Marturisesc: sunt vinovat.
Ador mancarea italiana. Si nu e loc pe lumea asta, unde sa fi calcat, sa nu fi testat – dincolo de bunatatile autohtone – si un restaurant cu parfumul etern al mirodeniilor, bucatariei, aromelor, surprizelor de la „cucina italiana”. De ce Italia? Pentru ca este, in ciuda a ceea ce pare previzibil si liniar – pizza, paste, bistecca, fructe de mare -, gastronomia cu o mie de fete: ale fiecarei mici localitati, unde apare o noua versiune minunata a ceva ceea ce credeai ca stii. Din mana unei bucatarese grozave.
Asta am trait de Pasti la Sorrento si in imprejurimi.
Si de aceea ne-am intors in vara in Italia, dar la Bologna.
E Italia inimii Oanei.

„”

Ne opresc insa multe angajamente, pentru a ajunge mai des acolo. Cei care urmaresc canalele noastre de socializare descopara ca, regulat, ne intoarcem intr-un loc unde savoarea E CA ACOLO. Unde eu nu ma satur de o porte de gamberetti e cozze, ca o simfonie fresh de gusturi, sau de o bistecca piemonteza, cuceritoare.
Trattoria Don Vito.
In locul apropiat de Piata Amzei, mai e ceva care efectiv creeaza iluzia unei „Italii la noi acasa” – muzica de aur a anilor ’80, cu Ricchi e Poveri, Umberto Tozzi, Toto Cutugno, Al Bano si Romina sau Celentanto. Si imaginile lui Mastroianni sau Alberto Sordi de pe pereti.
Unic!
Nu aveti cum sa nu incercati!