Arhive etichetă: simona halep

De ce Simona Halep E MAI MULT DECAT ROMANIA!!!

Stim.
Ea este Simooooona Halep!
Noua legenda universala a sportului romanesc. Dupa Nadia, Ilie Nastase si Gica Hagi.
Am asteptam 20 de ani sa capatam o noua sansa de a avea un erou. Victorii majore au mai fost, dar de mult nu am avut personalitatea PROVIDENTIALA care sa urce emotiile pana la superlativ. Precum cei trei de mai sus.
Asa cum au fost si acestia la randul lor, Simona Halep este, astazi, MAI MULT DECAT ROMANIA.
De ce?
Pentru ca ar trebui sa invatam de la ea sa invingem eternul complex de inferioritate al tarii mici. Simona a luat o revansa istorica pentru toate meciurile pierdute “romaneste”, cum spunem noi toti, in ultima secunda.

Pentru ca ar trebui sa invatam sa ne jucam orice sansa pana in ultima clipa, cu credinta, cu putere, cu inteligenta. In acest turneu, in primul tur si in finala, Simona Halep a avut infrangerea pe masa, dar a refuzat-o cu o forta incredibila.

Pentru ca ar trebui sa stim ca orice infrangere este punctul zero pentru urmatoarea victorie. O fire negativista, cum se descrie Simona, a stiut sa se educe pana in clipa in care, azi, orice infrangere o intareste o data in plus.

Pentru ca Simona Halep a inteles, si noi nu, ca o victorie, oricat de grea ar fi, nu se construieste sub presiunea mizei (chiar daca sunt atatea teorii care spun ca teama de esec si succesul creeaza acelasi gen de trairi care mobilizeaza), ci prin eliminarea oricarui gand stresant si prin BUCURIA de a juca perfect fiecare punct, cu mintea concentrata si perfect resetata de orice mica eroare.

Pentru ca Simona a invatat, si Romania NICIODATA, ca orice moment, bun sau rau, nu are nevoie de un vinovat sau de un erou, in afara de tine! Unde este Simona care, acum doi ani, vorbea sarcastic cu Darren Cahill cand pierdea? A fost ziua in Cahill a spus PAS, a ales sa plece, iar Simona a renuntat – CRUCIAL MOMENT – sa gandeasca cu orgoliu. Si a ajuns, iata, alaturi de antrenor, SUS.

Pentru ca Simona a demonstrat ca nu smecheria, aroganta, combinatiile (noastre, cele de toate zilele) sunt calitatile unui lider mondial, ci munca, sacrificiul si o diplomatie a discursului, specifica tenisului, dar pe care Simona o simte ca o doua natura.

Pentru ca Simona este zeita plamadita din durere si truda. Nu e inalta si fortoasa ca Muguruza, nu are mereu anduranta lui Wozniacki, nu este inalta, cu ceva talent si buna de reclame ca Sharapova, nu are nici macar nebunia surprinzatoare a lui Ostapenko. Este o fata mica de statura, plecata – cu enorm curaj, bani putini si vise multe – sa ajunga sus. Si pe care taioasa ambitie machedoneasca – la Hagi o vedem la fel! – a facut-o sa fie eroina.

Am putea fi fiecare dintre noi! Daca am fi ea!
Reverente, Simona!

Cheia secretului Simonei Halep

Am ţinut să scriu aceste rănduri înainte de finala Simonei Halep cu Caroline Wozniacki, de la Australian Open. Pentru că, din punctul meu de vedere, Simona Halep este câştigătoare.
Să privim cu atenţie în jur şi să înţelegem de ce.
Pentru că Simona Halep poate să devină, aidoma Nadiei Comăneci în anii 70, modelul care să determine zeci de fetiţe să se viseze regine ale rachetei şi să se îndrepte către terenurile de tenis.
Pentru că Simona Halep este exponenţială pentru învingerea „sindromului românesc mioritic”, pe care-l invocăm mereu ca un blestem, în virtutea căruia pierdem mereu în ultima secundă, pe un fond psihic slab, şansa de a deveni învingători. Că ne culcăm pe o ureche. Dacă am pierdut de mai multe ori şansa de a fi numărul unu, asta nu înseamnă câ mâine nu o luăm de la capăt şi ajungem în vârf?
Pentru că Simona Halep arată acum că ne putem învinge slăbiciunile, temerile, că putem lupta cu himerele, pentru a deveni un „mare zid”, ca mentalitate, şi să devenim cei mai buni. Că motivele sufleteşti, sentimentale, care ieri ne opreau din cursa către victorie nu sunt decat experienţele de care ştim mai apoi să ne folosim, pentru a ne întări.
Pentru că Simona Halep dovedeşte că nimic altceva decât munca şi smerenia ne pot duce în fotoliul „numărului unu”. Nu ajută nici şmecheriile, nici pilele, nici învârtelile. Numărul unu înseamnă muncă de salahor. Şi victorie acolo, pe teren, nu în afara lui.
Pentru că Simona Halep a arătat că durerea fizică nu e o scuză sau motiv de abandon, ci doar un argument pentru a fi mai puternic.
Pentru că Simona Halep a fost trimisă de Dumnezeu pentru a fi resuscitarea acelui „Romanian dream” – ce lipsea de câţiva ani din scena publică -, acela care ne-a motivat în sport prin Năstase, Nadia, Hagi, Doroftei, Patzaichin, Lipă sau în lume prin Coandă, Ionesco, Enescu, Zamfir.
Secretul ei? Iată-l.
Acum câteva zile, am avut onoarea să stau câteva minute cu îngerul din viaţa Simonei. E Stere Halep, tatăl ei, cel care a sacrificat totul pentru ca Simona să-şi împlinească menirea. Anii gloriei ei sunt în plină desfăşurare, dar titlurile şi averile nu-l schimbă deloc pe părintele care vede, lucid, că Simona nu e un simbol, ci un om. Doar un om.
O femeie care trebuie să aibă o viaţă împlinită. Stere Halep nu vrea o sută de milioane de euro pentru fata, nici zeci de titluri. Vrea ca ea să mai joace acolo, sus, cât va îngădui Dumnezeu, dar îşi doreşte mai mult decât orice să fie fericită, să fie iubită, să-şi găsească împlinirea în suflet, în dragoste, în echilibru.
Cheia Simonei e acolo, acasă.
Cheia către lumină.

Simona Halep, o biată milionară speriată de Zika

Iunie. Sâmbătă. Plaja aproape pustie de la Mamaia e o dovada paradoxală a faptului că nici soarele şi nici măcar sfintele zile libere date de Dumnezeu şi statul român – suntem chiar de Rusalii! -, nu pot aduce valuri de oameni pe plajă când un fenomen e pe cale să capete formă. Nisipul e deranjat în pacea sa de televizoare date la maximum. Să fie meci? Da, dar de tenis. Ce stare de graţie! De la Ilie Năstase încoace, nimic nu a mai perturbat supremaţia fotbalului în lumea decibelilor televizaţi. Până astăzi, căci aici, acum serveşte pentru eternitate Simona Halep!
Latura tristă a acelei stări de graţie este că… a trecut. S-au scurs doi ani de atunci. Plaja a e tot acolo, noi suntem cu gândul la ea, iar Simona Halep a reuşit găsească o mulţime de argumente pentru a demola acea imensă mare de simpatie pe care o câştigase atunci, în finala glorioasă cu perversitatea întruchipată în Maria Şarapova. Suntem la ora la care Halep a ales sa refuze o şansă României la Rio pentru o medalie olimpică. A auzit că bântuie virusul Zika şi nu are chef să rişte. În prima instanţă, am crezut că e o glumă bună – machedoanca e conştientă că ţânţar la “ţânţar” nu-şi scoate ochii! Apoi, tonul declaraţiei a devenit foarte grav şi m-am aşteptat concomitent la un tsunami de retrageri pe toate meridianele. Jocurile Olimpice golite de performeri. Dezastru la cel mai înalt nivel. Ei bine, nu… N-am găsit încă niciun alt mare sportiv care să dârdâie consecvent de teama Zikăi – doar Djokovici s-a îndoit o zi, dar şi-a revenit -, iar Halep a devenit, pe bună dreptate, ţinta tuturor naţionaliştilor care observă că, pentru gloria acestei ţări, pericolul e mult mai mic decât o simplă pişcătură.

simona-halep-joaca-marti-la-sydney-primul-meci-din-2016-organizatorii-au-anuntat-ora-de-disputare-a-intalnirii_2_size6

Ca nicio altă mare performeră din istoria noastră, lui Halep nu-i arde să fie simbol românesc. Poate că a ajuns la o vârstă prea fragedă emblema tricolorului sportiv. Poate haina aceasta e prea largă pentru ea. Totuşi, parcă Andreea Răducan, o stea la vârsta păpuşilor, era mai matură ca ea…
Mi s-a tot aruncat în ochi argumentul că România nu a ştiut să investească nimic în Halep, aşa că nici ea nu ar trebuie să se simtă datoare. De fapt, nu e un argument, e o superbă tâmpenie. Contraargumentul meu este… Leonard Doroftei. Un bun boxer la amatori care putea rămâne doar atât dacă, DE UNUL SINGUR ŞI PE BANII LUI, la o vârstă a “ultimului tren”, a devenit celebru şi mai bogat în America profesionistă.
Dar niciodată nu a uitat steagul românesc! Şi nimeni nu a plâns ca el când s-a întors acasă înnobilat de victorii.
El este un adevărat campion, nu Halep.
De la momentul Roland Garros – care i-a adus glorie şi o groază de bani -, Simona a demarat din lumea sacrificiului sportiv în cea a calculului financiar vorace. A rămas o milionară. Capricioasă, pentru că-şi permite. Arogantă, pentru că nu sunt puţini observatori care au sesizat schimbarea ei de comportament de când e “sus”. Egocentrică, pentru că deşi tot pune în balanţa cântarului Zika versus România, parcă nu ar fi deranjat-o să fie portdrapelul ţării. Adică ar fi totuşi bine la Rio – ţânţarul nu mai e periculos dacă iese şi un gheşeft de imagine. Nimic din truda îmbibată de modestie a marilor eroi – Nadia, Patzaichin, Ponor, Gabi Szabo, Covaliu, Laura Badea.. Fata e pe cai mari.
Aşa că, poate, e bine să vorbim pe limba ei.
Dragă Simona, dacă mai pofteşti la milioanele de euro luate din publicitate de la ape minerale, telefonie mobilă sau magazine de bricolaj, trebuie să ştii că ai fost aleasă pentru că oamenii trăiesc meciurile tale cu pasiunea propriilor iubiri! Te-au investit cu dragoste şi, dacă îţi baţi joc de ea, zboară şi contractele bănoase. Stima românilor nu pare să te mai anime. Sau… ţi-ai făcut plinul?