Arhive etichetă: angela merkel

Gabi Firea – fotografia unei femei ubicue

România a dat, pe 5 iunie 2016, o nouă lovitură mitului femeii-bărbat în politică. De la Margaret Thatcher şi Angela Merkel citire, femeia ca lider în administraţie se întruchipează sub forma unor taioare austere, fără toc, voce de fier, fizic nu tocmai atrăgător şi o voinţă pe care orice bărbat o invidiază. Profil spiritual de tanc. Să fim sinceri, dragi confraţi de gen, dacă am fi avut ambiţia femeilor sau dacă am fi ascultat mai des de ele – cele care te ridică, nu cele care te coboară – multe războaie ar fi fost câştigate, iar altele… nu ar fi fost.

Plaiurile mioritice aduc un nou tip de mână forte la primărie: chip plăcut, fizic atrăgător, look îngrijit. Haine puţin mai şic. Tocuri de femeie elegantă. Drumul a fost deschis de Olguţa Vasilescu – ar fi putut fi şi Elena Udrea, dar a stricat-o anturajul -, iar acum ajunge la apogeu cu victoria lui Gabi Firea.
Mă intersectez de atâţia ani cu Gabi… Prin 2008, un teledon minunat al trustului Intact ne-a adus în postura de a interpreta şi dansa în duet live un Trandafir de la Moldova, în beneficiul unor copii supradotaţi. Aspiraţia către performanţă a lui Gabi m-a adus într-o sumedenie de stadii de oboseală la repetiţii. Mai ales la dans. Chiţibuşara Gabi Firea îşi acorda timp pentru această joacă, deşi avea pe cap două emisiuni TV – adică presta şapte zile din şapte la Antena 1 şi Antena 3 – plus un cotidian financiar, un săptămânal de business şi unul de femei. A scris şi cărţi de poezie, are vreo două CD-uri de folclor. De unde timp pentru toate? Poţi să o acuzi de ubicuitate. Formidabilă dorinţă de afirmare publică.
A fost însă o vreme când toţi “copiii” ei media au sucombat, căci intrarea definitivă a printului românesc în istorie pare a fi o chestiune de timp. A fost efectiv dărâmată de această lovitură. Gabi e însă genul care visează să se ridice mai sus, după o lovitură primită. De altfel, dacă o ataci pe Gabi Firea, se banuieşte că eşti pregătit pentru război. Memoria internetului reţine câteva contre televizate ale lui Gabi Firea cu politicieni puşi pe harţă – una de poveste cu Cristi Boureanu – şi le-a cam şifonat gulerele.

la-Cristi-Brancu

Flashback. După una dintre repetiţiile pentru acel show umanitar, m-a rugat să o las cu maşina lângă o bisericuţă din Băneasa, unde spunea că se simte atât de bine. Nu e nimic jucat în legătura sa şi a lui Florin Pandele cu credinţa. Nu e genul care face cruci mari doar când o filmează camerele de Paşti. Încercările prin care a trecut – şi nu uitaţi că l-a iubit mult pe primul soţ Răsvan Firea şi i-a însoţit suferinţa până în ultima clipă a vieţii acestuia – au adus-o într-o stare de veghe credincioasă, i-aş spune. Ultimul născut – deşi nu aş face pariu că nu va mai fi din nou mamă – este Zian, purtând astfel numele de botez al lui Arsenie Boca. Şi încă ceva: într-o lume în care vedetele îşi botează copiii când le taie capul – ba Antonia nu l-a botezat nici la un an şi jumătate, din motive de divorţ cu prelungiri şi lovituri de la 11 metri! -, Gabi Firea şi Florin Pandele şi-au creştinat băiatul la 35 de zile de la venirea pe lume, respectând canonul bisericesc care recomandă ca pruncul să primească binecuvântarea până la 40 de zile.
Bref: Gabi Firea este un om. Este şi politicianul care, de dragul marilor bătălii, a spus lucruri aspre pe care în sinea ei le regretă. Dar este şi spiritul tonic, pozitiv, care o face ca toate aniversările ei să fi fost cu mult zâmbet, dans şi veselie, căci aşa este ea, în fond. Este soţia căruia Traian Băsescu i-a ameninţat bărbatul – “poate nu-l mai găseşte acasă într-o zi” -, în cel mai grobian atac din ultimii ani. Este însă şi persoana pe umerii căruia acest Bucureşti creativ, pestriţ, uneori leneş, alteori strălucitor, a pus acum o greutate supraomenească.
Dar acesta este adevărul – a venit vremea ca femeile să ne salveze.

De ce îngăduie Dumnezeu uitarea Zinei Dumitrescu?

Era decembrie. Și era tare, tare târziu. Emoţia mea se ridica însă pînă la cer. Intâlnirea mea cu sute de personalităţi pe scena Teatrul Național, în ceea ce urma să fie Superlativele VIP, avea o singură hibă: nu aveam costum! Iar Bucureștiul şic nu îmi dăduse nicio variantă fezabilă.
Atunci, m-am întors la origini. La primul meu costum frumos, pe care îl purtasem la balul de absolvire a liceului, când ai mei mă duseseră într-o clădire cu multe etaje din centru şi o doamnă superbă mă îmbrăcase din priviri. Și din stofă de bună calitate. Am sunat la mama Zina care, cu temperamentul matern, a schimbat furtunos programul ei, de o aglomerare demnă de Angela Merkel, şi ne-am văzut din nou acolo, la casa de modă Venus. A plutit câteva secunde printre sute de creații şi mi-a adus unul, ca turnat, pentru mine. M-am uitat la ceas. In 15 minute, plecasem de acolo. Zina demarase către alt vis.
Nu au trecut decat 10 ani de atunci. Iar ei, Zinei – perpetuum mobile al modei românești, femeia care a definit, după comunism, apetenţa compatrioţilor pentru stil -, i-a rămas doar zâmbetul şi bucuria rarisimă a întâlnirii cu un prieten. Lângă ea, se aşterne un gol. Mare, nesfârşit şi nespus. Se numeşte Costin Dumitrescu, profesorul vieţii ei, jumătatea ei, omul fără de care s-a prăbuşit către abis. Ii văd ca o definiţie a iubirii, trasată mie într-o noapte în care Iurie Darie împlinea 80 de ani şi vreme de câteva ore, dom’ profesor a vorbit, cu romantismul barbilian al omului de ştiinţă, despre iubirea lor, iar ea, Zina – fluviul de vorbe, croiuri şi idei – a tăcut, şezand fericită în piedestalul pe care i-l clădea el prin amintiri. Cu intensitatea cu care Irinel Liciu a căutat să plece imediat către veşnicie după ce omul vieţii sale, Ștefan Augustin Doinaş, cutezase să moară, Zina a fost acolo, la graniţa dintre lumi, dar Dumnezeu a tras-o inapoi.
Acum, mă întreb pentru ce.

zina-1

Ce a primit de atunci, din clipa în care mintea ei şi-a resetat strălucirea?
De obicei, în cazuri asemănătoare, vin prietenii. Pentru clipele de cumpănă, soarta îţi dă ocazia să priveşti măsura iubirii neaşteptate a celor cărora le-ai marcat viaţa. Apar sutele de semne de preţuire. Zina a primit însă doar un cortegiu de jurnalişti devoratori de ştiri şi un snop de emoţii al contemporanilor. Mai vin la ea constant Cătălin Botezatu, Valentina Pelinel, Dana Androne. Puţin. Incredibil şi nemeritat, pentru cea care a dat un imbold către strălucire şi fericire pentru sute de manechine şi manechini, dar care, ce să vezi, sunt ocupaţi astăzi cu cariere, milioane, milionari, caţiva copii şi multă barfă.
Dar chiar şi absenţa prietenilor de carton are, pentru orice om, o alinare. FAMILIA. Medicamentul oamenilor întorşi din morţi. Oceanul de ataşament care lungeşte numărul zilelor. Aici, e momentul cel mai crunt. Familia Zinei Dumitrescu – după ce fiica din prima căsătorie domnului profesor Dumitrescu nu i-a permis nici măcar să poată veni la înmormantare în Germania – e compusă dintr-un fiu – Cătălin Negreanu – şi 25 de fini. Care au uitat-o însă definitiv.
Lista celor 25 de fini curge, ca un generic de film tragic, doar în mintea mamei Zina. NICIUNUL nu a vizitat-o vreodată la casa de bătrani.
Fiul? Risipitorul? A uitat adresa mamei de luni intregi. A uitat telefonul ei. A uitat să plătească azilul de un an şi îşi lasă mama într-o loterie a milei. Aş fi incercat să cauţionez un fiu asuprit de o mamă tiranică. Un fiu trădat de un părinte hrăpăreţ. Dar Zina a fost doar o mamă mult, mult prea ocupată. Poate uneori absentă. Și sinceră deseori. Dar, şi dacă ar exista un motiv să-i întoarcă spatele Zinei, parcă nu e cel mai bun moment… Nemărginită ruşine!
Să fie mama Zina, energica mamă a mondenităţii pentru atÂta vreme, cea care astăzi are drept ocrotire familială doar un proprietar de casă de bătrani?
Da.
Și atunci, pentru ce să mai trăieşti? Dumnezeu ne va spune, într-o zi, de ce îngăduie toate acestea…

Text aparut si pe femeide10.ro