Tag Archives: tuncay ozturk

Mihaela Rădulescu vs. Andreea Marin: acum se joacă marea finală!


Divele – cele autentice, nu cele de carton – pot schimba lumea chiar şi când – sau poate mai ales atunci când – războiul lor atinge cote vecine cu insuportabilul. Din antichitate şi până la în zilele noastre, „cherchez la femme” este mobilul factorului de progres al faptelor istorice, iar când apar două şi lupta se înteţeşte spectacolul este garantat, dar şi efectul lor, însutit, ca valoare de model.
Sunt cronicarul celei mai importante rivalităţi mondene din istoria modernă – Andreea Marin versus Mihaela Rădulescu – încă de la naşterea acesteia, pe culmile de audienţă cucerite de ambele cam în acelaşi timp, adică în 1998-1999. Am simpatizat şi am criticat ambele tabere, dar apariţia cu frecvenţă săptămânală a amândurora în aceeaşi incintă, în direct, în prime time, mi s-a părut ca fiind „finala” unui meci feminin de Champions League, care nu e cu nimic mai prejos, ca investiţie din partea părţilor implicate, decât un Real Madrid – FC Barcelona.
Să ne amintim alte secvenţe, ca argument?
Era decembrie 1999 când, sub cupola primelor Superlative VIP cu ecou istoric, în direct la Antena 1, Mihaela dădea măsura unei fine lovituri sub centură. Ca moderator, a acceptat jocul propus de noi – să se aşeze pe canapea a la Surprize, surprize cu deja „Zâna” – şi a pus întrebarea pentru care a fost pusă la zid. „Ce face mama ta?”, ceea ce ar fi fost o pastişă bună, dacă decesul cumplit al mamei Andreei – într-un accident, încercănd să-şi salveze puiul – nu ar fi o durere născătoare de lacrimi şi după trei decenii.
A fost clipa din care orgoliile s-au întins ca un arc. Zâmbetele de protocol au durat o perioadă, până când Andreea a lăsat să se aşeze – aidoma picăturii chinezeşti – aluzii ironice pe tema rivalei. Rădulescu a explodat.
Teritoriile au fost bine definite şi niciodată schimbate. Furia nedisimulată a Mihaelei versus calmul aparent, dar cu vorbe chiar mai dureroase, al Andreei. Şi mereu, o competiţie acerbă pe orice „formă de relief” socială – caritate, divertisment, aspect fizic, shooting-uri (vă mai aminţiţi când amăndouă au refăcut aproape concomitent scena sărutului Madonna – Britney Spears, una cu Daniela Nane, alta cu Andreea Raicu?!) şi – pentru că Dumnezeu a hotărât ca pasiunea să fie infinită – Ştefan Bănică jr.
Statutul de bărbat de neuitat la lui Ştefan este adjudecat încă de la Nadia Comăneci încoace, dar rolul de soţ pentru ambele dive l-ar face un martor UNIC, de culise, al eternei lupte. Doar el ar putea confirma ceea ce „soţul numărul trei” pentru ambele – adică Elan pentru Mihaela şi Tuncay pentru Andreea – au mărturisit off the record: dacă este adevărată teoria că, de vreme ce nu te desprinzi de o duşmănie, rişti să trăieşi sub acelaşi acoperiş cu ea, atunci Andreea şi Mihaela sunt împreună de 20 de ani! Sus-numiţii soţi au adus ca argument veşnica raportare a unei la cealaltă, pe parcursul căsniciei. Ceea ce, sigur, nu e neapărat un lucru negativ. Ce le putea ambiţiona mai tare? Dar, o dată ce le vezi în 2017, împreună şi FIZIC, în acelaşi show, e de întrebat ce-ar spune un cititor de gânduri, dacă ar sta o seara cu ele, acolo, faţă în faţă. Probabil că ar trece rapid pe medicaţie!
Pe perioade scurte – şi de dragul unor cauze publice – beligeranţii au înţeles să-şi dea mâna. Dar chiar şi în rarele ocazii când au apărut umăr la umăr – ca în comica dezminţire televizată a unei inexistente bătăi cu maioneză dintre ele, se vedea ceva. Era ca atunci când o femeie puternică nu lasă niciodată bărbatul să conducă dansul – amândouă doreau să fie „liderul” chiar şi în când aveau un ţel comun!
Peste ani, diferenţa de fond interior le-a făcut să nu mai fie „a filei două feţe”. Substanţa frivolă a Mihaelei Rădulescu nu a mai putut fi ascunsă sub alte ţeluri – culturale, caritabile, feministe -, poate şi pentru că „le-a bifat” şi acum vrea să fie doar ea, aşa cum este: mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată, mai mult ironică decât diplomată, mai mult provocatoare decât profundă. Lipsa de griji a vieţii la Monte Carlo i-a dat această libertate. Îşi trăieşte viaţa aşa cum simte.
Substanţa puternică, de femeie dominatoare, a Andreei a dus-o departe de orice accent de bombă sexy – trecutul în acest sens fusese mai degrabă o joacă – şi vrea cât mai mult în rolul de motivator aspiraţional al societăţii, de om care schimbă legi. Sobrietatea ei e mult mai potrivită vârstei. Ea nu are niciun spate şi trebuie să joace „un rol” pentru viitorul copilului ei. Numai marea dezamăgire numită Tuncay a determinat-o să atingă forma fizică de odinioară – pentru a se simţi din nou perfectă. Dar a trăi lângă o femeie „locomotivă” nu îi este dat oricui să poată!

img

Tocmai pentru că urcă pe versanţi diferiţi ai vieţii a făcut ca această „finală de Champions League” televizată să le arate aşa cum sunt. În aparenţă împăcate, dar niciodată la unison. Sub pretextul nevoii de a face audienţă – „ia să mai vedem dacă se mai împung Mihaela şi Andreea!” -, Rădulescu aruncă săgeţi, despre căsnicii şi rolul de şef în faţa tuturor, iar Andreea se fereşte ca Neo din Matrix de gloanţe. Acest show TV era exact ce aveau ambele nevoie, pentru a fi din nou – peste ani – pe buzele tuturor. Dar adevărul despre ceea se simt una despre cealaltă este altul. Cel ce se va fi arătat după ce munca în comun se încheie.
Aşa cum Toni Grecu spunea cândva că televiziunea fără moldovence ar fi un fost un loc infinit mai plictisitor, ce ar fi fost România ceasului de bârfă la gura sobei fără cele două „roze”?
O pajişte de sanatoriu.


Despre nefericirea de a fi puternică, cu Andreea Marin


Privesc destinul unui femei şi îl văd sub forma unei balanţe, ţinute de mâna diafană şi fermă a Divinităţii. Pe un taler, se află – numeroase – darurile minţii: inteligenţa, curajul, intuiţia, forţa de muncă, dorinţa ardentă de a defini trecerea prin lume cu fapte şi recunoştinţă publică. Pe celălalt taler, este doar atât: inima. Cu toate capriciile, lacrimile, fericirile. Cu tainele şi neuitatele ei. Nimic nu e mai nemeritat, în acest balans al existenţei, decât faptul că, atunci când un taler atârnă prea greu, nefericirea provocată de celălalt devine cotropitoare.

Aceasta este nefericirea vieţii Andreei Marin.
Ghemul de ambiţie care privea fix la 20 de ani Bucureştiul, cu dorinţa de a-l cuceri, a întâlnit un băiat, Cristian, la braţul căruia a plecat pentru a ocupa pupitrul ştirilor naţionale. Şi poate că balanţa ar fi rămas aşa, în echilibru, dacă sclipirea lui Valeriu Lazarov nu ar fi schimbat un crainic plăcut de ştiri în dirijorul perfect al emoţiilor românilor, de la Surprize, surprize. Gloria şi profesia s-au lansat atât de sus pe orbită, încât au făcut ca locul de lângă ea, din inima Andreei, să devină brusc strâmt. Să fie accesibil doar celor care pricep că firea scrupuloasă şi pasiunea pentru rolul public de „făcător de bine” îi vor urmări toată existenţa. Andreea a devenit altcineva: un super-star, dornic să-şi confirme mereu locul, iar Cristi a rămas bărbatul de treabă cu zâmbet ieşean, privind totul dintr-un colţ. Colţul din care s-a deşirat broderia primei căsnicii.
Povestea Andreei Marin nu este, ca a atâtor femei celebre, una în care ea să poată trăi câtă vreme talerele pot fi definitiv debalansate. Aşa că, în goana irepresibilă a succesului televizat, Andreea a continuat să suprapună portretul robot al perechii imaginate clar în inima ei peste profiluri bărbăteşti, seducătoare în parte. Nici businessmani de anvergură sau boemi, nici avocaţi cu aspiraţii nu au avut ingredientul secret greu de definit al fericirii ei – cu pasiune, cu înţelegere, cu putere interioară, cu onestitate.
Andreea a crezut că toate pot fi topite, indiferent de micile semne de întrebare, în creuzetul farmecului unic al lui Ştefan, bărbatul făcut ca femeilor să li se pară de neuitat. Dragostea a depăşit barierele, iar Andreea şi Ştefan au fost investiţi cu moştenirea simbolică, dar înfiorător de grea, a celui mai aspiraţional cuplu din România.
Talerele se debalansau vertiginos către iubire – cariera TV a avut certitudini mai puţin fulminante, până în clipa în care visul Surprizelor s-a curmat. Nimic mai greu pentru cea care fusese atât de sus, încât avea nevoie de o urgentă reinventare şi doar apariţia fiicei i-a vindecat umbra de depresie. Ambiţia ei nu a dat greş însă nici acum. Rolul de „zână” s-a mutat, spectaculos, mai aproape de oameni, prin evenimente cu misiune socială. Efortul a avut însă mereu acelaşi preţ – cât timp ea era ocupată, Ştefan a văzut, peste gard, o copie fidelă, la chip, a ei…

hqdefault

Incapabilă să trăiască sub spectrul unui compromis, Andreea a plecat, purtând în minte gândul că, poate, fericirea stă în ochii unui om mai puţin ocupat, dar mai capabil să ofere iubire curată şi susţinere. Poate prea repede, poate dornică să nu arate lumii că ea a pierdut pariul iubirii, Andreea Marin a crezut că „aerul proaspăt” poate fi Tuncay, tânăr şi viguros. Oare iubirea putea primi un nume din altă lume?
Balanţa s-a ţinut în echilibru, până când firea aprigă din sufletul oricărui turc a dorit să se ridice, din toate punctele de vedere, la nivelul ei. Deşi a fost şi va rămâne, în ciuda calităţilor sale, „soţul Andreei Marin”. În loc de linişte şi ocrotire, a primit provocare. Şi multă, multă îndoială în iubire.
Cu sufletul cernit, Andreea Marin priveşte iar, cocoţată pe talerul înălţat atât de sus al muncii sale, către cel gol, al iubirii. Şi-l umple, din nou, cu vagoane de speranţă. El nu rămâne gol pentru multă vreme, dar cine mai poate spera, ca în poveşti cu zâne, că locul poate fi ocupat o dată pentru totdeauna…