Arhive etichetă: mariuca

Luminiţa Anghel – eroina vieţii unui copil care nu o merită

Apariţia unui copil e o sursă de lumină divină. E sensul cel mai profund al vieţii, care ne aduce mai aproape de Dumnezeu. Am crezut mereu că un matur care înfiază este cu o treaptă mai sus pe drumul către binecuvântare. Oricât am spune că dezvoltarea unui copil este fructul mediului, educaţiei, căldurii familiei în care deschide ochii către lume, nu cred că moştenirea genetică poate fi ştearsă cu buretele. Cine mă va servi cu o contrazicere, am să-i spun doar atât: Luminiţa Anghel.
Priviţi-o în rochie de mireasă, frământată de vânt şi fericire pe o plajă spaniolă, şi aveţi dreptul să credeţi că nu există o femeie care să se fi luptat mai mult pentru împlinirea ei, ca mamă şi soţie. Şi de ce atâtea încercări?
Luminiţa a crezut cu fanatism în fericirea în doi şi soarta i-a confirmat că a treia căsnicie îi aducea jumătatea hărăzită, câtă vreme abia atunci şi-a împlinit marele vis – un copil natural, al ei. Şi abia atunci au început tornadele…
Copilul drăgălaş pe care l-am cunoscut în 2001 într-o seară de vară la Mamaia, băieţelul lipit emoţional de mama lui la fiecare apariţie TV de acum şapte ani, urmaşul pentru care Luminiţa s-a luptat în chip sângeros cu Marcel Puşcaş pentru a-l avea (vezi foto), se dovedeşte a fi un mic demon. Unul care crede că mama este o proprietate exclusivă. Nu are dreptul la un bărbat, la un alt copil. Şi când mama îşi ia porţia meritată de fericire, se răzbună pe toate şi pe el. Nimic mai cumplit decât să o aud pe Luminiţa povestind cum s-a temut, în vremea sarcinii, că David o va împinge pe scări.

luminita-anghel-16022010

Cineva – un prieten, un mentor, o persoană cu ascendent asupra lui – să-i explice acestui băiat că a avut mult noroc că Luminiţa Anghel a ales să-şi reverse valurile de sentiment matern asupra lui. Pe mâna cui ajungeai, David, dacă fetiţa cu care Luminiţa a filmat în 1998 un clip în casa de copii unde te aflai, ar fi fost adoptabilă? Imaginează-te lângă un tată beţiv cu palma grea şi o mamă săracă şi nepăsătoare. Poţi? E un scenariu foarte plauzibil. Ei ar fi putut să te adopte, dacă zâmbeau frumos la Protecţia Copilului. Cui îi mai făceai tu toate fiţele care s-au inventat pe planetă?
Înţelegi, David, ce înseamnă să te iubească până la cer, ca pe Filip, o femeie care nu are acelaşi sânge cu tine? Înţelegi, David, că Măriuca, fetiţa ruptă din frescele cu îngeri, a fost cu voi în casă, dar s-a întors de unde a plecat? Că acest drum parcurs firesc de tine, ca fiu al Luminiţei, a avut, pentru ea, calea întoarsă? Dacă ai fi avut „noroc” ca mama ta naturală să fie o scelerată prin excelenţă ca Angelica Constantin, ai fi putut să pierzi tot! Ce inimă să ai să jigneşti, să ameninţi omul care te-a salvat?
În 2014, a mai fost o „repriză publică” TV a răzvrătirii acestui băiat. Atunci când mima sinuciderea. Şi am avut ocazia să-l privesc în ochi. Era statuia adolescentă a sfidării. Aproape fiecare remarcă părintească menită să-i reteze vreun capriciu îl făcea să dea ochii peste cap. Era lângă mama lui la TV pentru că nu avea încotro şi încă depindea de ea. Azi, la ora majoratului, David crede că a prins aripi. Totul e să nu zboare periculos şi să-şi rupă gâtul. Nimic mai simplu.
La urma urmei, o mamă nu e obligată, David, şi la 20 de ani, să îţi suporte capriciile. Ba chiar te poate lăsa definitiv să-ţi vezi de viaţa ta. Atunci să vezi provocare…
Vestea proastă, pentru toţi cei care cred că o pot doborî pe Luminiţa, este că Dumnezeu i-a dat la timp cel mai puternic sprijin: Silviu. Un etalon de iubire face ca acest om, care s-a îndrăgostit de o femeie bravă… Şi apoi?
Apoi s-a trezit cu trei copii, în care doar unul al lui. Apoi a suportat ani de teroare psihică din partea părinţilor Măriucăi. Apoi a trebuit să îşi crească pruncul în mediul de instabilitate, ameninţare, şantaj emoţional al lui David. Apoi au venit vremuri sensibile din punct de vedere financiar. Şi el rămâne ca o stâncă acolo. Şi cât de mult a visat David ca Silviu să capituleze… Şi să fie el din nou stăpânul iraţional al mamei.
Barbata Walters povestea, în biografia sa, că i-a explicat cândva fiicei sale adoptate că unii copii sunt născuţi din trup. Alţii, adoptaţi, sunt născuţi din inimă. Dar cine garantează că astfel inima se poate moşteni…

EXCLUSIV CONFIDENTIAL Ofensiva bebelusilor. Armin Duban si Filip, fiul Luminitei Anghel, vor fi staruri duminica la Antena 2!

Ladies and gentlemen,

Obositi cumva de aceleasi fete mondene din Romania, am luat decizia radicala, pentru editia speciala de 1 iunie a emisiunii Confidential. Am chemat cele mai fresh, la propriu, vedete din Romania. Mai exact, cei mai tineri bebelusi dornici de afirmare.
Oana a reusit sa aduca in fata dvs. doua exclusivitati.
Prima – Filip Dumitriade, fiul Luminitei Anghel. Un tip zdravan la trup, dar linistit la fire, care e amuzamentul parintilor lui cand imita un pescarus. Cand imita pasarea cu pricina? Cand se simte bine! O sa-l vedeti, impreuna cu mama, sora Mariuca (La multi ani pentru ca implineste 6 ani!) si cu bunica, mama lui Silviu!

A doua – Armin Duban. Cu parintii Gratiela si Andrei. Nu a zis niciun banc in emisiune, pentru ca seamana si cu mama lui! Imbracat sobru, la papion, dar mai galagios din fire! Dupa cum veti vedea, va avea sigur si o surioara! Tatal este condamnat sa recidiveze!


Prea multa vorba! Va propun sa va uitati duminica! Editie de competitie!

Luminita Anghel e fericita: fiul ei, David, a revenit la ganduri mai bune!

Cand tu, David, esti obiectul adoratiei mamei tale si, doar in cateva luni, apare un barbat de care ea se indragosteste si cu care se casatoreste, apoi se naste un fratior adorabil in cateva luni, iar mama ta o ia definitiv acasa si pe inca o fetita, Mariuca, sigur ca ai o problema! Dragostea se impartea ieri la unu, azi la patru! Oricum ar fi, iese mai putin, iti spui…
Asa a vazut lucrurile David, fiul cel mare al Luminitei, insa, desi varsta lui e cea a marilor revolte, a inteles ca orice ar schimba acum in viata e in defavoarea lui. Si mai e ceva – pana mai ieri, in clasa lui de la liceu, era aproape singura vedeta, ca fiu al Luminitei. Azi, mai toti colegii lui sunt staruri nationale in serialul Pariu cu viata. E prea mult pentru el?
Se pare ca Luminita a gasit o solutie pentru ca David sa se simta din nou sigur pe el. Poate e chiar o solutie TV! In orice caz, David zambeste din nou acasa!