Arhive etichetă: irina columbeanu

Monica Gabor, perversa mamă mediatică

Sunt un “admirator” fanatic al femeilor care îți intră în rolul de mamă pătimașă și devotată doar când media ridică hamletiana întrebare: a fi sau a nu fi ceea ce pretind că sunt. Numeroasele exemplare de “mame mediatice” au însă o incontestabilă regină. Suverana oftaturilor la ceas de contestare, săraca fată bogată. Monica Gabor. Nimeni nu-mi va putea scoate din minte secvența de film indian, în care mămica disperată, cu năsucul lipit de fierul forjat al porții crudului Irinel, implora să-și vadă copilul, lumina ochilor ei, la distanță de câteva luni înainte de abandonarea fără milă a odraslei, pentru un chinez ce pare croit din fum.
Monica este astăzi o specie bine definită: mamă prin provocare.
Calmul budist al existenței sale – irigat prin interviuri TV cu vinuri de 25.000 dolari deschise din plictiseală – nu e tulburat de niciun fior. A se înțelege prin fior, bunăoară, aniversarea Irinei, o zi fără cadouri materne, sub nicio formă. Dacă n-ar fi Irinel Columbeanu – cine și l-ar fi imaginat în rol de “tată eroin”, după relația-orgie cu Anna Lesko? – să ofere cu infinită discreție doar o mică parte a tabloului de mamă absentă, Monica n-ar mai fi decât părinte de vară. Când are permisie de la chinez să se arate în rol de vedetă în România. Operațiune altfel necesară, căci nu e exclus să primească într-o zi, vreun flit asiatic, așa că e bun un “loc calduț” în dulcea colcăială mondenă de acasă.
Și ce e mai înălțător decât să-ți iei copilul de mână și să te plimbi la mare, vegheate de paparazii chemați cu grijă în boschetul potrivit?! Și ce e mai educativ pentru copil decât să-l cari la un notar – evident, tot în vară, căci programul săptămânal de custodie comună e pentru proști – și să-l pui să asiste la virarea “vrac”, pe trei ani, a pensiei alimentare? Odraslei trebuie să-i intre bine în cap: “ți-a dat maică-ta, da?”.
După o lună de fițe… pauză un an. Dacă tatăl Irinel are tupeul maxim, între timp, să-i aducă aminte că agasanta asta pensie alimentară e și altceva decât un instrument mediatic – ba s-ar putea să fie un drept al copilului -, Monica schimbă foaia. Fostul soț care o apără nobil în lupta cu un avocat prea hrăpăreț este dat de trei ori peste cap, ca-n poveste, și e văzut brusc din nou ca un tip mic, prea în vârstă și probabil sărac, de vreme ce cere obraznic banii copilului. Nu rămâne decât să-i spună că dacă-i cere să respecte legea, mai mult ca sigur a ajuns la sapă de lemn și ea, mântuită de salariul lunar de întreținută a chinezului fără biografie, poate crește copilul.
În cazul în care Irinel nu mai suportă și face o mărturisire publică, ei bine, e nevoie de o infuzie de sentiment matern în presă. Depresia despărțirii de Irina călătorește trans-oceanic către un site obedient. Dorul de copil începe să fie strigat, ca la umbra fierului forjat.

Irinel-Columbeanu

Adevărul stă într-o fotografie care face cât o mie de cuvinte. Flashback. 2013. O femeie își găsește sfârșitul într-un chip pe cât de tragic, pe atât de incredibil: un bolovan îi sfărâma capul pe drum interzis de lângă Mănăstirea Polovragi. Ea este Veronica Bulai, mama Monicăi. Psihicul oricărei fiice normale ar fi în pragul colapsului. Românii o așteptau acasă cu sufletul la gură să-i vadă chipul brăzdat de suferință. Nu și Monica Gabor, care a fost în stare să pună la cale o fotografie “paparazzi” în avionul de întoarcere. Imaginea o arăta cu chipul în mâini, distrusă. Apoi, o vinde unui site monden, sub titlul: “Moni, prăbușită în avion de tragedie”.
Oare ai cu adevărat suflet, ca să poți regiza așa ceva, în clipa cea mai tristă a vieții tale?
Nu, pentru că esti o femeie cu o copilărie ferfeniță, cu părinți dezabuzați și despărțiți, clienta ideală pentru racolarea în adolescență în rețeaua de prostituție a clanului Clămparu. Sufletul ei s-a împietrit, într-una dintre nopțile în care a fost traficată.
Cum să-i ceri, deci, sentimentul de mamă unei femei care își pierduse de mult și sentimentul de fiică?
Și totuși, a rămas ceva: iubirea nesfârșită pentru bani. Și celebritate. Ambele, negociate cu talentul pervers cu care, ne amintim, își învăta sora Ramona să-l mintă pe iubitul Gabi Bădălău că a prins pe Dumnezeu de un picior cu contracte de imagine pe Coasta de Azur, în timp ce ea doar făcea sex cu un bulgar bogat, mai mult ca sigur pe datorie.
Multe fete din România se întreabă ce ingredient secret are această fată din Bacău, care este rețeta lipiciului la bogătași, români, chinezi și… cerul pare a fi limita? Cum a ajuns atât de sus? Nu am idee, dar știu că ingredientului îi lipsește sigur ceea ce noi toți căutam o viață, și uneori găsim: iubire.

Textul a fost publicat si pe www.femeide10.ro