L-am intervievat pe Ion Lucian pentru Europa FM. L-am gasit in spital, ostenit de criza de inima care i-a furat aerul in timpul spectacolului Comedia rosie de la Teatrul National.
Trec peste faptul ca Nationalul si-a cam batut joc de un actor minunat, in varsta de 85 de ani, programandu-i repetitie si spectacol in aceeasi zi, in conditiile unei partituri grele.
Dupa cum mi-a relatat, Ion Lucian a intrat insa in criza si din cauza vestilor proaste ale guvernantilor, care vor sa umble la banii artistilor! Asadar, nu ajunge faptul ca arta profunda isi devoreaza zeii in proiecte sub-finantate. Oameni unici au ajuns, dupa o viata senzationala, sa-si traiasca senectutea la umbra spaimelor financiare, iar foamea de bani a puterii ii arunca in spitale, cand li se opreste inima la gandul ca pierd si bruma pe care o mai aduna.
Nu ne ucideti zeii teatrului! Multi nu ne-au mai ramas…
P. S.: Doamne fereste sa mai moara cineva ca sa inteleaga romanul ce trebuie sa faca pe lumea asta. Toni Tecuceanu a trebuit sa moara, ca sa se faca in fine cozi la vaccinarea impotriva gripei AH1N1! Asa suntem toti… Nici eu nu am ajuns la vaccin pana acum, asa cum nici macar presedintele Basescu nu a dat un exemplu societatii, vaccinandu-se dupa moartea tanarului actor.