Trec zilele şi simţim tot mai dureros că lumea se va mişca tot mai greu – iar lumina va răzbate tot mai anevoie printre nori – fără un reper. Fără un superlativ. Fără o sursă de inspiraţie pentru excelenţa acestei lumi. Fără culoarea care face ca acest loc să simtă iubire, râs, cochetărie, curaj, forţă şi feminitate.
Iată de ce îmi va fi dor de Stela Popescu.
1. Imi va fi dor de dorinţa de a străluci mereu, de pofta neostoită, până în ultima clipă, de a fi o exponentă a vieţii frumoase, deştepte, puternice, a unei fel plin de a trăi, de a te bucura de tot ceea ce viaţa-ţi oferă..
2. Imi va fi dor de sinceritatea dezarmantă, dar frumos disimulată în cuvinte meşteşugite, a apariţiilor sale publice. Imi spunea mereu: “Măsură, domnule Brancu! Măsură în orice!”. Si când greşeam şi nu aveam măsură, îmi aminteam de ea…
3. Imi va fi dor de ambiţia de a învinge orice oprelişte a destinului. Destrămarea familiei în copilărie, pribegia sau pierderea soţului nu s-au văzut niciodată în drumul acestei forţe a naturii.
4. Imi va fi dor de profesionalismul impresionant cu care privea fiecare aspect al meseriei sale. Felul tipicar în care dorea să fie văzută, reţinută, ascultată, urmărită, atunci când nu avea decât o singură şansă – să strălucească.
5. Imi va fi dor de cultul său exemplar pentru MUNCA. Până în ultima clipă, Stela Popescu plănuia proiecte şi crea până la epuizare. Teatru, al doilea teatru, televiziune, filme, şcoli, reviste, CD-uri, atunci când depăşise 80 de ani! Păcat nu ne-am putut contamina cu pofta ei nebunească de a trăi prin ceea ce a creat.
6. Imi va fi dor de felul în care, deşi nu a putut să trăiască fericirea de a fi mamă, a trăit cu patimă pentru familie. Nu am să uit toată viaţa mea întâlnirea cu tatăl său, cel adus în România înapoi după decenii siberiene. Pe un scaun, într-o curte modestă, eroul trecut prin vifor povestea, iar ea, fiica, stătea în picioare, lângă el, şi îşi trecea mâna matern prin părul , cu infinită iubire. Pentru ca, 19 ani mai târziu, să o văd în culmea fericirii, privindu-şi strănepotul. A transformat destinul greu într-un motiv de victorie.
7. Imi va fi dor de exemplul excepţional de viaţă decentă, al unei femei superbe care a trăit şi a lăcrimat mereu pentru o singură iubire. Si astfel, nu se mai iubeşte azi…
8. Imi va fi dor de zâmbetul şi sclipirea care mi-a adus mii de zâmbete şi mi-a lungit viaţa, ca spectator.
9. Imi va fi dor de cea care poate fi văzută ca Superlativul femeii românce, vreme de un secol. Nu vom mai vedea standardul, în faţa ochilor noştri, vom uita să ştim cum e să fii mai bun.
Un bun de tezaur e în cer…
