Soţia lui Mihai Constantinescu – o lecţie de iubire

Dragostea poate învinge orice?
Până la orice dovadă palpabilă, există oameni-dovezi.
Ea este Simona, soţia lui Mihai Constantinescu. Şi nu există nimeni şi nimic pe această lume care să-i umbrească ferma, uriaşa convingere că Mihai se va vindeca, după ce acel stop cardio-respirator care l-a ţintuit pe un pat de spital in mai 2019.
Zilele trec, doctorii sunt gardienii binelui. Dar în faţa absenţei, de ceva vreme, a unei schimbări, cad pradă iminenţei unui posibil final nefericit. Dar nu, niciodată în faţa Simonei! Dragostea ei se revarsă clipă de clipă. Atunci când îi mângăie faţa cu mir. Atunci când îi pune în rezervă muzica lui, în aşteptarea unui stimul. Da, corpul lui Mihai are mişcări şi ele hrănesc speranţa Simonei.
Simona e o forţă uriaşă, dar liniştită. Aţi fi bănuit ambiţia şi uriaşul sentiment din privirea sa calină?
E o stâncă. Crede, ştie, aşteaptă răspunsul bun şi, chiar dacă acesta întârzie, ştie că sunt atâţia oameni buni care se roagă pentru el. Nu permite nimănui să-i tulbure pacea lui Mihai care, undeva, să află acolo unde negociază cu Dumnezeu motivul pentru care s-ar putea întoarce între noi.
De ce s-ar întoarce? Pentru că o asemenea iubire merită răsplatită. Chiar dacă Mihai va pleca acum sau, cum am dori toţi, peste o sută de ani, am văzut, în lumea asta rea şi acrită, cum arată iubirea.
Pentru că Simona ESTE iubire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *