Există oameni pe care Dumnezeu i-a blagoslovit un grad de libertate în plus faţă de restul muritorilor, cu condiţia ca scânteia de genialitate pusă pe frunte să dea roade bune de scris în analele omenirii. Acesta este, în câteva cuvinte, Ilie Năstase. A fi recunoscut în lume ca omul care a reinventat, a dat sens, culoare şi farmec unui lucru – oricât de simplu ar fi el – este dar de la Cel de Sus, udat la rădăcină cu multă sudoare şi sacrificii. Ilie este, deja, în istorie, iar sclipirile sale nu se puteau naşte decât într-o fire mai liberă decât media pe planetă. Sămânţa de cuceritor nu a rodit, după cum se ştie, din fragedă pruncie, ci din formidabila descoperire a creatorului de artă sportivă care se naştea în el. Şi de aici la miile de femei care aşteptau un semn pentru a i se oferi, pentru o experienţă bună de povestit cu voce scăzută la ceas de bârfă, nu a fost decât un pas. Iar el, da, avea ce să le servească, imparabil, la fileu… În contrast şi întru echilibru cu Ion Ţiriac, Ilie a fost fermecătorul, risipitorul, nealiniatul, preaiubitul. Mai exact, nestăpânitul.
A trăi lângă Ilie, ca femeie, a devenit, pe cale de consecinţă, un exerciţiu de fascinaţie, venit la pachet cu imprevizibilul inimii sale zburdalnice. Priviţi-l cu atenţie pe Ilie Năstase şi vedeţi o poftă copilărească de joacă, pe care toţi o avem şi, cu timpul, păleşte în proporţie majoritară. Fără a gândi urmările, Ilie Năstase se poate deda la aşternut cu o Cici – sau două, sau trei – şi să le ierte chiar şi când trebuie să suporte urmări medicale ruşinoase.

Esenţial este, ca femeie, ce aşteptări îşi propui să ai de la el. Ilie este un armăsar pe care NIMENI nu-l va struni. Poate doar limitele fizice ale vărstei, deşi îl văd ca un Anthony Quinn, crai desăvârşit până spre 80 de ani! Când lumea i s-a aşezat la picioare atâtea decenii, zăbala îi provoacă răni şi nu se va supune. Din acest motiv, starea civilă a lui Ilie Năstase – când nu a făcut praf sufletul unui megastar gen Diana Ross, în stare să se „retrogradeze” la bucătărie, numai să-l păstreze – este o suită de suişuri şi coborăşuri, un adevărat rollercoaster. Dominique, prima soţie, nu a făcut faţă „altitudinii” şi a ieşit discret din joc. Alexandra King nu s-a dezminţit din rolul profund american şi a preferat eleganţa până în ultima clipă. Amalia, în schimb, a fost o carte-surpriză. În stare să transforme o Cenuşăreasă în prinţesă, Ilie a ridicat-o pe Amalia, dar datele umane ale acesteia au adus-o în situaţia de a-l părăsi atunci când el nu se aştepta, în condiţii financiare de invidiat. Brigitte – ambiţioasa, amoroasa, bătăioasa, furtunoasa – a venit pe un teren în care, oricât a încercat, nu a putut juca „doar în doi”, aşa cum e ideal într-un mariaj. Trecutul bântuia mereu în spatele unui perete fals.
A ales o cale grea: l-a ajutat pe Ilie să ridice pereţii de rezistenţă ai visului lui – academia de tenis -, dar a cerut în schimb imposibilul: cuminţenia unui playboy fără leac. Poate mai greu de obţinut decât o pace în Orientul Mijlociu.
Terapia „de lux” – la fiecare greşeală, câte un cadou cu preţ astronimic – nu e decât o paliativ. Nu vindecă decât pe distanţe scurte.
Lacrimile mari ale lui Brigitte – oferite la oră de maximă audienţă – sunt justificate şi menite să-l facă să doară. Mai puţin justificate sunt dezvăluirile despre „acel secret” teribil al lui Ilie, pe care nu-l spune câtă vreme sunt căsătoriţi. Adică acel gen de ameninţare ce poate trece graniţa de la victimizare la ură, în sufletul unui partener. Ilie nu e şi nu va fi o victimă. Viaţa sa e rezultatul propriilor sale decizii. I-a plăcut amazoanca, aşa că a luat-o la pachet şi cu războaiele ei!
Brigitte şi Ilie sunt eroii unui joc de „totul sau nimic”! Cu doua variante de final: ori Brigitte va ieşi şi ea in decor, când va înţelege că nici orgoliul nu merită consumat până la epuizare pentru un poet plenar. Ori Ilie va ajunge la o răspântie a vieţii, în care se va cuibări în culcuşul căsniciei, pentru că orice „joc” are un timp limitat de desfăşurare. Din păcate, pentru Brigitte, fluierul final pare a fi destul de departe…