Arhive etichetă: klaus iohannis

De la Dobrin la Balaci şi înapoi. O Românie mai mică, mai urâtă.

Tablourile aceluiaşi eveniment funebru se suprapun, ca o hârtie de turnesol. Adevărul ieşit la iveală este ceea ce doare chiar mai mult decât dispariţia unui contemporan uriaş.
26 octombrie 2007. Fotbalul românesc deplânge, la unison, disparţia unuia dintre rarisimele sale genii: Nicolae Dobrin. Piteştiul în haine negre îşi poartă pe ultimul drum, poate, cel mai iubit fiu din ultima sută de ani. Anvergura unui personaj istoric a impus prezenţa celor care l-au iubit. La căpătâiul celebrului Gâscan s-au aşezat, cu ochii inundaţi de lacrimi, actorii Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache. Ilie Balaci e acolo. Răpus de durere, poetul Adrian Păunescu. Firescul omagiu din partea lui Mircea Sandu, fotbalist din aceeaşi generaţie si preşedinte ale federaţiei. În trombă, printre nori de colb, a apărut preşedintele României, Traian Băsescu, la umbra unei coroane de flori. Gica Dobrin, femeia vieţii marelui dispărut, combina în suflet durerea imensă a despărţirii cu mândria că România, de la structurile de stat până la cele sufleteşti, profunde, consfinţeşte rolul lui Dobrin întru frumuseţe şi unicitate.

11 ani mai târziu…
22 octombrie 2018. Fulegătoare, prematură şi nemeritată moarte a celui asemuit, ca importanţă istorică, cu Dobrin, şi, ca talent, cu Gică Hagi. Ilie Balaci, “Minunea Blondă”, a venit la Craiova pentru a se despărţi de lume. Hagi, Gică Popescu, Lupescu, Răducioiu, Piţurcă, plus colegii generaţiei Craiova Maxima – cei încă vii – sunt lângă sicriul său. Bănia freamătă, suporterii şi nu numai inundă străzile. A mai plecat unul cu care ne mândream.
Oglinda este nemiloasă, însă, la distanţa deceniului trecut. Marile figuri culturale lipsesc… şi nu pentru că nu l-ar fi iubit pe Balaci, ci pentru că anii 60-70-80 au presupus o fraternitate a oamenilor de spirit cu sportivii şi s-au legat prietenii care, astăzi, sunt imposibile. Azi, cele două lumi sunt despărţite de o prăpastie financiară, de educaţie şi culturală. Moral, fotbaliştii de azi sunt prea jos. Artişii sunt mai manierişti, dar au şi dreptate: fotbalul parcă nu mai e frecventabil. Poezia fotbalului rămâne la stadiul de folclor. Ar fi putut veni cei care l-au iubit pe Dobrin şi Balaci din generaţia veche, dar cei mai mulţi au murit. Îl aşteptau pe Ilie dincolo.
Statul român? Prezent doar prin onoruri militare şi salve de tun. Genul preşedintelui Iohannis nu rezonează cu fotbalul. Nici măcar un mesaj pe Facebook nu a fost transmis. Iohannis iubeşte tenisul şi, încă sperăm, valorile, deşi despre Balaci nu a ştiut să spună un cuvânt.
Rămâne, egală cu ea, elita fotbalului. Ei, cei care au trăit prin ei, dar şi prin valorile trecutului, magia reală a gazonului, au fost acolo.
Doar ei, pentru că preşedintele de federaţie, Răzvan Burleanu, nu se putea afişa lângă Lupescu şi Hagi. Nu e al acestei lumi, dar nici nu se străduieşte să fie. Poate că aceste glorii ar trebui să treacă mai degrabă în istorie, ca să-l lase cu proiectele sale financiare.
Ce Românie e aceasta? Una mai mică, mai urâtă. Centenară. Dar mai urâtă.

Are sau nu sutien Carmen Iohannis? Asta-i România.

Vântul jucăuş al Rusaliilor dă viaţă, pentru o secundă, sobrietăţii supertative pe care o are întâlnirea dintre doi preşedinţi nemţi. Unul e chiar al lor, al nemţilor – pastorul Gauck este un simbol al luptei anticomuniste -, flancat de o parteneră de viaţă mult mai tânără şi mai sobră, în taiorul negru auster, decât Carmen Iohannis, prima doamnă a neamţului nostru, care dă măsura prospeţimii sale printr-o toaletă vaporoasă roz pal – ROZ? -, perfectă pentru tabloide.
Nu culoarea stârneşte excesul de titluri bombastice, ci bănuiala că frau prasident nu poartă sutien. Privesc poza, realizez că dilema jurnalistului e profund legitimă – oare doamna chiar nu are lenjerie? – şi stau să-mi scormonesc în memorie când mă putea interesa dacă vreo soţie de şef de stat are sau nu are sutien. O scoatem din start din calcule pe fosta starletă Carla Bruni Sarkozy, pe care am văzut-o prima oară în sânii goi, apoi locatară la Palatul Elysee. Şi… nimic. Nicio referinţă cu „dedesubturi” în ultimii 25 de ani.

media-146643856463002700

E vremea să recunoaştem. Doamna Iohannis are ceva din expresia sensului în care această ţară s-a modernizat. Dacă ar exista un pictor Rosenthal al acestui secol, Carmen Iohannis – cu chipul luminos, picioarele lungi şi rochiile aproximative – ar putea fi modelul noii pânze România revoluţionară.
Carmen Iohannis este Ţara zâmbitoare, chiar dacă jalea, foamea, violenţa şi decrepitudinea macină tăcut şi sigur fiecare urbe.
Carmen Iohannis este Ţara relaxată, dar mai puţin implicată decât ar fi nevoie în acţiuni, măcar simbolice, de schimbare a cancerului care cotropeşte familia română, a sistemului medical care ne omoară la propriu, a solidarităţii sociale care apare doar dacă mor măcar vreo 60 de oameni într-un club ars.
Este Ţara frivolă, pentru că da, România este cea mai activă şi mai agresivă piaţă de presă bulevardieră din Europa!
Într-un fel, nici nu ştii, ca primă doamnă, cum e bine să fii! Fantoma Elenei Ceauşescu – „cabinetul doi” care tăia şi spânzura – a bântuit după decembrie 1989 figura calmă şi puternică a Ninei Iliescu, obligând-o să nu dea niciun interviu şi să nu se lanseze în acţiuni publice. Se zvonea că ar avea accent rusesc, dar nimeni nu l-a putut auzi în lume! Cât bun simţ… Aceiaşi fantomă i-a dat nopţi albe şi Nadiei Constantinescu, consoarta lui Emil, ale cărei iniţiative din societatea civilă au fost taxate rapid ca semne ale faptului că ea e cocoşul în casă. Până la urmă, tocmai Emil a fost cocoşul bănuit că a zburătăcit prin curţile altor puicuţe, lucru peste care soţia a trecut cu o eleganţă exemplară. Maria Băsescu a fost, pentru un deceniu, „cuminţenia pământului”. A avut printre cele mai curate imagini, pentru că a funcţionat mereu în contrapondere cu stilul sulfuros, bătăios, belicos al lui Traian Băsescu. O doamnă fără iniţiative în societate civilă. Avea soţul şi pentru ea…
Prin urmare, e drept să-i cerem lui Carmen Iohannis mai mult decât altele pot da? Dacă vorbeşte mult, se va spune că e ca Mioara Roman şi ea are ultimul cuvânt. Dacă se implică în treburi administrative, i se va da în cap cu firma Danei Năstase, dată vinovată de unii pentru o serie de necazuri ale soţului.
Ce rămâne? You have the right to remain silent…
Carmen Iohannis poate mult mai mult, cu amintirea pozitivă şi consistentă despre care vorbesc foştii ei elevi. Şi aş face un pariu că un interviu ne-ar prilejui o revelaţie plăcută. Pănâ când se va sparge gheaţa, să ne dorim ca doamna preşedinte să nu mai ofere presei dileme de mall. Sunt convins că familia Iohannis îşi doreşte multe lucruri solide şi grandioase, dar în niciun caz fascinaţia derizoriului.

DOSARELE VIP, editia prezidentiala – pasiunile secrete ale lui Klaus Iohannis – smartphone cu camera foto buna si fotografiile cu peisaje!!!

De unde stim? Pai stim, pentru ca il cunoastem pe Klaus Iohannis dinainte ca lumea sa dea navala peste el. Mai exact, cand am fost gazda catorva evenimente extraordinare la Sibiu, acum 7-8 ani.
Iata un material marca DOSARELE VIP despre o pasiune a noului presedinte, inca nedescoperita!

DSC09140