajul efortului! Lumea trebuie să spună “Uite-l pe X” şi nu “Iar apare X”.
…îmi va lipsi acel exemplu incredibil de emoţie transmisă la TV – şi ce e televiziunea altceva decât emoţie? – în marile momente pe care le-a comentat. Nimeni mai bine ca el.
…îmi va lipsi sufletul deschis, familist, care şi-a iubit copiii cu toată puterea şi care nu uita niciodată să mă întrebe, ca un unchi sfătos, despre Oana, despre Tudor. Despre ce e mai frumos în viaţă.
…îmi va lipsi amintirea unei cine la care m-a invitat, acum 13 ani, după ce scrisesem o pagină frumoasă de carte despre el, alături de Christel, şi în care construiam gânduri despre o lume mai bună.

Nu pot fi precum Cristian Ţopescu. Nu pot avea memoria şi precizia lui uluitoare, cu care m-a uimit şi la ultima noastră întâlnire, în noiembrie 2017, cu ocazia lansării cărţii realizate împreună cu Horia Alexandrescu.
Adeseori am uitat să-l sun exact de ziua lui. Ci cu o zi înainte sau după. În 2018, nu am uitat. L-am găsit la fel de amabil, dar cu o voce mult mai pierită. M-am gândit că era o oră nepotrivită. Dar vremurile sunt nepotrivite.

Pleacă prea mulţi, prea buni.

Eurovision. Cine e Netta. Cine e The Humans. Cine suntem.

Eurovision.
O poveste de care ne legam anual, pentru ca, macar atunci, sa avem senzatia ca jucam o finala muzicala de Liga Campionilor. Ne hranim cu aceasta iluzie mereu, desi stim… stim mereu ca se voteaza pe prietenii si vecinatati… ca nu conteaza pentru adevaratul show-business… ca totul acolo are, in fond, cand citesti numele castigatorilor, un mic substrat strategic.
In anul 2018 – in care, pentru prima data in istorie, am luat bataie (prin vot public) inainte de jucam in aceasta finala -, ar trebuie sa ne intrebam ce naiba cautam, de fapt, acolo.
O voce buna din Romania trecea mai departe, de obicei, doar in conditiile unei scheme clasice “eurovizionistice” – piese saltarete, angajante, cu accente dramatice. Dar asta nu mai e suficient de multi, multi ani de zile, pentru a te baga cineva in seama, la varf.
De la monstrii rockeri danezi care au castigat acum 15 ani, maximul curaj romanesc al “diversitatii” a fost Cezar Ouatu. Dar, asa cum se intampla mereu, ne asumam orice gest curajos doar pe jumatate. Ca sa avem mereu loc de intors.
Ar fi fost – cine stie? – Moment of Silence, rock-ul sanatos de dupa tragedia Colectiv, pe care l-a tinut acasa rusinoasa datorie a TVR fata de Eurovision.
Mesaj social? O singura data, cu Voltaj, dar era strict legat de o problema romaneasca a copiilor lasati acasa de parintii care muncesc in pribegie. Subiect ce nu a miscat poporul european. Migratia e substantiv comun pe continent.
Avem fix rezultatul pe care-l meritam in 2018.

Cristina Caramarcu of Romania’s The Humans performs during a rehearsal for Eurovision Song Contest 2018 at the Altice Arena hall in Lisbon, Portugal May 4, 2018. REUTERS/Pedro Nunes

The Humans? Voce, da. Picioare frumoase, da. Mesaj? “Goodbye”. Show? Tot goodbye. Piesa ok, da, dar cu nimic legata de ceea ce este acum Eurovision.
Nu e vina personala a nimanui. E pur si simplu votul romanilor.
Castigatoare Eurovision 2018? Netta. “Crima” ideala. Acordare perfecta cu un fenomen social planetar – “MeToo” – la care vibreaza publicul majoritar, votant, feminist de pe toata planeta. Atingere a majoritatii prin kilogramele in plus ale solistei. Freak show? Doar in aparenta. O piesa cu o crunta parodie, suficient de “jucata”, dar indeajuns de simpla pentru a devoala vocea de fiara a Nettei.
Curaj? Pana la cer.
Ii sfatuiesc pe cei care vor sa dea vina, geostrategic, pe ideea ca Israel nu e Romania, sa se abtina. Cand vom dovedi macar o data o astfel de revarsare de personalitate si nu se va alege nimic, abia atunci sa ne refugiem in frustrarile mioritice, bune doar la spritz.
Hai ca ne apucam de Eurovision si la anul!
Pana atunci, ne trece…

Doina Cornea: eroul vs. şampania de 100.000 de euro

“Care era secretul puterii mele, în lupta cu sistemul comunist? Mă gândeam mereu ce ar face polonezii, cu curajul sindicatelor lor. Ce ar fi făcut francezii…”
O femeie, cât o mână de om, trăgea aer în piept şi, astfel, avea curajul de a răspândi manifeste anticomuniste în anii 80, de a scrie la postul de radio “Europa liberă” şi de a suna la ambasadele occidentale, în speranţa unei veşti bune. O profesoară, cu o voce subţirică, dar tăioasă ca un fierăstrău. Şi ochi blânzi, când nu simţeai fulgerul dârzeniei de eroină.
Da. Doina Cornea a fost o eroină. Şi tocmai a plecat unde se va simţi mai bine – în Rai. Să mergem pe logica aspiraţională a Donei Cornea. Ce ar face francezii, polonezii, când le-ar dispare o eroină care s-a luptat incredibil cu un sistem malefic? Ce ar face americanii, cei fără prea multe rădăcini istorice?
Ar fi fost o clipă perfectă pentru un omagiu, funralii naţionale şi o întoarcere la reperele de fiinţă şi de suflet ale Doinei Cornea.
Românii au altă treabă decât să-şi iubească eroii. Politică zilnică fără sfârşit. Monden folosit până la refuz. Da, Doina Conea a supravieţuit pentru scurtă vreme şi ştirii şampaniei de 100.000 de euro! Delirul nopţilor de 1 Mai nu mai e apanajul specialiştilor în monden, ci chiar tema preferată a televiziunilor de ştiri, cu pretenţii de influenţă în mentalul profund al poporului român.
O şampanie mult prea scumpă ajunge să fie mai importantă, pentru agenda fiecărui om şi a canalelor media cu pretenţii, decât memoria unui om, Doina Cornea, a cărui sacrificiu face ca azi să nu mai trăim în comunism… Eroi sau viaţă de consum? Cum o fi bine să trăim?
Sau nu ne mai dăm seama unde trăim?
Nu. Doina Cornea a plecat aproape în anonimat. Mulţumim, doamnă. Ce minune ai fost… şi cum am ştiut cu toţii să te uităm cât ai fost aici.
Iar noi? Noi merităm tot ceea ce avem. Sau nu avem.

Andreea a redevenit Tonciu. Dragostea nu traieste in inchisoare!

Iubirea inseamna sa fii TU. Si acum, si in veacul vecilor. Amin.
Si nimic nu trebuie sa te schimbe, nicio opreliste, nicio constrangere. In dragoste nu exista NU. Nu exista NU AI VOIE. Ci doar IMPREUNA PUTEM SCHIMBA ORICE, SI LUMEA.
Vorbim despre povestea uneia dintre cele mai vesele fete din Romania. Se numeste Andreea Tonciu. Indiferent daca e genul tau, cititorule, sau nu, e bine sa retii, in cunostinta de cauza, ca Andreea Tonciu nu isi numara barbatii din viata ei cu zecile. Nu a trait niciodata cu un barbat pentru banii lui. Poate doar dorinta ei de a fi celebra a indemnat-o catre o sumedenie de gesturi, unele extravagante, altele mult prea frivole. Dar era felul ei galagios de a petrece, intr-o lume de fete de oras in care s-a simtit ca pestele in apa. Nu am fost fanul ei niciodata, nu-mi plac stridentele, dar am retinut, in modul sau foarte „decibelic” de a trai, o sinceritate care valoreaza mai mult decat mii de femei ipocrite care pozeaza in sfinte, dar au facut cele mai mari mizerii existente.
Intr-o buna zi, cand credea ca o dragoste adevarata, pe viata, e greu de gasit, Andreea l-a gasit pe el. Sotul. Genul discret de baiat din oras. Iubirea lor, casnicia lor, copilul minunat, totul contura o Tonciu evoluata. In fond, aceasta prima generatie a pitiponcelii s-a linistit. Numai ca Andreea devenise tacuta, retinuta. Dincolo de ziduri nu era insa dorinta ei de a renunta la distractia lumii, ci o interdictie. A sotului.
Unde exista interdictie nu exista iubire. Dar Andreea a acceptat embargoul ani de zile. Noua Andreea Niculescu nu mai e decat in parte Andreea Tonciu, desi erau una si aceeasi persoana.
Dar nu pentru multa vreme. Fructul oprit va fi mereu mai gustos decat orice pe lumea asta. Andreea s-a visat Niculescu, dar nu a incetat niciodata sa fie Tonciu. El, orgolios, a plecat, ea a revenit pe mese, unde visa.
Ceva e limpede: ea l-a iubit mai mult. Pentru ca, in ciuda firii, a identitatii sale publice, a ales sa renunte la ea, de dragul sentimentellor lui.
El a iubit, dar nu stiu exact ce a iubit. Nu sunt convins ca a iubit-o pe acea Tonciu. Pentru ca iubesti o femeie asa cum este, pentru ceea ce este. El nu a iubit-o pe acea Tonciu, ci pe cea cu acelasi chip, dar cu alt comportament. Si nu e sigur ca ceea ce se poate naste in loc are tot atata sare si piper. Dar nu a inteles ca era doar o femeie cu sufletul in carcera?

Kamara si visul Cenusaresei de la videochat

Privesc si ma intreb daca, atunci cand iubirea prinde cheag in sufletele a doi oameni, in scanteia cea mai pura a desavarsirii n-ar trebui sa exista inca o secunda de cumpana. O secunda de judecata. Ar putea fi macar o drama in minus pe lume.
Am perfect in minte momentul in care Kamara, baiatul innebunit dupa fotbal din trupa Alb-Negru, pasea in urma ei, intrand in studiul Agentului VIP. Kamarra a credea in iubiri ca in filme. Oana era fata simpla de la magazin, emigranta la Paris, ce traia visul Cenusaresei, iar printul ce i se daduse – si in care spunea ca ea crede pana la cer – era Kamara. Un flirt pe Facebook, o intalnire curajoasa, o compatibilitate a senzualitatii cu nopti albe si… casatoria a aparut in plan atat de repede!
„Esti sigur ca e bine atat de repede?”. Eu, circumspectul de serviciu, care s-a indragostit pe loc in acelasi studio.
„Este perfecta! Sunt fericit!”.
Apoi, am mai multe secvente in care visul Cenusaresei mergea mai departe. Oana, sotia lui Kamarra, era Kim, cu aspiratii de cantareata hranite de el si Ralflo, prietenul lor cel bun.
O vad apoi pe Oana, cu visul lor in pantece. Ce ar fi putut sa opreasca fericirea?

Orice. Chiar si cel mai mare ghinion din lume. Sa dai peste un doctor cu profil de macelar, cand sotul tau e plecat cu nebunia lui de fotbal in lume si tu nu ai curaj sa ajungi la Bucuresti, pentru a naste in siguranta.
Drama ingrozitoare a nasterii unui copil cu probleme e fifty-fifty. Ori revarsa raiuri de dragoste peste prunc si parintii se strang in bratele durerii, ca unul si acelasi trup. Sau reprosurile ucid tot.
Povestea lor, povestea a milioane de cupluri care au ales despartirea.
Altceva efectiv ma amuteste.
Detaliile ingrozitoare ale despartirii. Lansarea lor in public.
Unde mai e visul Cenusaresei? In banii gramada de dolari castigati de ea la videochat? In aventura ei, provocata de o alta aventura a lui, in care, desi Kamara a provocat o „intalnire de gradul trei” cu ea si amorezul, actul sexual s-a consumat? Apoi noua iubita a lui Kamara, expusa mediatic in cadrul extins, pentru a da bir cu fugitii?
Ratacit intre atatea grozavii, e un copilas care nu va putea fi bine niciodata. Pentru care amandoi si-au consumat ani si suflet, dar care azi ar cere liniste, daca ar putea, pentru felul lui firav de a trai. Dar cine mai are rabdare…