Stim.
Ea este Simooooona Halep!
Noua legenda universala a sportului romanesc. Dupa Nadia, Ilie Nastase si Gica Hagi.
Am asteptam 20 de ani sa capatam o noua sansa de a avea un erou. Victorii majore au mai fost, dar de mult nu am avut personalitatea PROVIDENTIALA care sa urce emotiile pana la superlativ. Precum cei trei de mai sus.
Asa cum au fost si acestia la randul lor, Simona Halep este, astazi, MAI MULT DECAT ROMANIA.
De ce?
Pentru ca ar trebui sa invatam de la ea sa invingem eternul complex de inferioritate al tarii mici. Simona a luat o revansa istorica pentru toate meciurile pierdute „romaneste”, cum spunem noi toti, in ultima secunda.
Pentru ca ar trebui sa invatam sa ne jucam orice sansa pana in ultima clipa, cu credinta, cu putere, cu inteligenta. In acest turneu, in primul tur si in finala, Simona Halep a avut infrangerea pe masa, dar a refuzat-o cu o forta incredibila.
Pentru ca ar trebui sa stim ca orice infrangere este punctul zero pentru urmatoarea victorie. O fire negativista, cum se descrie Simona, a stiut sa se educe pana in clipa in care, azi, orice infrangere o intareste o data in plus.
Pentru ca Simona Halep a inteles, si noi nu, ca o victorie, oricat de grea ar fi, nu se construieste sub presiunea mizei (chiar daca sunt atatea teorii care spun ca teama de esec si succesul creeaza acelasi gen de trairi care mobilizeaza), ci prin eliminarea oricarui gand stresant si prin BUCURIA de a juca perfect fiecare punct, cu mintea concentrata si perfect resetata de orice mica eroare.
Pentru ca Simona a invatat, si Romania NICIODATA, ca orice moment, bun sau rau, nu are nevoie de un vinovat sau de un erou, in afara de tine! Unde este Simona care, acum doi ani, vorbea sarcastic cu Darren Cahill cand pierdea? A fost ziua in Cahill a spus PAS, a ales sa plece, iar Simona a renuntat – CRUCIAL MOMENT – sa gandeasca cu orgoliu. Si a ajuns, iata, alaturi de antrenor, SUS.
Pentru ca Simona a demonstrat ca nu smecheria, aroganta, combinatiile (noastre, cele de toate zilele) sunt calitatile unui lider mondial, ci munca, sacrificiul si o diplomatie a discursului, specifica tenisului, dar pe care Simona o simte ca o doua natura.
Pentru ca Simona este zeita plamadita din durere si truda. Nu e inalta si fortoasa ca Muguruza, nu are mereu anduranta lui Wozniacki, nu este inalta, cu ceva talent si buna de reclame ca Sharapova, nu are nici macar nebunia surprinzatoare a lui Ostapenko. Este o fata mica de statura, plecata – cu enorm curaj, bani putini si vise multe – sa ajunga sus. Si pe care taioasa ambitie machedoneasca – la Hagi o vedem la fel! – a facut-o sa fie eroina.
Am putea fi fiecare dintre noi! Daca am fi ea!
Reverente, Simona!
