“Care era secretul puterii mele, în lupta cu sistemul comunist? Mă gândeam mereu ce ar face polonezii, cu curajul sindicatelor lor. Ce ar fi făcut francezii…”
O femeie, cât o mână de om, trăgea aer în piept şi, astfel, avea curajul de a răspândi manifeste anticomuniste în anii 80, de a scrie la postul de radio “Europa liberă” şi de a suna la ambasadele occidentale, în speranţa unei veşti bune. O profesoară, cu o voce subţirică, dar tăioasă ca un fierăstrău. Şi ochi blânzi, când nu simţeai fulgerul dârzeniei de eroină.
Da. Doina Cornea a fost o eroină. Şi tocmai a plecat unde se va simţi mai bine – în Rai. Să mergem pe logica aspiraţională a Donei Cornea. Ce ar face francezii, polonezii, când le-ar dispare o eroină care s-a luptat incredibil cu un sistem malefic? Ce ar face americanii, cei fără prea multe rădăcini istorice?
Ar fi fost o clipă perfectă pentru un omagiu, funralii naţionale şi o întoarcere la reperele de fiinţă şi de suflet ale Doinei Cornea.
Românii au altă treabă decât să-şi iubească eroii. Politică zilnică fără sfârşit. Monden folosit până la refuz. Da, Doina Conea a supravieţuit pentru scurtă vreme şi ştirii şampaniei de 100.000 de euro! Delirul nopţilor de 1 Mai nu mai e apanajul specialiştilor în monden, ci chiar tema preferată a televiziunilor de ştiri, cu pretenţii de influenţă în mentalul profund al poporului român.
O şampanie mult prea scumpă ajunge să fie mai importantă, pentru agenda fiecărui om şi a canalelor media cu pretenţii, decât memoria unui om, Doina Cornea, a cărui sacrificiu face ca azi să nu mai trăim în comunism… Eroi sau viaţă de consum? Cum o fi bine să trăim?
Sau nu ne mai dăm seama unde trăim?
Nu. Doina Cornea a plecat aproape în anonimat. Mulţumim, doamnă. Ce minune ai fost… şi cum am ştiut cu toţii să te uităm cât ai fost aici.
Iar noi? Noi merităm tot ceea ce avem. Sau nu avem.