Tag Archives: vincenzo castellano

Patima de a iubi mereu dincolo de reguli, cu Antonia şi Alex Velea

Clişeul este locul unde oamenii încetează să mai privească minunata şi geniala simplitate a lucrurilor perene, pentru că viaţa lor nu le-a oferit şansa să trăiască acel gen dumnezeiesc de iluminare. Acela care face ca gesturile banale să-şi capete mereu strălucirea.
Să luăm, de exemplu, o normă socială publică: modul în care „dragostea devine altceva” în timp, felul în care „e bine că respectul înlocuieşte fluturii în stomac”, ideea inoculată literar că „dragostea durează trei ani” – culmea, într-o carte în care finalul o dezminte!
Toate sunt feluri în care, de fapt, ne spunem că, de la o vreme, oamenii au fost fascinaţi să-şi îndrepte atenţia către Altceva – poate pentru că pasiunea n-a fost niciodată la maxim – şi când s-au întors, schimbaţi ca ţeluri, drumul nu mai putea să fie acelaşi. Pentru că şi cel de lângă ei nu mai era acelaşi.
Şi dacă, pe fond, există o compatibilitate umană, se naşte ideea „respectului”, a cuplurilor cu imagine armonioasă la nivel public. Deşi nu e deloc surprinzător că, pe ascuns sau chiar dimpotrivă, fluturii reapar, dar la vederea altei persoane.
Unde a dispărut dragostea? Ca în definiţia vieţii a la John Lennon, trece „în timp ce eşti ocupat să faci alte planuri.”
Cei care invocă numeroase cupluri trecute de prima tinereţe -pentru care crepusculul vieţii e alături de un om şi un gen de afecţiune pură, dar lipsită de pasiune – pot avea dreptate. Dar nu e o regulă. N-aţi văzut pe stradă perechi de octogenari ţinându-se de mană, ca în liceu?
Există dragoste care nu trece? Care nu se transformă în respect?
Cred că da.
Există jumătăţi care efectiv nu pot simţi pe piele şi pe suflet altceva decât mântuirea atingerii celui cu care se potrivesc. Şi nu e gelozie, nu e posesivitate, ci doar o potriveală divină care se cere zilnic hrănită. Sunt cei care nu se pot rupe zilnic unul de altul, cei care desfidă prin tot ceea ce fac o altă vorbă consacrată doar pentru a ascunde alte adevăruri – „e bine să nu lucrezi în acelaşi loc cu perechea, ca să nu se uzeze relaţia”. Sau, mai exact spus, „mai bine nu te văd zilnic, ca să nu recunosc că nu sunt stăpân pe ceea ce trăiesc”.
Sunt oameni care se „sorb”vreme de decenii şi ajung în istorii controversate la nivel mediatc tocmai pentru că nu pot reprima ceea ce societatea nu acceptă. În faţa lui Dumnezeu, răspundem dacă nu acceptăm să trăim în spiritul lui. Şi atâtea mari iubiri au plătit, pentru că nu-şi puteau ţine „respiraţia vieţii” în faţa regulilor.
Citesc undeva că Antonia şi Alex Velea nu au putut concepe să filmeze un videoclip cu secvenţe de dragoste, pentru că nu pot vedea pe altcineva lângă unul dintre ei. Este un simplu si clar exemplu care arată că o iubire trăită cu toată puterea poate călca peste tot. Dar oare ce o poate opri? E limpede, s-au întâlnit când fiecare credea că iubeşte într-o căsnicie.

Pasiunea lor? Nimic mai scandalos. Antonia – o fată frumoasă, lansată cu grijă de familia soţului – s-a aruncat, ca de pe o coardă de bungee, în relaţia care o completează – de la fantezii la sentimente şi vise. În chip aproape iraţional, a ales să nască doi copii cu mult înainte ca divorţul „în stil italian” să se încheie. Situaţia incredibilă ca urmaşii lui Alex Velea să poarte numele Castellano – câtă vreme căsnicia cu Vincenzo nu e la final! – arată că, pentru iubire, ea a făcut ce a simţit. Se simte atât de împlinită şi protejată în “castelul ei de iubire”, încât nu înţelege ce rost au condamnările publice ale situaţiei sale fără precedent.
La rândul său, Alex Velea se privea în ochii limpezi ca un râu de munte ai Anei. Ar fi putut fi soţia perfectă de artist ocupat – frumoasă, tolerantă. Femeia, care, ca bărbat, nu te coboară. Doar că doar Antonia a fost “femeia care te urcă”!
Copilul de cartier Velea a demarat într-o poveste “hollywoodiană”, la care nici nu visa, aşa că a lăsat pasiunea să-l ducă în vârtejul scandalului. El ar fi putut să aştepte, ar fi găsit calea mai diplomată. Dar, împreună cu Antonia, compune un cocteil strălucitor, exploziv, profund instinctual, după reţeta cântată cândva de U2 – Love is Blindness.
Mă întrebam acum un an cum de Dumnezeu acceptă toate acestea. Da, acceptă, pentru că, în profunzime, Dumnezeu este Iubirea. Dar şi Dreapta Judecată. Aşa că lasă pedeapsa să se aşeze asupra unei mame, Antonia, care are un copil în Italia şi nu are niciun motiv să-l ignore atât de mult. O vizită pe an e prea puţin pentru anii în care o fetiţă îşi clădeşte universul…
Si atunci, să îndrăznim să ne dorim să trăim ceea ce visăm? De o mie de ori: da.
Indicat ar fi, însă, să strecurăm şi puţină maturitate într-atâta exaltare. Dacă se poate…

Neînțeleasa tumoare din viața Antoniei

Încărcătura spirituală a Paştelui învăluie casa fiecărui creştin. E momentul cel mai puternic al celor care cred în Dreapta Orânduire a lui Dumnezeu şi ar trebui să fie clipa în care fiecare dintre noi se priveşte în oglinda existenţei şi se întreabă: cine sunt? E bine ce se petrece cu mine?
Pentru că simt că uită mereu să facă acest gest, pierzându-se mai degrabă în contemplarea proprie în oglinda ochilor iubitului ei, aş vrea să se producă o minune, de Paşti, şi Cel de Sus să îi pună o Mare Oglindă pentru suflet Antoniei. Poate se va trezi cumva. E oare succesul profesional suficient pentru a crede că i se cuvine orice, inclusiv să fie cauţionată public de trei ani pentru faptul că nu face mai nimic pentru a ieşi din căsnicia cu Vincezo Castellano, transformând astfel iubirea vinovată – creştineşte analizând – cu Alex Velea într-o relaţie cu adevărat binecuvântată?
Oare această fată căruia Dumnezeu i-a dat chip de înger – deocamdată doar pentru a seduce, nu şi pentru a se înălţa spiritual – înţelege că nu e firesc ca fiul lor, Dominic, să nu fie botezat până la vârsta de un an şi cinci luni? Oare să nu-i fi spus nimeni că botezul nu e un chef pentru media şi prieteni, ci Taina care aduce mai mult bine în viaţă decât ne putem închipui?
Ştirea tristă provocată de această lungă serie de întrebări este că ele rămân doar retorice. Antonia nu înţelege absolut nimic. Ba chiar, a răspuns tuturor prin piesa Vorbeşte lumea – aşa a auzit ea că aşa fac marile staruri – cu o oribilă aroganţă. Când niciun fapt nu poate legitima deciziile absurde ale vieţii, nu rămâne decât un singur lucru de spus, ca superlativ al superficialităţii – sunt frumoasă, am succes, eşti invidios, de-asta nu mă înţelegi.

index

Antonia e convinsă, deci, că poate candida cu succes la postul de buric al pământului.
Ştiu acest lucru, pentru că meseriile noastre ne-au intersectat într-o luminată seară, la Panciu, invitaţi amândoi de primarul Iulian Nica. Surprinsă oarecum de politeţea mea, m-a întrebat, cu ochii ei mari de copil care DOAR PARE că e mirat că i se ia jucăria: ai ceva cu mine? Ţi-am făcut ceva rău? De ce mă critici? Dincolo de răspunsul firesc – meseria de jurnalist nu înseamnă să te întrebe cineva, când îi dai tu acordul, ce planuri de viitor ai, ci să spună în mod public când o iei razna – am avut ocazia să înţeleg că Antonia nu putea concepe că cineva poate să-i spună adevărul verde în faţă. Dacă nu eşti de acord cu ea, sigur ai un motiv ascuns. Am invitat-o, totuşi, să comunicăm la fel de des cum o fac cu familia Castellano, pentru un echilibru perfect. Am căzut de acord, dar nu a răspuns la telefon niciodată.
Grav şi trist este că oamenii din jurul ei nu o iubesc îndeajuns. Poate Alex, poate Smiley. Poate mama ei. Atunci, i-ar fi spus adevărul şi ar fi invitat-o să facă recurs la bun simţ.
Nu ai voie să crezi că poţi văzută ca mamă dacă îţi vezi copilul, la Maya mă refer, o dată la trei luni. Drumul către Napoli este atât de scurt, dacă există cât de cât dor de mamă…
Nu ai voie să crezi că fiul tău nu va suferi mai târziu pentru promiscuitatea în care îl ţii, doar în virtutea unei prescrise lupte de orgolii cu familia Castellano.
Nu ai voie să crezi că iubirea lui Alex Velea îl va face imun la nesfârşit în faţa acestei tumori sufleteşti care, poate nu îşi dă seama, dar creşte. Între benign şi malign e doar un pas.
Frumuseţea şi talentul nu pot ţine loc de minte şi de inimă.
Dar, Doamne, sigur nu poţi face o minune?

NU E GLUMA! Vincenzo, sotul Antoniei, a incercat sa o agate pe Facebook pe iubita lui Lazarus!

Stiu, a fost vacanta, dar nu ratati stirea, pentru ca e pacat!
Vincenzo a amusinat nitel la Andreea lui Lazarus. Acum intelegeti si motvul pentru care Antoniua a ajuns sa spuna ferm ca nu au petrecut sarbatorile impreuna.
Daca ne aducem aminte si de povestea tatalui lui Vincenzo, Ciro, care a avut o relatie la vedere cu Raluca Sandu, dar nu a recunoscut copilul, nu ne ramane decat sa ne amintim vorba veche: ce naste din pisica…
TOTUL S-A SPUS AICI