Arhive etichetă: nicu constantin

SERGIU NICOLAESCU – ULTIMUL INTERVIU

Acum doua saptamani, mi-am schimbat aparatul telefonic si am observat ca am mii de numere in agenda, pe care trebuie sa le transfer. Am privit in graba agenda, pentru a vedea de ce numere as putea sa scap. Am simtit o apasare, cand am descoperit ca ii mai pot suna pe Stefan Iordache, Nicu Constantin, Adrian Paunescu, Gheorghe Dinica…
PE SERGIU NICOLAESCU…
…cu care m-am revazut pe 10 noiembrie 2012. Aveti marturia AICI. Nu aveam de unde sa stiu ca ora petrecuta alaturi de marele regizor va fi ultima din seria noastra de semne de pretuire, din ultimii 15 ani.
Am inceput rau relatia cu Sergiu Nicolaescu. Un redactor de la “VIP” a scris in 1996 ca Nicolaescu a omorat un om cu masina. Reportajul avea pacatul de a-i lipsi dovada decisiva. Ca un vulcan, Sergiu Nicolaescu ne-a actionat in judecata, cerand daune de UN LEU. Dupa trei ani in care relatiile au fost reci si in care procesul era pe muchie de cutit, Sergiu Nicolaescu a admis sa renunte la proces, cu conditia ca omul care scrisese sa vina la el, sa se uite in ochii sai si sa recunoasca greseala.
Ceea ce s-a intamplat. Impresionanta proba de demnitate.
De la faza de tribunal am trecut la cea de stima reciproca in 2002, cu ocazia unei emisiuni minunate a lui Radu Moraru, cu o linie de invitati istorica: Gheorghe Dinica – Sergiu Nicolaescu – Ion Besoiu. Am spus atunci ceva m-a facut sa-i intru la inima. “Bucurati-va in fiecare zi de marii artisti ai Romaniei, nu-i denigrati. Altii nu mai avem.”

M-a felicitat ulterior si apoi, cu precizie de metronom, acceptat orice invitatie mediatica pe care i-am propus-o de atunci, de la “VIP”, Europa FM si Antena 2.
Nici acum nu cred ca pe 10 noiembrie 2012 a fost ultima. Este insa ultimul interviu cu Sergiu Nicolaescu. L-am invitat sa vorbeasca despre Gheorghe Dinica si, asa cum ati vazut in reluarea propusa azi, 3 ianuarie 2013, de Antena 2, a vorbit frumos.
In pauze, insa, nu m-am dezlipit de el. De Nicolaescu. De obicei, ies din studio, de data aceasta, ceva m-a tinuit langa el.
L-am simtit, pentru prima data in viata sa, RESEMNAT. Aproape total.
Iata ce am discutat in particular cu maestrul.
“Domnule Brancu, am stat in politica atat vreme cat am crezut ca se poate schimba ceva. Nu, acum stiu, nu se poate schimba NIMIC. Degradarea politicii este iremediabila. Nu mai vreau sa-mi pierd ultima perioada a vietii intr-o cauza total pierduta.”
Cine banuia ca mai erau doar doua luni?
Si in cinematografie? Avea doua proiecte care i-au adus scantei in ochi. “Vreau sa fac un film despre sfarsitul Maresalului Averescu. Va rog sa cititi povestea lui, este extraordinara. Si merg mai departe cu scenariul pe care mi l-a dat Vadim Tudor, Candele de zapada.”
Cinematografia nu le va mai avea insa, in arhive. Ultimul artist care a mizat pe identitatea istorica a Romaniei a plecat dintre noi.
Si cu generatia tanara, cu care s-a razboit atat de des? “Sunt foarte mahnit, domnule Brancu. Nu inteleg de unde atata ura si aroganta din partea unor regizori, talentati, dar care vorbesc cu o emfaza teribila, desi au facut 2-3 filme in viata lor. S-a inventat o morisca periculoasa. Faci un film, apoi te plimbi pe la zeci de festivaluri in strainatate cu el si astfel, castigi puncte pentru un nou proiect. Dar cine se poate compara cu zecile de milioane de spectatori de aici, din tara, pe care ii am? Ce e oare mai important? E urata lumea, domnule Brancu, tot mai urata…”
Tragedia este ca un om care a tinut sa dea frumusete acestei lumi urate a plecat.
Nu stiu cum e pentru voi, dar pentru mine, “Osanda” este in Top 3 filme romanesti din toate timpurile. “Mihai Viteazul” este Numarul 1 ca film istoric. “Nea Marin” este in Top 3 comedii romanesti. Si nimeni nu va mai face la noi filme de actiune ca el, Sergiu Nicolaescu.
Caut din nou in agenda telefonica si dau din nou de ei. De nemuritori. Nu am sa-i scot din memoria telefonului. Pentru ca ei sunt in continuare acum, aici.

O joaca de iarna cu Nicu Constantin

Mi s-a umplut sufletul de amaraciune cand am vazut ca lupta lui Nicu Constantin (omul care a fost la botezul meu si e unul dintre colosii pe care i-am privit, cand cresteam) cu boala a fost un esec, atat de repede. M-am despartit in tacere si tristete de un nemuritor care mi-a oferit cu generozitate pe tava viata lui, pe care am pus-o intr-o carte care a aparut in 2000: Ochelarii miraculosi.

In noaptea zilei in care a plecat dintre noi, privindu-i ghidusia din ochi prin inregistrarile difuzate de posturile TV, mi-am adus aminte de una dintre vizitele la el acasa. Era in iarna lui 2000. Tocmai se intorsese din America unde, surprinzator, se casatorise religios cu Mandita, femeia minunata cu care a mers pana la ultima rasuflare. Era linistit si fericit. M-a asezat la masa, si-a aprins o tigara (una dintre cele care ni l-a luat) si, cu un licar de joaca in priviri, mi-a zis: “Stai sa vezi ce mi-am luat!”. Era un Mos Craciun american (evident, cu ochelari) in haine rosii de plus, nu chiar mic de statura. “Apasa-i mana”. Mosul dansa un Jingle Bells rock’n’roll indracit, dand din dos totalmente haios. Nicu radea din toata inima…

Joaca…

Aceasta placere a jocului l-a urmarit toata viata. A fost un om otelit de vremuri, dar, in interiorul sau, un vesnic copil care a dorit sa arate lumii tot ceea ce Dumnezeu i-a dat, ca har. Pentru privirea aceea plina de placere, intr-o clipa atat de simpla, ca si pentru atatea alte clipe frumoase, ii multumesc lui Nicu acum, mai ales fiindca mi-a dat sansa sa simt de aproape aluatul comedianului de geniu.

Ramai la mine in suflet!!!!!