Arhive etichetă: victor-ciutacu

Tariceanu n-a scapat de ce s-a ferit!

Imi aduc aminte de o intalnire cu Calin Popescu Tariceanu, pe culoarele Antenei 2, pe vremea cand Victor Ciutacu avea emisiunea inaintea mea, in grila. L-am salutat pe fostul premier cu aceeasi jovialitate cu care ne-am intalnit inainte de a ocupa aceasta functie si dupa ce a pierdut-o. In vremea in care a fost la putere, ma privea mai degraba absent. Desi, nu neg, in aceeasi perioada de putere a finantat un proiect pe care i l-am propus.
Asadar, intalnire cu Tariceanu in vara lui 2010, pe culoare, la Antena. L-am invitat la Agentul VIP, sa vorbim despre viata lui, iar politicianul mi-a oferit un zambet larg si a punctat – „Asta mi-ar mai trebui!”.
Ei bine, raspunsul lui capata alte conotatii astazi, cand s-a confirmat informatia despre divort. Care, pentru barfitorii din zona, plutea demult, de pe vremea cand se insinua, fara fond, ca dl Tariceanu ar fi facut accident de motocicleta – soldat cu ghipsul celebru -, pentru ca se grabea catre o destinatie la care ar fi fost sotia Ioana, intr-o ipostaza incriminatoare.
Conteaza mai putin istoria. Chiar nu ne-ar mai trebui, vorba lui.

Am comis o crima… Am luat amenda de la CNA pentru ca am tacut!

Nu impartasesc opinia lui Mircea Badea si a lui Victor Ciutacu. Nu cred ca se mai poate rezolva nimic in Romania. Actiunea lor in fata CNA a demonstrat doar ca exista oameni, nu putini dar nici multi, care sa-i urmeze. De schimbat insa, nu se schimba nimic, apropo de statutul CNA. Noi, cei care „dam cu sapa” zilnic pe ogorul media, ramanem mereu in bataia pustii institutiei.

Am sa raspund aici si doar aici celor care ma intreaba, in urma articolului din Click!, de ce am luat, in premiera, amenda de la CNA. Eu va relatez faptele, voi puteti sa judecati si singuri.

In emisiunea Acces direct, Simona Gherghe a dezbatut pe 9 noiembrie, cu invitatii ei, despre articolul publicat tot de Click! care punea sub semnul intrebarii ipoteza ca Ana Blandiana sa fi fost iubita sau mama copiilor nelegitimi ai lui Adrian Paunescu. In emisiune, Ana Blandiana  a spus sec ca nu e adevarat.

Cateva ore mai tarziu, emisiunea Agentul VIP a abordat subiectul Adrian Paunescu – iar inregistrarea va este martor pe site-ul postului - cu urmatorul demers jurnalistic: LASATI MEMORIA LUI ADRIAN PAUNESCU IN PACE, VORBITI DE POET, ACUM, DACA NATIUNEA L-A PIERDUT. In acest context, la inceputul emisiei, l-am contactat telefonic pe Dan Negru. In timp ce spunea ca e normal sa se vorbeasca despre legendele umane ale marilor personalitati si dadea exemple cu Hemingway si Chaplin, pe ecran a aparut o imagine cu pagina din „Click!”, in care se punea intrebarea: „Are Ana Blandiana copii cu Paunescu?”. Imaginea a fost mentinuta pe ecran 88 de secunde.

SI ATAT!!!!

Nu am comentat cu nimeni in direct problema Blandiana, nu m-a interesat daca e adevarat sau nu. Efectiv nu a fost subiectul emisiunii mele! Nu am pronuntat numele Blandiana. Iar mesajul meu era fix invers decat cel vazut de dna Blandiana: LASATI OMUL PAUNESCU IN PACE!

Conform CNA, aceste fapte cumplite pe care le-am facut cu sange rece constituie DEFAIMARE.

O poza de 88 de secunde, fara comentarii. 10.000 lei amenda.

Nu ma voi lega de Ana Blandiana. Nu ma intereseaza. Apropo de CNA, insa, nu pot sa va zic decat atat: stiti bancul cu iepurasul care n-are caciulita si isi ia bataie?

Cum, nu l-ati cunoscut pe iepuras? Dar va aflati pe blogul lui!!!

Bomba: Elan Schwartzenberg, amenintat de subteranele puterii!

A fost o onoare si o placere pentru mine sa-l invit pe Elan Schwartzenberg la Premiile Confidential, oferindu-i un premiu de excelenta pentru atitudinea sa publica, decernat din suflet de fratele Victor Ciutacu. Urmariti discursul lui magistral duminica, de la ora 21. Pana atunci, Elan a aruncat bomba.

Am sa continui sa vorbesc despre drumul gresit pe care merge actuala putere, desi va marturisesc ca sunt amenintat de foarte multe ori. Mi se pune in vedere iminenta unei atac asupra afacerilor mele si asupra vietii mele…”

Ce va face Elan de acum inainte? De ce ar mai trai Ayan in tara asta? Duminica aflati

Stiu de ce-l mananca periodic pe Huidu de Antene!

Ador duelurile pamfletare, dar ideal ar fi sa aiba tel, finalitate.

Si daca in privinta caftului digital dintre Teo si Serban Huidu as putea sa pricep motivul (i s-a umflat ficatul lui Serban cand a vazut ca el trage ca nebunul pentru Prima, iar Teo a luat caimacul doar in 10 luni… problema lui!), sa mor daca pricep care e treaba lui Huidu cu Victor. Victor Ciutacu. Citește în continuare Stiu de ce-l mananca periodic pe Huidu de Antene!

Cine a platit „Tonomatul cu ieuro” Ciutacu…

cate tonomate sunt in poza?

Fratele Victor Ciutacu si-a imbogatit frumoasa emisiune cu un tonomat adevarat, caci daca presedintele Basescu l-a blagoslovit cu aceasta eticheta, atunci chiar sa fie unul! Am aflat cum a ajuns „tonomatul cu ieuro” in studio la Antena 2.

Victor a facut un shooting pentru revista „Ideal Mariaj” – condusa de Bahmuteanu – acasa la cuplul Prigoana. Si a vazut un tonomat pe care-l cumparase Prigoana din SUA.

„Becul” s-a aprins imediat, asa ca Prigoana a fost rugat sa-i procure repede unul.

Ce este adorabil? Cum a facut un candidat PD-L sa plateasca, pe bune, un tonomat la Antena 2! Dar cu Prigoana si Victor nu te pui…

Anca Parghel: minunea se petrece…

parghel & prigoana

Am crezut ca nu aud bine cand Anca mi-a spus ca va veni la Agentul VIP. Si cand am vazut-o, am ramas blocat, ca in fata unei minuni care se petrece sub ochii mei. Anca a slabit destul, suferinta se vede pe corpul sau, dar a stiut sa apara asa cum o stim: superba, stralucitoare. Doctorilor nu le vine sa creada ca o femeie din care s-au scos sapte litri de lichid, declarata in metastaza, cu diagonistic – intre luni se prapadeste! -, nu va trebui sa plece in strainatate, decat pentru o operatie, in rest, excelentii medici de la Cluj au readus-o pe linia de plutire.

Credinta, puterea incredibila de a se lupta cu boala si de a refuza tot ce e rau o fac pe Anca sa mearga inainte si sa se bata a doua oara cu cancerul, asa cum nu o face nimeni. Mi-a spus ca se simte schimbata, e ca un nou nascut si ca mai are lucruri de facut aici, pe pamant. Si, asa cum e in viata, abia acum, in maxima suferinta, familia a stiut sa se maturizeze si sa se uneasca langa ea.

La aparitia in Antena 2, Silviu Prigoana, care tocmai fusese la emisiunea lui Victor Ciutacu, a tinut sa o omagieze si sa ne roage sa facem o fotografie pentru albumul Confidential.

Anca e semnul sperantei. E momentul sa o priviti…