Aveti intalnire cu istoria…
Ea si Adrian Paunescu sunt legati de un cordon ombilical. De acum si pentru totdeauna. Pot depune marturie in acest sens, inca de acum o luna si mai bine, intr-o pilduitoare zi, in care l-am invitat pe maestru sa imi faca onoarea de a fi invitatul meu la TV. Vocea ii era mai pierita ca niciodata. Guvernarea anuntase taierea pensiilor. “Domnule Brancu, ma simt fizic si sufleteste lovit. As vrea sa tinem cont de dialogul nostru, ca si cum am avea o ruda decedata in camera alaturata.â€
Seara, l-am revazut pe un Adrian Paunescu parca doborat de ce se petrecea. Il simteam ca pe-un Atlas, avand pe umeri greutatea raului natiei sale. Lacrimile n-au avut stavila. “Nu ma pot desprinde de cauza poporului meu. Agonia noastra ma macina.†Zambetul ascutit, vorba sfichiuitoare, gandul exprimat cu binefacatoarea-i genialitate au intarziat in acea seara. Era vreme de priveghi, pesemne…
Si cine-ar fi stiut ca, peste doar cateva zile, Romania avea sa-si tina respiratia de emotie, cand presa anunta colapsul sanatatii unui simbol national. Asa se petrece mereu cu contemporanii legati de istorie… Egoisti, ii pierdem zilnic din vedere, iar cand durerea ii rapune, am vrea parca sa-i dam toata atentia, din remuscarea recunostintei uitate intre chinuri mici.
Nu sunt un apropiat al lui Adrian Paunescu. Eram prea mic ca sa-i privesc constient maretia Cenaclului, dar recunostinta pe care mi-au marturisit-o, de-a lungul anilor, toti mentorii mei, plecand de la Radu G. Teposu, a fost esentiala. Ceva, insa, s-a legat in rarele noastre dialoguri televizate. Din partea, era exercitiul de fascinatie in fata creatorului. Limba romana are o inimitabila stilizare, in zicerea paunesciana. Reprosurile trecutului nu m-au convins niciodata… compromisul este picatura de otrava a fiecarui destin. Important este sa nasca anticorpii binelui final.
Am revazut deseori, in zilele in care Adrian Paunescu balansa intre viata si moarte, imaginea titanului, clatinindu-se in acea seara. Exercitiul meu de fascinatie s-a schimbat atunci in ceva mai profund. Asadar, mai exista oameni pentru care suferinta nationala ii poate arunca in colaps? Le-am rugat pe colegele mele de la Antena 2 sa incercam sa mai facem macar un interviu. De fapt, vroiam sa spun tuturor, de fata cu maestrul, ca fiinta romaneasca are sanse sa supravietuiasca in spirit, cata vreme exista vieti care ard cu fiecare por pentru ea.
Mai mult ca sigur, Dumnezeu mai are planuri cu Adrian Paunescu. Pesemne, ca si cu subsemnatul. O mie de ganduri mi-au trecut prin minte, in clipa in care telefonul a sunat si i-am vazut numele pe ecran. Stiam ca e inca la raspantie… Vioiciunea incofundabilului timbru revenise. “Domnule Brancu, mi se pare convenabila propunerea dvs, va astept acasa, caci avem multe sa povestim…†Pentru o secunda, am vrut sa-l intreb cum se simte… Dar nu am mai avut timp – Adrian Paunescu imi spunea tot ce-l framanta despre inundatii. Inima lui batea mai mult pentru oameni.
In doua ore, i-am calcat pragul. Casa cu aer interbelic isi duce zilele sub un noian de carti, ziare si milioane de sperante. E limpede, locuinta n-a fost un scop, ci doar un loc de sedere in drumul catre poeme, carti, idealuri si idei. Intr-un hol minuscul si racoros, privind viata cum palpita, Adrian Paunescu isi spune gandurile catre lume. In acea zi, l-am gasit pe maestru in living, cu medicul in fata sa. “Domnule Brancu, am o inima prea mare, oare ce s-ar fi intamplat daca era de porumbel…â€
Ce s-ar fi intamplat fara Adrian Paunescu? Am fi trait intr-un loc mai stramt, caci numai emotiile si dragostea fac din fiecare centimetru de lume sa para o planeta. Am fi trait intr-un loc mai trist, caci amintirile sunt banca noastra de zambete vitale. Am fi trait intr-un loc cu mai putin suflet, caci Adrian Paunescu starneste furtuni de admiratie, intre telespectatorii mei, in numele emotiilor pe care le naste de atata vreme.
Astazi, Adrian Paunescu imi spune ca-si traieste frumos postumitatea. Semnele disparitiei au adus si nenumarate reactii de iubire.
Este, poate, una dintre aniversarile cele mai frumoase, caci a castigat o batalie. Si vor mai fi, caci tineti minte, sfarsitul nu-i aici!
La multi ani!
Cu admiratie,
Cristian Brancu
(text preluat din Flacara lui Adrian Paunescu)
tocmai vad emisiunea cu Bahmu.
Nu pot spune ca este o persoana care sa imi aduca bucurii intelectuale, ba din contra!Dar, a avut perfecta dreptate in privinta asaziselor vedeta care fac „mari turnee” prin America!Da aceste cantarete laudarete, canta in birturi,sau asa zise restaurante SALON! Haaa,pentru romanii de o anumita categorie. Cand au norocul unei sali, aceea este Auditoril unei scoli generale! Sa fie clar.
Nimeni inafara de Gheorghe ZAMFIR si Lia Lungu, nu au cantat intre americani si pe scene adevarate in America. Vorbesc despre cei care canta folclor.
Ia intrebatile pe aceste „vegete” despre marele restaurant „6 Tate!” acolo au cantat.
Bravo Bahmu, este timpul sa nu ne mai lasam inselati de tot felul de analfabete care sunt vedete…. prin turnee in strainbatate!