Arhive etichetă: Paste

O aventura la Orizont!

Totul a început de Paşte. Paştele trecut. La invitația unor prieteni, am petrecut patru zile pline de clasă, bun gust, distracție şi… bunătăți la Predeal. Mai exact, la un hotel la care nu mai fusesem din alte vremuri. Si a venit surpriza! Că am descoperit un hotel de patru stele cu servicii excelente, e ceva. Că m-am îngrăşat cu vreo trei kilograme în câteva zile, de la meniuri de nivel european până la delicatese romaneşti, spune mult. Dar cel mai important este că Teddy s-a îndrăgostit iremediabil de acest loc, pe nume Orizont din Predeal! De la un Paşte la celălalt, adica fix într-un an, am vizitat hotel Orizont de şapte ori! Acolo am petrecut ziua Oanei, Revelionul, aniversarea mea şi… de vreme ce se apropia Paştele, Teddy a votat şi pentru noi, fără drept de veto, că ne întoarcem la locul lui preferat!

image-115-300x235

Cele patru zile de vacanță pe care ni le permite munca în televiziune au debutat cu o masă minunată cu creveți şi cremă de legume – eram încă în post, nu ați uitat? -, dar şi un păstrăv proaspăt pentru “şefu’”. Teddy, v-am spus deja. Apoi, a urmat mai multe ture de bazin ale campionului familiei, acelaşi Teddy, supravegheat totuşi de tati, pentru că, să nu uităm, are doar patru ani şi nouă luni! In acest timp, mami s-a desfătat cu o saună şi un masaj perfect.
In aşteptarea Invierii, am revăzut Peleşul şi telegondola de la Sinaia – alta pasiune a puştiului -, apoi l-am aşteptat bucuroşi cu toții pe iepuraş. O echipă de artişti români stabiliți în Germania au gestionat cu măiestrie harmalaia a peste 20 de copii care şi-au primit cadoul şi diploma, dupa ce au participat la câteva concursuri şi dansuri “iepureşti”. Cei mici au trecut la nani, iar cei mari au luat Lumină de la biserica mare din centrul Predealului, apoi a urmat o cină specială cu mult-aşteptatul şi deliciosul drob, plus ciocnirea de ouă.

image-120-300x214

Asta până a doua zi, cand Teddy a preluat conducerea. Cred că a fost cea mai frumoasă amiază de Paşti pe care am petrecut-o în afara casei, în viața mea. Cei de la hotel Orizont au invitat, la un dejun pascal rafinat, artiştii Operei din Braşov care au avut un concert minunat. Intr-un colț, mai degraba “pe silent”, Teddy i-a acompaniat cântând la o lingură pe post de fluier şi apoi la niste farfurii, pe post de percuție. Noi am servit o masă foarte rafinată, culminând cu o pulpă de miel cu un gust unic. Si nu exagerăm cu nimic! Să ciocnim un pahar de Recaş pentru asta!
Spre seara, a început petrecerea românească la restaurantul Miorița, din cadrul hotelului Orizont, unde lăutarii nu ştiau că vor avea parte şi de trupa de dans. Eram noi, familia Brancu Turcu, cu băiatul in centru, pe post de maestru de balet. Am reuşit să ardem astfel caloriile sarmalelor minunate şi a unor dulciuri pe care, sincer, mi le permit doar de sărbători.
Trebuie să vă spun că aceste trei mese festive au făcut parte dintr-un pachet extrem de avantajos pe care hotel Orizont l-a oferit turiştilor şi care a umplut hotelul până la refuz, cel mai numeros fiind un grup de 30 de prieteni, oameni de afaceri din Braşov cu fostul mare fotbalist Răchită în componență.
Luni, ne-am mai revenit din nebunia gastronomică, printr-o plimbare la Buşteni – vremea a ținut cu noi -, iar la final, încă o tură de piscină. Ultimele ore de vacanță au fost însă marți dimineață, cand Teddy l-a luat pe tati de mână şi a cutreierat fiecare hol, lift, restaurant, sală de sport, bar, sală de evenimente şi loc de joacă de la Orizont. Aşa, ca să se despartă împacat. Nu înainte de un peşte proaspat şi niste papanaşi ca la mama acasă.
Deocamdată este linişte în casă. Dar nu va dura mult. Peste o săptămână, Teddy va întreba de Orizont. Si se va plimba prin casă cu un geamantan, anunțându-ne că el pleaca deja acolo. Urmatoarea vacanță este în august. Dar cred că plecăm mai repede…

POZELE DIN TELEFONUL MEU: PRODANCA SI REGHE – NAUFRAGIU PE LACUL SNAGOV

Aceste fotografii nu le-a mai vazut nimeni, dar sunt prea frumoase si spectaculoase sa nu le vedeti!
Nu cu mult timp inainte ca Reghe sa plece de la Steaua, am petrecut o dupa-amiaza adorabila in casa lor de la Snagov. Oana a filmat o editie speciala de Refresh by Oana Turcu avandu-i ca vedete pe Ana Maria si Laur, iau eu am venit pentru a intregi un tablou de familie, avand in vedere ca eram in preajma Pastilor. Am ciocnit un pahar cu Ana si Laur si le-am spus: „La anul sa rupeti in Liga Campionilor”. Ana a raspuns: „N-ai zice sa plecam in strainatate…”. Deja stiau.
Laur are o noua pasiune – navigatia. Si-a luat o barca frumoasa din SUA de care ne-a vorbit intruna, apoi ne-a luat, impreuna cu Denisa Nechifor, prietena lor de familie, la o plimbare pe lac. Cam in dreptul resedintei lui Viorel Catarama, barca a inceput sa scoata fum!!! Si dupa cateva momente de ezitare – ma si gandeam cum inot pana la mal ca sa ajung seara la emisiune -, am cerut ajutor. Dupa vreo jumatate de ora de usoara panica, un om al lui Laur a raspuns la telefon, dupa ce Laur incercase singur si fara succes sa rezolve problema.
Si sa va mai spun ceva – Laur gateste foarte bine!!

20140409_184025

20140409_185017

20140409_184715

20140409_185316