Arhive etichetă: Sanziana Buruiana

Inflaţia de sarcini în lumea VIP, pe drumul de la frivol la virtute

Cu contagiunea cu care planeta se înfricoşează, privind teroarea care aprinde fitile în minţile dezaxaţilor, fără ca aceştia să fi fost neapărat trimişi de Isis – dar seduşi de idealurile acestora -, România pare să rămână, în anumite privinţe, fidelă bancului care spune că, dacă vine sfârşitul lumii, ţara noastră nu intră în panică, pentru că suntem în urmă cu 50 de ani faţă de Occident şi, la noi, o să ajungă mai încolo… În toiul demenţei care ne face să călcăm oriunde pe planetă cu frică, lumea vedetelor noastre, trăieşte paradoxal cea mai fertilă perioadă, la propriu, din ultimii 25 de ani. De exact atâţia ani sunt jurnalist monden şi niciodată nu am asistat la un număr atât de mare de vedete care să devină mame, de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Sigur că, la prima vedere, pare aşa, dar enumerarea e decisivă, în 2016: Antonia, Alina Gorghiu, Andreea Bănică, Amalia Enache, Sore, Adela Popescu, Andreea Bălan, Mirela Boureanu Vaida, Alina Puşcaş, Valentina Pelinel, Jojo, Anca Serea, Silvia Launeanu, Claudia Pătrăşcanu, Alina Sorescu, Emilia Ghinescu, Octavia Geamanu, Andra Miron, Adda, Ana Maria Păunescu, Simona Amânar, Andreea Tonciu, Sânziana Buruiană, Bianca Drăguşanu, Roxana Postelnicu (Heaven), Lavinia Sandru, Ioana Dichiseanu, Roxana Dobre, Lavinia Petrea, Dana Roba, Ana Radu. Plus taţi la fel de celebri: Tudor Chirilă, Florin Piersic jr., Adrian Mutu, Vlad Chiriches, Mircea Radu, Ciprian Marica, Codrin Stefănescu, Christian Sabbagh, Remus Truica, Vasilica Ceterasu. Si în mod sigur am uitat pe cineva!
În zona mondenului cu poale în cap, pare că e ca un vânt siberian. De ce? Am o explicaţie care contrazice un dialog televizat pe care l-am avut, acum vreo trei ani, cu Dan Silviu Boerescu, un estet al celebrităţii feminine nude. Comentând o lungă serie de iubiţi pe care o avea o starletă, l-am întrebat dacă fetişcanele de carton se gândesc vreo clipă cum va fi viaţa lor peste zece ani. „La ce bun să-şi bată capul atât de departe, când sunt atâtea de făcut astăzi?”, spuse cinic Dan.
Aşa se dărâmă miturile. Ultimele evenimente ţin să clatine această eternă uşurătate a fiinţei. Contestând parcă demografia în prăbuşire galopantă a României, vedetele oferă un model de viaţă care ar trebui să dea de gândit publicului care le admiră. Nu toate trăiesc pe picior mare, nu toate trec către etapa împlinirii materne după ce au verigheta pe deget (ba chiar Antonia are verigheta pe deget, dar a altuia). Nu toate se află în etapa vieţii în care mai credeau că pot trece prin această experienţă (pentru Andreea Bănică a fost surpriza vieţii!). Ba chiar pe unele le dărâmă doar ideea că nu vor mai fi slabe ca o scândură (Bianca Drăguşanu….). Dar au ales acest drum cu speranţa că acest gest le va împlini, le va da sens vieţii. Pentru câteva dintre cele care împlineau definiţia de dicţionar a piţipoancei, rolul matern a adus o maturizare, o potolire ce desfidă remarca lui Boerescu. Fetele simpatice din oraş se gândesc să se aşeze, deşi lumea ar fi crezut că nu pot avea grijă de ele decât pe drumul spre coafor, apoi la cel spre club.

vedete_insarcinate

Pentru generaţia care s-a visat Monica Gabor şi apoi Bianca Drăguşanu, e un şoc cultural. Cu atât mai mult cu cât taţii nu sunt aproape niciodată „baştanii” care să recomande aducerea pe lume a unor copii, în scop de securizare a veniturilor pe viitor.
Până la noi ordine, redacţiile mondene s-au mutat deja în maternităţi, iar voluptatea fotografiilor în diverse faze ale sarcinii şi, de ce nu, prima imagine “furată” cu noul născut face ca media dedicată celebrităţilor să capete nuanţe de alb şi de pastel. Gânguritul primilor zambete dă prima ştire a buletinelor de la ora şapte. Pentru ca, mai apoi, să înceapă bătălia pentru exclusivitate pentru tortul de la botez, dănţuiala de rigoare cu decolteu inclus şi lacrimi la umbra ursitoarelor, secvenţe care, în mod implacabil, aduc spectaculoase vârfuri de audienţă. Ce stare minunată! O chestiune provizorie, fără îndoială, până în clipa în care tabloidul va trebui să-şi inventeze alte personaje care să fie pregătite să facă cel puţin fapte similare cu cele care le-au făcut celebre pe actualele mămici. Căci, dacă cumva nu aţi observat, la umbra scutecelor, fostele frivole devin virtuoase. Timpul şi copilul le fac aproape imaculate. Dacă e un caz de emancipare, să fie primit.

Papusica, ne respiri aerul de pomana…

Ma amuza foarte mult reactia publica a unei fraze pe care am spus-o despre niste fete care au o profesie incerta. Inteleg deci, va frisoneaza mai mult ca ma iau de Buruiana & co., dar subiectul salariului de 1 leu pe care l-a primit Ion Lucian trezeste mult mai putin interes? Sunt majoritari obsedatii sexuali in tara asta? Ma important e sa te dezbraci, decat sa practici decent o meserie?

Nu ma cobor sa-i raspund decat in treacat Buruienei, lovita in amorul propriu, localizat in zona bustului, caci altceva nici nu are. Ar fi greu sa explice, in calitate de absolventa de ASE (caci oricine trece azi prin scoala ca gasca prin apa), unde a folosit pregatirea pe care o are si, mai ales, sa ne explice cum de are tocmai un barbat deloc sarac? De fapt, profesie are fata asta? Aratatoare de sani?! Pfff, sunt emotionat ca ma vede dubios. Banuiesc ca astia cu mai mult succes in munca, pe bune, ii put fetei. Sunt dubiosi. Normal, caci nu se intalneste cu ei la Dolce&Gabbana. Auzi, ba, sa existe oameni care sa fi ajuns in viata ce sunt fara compromisuri, fara sa pui fundul/sanii la bataie, ca ea, ci creierul?! Clar, dubiosi…

Spre tristetea ampla a panaramelor care se simt lezate de recentele postari, am sa ma mai ocup de ele, inclusiv cu detalii noi despre activitatea lor intima, intrucat asta e rolul unui jurnalist. Dubios, dar rol – sa simta unde e vulnerabila societatea si sa puna degetul pe rana.

Cum, n-ati inteles?! Nu e cu poze aici, ca-n revistele de paparazzi, unde va regizati voi subiectele?! Da, greu, ce sa zic. Stiu, am facut chestiuni decente in viata mea (puteti sa le cititi si pe site-ul Antenei 2), dar e o vreme in care trebuie sa cureti la porci. N-am scris, retineti, scroafe, caci ma gandeam ca se prabusesc mimozele-n depresie.

Asistente TV. Sau rechini cu fusta.

A facut ceva valva interventia mea de aseara, de la Observator, si nu pricep exact de ce. Am fost intrebat ce parere am despre asistentele TV. Inteleg ca adevarul a fost dramatic si dureros pentru distinsele fete aflate in studio, in frunte cu Bianca Dragusanu. Probabil ca nu se asteptau sa spun pe sleau ceea ce sugerez de multa vreme la Agentul VIP.

Ca sa fie clar, punctez: cand am sa vad o asistenta TV plimbandu-se prin Cismigiu de mana cu un profesor cu salariul proaspat ciuntit de Boc, am sa cred altceva decat faptul ca e o tagma plina de rechini cu fusta, care cauta barbati bogati ca se capatuiasca. Sa ridicam la rang de vedete niste pipitze care se vand scump si apoi pozeaza in maicutze, de dragul vreunui fraier care le ia de virgine, e treaba lor. Daca generatiile “evolueaza”, adica nu-si mai doresc sa fie Monica Columbeanu, ci Buruiana, Tonciu, Dragusanu si altele, cred ca suntem efectiv pierduti. Sunt atatea proiecte valoroase in Romania, si noi stam sa facem dezbatere TV despre niste… mai bine tac.

Acasa, papusa, ca te-ai umflat destul!

FARA NUMAR, FARA NUMAR…

Acest post este dedicatie speciala pentru Bianca Dragusanu, Andreea Tivadar, Magda Ciumac, Sexy Braileanca, Andreea Tonciu, Sanziana Buruiana, Adelina Pestritu, Simona Sensual, Laurette, Emmy, Iulia Tabacaru, Elena Matei, Silvana Bragaru, Alice “nepoata lui Ilie Nastase”… si restul va stiti voi, dar am fost baiat salon si nu v-am amintit, ca sunteti “doamne“.
SE STIE!!!

Fetelor, bagati burice! Ca pe-asta o stiti perfect!
Si dupa aia, ACASA, ca a crescut destul pretul!