Cele mai tari evenimente din moda si frumusete incep joi: Cosmetics Beauty Hair si Modeexpo. La Romexpo.

ROMEXPO organizează, în perioada 26 – 29 septembrie, în Pavilionul B2 al Centrului Expozițional, două manifestări reprezentative pentru industria frumuseții și a modei: COSMETICS BEAUTY HAIR – Expoziție Internațională de produse și echipamente pentru cosmetică, îngrijire corporală și coafură și MODEXPO II – Expoziția internațională de țesături textile, îmbrăcăminte, pielărie, blănărie, încălțăminte și marochinărie, accesorii.

COSMETICS BEAUTY HAIR este cea mai vizibilă platformă de prezentare pentru producătorii, importatorii și distribuitorii de produse, echipamente și mobilier pentru cosmetică, îngrijire corporală și coafură din România, dar și o experiență specială pentru cei care sunt pasionați de make-up şi hair styling.

Peste 100 de firme participă la festivalul frumuseții din Centrul Expozițional ROMEXPO. Manifestarea are un grad de internaționalizare de 13%, companii din 9 țări fiind prezente cu produse și echipamente de ultimă generație: Bulgaria, China, Ungaria, Italia, Republica Moldova, Polonia, România, Rusia și Turcia.

În cadrul evenimentului, vizitatorii descoperă care sunt ultimele trenduri și tehnici în industria frumuseții și au posibilitatea de a testa și achiziționa produse cosmetice profesionale la prețuri avantajoase. În plus, cei prezenți la COSMETICS BEAUTY HAIR 2019 pot afla care sunt cele mai recomandate echipamente destinate esteticii corporale și sunt invitați să participe la demonstrații de make-up, workshopuri, demonstrații cu tratamente pentru păr, demonstrații de tunsori, prezentări de instrumente pentru frizerie și coafor, concursuri tematice.

Menționăm că Zilele Internaționale ale Frumuseții (ZIF) se sărbătoresc la COSMETICS BEAUTY HAIR 2019. Denis Kartashev, cel mai creativ make-up Artist din Moscova, vine la ROMEXPO să împărtășească cu publicul prezent tehnicile unui make – up de zi și de seară și să dezvăluie secretele unui strobing de calitate – tehnica iluminării pregnante a machiajului care este intens folosită de modelele de podium sau vedetele internaționale.

De asemenea, Liuba Trofaniuc și Adda Dobre expun în cadrul ZIF trucurile din spatele unei coafuri impecabile de mireasă.

Cătălin Lungu, cel care a adus metoda Vidal Sassoon în România, este prezent la COSMETICS BEAUTY HAIR să ofere publicului o demonstrație de creative cutting & colouring.

Asociația Cosmetologilor din România organizează joi, 26 septembrie, cea mai mare întâlnire a cosmetologilor din țara noastră. În cadrul acesteia vor avea loc discuții pe teme de interes, precum: rolul școlilor de cosmetică, importanța educației continue și necesitatea unei clarificări și reorganizări legislative în domeniu.

De la ZIF – Zilele Internaționale ale Frumuseții nu lipsesc nici evenimentele conexe adresate amatorilor și pasionaților de beauty. Dintre ele amintim: Atelierul de Automachiaj, Atelierul de Cocuri, Atelier Cosmetica, Atelier Lash Expert, Atelierul de Împletituri, Atelierul de Machiaj, Atelier Nail Art, Atelier Wave & Curly.

Programul activităților organizate la COSMETICS BEAUTY HAIR 2019, lista completă a acestora, precum și modalitatea de înscriere se regăsesc pe www.expocosmetics.ro, secțiunea Evenimente Conexe.

În premieră la ROMEXPO va fi prezentat Beauty Mobile Shop – un magazin construit pe platforma unei utilitare, dar cu toate dotarile unui magazin clasic și fiind prevăzut cu un panou LCD utilizat pentru promovarea brandurilor. Acesta a fost realizat pentru distribuția de produse cosmetice și a accesoriilor necesare în acest sector.

COSMETICS BEAUTY HAIR promovează industria cosmeticelor din România, serviciile profesionale și sprijină progresul în domeniu prin activitățile conexe pe teme educative

MODEXPO 2019 – Expoziție internațională de țesături textile, îmbrăcăminte, pielărie, blănărie, încălțăminte și marochinărie, vine în completarea COSMETICS BEAUTY HAIR și oferă vizitatorilor, mai ales doamne și domnișoare, ocazia perfectă de a-și reînnoi garderoba pentru sezonul toamnă/iarnă 2019 și primăvară/vară 2020.

La ediția organizată în această toamnă, care se desfășoară în Pavilionul B2 din cadrul Centrului Expozițional ROMEXPO, s-au înscris peste 50 de companii din România, dar și din alte țări cu tradiție în industria modei și industria textilă: China, Republica Moldova, Polonia, Spania și Turcia.

Așa cum s-au obișnuit de la edițiile precedente, vizitatorii MODEXPO își pot achiziționa produse de marochinărie (poșete, genți, curele, portofele, mănuși) din piele naturală și artificială sau din mixuri de materiale textile, care se remarcă prin calitate și design contemporan, blănuri, confecții, produse tradiționale și hand-made, tricotaje, încălțăminte și accesorii.

MODEXPO nu ține cont de siluetă, de aceea, oricine își poate găsi în cadrul lui haine potrivite oricăror măsuri.

Evenimentele conexe MODEXPO II aduc laolaltă specialiștii din industrie și pasionații de modă și frumos. Atelierele Ilbah vor susține zilnic ateliere de croitorie unde vizitatorii vor fi invitați să-și conceapă obiecte vestimentare. La final, obiectele confecționate pot fi păstrate de participanții la workshop. Înscrierile la acest atelier se fac la adresa: https://www.eventbrite.com/e/descopera-secretele-croitoriei-modexpo-ii-2019-tickets-71038549213.

În premieră, scena din Pavilionul B2 al ROMEXPO va găzdui zilnic, de la ora 12:00 și de la ora 15:00, show-uri de modă organizate de Universitatea Națională de Arte București, unde calitatea, ingeniozitatea și bunul-gust își vor da concursul! Venera Arapu, Oana Rosca și Sergiu Chihaia, împreună cu studenții lor, vor oferi publicului cele mai spectaculoase și inovatoare ținute!

Universitatea Națională de Arte București va organiza în prima zi a MODEXPO, pe 26 septembrie, în Sala de conferințe din cadrul Pavilionului B2, conferința „Poluarea și Reciclarea vestimentației”, susținută de profesorii Venera Arapu, Oana Roșca și Sergiu Chihaia. MODEXPO va deveni, astfel, locul de întâlnire a publicului cu profesioniștii din lumea fashionului!

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Textile și Pielărie îi invită pe vizitatorii specialiști să participe la un seminar care vizează câteva dintre ultimele inovații din acest domeniu!

Pentru mai multe detalii despre cele două târguri accesați www.expocosmetics.ro și www.modexpo.ro.

Program de vizitare:
26 – 28 septembrie 2019: între 10:00 – 18:00;
29 septembrie 2019: între 10:00 – 16:00.

Vă reamintim că ROMEXPO încurajează donatorii de sânge prin acordarea accesului gratuit la cele două manifestări care se desfășoară în perioada 26 – 29 septembrie 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *