În posibilele scenarii mondene cu iz cinematografic pe care le poate lansa România, aş propune, ca alternativă autohtonă la Misiune imposibilă, aventura de a purta numele Băsescu. Pentru o viaţă sau pentru o scurtă perioadă de vreme. Intriga şi suspansul pleacă de la vârf, adică de la vârful familiei. Cu un sensibil profil de sultan, Traian Băsescu a fost preşedinte jucător, dar şi soţ, tată şi, evident, socru jucător. Acum vreo 16 ani, îmi spunea într-un interviu că e căpitan de vas şi acasă, iar restul echipajului, la comanda sa, trec să spele puntea când trebuie. Descedentele – recunoscătoare statutului privilegiat de a fi „fata lui Băsescu” -, mai trec la şmotru, dar cei veniţi prin alianţă spală… putina. Vorbim la ora la care Elena a dat şah mat curioşilor, anunţând că divorţul de Bogdan s-a produs, dar avem şi elemente istorice.

Ca în duelurile de gherilă cu Tăriceanu şi Ponta, Traian Băsescu spune ce crede şi are răbdare de lunetist, până când vorba lui se împlineşte. Facem un arc peste timp şi ne amintim pasiunea mistuitoare a Ioanei pentru Bodo, cel logodit cu altcineva la ora întâlnirii şi despărţit de ambiţioasa aşchie care nu sare departe de trunchi! Tatăl nu l-a văzut cu ochi buni la început, dar nu s-a putut opune căsătoriei. A oficiat chiar el cununia, ca primar, şi a plâns! Acasă nu poţi „mânui”, totuşi, siuaţia ca pe un referendum! Doar câţiva ani au trecut până când divorţul a venit implacabil – Bodo era un outsider într-o lume de business în care Bogdan-Syda şi Radu Pricop au rădăcini mai puternice -, menestrelul fiind acuzat voalat că lipsea prea mult. A doua căsnicie era mai pe sufletul preşedintelui. Au venit, firesc, nepoţii.

Elena a fost mereu ambiţia „jucătorului”, pentru că, temperamental, seamănă mai mult cu el. De aici şi o carieră europarlamentară improprie unei fete cu multă bună credinţă şi spirit pozitiv, dar lipsită de abilităţi politice şi de discurs public. Dacă „el” nu dorea, nimic nu se înfăptuia! Mezinele sunt însă deseori mai răsfăţate şi dl Băsescu a înghiţit temporar până şi greu digerabila idilă a fetei cu Andrei Hrebenciuc, căci să te vezi cu posibilul „cuscru” Viorel, chiar şi întâmplător în pragul casei, era un coşmar care nu trecea nici cu o tonă de lămâie. Cu un tată plasat pe orbita de influenţă a sferei politice agreate, dichisitul Bogdan – ce vină o avea băiatul să i se spună Syda? – avea pedigree şi alură, de aici şi binecuvântarea unei nunţi ca în poveşti, cu aproape o mie de nuntaşi dornici să cotizeze şi să fie văzuţi acolo, ca să-i placă şefului, deşi e limpede că orice străduinţă peste limita dorită îl convinge pe Jucător să te sacrifice. De dragul fericirii fetei – aşa cum o vedea el -, Băsescu a binecuvântat nunta, cel mai opulent gest – de sute de mii de euro – al istoriei familiei sale, lucru care i s-a reproşat deseori.
Însă politica nu e viaţă reală şi acumulează atâta ură publică, pentru că liderii construiesc un puzzle, dar mai mereu nu coincide cu ce e în sufletul oamenilor, ci doar cu ce le-ar plăcea lor să fie. Cuplu ideal, familie fără scandal, doi copilaşi veniţi în pas de galop – fericirea în familia Ionescu Băsescu era doar pentru obiective foto. Dragostea nu era profundă. Nu erau făcuţi unul pentru altul. Poate că lumea în care se învârtesc îi împinsese unul în braţele celuilalt. Standardele familiei rămân mereu aceleaşi, indiferent dacă biroul „şefului” mai e sau nu la Cotroceni.
Nu e simplu să porţi acest nume. Şi ca divorţul să nu apară în biografie, trebuie să fii Maria Băsescu. Să te fi măritat într-o vreme în care soţul era pus necondiţionat pe primul plan. Să fii recordmen mondial la răbdare, încredere, iubire, discreţie. Şi să-ţi fie crez că orice cuvânt sau gest nu-l vor face să plece de lângă tine. Elena va iubi din nou, căci această familie are o substanţă seducătoare care tocmai a făcut ca Jucătorul să fi îngurgitat un partid nou într-al său şi să apară din nou pe teren. Se joacă!