Arhive categorie: Talcuri mondene

A trecut un taifun al mortii prin teatrul romanesc. V-ati prins?!

A fost o data… nu ca n-ar fi fost niciodata…
O presa care macar pretindea ca e “de calitate” si ca vorbeste despre valori. Si chiar, pentru o vreme, oameni valorosi isi faceau loc in paginile – offline si online, vorbite si filmate – ale acestor valori.
Dar, vorba cantecului au trecut ani. Si viata s-a schimbat.
Am avut privilegiul de a sta – atat cat sa le inteleg mai bine – pe langa mari personalitati si am inteles ce le PARJOLEA sufletul mai tare: sa vada ca, dupa ani de respect si glorie meritata, sa fie uitati COMPLET.
Stiati ca peste teatrul romanesc tocmai a trecut un taifun al mortii?
Nu aveati de unde sa stiti decat daca erati din breasla.
Mai 2019. Intr-o liniste de catedrala, Ilinca Tomoroveanu, o artista desavarsita a Teatrului National si un manager marcant al ultimilor ani, ne-a parasit.
Apoi au fost trei saptamani de infern.
11 iulie 2019. Damina Crasmaru, un actor de forta si o finete exceptionala, s-a prapadit, la 88 de ani, la putin mai mult de un an dupa ce il parasise jumatatea sa, diva scenei Carmen Stanescu.
28 iulie 2019. Monica Ghiuta, o prezenta fina a unor mari filme romanesti, se duce catre cele sfinte, la doua doua zile dupa aniversarea sa.
30 iulie 2019. Florina Cercel, o forta a scenei si a filmului, pleaca, dupa o suferinta pe care a sfidat-o.

S-a intamplat des in istorie ca decesele unor mari personalitati sa se succeada rapid, pentru scurta vreme.
Dar NICIODATA, media nu a fost atat de indiferenta la disparitia membrilor unei perioade de aur a scenei.
Ironic, dar definitoriu pentru lipsa totala de cultura a media de azi e altceva.
Noroc ca Florina Cercel a jucat in serialele Inima de tigan si Regina, pentru a “deveni” o stire.
La disparitia Monicai Ghiuta, elementul cu care prea a incercat sa “prinda” publicul a fost faptul ca a fost Bunica din reclama de la Untdelemn de la…
Ceilalti doi monstri sacri nu au putut fi prinsi in detalii comerciale contemporane.
Nu stiu de ce alte popoare acorda spatiu mediatic mai mult cand se despart de mari artisti.
Mari pretentii sa nu avem de la tabloide, ca ele au, oriunde in lume, un nivel de public prea putin interesat de acest gen de oameni. Atata pot!
Dar ce ne facem cu deontologica si mult-prea-politic-angajata presa de calitate?

Nimic. E trist.
Gheorghe Dinica mi-a spus, acum 12 ani, in direct la Antena 2, ca atunci cand ei erau “lei”, in anii ’70, a fost CEVA, o efervescenta si o adunare de forte rarisima.
Azi, clar, este ALTCEVA. Oare o avea macar putin din acel CEVA, pentru a fi cu adevarat relevant?

Un vis care ma bantuie din 6 motive: sa vad Niagara. Uite cum o sa fac!

As vrea sa fac ceva nou si spectaculos in vacanta aceasta. Caut ceva mai mult decat obisnuitul city-break! Asa a iesti la iveala o veche obsesie.
Niagara. Cele trei căderi de apă situate la granița dintre statul nord american New York și provincia Ontario (Canada)
Nu ma intrebati de ce as alege să vizitez locul care este declarat neoficial a 8-a minune a lumii, una dintre cele mai râvnite atracții turistice ale Americii de Nord!
totusi, insist sa va explic. Pentru 6 experiențe turistice de neuitat:


Vaporul Maid of the Mist – Niagara

1. Plimbare cu Maid of The Mist, către “inima” cascadei
Splendoarea Niagarei nu poate fi descoperită întru totul decât printr-o plimbare memorabilă la bordul vaporului Maid of the Mist (Fata Ceții).
Pentru ca experiența să fie chiar unică, îmbracă-te în pantaloni impermeabili, chiar dacă la urcarea pe vaporaș ți se dă o pelerină de ploaie.


Journey Behind The Falls – punct de observație a Niagarei (partea canadiană)

2. Vezi Niagara din spatele căderilor de apă
Poți face asta din punctul de observație Journey Behind the Falls, unde veți sta pe o punte direct în spatele căderii de apă aflată în partea canadiană, numită Horseshoe Falls (Cascada Potcoavă).
skylon towerPuntea este accesibilă prin intermediul unui lift care coboară printr-un tunel săpat în rocă până la adâncimea de 45 de metri, ajungând până la baza cascadei.


Skylon Tower și Râul Niagara

3. Niagara văzută din Skylon Tower este una dintre minunățiile vacanței în Canada
Din turnul înalt de 775 de metri situat în orașul Niagara Falls, cascada Horseshoe Falls ți se dezvăluie în toată măreția ei.
Vă puteți bucura de priveliște de pe platformele din interiorul sau exteriorul obiectivului sau savurând un pahar de vin și o gustare în restaurantul din turn. Pentru a ajunge în partea de sus, veți urca cu un lift exterior preț de doar 52 secunde.


Hurricane Deck (Puntea Uraganului) – punct de observației în partea din SUA a Nigarei

4. Peștera Vânturilor (Cave of The Winds), a doua mare atracție a Niagarei
După ce ați luat un lift care coboară la 53 de metri în defileul Niagara, veți putea să vă plimbați pe punțile din lemn ce formează ansamblul de observație de la baza căderii de apă numită Bridal Veil (Vălul Miresei), aflată în SUA. Acest punct de observație numește “Hurricane Deck” (Puntea Uraganului). Chiar și cu pelerină de ploaie și cu toate accesoriile necesare, probabil tot te vei uda, dar experiența este inegalabilă.


Vinul de gheață Canadian

5. Degustări de Icewine (vinul de gheață)
Nenumăratele podgorii și vinoteci din peninsula Niagara îți oferă experiențe unice în ceea ce privește dugustările unor “licori bahice” de calitate superioară.

Vinurile obținute în zone cu climă rece, cum este Niagara, au mare succes pe scena mondială a viticulturii și obțin premii de top în competițiile internaționale de profil. Regiunea Ontariu căreia aparține Niagara este renumită pentru le vin de glace (vinul de gheață).
Acest icewine este obținut din struguri înghețati, culeși în lunile de iarnă. Uneori, pentru începerea culesului, boabă cu boabă, se asteapță trei nopti consecutive cu temperaturi intr -8 si -12 grade.
Nu pleca din preajma Niagara Falls fară să bei măcar un pahar de icewine.


Niagara – jocuri de lumini și artificii

6. Seara la Niagara, spectacol de lumini și artificii
Dacă te prinde seara în acel colț magic vei fi copleșit de luminile Niagarei .
Poți avea norocul ca pe lângă acestea, să asiști și la spectacole de artificii care au loc de la jumătatea lui iunie până la finalul verii. de artificii care au ceasÎmpreună cu cascade uluitoare, există spectacole de focuri de artificii zilnice de la jumătatea lunii iunie până la sfârșitul verii

Circuite care te pot duce la Niagara Falls
Poți ajunge în acest magic colț de lume în grup organizat de J’Info Tours ce pune la dispoziție un ghid cunoscător al meleagurilor canadiene și est-americane.
Următoarele plecări către Canada și SUA, care includ și Niagara Falls sunt programate pentru 5 iulie.
• Marele Tur al Canadei și Cascada Niagara (11 nopți)
• SUA – Călător pe Coasta de Est (11 nopți)
• Canada – Țara siropului de arțar (8 nopți)

Elena Udrea pe coperta “VIVA!”. Ce va rămâne? Şi un precedent american.

Media – care, deseori, îşi închipuie că în spatele graniţelor sale se află întreg Universul – se frământă până la cer în legătură cu pictorialul făcut sieşi de Elena Udrea pentru revista “VIVA!”. Moralitatea se aşează în faţa cifrelor de business şi brand awareness. E firesc să avem o imagine idilizată a unui om care are o condamnare şi nu se prezintă să o ispăşească?
Să privim puţin în urmă.
Iulie 2013. Reputata revistă muzicală de peste Ocean “Rolling Stone” – o apariţie aspiraţională pentru orice iubitor de muzică şi de interviuri cu giganţii showbizului planetar – bulversează fanii şi opinia publică americană, publicând pe coperta sa imaginea “a la Jim Morrison”, sub titlul “The Bomber” a lui Dzohar Tsarnaev, unul dintre fraţii, radicalizaţi de Islam, care au pus o bombă la maratonul de la Boston, soldat cu morţi şi sute de răniţi.
Imaginea de poet avangardist a ucigaşului e completată cu subtitlul “Cum un student popular, cu un viitor promiţător, a căzut în braţele Islamului şi a devenit un monstru”.

“Rolling Stone” a polarizat incredibil fanii. Nucleul dur s-a simţit trădat şi nu s-a regăsit în imaginea lui Dzohar. Moraliştii au exclamat: transformaţi într-un erou aspiraţional pentru tineri un criminal! Curioşii fără scrupule au replicat: e bine să ştim povstea, aşa cum este, pentru ca tinerii să înţeleagă capcanele unei vârste delicate în mileniul trei!
Mercenarii au strigat acuzator: vreţi să creşteţi tirajul cu bombe de tabloid! Foame de bani!
BBC titrează fără ocolişuri: “Rolling Stone” apără criminalul din Boston.
USA Today are o privire de ansamblu: priviţi istoricul revistei! Au avut mereu păreri politice caustice. În 1970, celebrul criminal Charles Manson a fost copertă la “Rolling Stone”.
Rezultatul?
Să ne întoarcem la cifre. La chioşcurile de presă, revista a avut o dublare de vânzari. Dar doar cinci la sută din tiraj era la vânzare directă, restul erau abonamente. Impactul asupra tirajului a fost, in ansamblu, mediocru.
Prestigiul a fost făcut bucaţi în mare parte.
A meritat?
Păstrând proporţiile, “VIVA!” nu pune pe copertă un criminal, dar condamnarea Elenei Udrea există şi pentru publicul de la chioşc, fuga ei e privită cu ură, în proporţii considerabile.
“Rolling Stone” îl etichetează ca monstru în prima frază. Apariţia Elenei Udrea este aseptică politic. Ar fi fost măcar de pomenit statutul doamnei de pe copertă.
VIVA! este însă un brand aspiraţional de 20 de ani, cu petreceri glamour, coperte râvnite de toate vedetele şi o ţintă predilectă a agenţiilor de publicitate care mai cred în print şi în presa glossy.
În anul în care agenţii de publicitate îşi închid porţile pentru ca toţi să meargă la mitinguri “anti”, la ce să ne aşteptăm?
Să nu uităm însă că rămânem o naţie de ipocriţi care solicită cu vehemenţă personaje curate şi anvergură în presa dedicată vedetelor, iar când acestea sunt oferite, efectul public este mai mic decât o jumătate de ştire cu Bianca Drăguşanu.
“VIVA!”. Ce are de câştigat? Exemplare vândute în plus? Da. Şi cam atât. Brand awareness? Mi-e teamă că publicul nou nu face parte chiar din pedigree-ul revistei.
Ce are de pierdut? O pătare a imaginii? În parte, da, dar memoria publică e scurtă şi la petrecerea “VIVA!” de anul viitor, vedetele se vor înghesui cu aceeaşi verva.
Criteriile morale? Sunt acolo unde merităm. Acolo unde singuri le plasăm.
Concluzia? E o lovitură. Cu pierderi colaterale.

Ilie Năstase, între alcoolemie şi puşcărie. Dar cu puţină omenie.

Cine nu-l iubeşte pe Ilie Năstase, nu pricepe că nimic nu a mişcat mai mult lumea asta către strălucire, excelenţă, exemplu personal decât GENIUL. Iar geniul nu poate fi decât nealiniat, capricios, rebel.
Ilie Năstase refuză să se îmblânzească, chiar şi când a trecut de 70 de ani, şi, după cum spun toate fostele/actualele consoarte, cât va mai respira pe pământ. Ilie a redefinit un sport, l-a dominat, i-a dat viaţă aşa cum a fost – copil capricios, dar mereu creativ.
Un geniu are propria interpretare despre noţiunea de REGULĂ.
Liniile care despart această lume de haos sunt la fel de importante ca şi geniul. Iar creaţia capătă finalitate atunci când regula şi ideea genială se respectă reciproc.
Îi va fi foarte greu unui geniu să coexiste într-un loc în care există însă o voluptate extraordinară a doborârii la pământ pentru orice persoană publică, ce s-a ridicat mult deasupra semenilor.
A greşit Ilie Năstase când a condus sub influenţa alcoolului? CLAR. Legea e aceeaşi pentru toţi şi atâtea crime se petrec pe şosele (ca să nu amintim momentul cumplit în care şoferul de dubă a omorât nouă oameni, pentru că era live pe Facebook), încât toleranţa trebuie să rămână la nivelul zero.
E limpede că Ilie Năstase a fost un contravenient incomod? Mai mult ca sigur. Există o lungă istorie de gesturi recalcitrante, când ceva îl incomodează – de la trasul de păr al soţiei până la agresarea vreunui papaprazzo de ocazie.
Dar suntem SIGURI că, aidoma cazului Boureanu, gestul reprobabil al lui Ilie nu a avut la origine abordarea deseori provocatoare a unor agenţi de poliţie, când întâlnesc celebrităţi în stare de ebrietate?
Ce-o fi făcut Ilie de a trebuit să fie culcat pe asfalt, cu cătuşe?
Da, da, ştim, procedurile sunt sfinte.
Şi Ilie e la fel de pământean ca poliţistul.
Gradul de general nu-l scuză. Dar când un şofer bănuit ca e băut doreşte să fie testat în altă parte decât strada, se lasă mereu cu cătuşe?

Şi apoi: suntem siguri că Ilie Năstase a fost informat cu exactitate despre pedeapsa sa? Pentru că eu nu cred că e atât de inconştient încât să i se spună că are suspendat orice fel de persmis şi să se suie pe scuter a doua zi.
Să fie dosar penal. Ok. Să vorbim de puşcarie. Ok.
De ce? Pentru că ne place.
Dar să nu uităm că Şerban Huidu nu a făcut o secundă de detenţie, deşi a trimis în ceruri trei oameni.
Ilie e o pată de culoare într-o lume în care graniţele de orice fel sunt tot mai des delimitate cu garduri electrificate.
Să-l pedepsim, dar să nu uităm ce a adus lumii, în clipa în care vom dori să exagerăm.
Dar oare putem?

Cum mi-a schimbat viaţa Cristian Ţopescu

Cristian Ţopescu a plecat către cele sfinte. O părticică din sufletul meu a plecat, o dată cu el, pentru că…
…îmi va lipsi ora 12, din fiecare aniversare a mea, de 25 de ani, când, cu exactitatea sa de metronom, maestrul Ţopescu mă suna, îmi ura toate cele bune cu vivacitatea lui minunată, şi mă simţeam mândru, pentru că “M-a sunat Cristian Ţopescu”
…îmi va lipsi martorul şi motivul pentru care am intrat în media. Am avut norocul să stau lângă el, pe la 10 ani, pe vremea când fusese îndepărtat de la TVR şi era vocea meciurilor Stelei de pe Ghencea. Lângă zeul Ţopescu, stătea un copil cu un caiet mare, cât el. Îl urmărea şi nota ceva, despre meci. Note de copil. Atunci s-a născut cel care mă vedeţi azi la TV.
…îmi va lipsi reperul care mă convingea că, într-o lume de stridenţe mediatice, drumul decenţei, valorii nu trebuie niciodată abandonat. “Ştii ce e important, Cristi, în viaţă?”. L-am citat deunăzi în direct… “Dozajul efortului! Lumea trebuie să spună “Uite-l pe X” şi nu “Iar apare X”.
…îmi va lipsi acel exemplu incredibil de emoţie transmisă la TV – şi ce e televiziunea altceva decât emoţie? – în marile momente pe care le-a comentat. Nimeni mai bine ca el.
…îmi va lipsi sufletul deschis, familist, care şi-a iubit copiii cu toată puterea şi care nu uita niciodată să mă întrebe, ca un unchi sfătos, despre Oana, despre Tudor. Despre ce e mai frumos în viaţă.
…îmi va lipsi amintirea unei cine la care m-a invitat, acum 13 ani, după ce scrisesem o pagină frumoasă de carte despre el, alături de Christel, şi în care construiam gânduri despre o lume mai bună.

Nu pot fi precum Cristian Ţopescu. Nu pot avea memoria şi precizia lui uluitoare, cu care m-a uimit şi la ultima noastră întâlnire, în noiembrie 2017, cu ocazia lansării cărţii realizate împreună cu Horia Alexandrescu.
Adeseori am uitat să-l sun exact de ziua lui. Ci cu o zi înainte sau după. În 2018, nu am uitat. L-am găsit la fel de amabil, dar cu o voce mult mai pierită. M-am gândit că era o oră nepotrivită. Dar vremurile sunt nepotrivite.

Pleacă prea mulţi, prea buni.

Eurovision. Cine e Netta. Cine e The Humans. Cine suntem.

Eurovision.
O poveste de care ne legam anual, pentru ca, macar atunci, sa avem senzatia ca jucam o finala muzicala de Liga Campionilor. Ne hranim cu aceasta iluzie mereu, desi stim… stim mereu ca se voteaza pe prietenii si vecinatati… ca nu conteaza pentru adevaratul show-business… ca totul acolo are, in fond, cand citesti numele castigatorilor, un mic substrat strategic.
In anul 2018 – in care, pentru prima data in istorie, am luat bataie (prin vot public) inainte de jucam in aceasta finala -, ar trebuie sa ne intrebam ce naiba cautam, de fapt, acolo.
O voce buna din Romania trecea mai departe, de obicei, doar in conditiile unei scheme clasice “eurovizionistice” – piese saltarete, angajante, cu accente dramatice. Dar asta nu mai e suficient de multi, multi ani de zile, pentru a te baga cineva in seama, la varf.
De la monstrii rockeri danezi care au castigat acum 15 ani, maximul curaj romanesc al “diversitatii” a fost Cezar Ouatu. Dar, asa cum se intampla mereu, ne asumam orice gest curajos doar pe jumatate. Ca sa avem mereu loc de intors.
Ar fi fost – cine stie? – Moment of Silence, rock-ul sanatos de dupa tragedia Colectiv, pe care l-a tinut acasa rusinoasa datorie a TVR fata de Eurovision.
Mesaj social? O singura data, cu Voltaj, dar era strict legat de o problema romaneasca a copiilor lasati acasa de parintii care muncesc in pribegie. Subiect ce nu a miscat poporul european. Migratia e substantiv comun pe continent.
Avem fix rezultatul pe care-l meritam in 2018.

Cristina Caramarcu of Romania’s The Humans performs during a rehearsal for Eurovision Song Contest 2018 at the Altice Arena hall in Lisbon, Portugal May 4, 2018. REUTERS/Pedro Nunes

The Humans? Voce, da. Picioare frumoase, da. Mesaj? “Goodbye”. Show? Tot goodbye. Piesa ok, da, dar cu nimic legata de ceea ce este acum Eurovision.
Nu e vina personala a nimanui. E pur si simplu votul romanilor.
Castigatoare Eurovision 2018? Netta. “Crima” ideala. Acordare perfecta cu un fenomen social planetar – “MeToo” – la care vibreaza publicul majoritar, votant, feminist de pe toata planeta. Atingere a majoritatii prin kilogramele in plus ale solistei. Freak show? Doar in aparenta. O piesa cu o crunta parodie, suficient de “jucata”, dar indeajuns de simpla pentru a devoala vocea de fiara a Nettei.
Curaj? Pana la cer.
Ii sfatuiesc pe cei care vor sa dea vina, geostrategic, pe ideea ca Israel nu e Romania, sa se abtina. Cand vom dovedi macar o data o astfel de revarsare de personalitate si nu se va alege nimic, abia atunci sa ne refugiem in frustrarile mioritice, bune doar la spritz.
Hai ca ne apucam de Eurovision si la anul!
Pana atunci, ne trece…

Kamara si visul Cenusaresei de la videochat

Privesc si ma intreb daca, atunci cand iubirea prinde cheag in sufletele a doi oameni, in scanteia cea mai pura a desavarsirii n-ar trebui sa exista inca o secunda de cumpana. O secunda de judecata. Ar putea fi macar o drama in minus pe lume.
Am perfect in minte momentul in care Kamara, baiatul innebunit dupa fotbal din trupa Alb-Negru, pasea in urma ei, intrand in studiul Agentului VIP. Kamarra a credea in iubiri ca in filme. Oana era fata simpla de la magazin, emigranta la Paris, ce traia visul Cenusaresei, iar printul ce i se daduse – si in care spunea ca ea crede pana la cer – era Kamara. Un flirt pe Facebook, o intalnire curajoasa, o compatibilitate a senzualitatii cu nopti albe si… casatoria a aparut in plan atat de repede!
“Esti sigur ca e bine atat de repede?”. Eu, circumspectul de serviciu, care s-a indragostit pe loc in acelasi studio.
“Este perfecta! Sunt fericit!”.
Apoi, am mai multe secvente in care visul Cenusaresei mergea mai departe. Oana, sotia lui Kamarra, era Kim, cu aspiratii de cantareata hranite de el si Ralflo, prietenul lor cel bun.
O vad apoi pe Oana, cu visul lor in pantece. Ce ar fi putut sa opreasca fericirea?

Orice. Chiar si cel mai mare ghinion din lume. Sa dai peste un doctor cu profil de macelar, cand sotul tau e plecat cu nebunia lui de fotbal in lume si tu nu ai curaj sa ajungi la Bucuresti, pentru a naste in siguranta.
Drama ingrozitoare a nasterii unui copil cu probleme e fifty-fifty. Ori revarsa raiuri de dragoste peste prunc si parintii se strang in bratele durerii, ca unul si acelasi trup. Sau reprosurile ucid tot.
Povestea lor, povestea a milioane de cupluri care au ales despartirea.
Altceva efectiv ma amuteste.
Detaliile ingrozitoare ale despartirii. Lansarea lor in public.
Unde mai e visul Cenusaresei? In banii gramada de dolari castigati de ea la videochat? In aventura ei, provocata de o alta aventura a lui, in care, desi Kamara a provocat o “intalnire de gradul trei” cu ea si amorezul, actul sexual s-a consumat? Apoi noua iubita a lui Kamara, expusa mediatic in cadrul extins, pentru a da bir cu fugitii?
Ratacit intre atatea grozavii, e un copilas care nu va putea fi bine niciodata. Pentru care amandoi si-au consumat ani si suflet, dar care azi ar cere liniste, daca ar putea, pentru felul lui firav de a trai. Dar cine mai are rabdare…

Gheorghe. Şi ocazia în care înţelegem că pierdem, de fapt, totul.

Nu scriu aceste rânduri pentru cel care ar trebui să le citească. Era Andrei Gheorghe, e în continuare Andrei Gheorghe pentru cei cărora le-a schimbat viaţa în vreun fel. Nici măcar nu mă adresez lumii cu speranţa că se poate întâmpla ceva bun, ceva mai înalt. Cei ce vibrau cu el se vor regăsi, cei ce nu vibrează nici măcar nu vor citi. Acesta este motivul pentru care scriu mai multe pentru sufletul meu.
Curg amintirile despre Andrei Gheorghe. Curg omagiile. Cu mai mult patos de la cei care l-au tratat cu sictir. Eu… Aş putea să-mi amintesc salutul camaraderesc, zâmbitor, când ne-am intersectat acum câteva luni. Sau admiraţia cu care i-am privit, într-un week-end petrecut împreună la Arsenal Park Orăştie, dragostea părintească cu care avea grijă de copiii soţiei sale, Petruţa. Sau faptul că, acum zece ani, nominaliza Agentul VIP ca una dintre emisiunile sale preferate. Nici măcar momentul în care eram ochi în ochi, cu venele umflate la gâtlejuri, la Premiile VIP, el ţipând: „Eu nu am să mai urc pe scenă, câtă vreme e aici şi jigodia aia coruptă!”. Un tip din zona de business, cu care avea ceva personal. Diplomaţia a salvat momentul.
Acestea rămân la mine. Aşa cum a oferit multor oameni amintiri la extreme.

Vorbesc acum despre ceea cum arată această lume şi înainte, şi după ce a plecat Andrei. Un tablou al felului în care această lume se duce naibii. Nu am fost de acord cu multe idei ale lui Gheorghe – şi cel mai tranşant pe tema raportului lui cu Dumnezeu şi cu preoţii -, dar spiritul liber, profund democratic, mă făcea să-l ascult şi să polemizez, în gând sau cu voce tare, în funcţie de prezenţa lui. Aceasta este splendoarea existenţei noastre, iar absenţa ei l-a măcinat până la moarte pe Andrei Gheorghe. Priviţi în jur şi înţelegeţi de ce el era izolat şi a privit posibila colaborare cu Marina Almăşan ca un „balon de oxigen”. Era o posibilă ocazie de a difuza păreri care, chiar dacă nu ne plac, simpla dezbatere ne face să mergem mai departe, minţile să lucreze, ideile să se nască. Lumea să crească. Trăim momentul în care părerea contrară naşte duşmănie, aşa că e mai simplu să stăm în „bula” noastră şi să credem că avem dreptate. Jurnalismul părerilor contrarii dispare. Indiferent cât de extrem şi belicoase ar fi ideile – şi Andrei „îngroşa” doar pentru a sublinia efectul -, de o părere altfel nu mai e nevoie, pentru că ura e mai importantă decât „audiatur et altera pars”. Gheorghe nu mai avea loc, pentru că suntem în zona în care, în numele democraţiei şi dezbaterii de idei, toată lumea alege să vorbească de una singură. Incomodul, răul Gheorghe nu era plăcut. Televiziunea adoră oamenii frumoşi, care ascultă cuminţi de comenzi venite din cască sau de pe whatsap, în direct.
Câte spirite libere mai sunt în direct? Ei bine, atâtea câte sunt, ajung să fie demonizate.
Gheorghe a fost un tip care a greşit sau a avut dreptate. A fost generos sau egosit şi nemilos. Arogant sau pâinea lui Dumnezeu. Dar VORBEA, spunea ce crede.
Asta e tot ce am pierdut. Între noi fie vorba – repet, nu putem schimba nimic în lumea asta cu ce scriu – ceea e pierdem e, de fapt, totul.

Informaţie importantă pentru ţară: Global Print e locul în care găseşti toate agendele tari din România! Inclusiv ultimul hit din Italia!

Povestim aici tot ce este interesant din viaţa personalităţilor pentru ca viaţa voastră să fie mai frumoasă. Când încercăm să vă oferim ceva care să vă facă existenţa mai organizată, spunem tot, în clipa în care aceste informaţii ajung la mine.
Mi-am dat seama că stau, de dimineată până seara, cu smartphone-ul în mână, în căutarea ştirii fierbiţi a momentului. Îmi fac viaţa mai uşoară şi pot lucra de oriunde. Dar până la un punct – acela în care am lucruri foarte importante de stabilit, de negociat, de lămurit. Atunci când munca şi programul vă oferă amănunte importante care trebuie scrise, negru pe alb.
Ca şi marile subiecte de presă care fac istorie!
Atunci apelez, aşa cum v-am mai povestit, la o agendă. Vorba zboară, scrisul rămâne.
Mă bucur să vă spun că Global Print, una dintre cele mai bune tipografii care se ocupă de agende, mi-a dat şansa acum să pot alege dintre toate gamele de agende existente pe piaţa din România! E locul unde poţi să alegi ce ţi se potriveşte, pentru ca acolo ai tot! Pot fi vizualizate şi descărcate toate cataloagele de agende şi calendare.
Căutaţi ce vă interesează AICI. FOARTE TARE!
Diferenţa, faţă de alte site-uri, este că la Global Print aveţi ocazia să vă delectaţi şi cu două game pe care nu le găsiţi nicăieri – Collection Time Italia şi eKarioka.
Cel puţin Collection Time Italia pe mine m-a cucerit. Nu neapărat pentru că sunt un fan al calităţii italiene pe care o reprezint în cosmetica din România. Ce vedeţi la Collection Time Italia se află pe masa unor importanţi oameni de afaceri din Italia – creaţie, prezentare, calitatea materialelor. Şi preţul este foarte bun.
Alegeţi ce face diferenţa dintre lucrurile care rămân şi cele care trec!

Patimile sfântului Iosif. Rotariu.

Un om trece, cu pași mici și egali, printre miile de fețe ale străzii aglomerate, muncit de gânduri. Pare un om ca atâția alții, pus pe jar de supliciul cotidian. Vă conjur să vă uitați cu mai multă atenție la el. I-ați putea vedea aura. Așa cum ni se întâmplă mereu – zi de zi, alunecăm pe lângă oameni despre care nu simțim nimic, iar ei ar putea fi dumnezeirea. Iubirea. Sau dimpotrivă…

Omul, mic de statură și atletic, este un sfânt. Ca orice sfânt, atunci când este în viață, realitatea îi deformează imaginea aripilor și nu realizăm lecția pe care el ne-o oferă.

Ar fi trebuit să știm cine este el. Este un sfânt născut dintr-un erou. In 1989, era printre cei unsprezece care jucau, pentru o echipă românească, finala Cupei Campionilor la fotbal. Era la marea Steaua, alături de Hagi, Lăcătuș, Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu… Apoi, direct din acea generație care ne-a permis să ne uităm fix în ochii oricărui mare campion al lumii, a mers la un campionat mondial, în 1990, șI ne-a făcut mândri. Dar nu, nu acest trecut glorios – dar trăit cu modestia oamenilor de calitate care schimbă istoria – îI dă acestui tip, pe nume Iosif Rotariu, aripile divine. Acel trecut aproape uitat (pe nedrept) pălește în fața cruciadei la care s-a angajat vreme de 20 de ani și mai bine. Ar fi putut fi un pion, mai mult sau mai puțin obedient, al fabricii de “necurațI” pe care fotbalul continuă să-i producă. Ar fi putut trăi fără multe griji la Istanbul, acolo unde a jucat câțiva ani și e venerat pe stradă.

Dar a ales acel gen de iubire care, pentru majoritatea, nu poate fi accesată. Ce poate fi mai puternic, ca misiune, decât să înfiezi un copil? Cei mai mulți își spun – și nu știi dacă-i poți contrazice – că înfierea e o loterie a genelor, în care poți privi ca un înger un viitor om cu apucături de demon. Cazul Luminiței Anghel e limpede ca lumina zilei. Si, sfidând orice prejudecată, Iosif Rotariu a ales drumul cel mai greu.

Iar Dumnezeu, pentru a-l consacra cu aura de sfânt, i-a pus câteva greutățI în spinare lui Iosif Rotariu pe drumul său spre vârful Golgotei. Când fiica sa naturală s-a îmbolnăvit de diabet, în Centrul Medical de la Buziaș le-a zâmbit un bîiețel, Cristian, pe care l-au luat în suflet cu nemărginită iubire. Soții Rotariu au ales să lupte pentru reabilitarea unui adolescent care a ajuns însă la șase injecții pe zi și a ajuns să-și petreacă zilele în care visează la o viață normală, cu o pompă de insulină în burtică.

Nu e prea mult, Doamne, pentru acest Iosif Rotariu, cunoscut astăzi mai mult în public ca tatăl Kassandrei, copilul salvat din îmbrățișarea morții?
Poate că așa a fost mai bine – Iosif nu mai este eroul din teren, ci părintele care a găsit un copil maltratat până la colaps de rude scelerate, cu trupul distrus de tortură, și să pună toate resursele onorabilității sale publice pentru a putea suține nu una, nu două, ci aproape 50 (!) de operații care i-au dat șansa acestei fetițe să nu fie doar un suflet inert într-un scaun cu rotile, ci chiar un bulgăre de speranță care aleargă, trăiește aproape normal, doar cu o mânuță puțin diferită. Ce bine că nu-și mai amintește când a fost arsă cu țigara, otrăvită cu acid și aruncată pe fereastră…

Fiecare ivire a zorilor este un nou episod pentru Patimile sfântului Iosif. Rotariu. Plănuind o nouă operație pentru Kassandra. Incercând să găsească o altă soluție pentru suferințele lui Cristian, băiatul cu diabet. Așteptând vești bune de la Romina și Roberto, copiii lor naturali. Sacrificiu. Clipă de clipă.

Inainte a muta privirea către un alt subiect, în goana vieții, să privim mai mult în noi: câți ar avea curajul să pună viața lor gaj pentru a salva doi copii suferinzi, născuți de niște străini?

Rotariu este numele unei mine de iubire care ar trebui exportată către răutatea acestei lumi.

Vă amintiți? Sfântul Iosif este în Biblie cel pe care Dumnezeu l-a ales pentru a fi soțul Mariei și cel care va sacrifica tot ce părea conveniență și viață ușoară, pentru a putea face posibilă nașterea lui Iisus Hristos. Cu discreție și putere, a făcut posibilă Minunea acestei lumi.
Iosif al nostru, cel de azi, îi moștenește aura.