Tag Archives: oana-turcu

Tratamentul Madonnei, o descoperire cool la Cosmetics Beauty Hair! Incepe joi!

Dragi prietene, avem cateva stiri excelente, pentru toti cei care doresc sa fie in avangarda industriei beauty, folosind cele mai noi si mai cool metode de infrumusetare.
Cosmetics Beauty Hair, evenimentul numarul unu din domeniu de 23 de ani, are 130 de expozanti (suntem si noi acolo!), chiar si din Bulgaria,  Italia, Lituania, Moldova, Polonia si Turcia. Amanunte, AICI
Iata surprizele editiei!

– tehnologii pentru remodelare corporala si rejuvenare faciala non-invaziva.
– tratamente estetice de ultima generatie pentru fata, gat si corp, destinate: diminuarii celulitei, reducerii circumferentiale, elasticitatii cutanate, tonusului muscular, reducerii ridurilor si tratarii cicatricilor post-acneice.

– tehnologii eficiente superioare in generarea de colagen nou si fibre de elastina, lipoliza, remodelarea colagenului pentru strangerea pielii si crearea de noi capilare pentru a reinnoi fluxul sangvin.
– Metode ce poarta nume cu notorietate, cum ar fi „tratamentul Madonnei” – este una dintre cele mai noi metode de combatere a efectelor trecerii timpului asupra tenului. Se concentreaza pe riduri profunde, piele imbatranita, acnee, pete de pigmentare, cearcane, elasticitate si volum piele.
– cele mai avansate tehnologii non-laser de refacere a tesutului cutanat.

– la Romexpo in cadrul Cosmetics Beauty Hair se va prezenta primul sistem hibrid de ingrijire a pielii. Desfășurat in doar 10 minute, sistemul foloseste o tehnologie patentata (Roller-Flex), pe baza unei mini-role ce livreaza imediat rezultatele si are efecte pe termen lung. Tratementul se concentreaza pe curatarea profunda a pielii, hranirea zonei ochilor si umplerea usoara a buzelor.
– ultimele noutati in ceea ce priveste aparatura de epilare definitiva cu laser
– ultimele modele de aparate de bronzat
– cosmetice profesionale pentru ingrijirea: parului si produse profesionale de machiaj.


 Sunteti asteptati si la activitati speciale, cum ar fi:

– Demonstratii de machiaj pentru mirese, cu texturi combinat
– Workshopuri de pedichiura medicala:  sisteme moderne pentru corectarea unghiilor incarnate
– demonstratii cu tratamente pentru par: de intindere naturala a parului ondulat, de intindere rapida a parului si tratamente impotriva caderii parului.
– demonstratii de make-up de ocazie si de make-up artistic (destinat evenimentelor speciale, diferentiandu-se printr-un pronuntat caracter ornamental. Este caracteristic prezentarilor de moda, sedintelor foto profesioniste, se foloseste in baluri pe teme fanteziste sau in entertainment (machiaj de film, teatru, emisiuni tv etc)
– demonstratii de tunsori moderne pentru barbati
– demonstratii de coafuri de ocazie
– introducere in lumea barber shop-ului (frizerie) si explicarea acestei culturi
– prezentari de instrumente pentru frizerie si coafor: foarfece, piepteni, perii de par.
– concurs pentru barbosi
– sfaturi despre cum sa iti intretii barba

Va asteptam! Mai multe, la www.expocosmetics.ro

 

Sărbătorește împreună cu Romexpo 23 de ani de frumusețe la Cosmetics Beauty Hair!

COSMETICS BEAUTY HAIR, cel mai important eveniment din România adresat sectorului de beauty, va avea loc în perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2017, în Pavilioanele C1, C2 și C4 din cadrul Centrului Expozițional Romexpo.
De 23 de ani, COSMETICS BEAUTY HAIR promovează industria cosmeticelor din România, fiind un eveniment de referință pentru producătorii, importatorii și distribuitorii de produse, echipamente și mobilier pentru cosmetică, îngrijire corporală și coafură.
COSMETICS BEAUTY HAIR este lider pe piața evenimentelor de profil din România, s-a dezvoltat de la an la an, atingându-și scopul de a fi o referință pentru profesioniștii din industrie, mai ales că industria de produse cosmetice este, în continuare, una foarte dinamică, demonstrând un mare potenţial de creştere
Producătorii, importatorii și distribuitorii de produse, echipamente și mobilier pentru cosmetică, îngrijire corporală și coafură vor fi prezenți la COSMETICS BEAUTY HAIR 2017 cu oferte inedite, în tendințele sezonului și anticipând direcțiile anului următor.
Evenimentul este structurat pe două componente: B2B (Business to Business) – pentru cei care doresc să găsească distribuitori sau reselleri şi B2C (Business to Client) – pentru companiile care vând direct consumatorilor finali.
Anvergura Cosmetics Beauty Hair reiese şi din nivelul tranzacţiilor realizate atât în timpul târgului cât şi ulterior, din numărul de companii expozante şi din prezenţa internaţională constantă a unor ţări precum Italia, Grecia, Olanda, Turcia. Pe întreaga perioadă a desfăşurării târgului, toamna prinde culoare la Romexpo prin cele mai noi tendinţe în make-up şi hair styling prezentate de profesioniştii domeniului dar şi prin evenimentele conexe realizate, în cadrul cărora vizitatorii beneficiază de sfaturi utile şi demonstraţii din partea specialiştilor.
Produsele oferite la prețuri promoționale doar pe durata târgului, dar și posibilitatea de a găsi noi distribuitori sau de încheia parteneriate strategice, sunt numai o parte din avantajele oferite de ediția 2017 a Cosmetics Beauty Hair.

Produse in premiera, peste 130 de companii din Romania si din strainatate, tehnici de ultima ora, tendinte din lumea intreaga, toate acestea si multe altele au facut din Cosmetics Beauty Hair 2016 un maraton al frumusetii! Tocmai de aceea, reusita editiei 2016 a Cosmetics Beauty Hair este demonstrata si de cifrele inregistrate comparativ cu editia precedenta: 6% crestere a numarului de firme expozante, 11% crestere a suprafetei expozitionale ocupate, dar si participarea numeroasa in randul publicului specialist si publicului larg, peste 14.000 de mii de vizitatori profitand de ofertele puse la dispozitie in cele patru zile de manifestare expozitionala.

Program de vizitare:
28 septembrie- 30 septembrie 2017,  intre orele 10:00 – 18:00.
01 octombrie 2017, intre orele: 10:00 – 16:00.
Loc de desfasurare: Pavilioanele C1, C2 si C4.

Bilet intrare adulti si studenti: 10 lei/zi
Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilitati si persoanele institutionalizate beneficiaza de intrare gratuita

Pentru mai multe detalii despre manifestare, accesaţi www.expocosmetics.ro!

Romaniţa Iovan şi glonţul care loveşte

Breaking news: 6 octombrie 2005. Ora 3.30. Un invidid a intrat prin efracţie, în plină noapte, în locuinţa din cartierul Primăverii a Romaniţei şi a lui Adrian Iovan. Hoţul a furat un ceas şi câteva bijuterii, apoi a intrat în dormitorul familiei. Adrian Iovan l-a împuşcat mortal pe Bogdan Iancu, în timp ce acesta încerca să fugă. Se naşte astfel cazul „Crima din Primăverii”, în urma căruia Romaniţa a pierdut o sarcină ce era în creştere, iar Adrian Iovan a mers în tribunal pentru a-şi pleda nevinovăţia. Media, mai ales Dan Diaconescu, a lansat, vreme de două luni, o serie de atacuri la adresa Romaniţei, speculând fără dovezi că Romaniţa ar fi avut o altă relaţie cu hoţul. Cu sufletul făcut fărâme, Romniţa alege să nu răspundă decât printr-o carte, Cuvântul care ucide, cel mai lung discurs pe care ea l-a avut vrodată în public.
Din nou breaking news: 20 ianuarie 2017. În vârful Apusenilor, acolo unde autorităţile nu au putut ajunge şi doar câţiva localnici au putut salva o mână de supravieţuitori, Romaniţa Iovan participă, cu ochii în lacrimi, la parastasul de trei ani al soţului său, Adrian Iovan.

„Glonţul are, prin structură, darul de a face istorie. Indiferent de statutul social al expeditorului. Celebritatea acestuia dă micii bucăţi de metal o însemnătate uriaşă pentru milioane de oameni. Dar, într-o bună zi, nimeni nu-l urăşte mai mult decât expeditorul, pentru felul în care îi schimbă viaţa…
Rândurile pe care le citiţi esunt născute de-un glonţ, plecat din carabina lui Adrian Iovan. Istoria nopţii de 6 octombrie 2005 a fost supralicitată până la proporţii de isterie naţională de el, glonţul care a dus la dispariţia unui hoţ şi a unui înger pe care Romaniţa îl purta în pântece.
E noaptea care a dinamitat viaţa familiei Iovan, e clipa care a născut o pornire confesivă a Romaniţei, în cartea Cuvântul care ucide. În ciuda valului însemnat de cărţi biografice dedicate vedetelor din ultimii ani, creatoarea de modă nu vedea niciun motiv să-şi pună, editorial, viaţa pe tapet. Şi probabil că n-ar fi făcut-o nici după ce hoţul Bogdan Iancu i-a intrat în casă cu gânduri neclare. Dar acuzaţiile nebuneşti lansate mediatic aveau nevoie de o reacţie. Stilul aristocratic al Romaniţei elimină şansa să devină invitat de profesie la talk-show-uri insalubre, punându-şi fustele în cap, cot la cot cu surori frustrate şi avocate înfometate.
Tăcerea elegantă are rost, însă, când ai şansa minimă a unui răspuns pe măsură. Când atacurile au atins parnoia, s-a născut scriitorul în mintea Romaniţei. Şi, vă recunosc de bun început, a fost unul surprinzător. Nu bănuiam că, în spatele imaginii maiestuoase a Romaniţei, se ascunde un om care-şi poate coordona atât de bine ideile, în faţa colii albe. Dar durerea deschide drumuri neştiute. Romaniţa Iovan a născut o carte-pledoarie ca o exorcizare, explicabilă pentru un personaj măcelarit fără a se produce măcar o dovadă palpabilă a vinovăţiei sale. Efectul terapeutic al cărţii este evident, pentru că autoarea şi-a curăţat astfel sufletul, a vărsat toată mânia nerostită pentru a reveni public în forţă. Avea atât de multe de spus, încât a hotărât, după două luni de izolare, să dea o formă publică gândurilor sale. Mobilizată de faptul că prea mulţi o judecau, pozitiv sau negativ, fără a-i cunoaşte cariera sau gândurile, Romaniţa a scris o carte specială. Lumea trebuie să ştie suficient despre Romaniţa, înainte să dea verdicte.

iovan-romanita-1024x768.

Romaniţa râmăne sinceră cu ea însăşi. Este un om de afaceri care a reuşit, un creator de modă căutat şi respectat, domenii în care şi-a dovedit excelenţa. Când scrie, se spovedeşte. Şi astfel, se întrevede şi explicaţia succesului ei în viaţă: o minte organizată, care ştie ce vrea. O minte care este capabilă să redea fidel emoţiile teribile pe care le-a trăit. Ştie să transmită starea, atmosfera. M-am mutat astfel în viaţa Romaniţei, pentru câteva clipe. Mi-a bătut niţel inima, alături de a ei. Ceea nu-i puţin, câtă vreme, recunosc, n-am fost niciodată în relaţii atât de apropiate cu Romaniţa, încât să-mi pierd obiectivitatea. O pot judeca drept şi asta poate face, prin această carte, oricine. Şi ea vrea doar atât, dreptate.
Romaniţa s-a bătut în scris cu toţi cei care au atacat-o. Cu Vadim, cu Diaconescu, cu familia infractorului, tuturor le dă un răspuns, uneori vehement, alteori maliţios. Dar atenţie,d e fiecare dată civilizat. Romaniţa are graţie chiar şi atunci când vrea să fie dură.
Cei care vor spune că nu este ea omul indicat să vorbească despre deontologie presei le spun că se înşală. S-au scris multe lucruri îngrozitoare despre ea, iar în spatele dreptului la opinie nu se poate ascunde la nesfârşit orice opozant. Romaniţa s-a documentat şi crede în puterea legilor profesionale ale jurnalismului, cu încrederea pe care o are în justiţie. Nu e naivă, dar nu vede nicio diferenţă între regulile imuabile ale tribunalului şi milioanele de feţe ale unei profesii liberale precum gazetăria. Crede în repere şi o spune pe faţă. Nici măcar din solidaritate de breaslă nu m-am simţit vexat. Am luat totul ca atare. Şi ea are dreptul la opinie! Mai ales că ea spune mereu: „Vă invit să nu treceţi prin ce am trecut eu!” Nici prin drama invadări intimităţii în noapte, nici prin drama morţii hoţului, nici nenaşterea unui copil, nici execuţia mediatică.
Povestind, ea face cunoscută tuturor prăpastia dintre criză şi pânza diafană a poveştii de iubire cu Adrian Iovan. Atât de mult şi-a dorit fericirea, căsnicia, copil, viaţa de film (ce se vede în strălucirea nunţii lor…) şi îi ieşise totul până în acea noapte. Cred că nimic nu putea întări legătura Romaniţei cu Adrian decât acea încercare. E un test dat de Dumnezeu pentru a ajunge, în final, tot la fericire. Ceea ce nu a ucis-o pe Romaniţa a făcut-o mai puternică.”
Romaniţa aşează textul jos şi plânge.
Suntem în ianuarie 2006, în livingul casei în care se petrecuse totul, şi familia Iovan citeşte prefaţa cărţii în pregătire. Cea de mai sus.
Lacrimile strigă frustrarea de a fi obligată să iasă din discreţia ei funciară, căci a devenit subiectul de bârfă al tuturor. Iar pierderea sarcinii fusese, de fapt, glonţul din inima ei. Funcţia de exorcizare pe care această carte îl are ar trebui să vindece rănile.
Glonţul din acea noapte pare să-şi fi atins ţinta. Şi gata! Era manifestul Romaniţei, era pledoaria ei publică. În aprilie 2006, când a lansat public cartea, Romaniţa purta deja în pântece pruncul, Albert, care urma să fie semnul cicatrizării rănii. Aşa-numitul caz „Crima din Primăverii” urma să schimbe legislaţia ţării, introducând sintagma de legitimă apărare. Adrian Iovan era un om liber şi nevinovat.
Gata?
Glonţul însă avea să lovească iar. Şi iar, Şi iar.
Avea să fie limpede că tragedia acelei nopţi sapă încet şi sigur. Cu câteva săptămâni înainte de naştere, în octombrie 2006, când Romaniţa a apărut lângă altcineva. Nimic nu putea hrăni vechile ipoteze frivole mai mult… Romaniţa nu era însă decât o femeie care, la ceasul maximei sensibilităţi provocate de sarcină, căuta ceva ce nu mai găsea în preajmă. Speranţa rândurilor mele de mai sus – dedusă din faptul că Romaniţa dedicase cartea „Soţului meu, fără de care, poate, n-aş mai fi acum în viaţă…” – fusese doar un semn de optimism. Povestea lor însă mai merita o şansă. Acel „altcineva” a dispărut ca un fum – ca şi alibiul apariţiei lui, o nouă carte despre viaţa ei – , iar fericirea naşterii lui Albert era noua injecţie de optimism…
Alţi doi ani de încercări au fost zadarnici. Glonţul nu putea fi uitat.
Povestea hollywoodiană cu femeia de succes îndrăgostită de aviatorul puternic şi invicibil nu are happy-end. Adrian avea să devină omul ce se temea că acest trecut îl va prinde din urmă – şi chiar a fugit din culisele unei emisiuni în care–i promisesem că vom vorbi despre altceva! Ea, Romaniţa, a găsit însă liniştea.
Avea să mi se înfăţişeze, splendid, într-o noapte de iarnă din octombrie 2009. În intimitatea unui boutique-hotel de lângă Poiana Braşov, unde urma să fim, Oana şi cu mine, protagoniştii unui shooting. La ceas de mic dejun, Albert alerga pe lângă gesturile discrete de tandreţe ale Romaniţei şi ale lui Iulian Gogan. Câtă vreme realitatea ne „striga” dragostea lor, aşa cum era, Romaniţa a vorbit, dar avea să fie printre ultimele ei mărturii publice despre viaţa personală.
” Am căutat fericirea în fiecare clipă a vieţii mele. Am atins culmile fericirii şi cu siguranţă voi ajunge din nou acolo. Adrian este bărbatul pe care l-am iubit cel mai mult până acum. El este tatăl copilului meu, îl respect şi îl consider un bun prieten şi sunt convinsă că pe viitor relaţia noastră va fi una specială. Niciun factor extern nu a influenţat viaţa de cuplu a mea şi a lui Adrian. Nu se pune problema despărţirii noastre din cauza existenţei unui alt bărbat în viaţa mea. Sunt o persoana normală şi îmi trăiesc viaţa aşa cum simt. Încerc ca de acum înainte viaţa mea să fie un subiect tabu.”
Glonţul… Glonţul avea să dea lovitura de graţie.
Vă mai aminţi cel mai cumplit breaking news ? 20 ianuarie 2014. Un avion de mici dimensiuni, ce transporta o echipă medicală, a dispărut în Apuseni, iar numele lui Adrian Iovan este scris cu litere uriaşe pe burtierele inundate de galben şi negru. Acel Adrian Iovan care ar fi putut să-şi trăiască liniştit pensia de excelent aviator dacă statul român nu i-ar fi amputat în chip criminal pensia şi, pentru a trăi, pilota pentru misiuni medicale.
Romaniţa mi-a răspuns la telefon. ”Cristi, nu am nicio îndoială, o să fie bine!”.
Peste câteva ore, când e limpede că Adrian a făcut supremul sacrificiu, îmi aduc aminte de o clipă a premoniţiei… Era iulie 2008 şi Romaniţa, împreună cu Albert, se află printre primii invitaţi ai emisiunii “Confidenţial”. Parcă e aer cald în studio, totul respiră linişte şi lipseşte doar un şemineu aprins.
Oana îl întreabă pe Albert: “Unde e tati?”. Copilaşul, cu ochi scânteietori, priveşte în sus. Şi degetul se aţinteşte la cer. Aşa era.
Adrian Iovan a rămas la cer.

Privindu-ne în oglinda unicei iubiri…

Firul de aur îşi căută zenitul, până când dădu
De ţărmul sufletului tău. Zăcăminte de inimi
Îşi aşteptau acolo simfornia întâlnirii. Şocul
Atingerii de şoaptă a născut o auroră boreală…

Istoria mea are – în ciuda unei precocităţi profesionale care mă aduce în situaţia să fi fost deja “bătrân” în jurnalistică la borna celor 40 de ani – o clipă de răscruce. Clipa în care am ALES să îmi asum drumul meu, să fiu în fine stăpân şi responsabil pe fiecare semn al destinului. Ea, clipa, a venit când părea să nu se mai vadă. Atunci, am văzut, în fine, drumul. Muza. Dragostea care împlineşte, lecuieşte, sfinţeşte. Oana. Am povestit de o mie de ori începutul, produs în studioul TV – numitor comun al sclipirii noastre în muncă -, dar puţină lume ştie drumul de la cererea în căsătorie până la pirostrie. Şi chiar şi clipa în care, deşi vorbisem îndelung despre atâtea lucruri, aparent profesionale, până la ora primei noastre întâlniri – produse chiar pe holul Antenei pe 21 ianuarie 2008… LA MULŢI ANI, iubirea mea! -, ea m-a văzut cu coada ochiului şi a trecut imperială către machiaj. Apoi m-am aşezat acolo, lângă ea şi am vorbit.

Firele s-au împletit cu dragoste astrală… Când
Secundele plângeau de dorul unei vieţi… Cum
S-a aşezat o frunte pe inima de fată… Unde
Spre răsăritul fierbinţii dimineţi… Cine

La doar trei săptămâni de la “momentul zero”, într-o seară de Sfântul Valentin, am luat o bijuterie frumoasă şi, orbit de emoţie, i-am dat-o sub ceasul de perete din bucătărie, spunând pierit: “Dacă vei dori să te căsătoreşti, să ştii că aş vrea să fii soţia mea. Ai vrea?”. Frumoasă ca umbra unei idei, a răspuns simplu şi cuceritor…

Când ceasul de visare ne bate clipa albă.
Străluce-vom speranţa cu credinţa laolaltă,
Căci noi vom fi ieşirea din labirintul gri
Şi săruta-voi piatra icoanei tale, zi…

Apoi… totul a curs atât de lin. Sau nu? Pe 8 spre 9 martie, adică intre ziua ei (femeii) şi a mea (de naştere), după un grav accident de maşină, am ales să mă lecuiesc de ghinionul zilei şi am plecat împreună să prezint un eveniment la Mangalia. Cu o şampanie, o orhidee şi două măşti, am plecat spre plajă la miezul nopţii, clipa în care două verighete şi-au facut loc pe degete. Cântam împreună o piesa de Proconsul. “Tu”

Privirea, îngândurarea, glasul, fericirea,
Sărutul, orhideea, dansul, nemurirea.
Inelul, plaja, pasiunea, deşteptarea,
Mireasa, îngenuncherea, balsamul şi visarea.

Viaţa a curs la fel – ca şi cum am fi fost de un veac acolo.
Dar de ce e oare femeia instituţia de deşteptăciune a unei căsnicii? Pentru că ea simte ceea ce noi, bărbaţii, trebuie să ne “prindem”. Visând cu ochii deschişi la o “nuntă frumoasă în Ierusalim”, Oana mi-a dat ideea de a-l căuta de omul providenţial. Ion Antonescu. Îl iubeam pentru felul său deschis, prietenos şi generos cu valorile, dar în acea zi – ce zi! -, l-am sunat şi i-am spus: “Am vrea să fii naşul nostru şi să ne cununi la Ierusalim!”. Iar el a spus: “Incredibil! Veniţi acum la mine! La hotelul meu, se află parintele Ieronim, care slujeşte in Oraşul Sfant! Batem totul în cuie!”.

Cerul nu-mi răspunde. Aş fi vrut să aflu
Care dintre stele îşi coboară minunea pe umerii
Visului meu. Căutam în zadar. Scânteia lumina bolta
Din oglinda inimii mele. Iar tu erai numele ei.

Credeţi în potriviri divine? “Mareşalul” era la masă cu omul lui Dumnezeu şi totul s-a trasat: pe 24 octombrie plecam in Israel, ne cununam civil, apoi pe 25 octombrie plecam spre Ierusalim, la biserica Sfântul Gheorghe. Aveam încă o dată noroc: Ion Antonescu are o pasiune in viaţă – să se întoarcă la meseria de ghid, doar de două-trei ori pe an, şi numai în Israel. Personalităţi şi oameni simpli se luptă acerb pentru locurile în “călătoria cu Antonescu” şi noi găsisem – culmea! – locurile suficiente pentru familie!
Până la mântuire, au fost încercările. Şi minunile. Consulatul de la Tel Aviv m-a anunţat sec că trebuie să facem cununia civilă în Bucureşti. Planul se năruia… L-am anunţat pe parintele Ieronim care, evident complice cu Patronul Sau, mi-a spus: “Căile Domnului sunt nebănuite! Vă veţi căsători civil în Israel. Sunaţi-l pe domnul consul peste două zile!”. Şi drumurile s-au deschis…

Şi iată-ne, în pragul unui alt accident de maşină, în drum spre aeroport. Cât de lung poate fi drumul către fericire?

Noaptea se ascunde în haina resemnării…
De nu ne-am naşte în muguri de extaz
Am coase pizmă în efemerul zării,
Noroc că suntem fericirea florii pe pervaz.

Dumnezeu a vrut să fim în acel avion… Am intrat, de aici, pe mainile Nasului. Toţi – un grup cu prieteni, fini de-ai săi, plus câteva personalităţi.
Am aterizat la amiază, am plecat spre un hotel de pe malul Mediteranei, ne-am îmbrăcat în hainele de cununie şi – cu autocarul! – am ajuns la Consulat. Trandafirii şi rochia alba a Oanei – by Irina Schrotter – îmi sunt cusute în minte… Iar clipa lui “DA” mi se inundă în oceane de bucurie. Visul începea…

Zbor pentru tine cu emoţii de Icar
O sărutare-mi dă puteri de fortăreaţă
Doar Dumnezeu te-a pus la capăt de altar.
Soţia mea, eşti semnul ce face… dimineaţă

Cu un zâmbet enigmatic, naşii ne-au propus să mergem la un restaurant exclusivist, Messa, să luăm cina cu familie şi… acolo ne aştepta tot grupul de prieteni! O seara magică, cu o petrecere superbă, continuată pe plajă mult după miezul nopţii, desculţi in mare, dar cu costume “de gală”! Naşul ne-a pupat, apoi ne-a spus: “La opt dimineaţa, din fata hotelului, spre Ierusalim. Dacă întârziaţi, vă las aici!”

Cântece pe ape, flori de revelaţii,
Zbor pe veşnicie, daruri cu minuni,
Case pe speranţe, zi cu adoraţii,
Toate-ţi cos pe suflet, destinul meu din lumi!

oana turcu5

Opt fără cinci… Negreşit, am fost acolo. Dimineaţa părea aievea. Mergem pe drum către Ierusalim, pentru a descoperi Minunea lumii, dar şi pentru a binecuvânta minunea noastră. Imaginile locurilor în care Isus ne dăduse Pilda intrau şi ieşeau din sufletul nostru. Drumul Crucii, Grădina Ghetsimani, vizita la Mormantul Sfant, Zidul Plangerii… Toate ne binecuvântau, dar ni se derulau aievea în faţa ochilor. Le vedeam în ziua nunţii noastre!
Aşa am petrecut Călătoria cununiei religioase. Trăind şi visând. Spre seară, pe la ora şase, punctualitatea şi-a arătat rostul. Spre apus, eram la Biserica Sfantul Gheorghe, unde Oana a scos din geamantan rochia de mireasă – by Nanette -, eu costumul de mire şi, ca în poveşti, un grup intreg în adidaşi si blugi s-a dat de trei ori peste cap pentru a deveni un alai de nuntaşi! Ieronim părea coborât de pe frescele Sixtinei… Trăiam un film.

Milioane de respiraţii se irosesc, absente de iubire,
Când noi, ca poli magnetici, ne câutâm în depărtări şi respiraţii
Dar lava împlinirii ne părjoleşte,
În şiruri de visări spre noaptea apusului de sărutari.

Din nou în autocar, dar altfel… Cununia religioasă s-a petrecut, suntem îmbrăcaţi de gală şi înaintăm spre Tel Aviv, spre nunta de pe malul mării. Binecuvântaţi de briză, am petrecut o seară relaxată şi superbă la restaurantul London, tot pe plaja. Cu tradiţii româneşti, dar cu un meniu mediteraneean minunat. Cu un dans al fericirii. Mărturiile erau o mică sticluţă de parfum, creat special de Oana pentru eveniment, şi câteva versuri. Iată-le.

De mii de ori dansam valsul între pleoape,
Aşteptând ca braţul să simtă trupul unui vis…
Acum când strînd săruturi pe ochii prinşi în ape
Îmi văd nunta cu tine la porţi de paradis.

“Călătoria de miere” a continuat ca o poveste biblică, în final fericit – survolând toate minunăţiile Israelului, luminaţi de descoperirile unei lumi. Am văzut Galileea, Nazareth, Tiberias, Capernaum. Am facut baie in Marea Moarta! Am fost pe muntele Tabor şi am pus o dorinţă la icoana făcătoare de minuni.
Şi ea a devenit fapt.

Lumina împlinşte săruturi-simfonii
Ne contopim în iarba renaşterii din valsuri.
Îţi simt eternitatea în mângăiere… Vii?
Te aştept la poarta iubirii dintre maluri.

Ne-am rugat la Bethleem, locul Naşterii Măntuitorului – trecând printre mitraliere catre rugăciune. Ne-am botezat amândoi în apa Iordanului. Şi Dumnezeu avusese grijă sa avem un preot ortodox în grup…
Acum ştiti secretul nostru. Acolo, iubirea noastră a plecat către eternitate.

Veşmântul de Infantă, croit în Steaua Nopţii,
Strâbate curţi regale, spre devenirea mea,
Iar cavalerul roşu a poftit a cânta
Balada ta şi-a mea, ce biruinţ-a Sorţii!

P. S.: Versurile de mai sus fac parte dintr-o suită de aproape două sute de dedicaţii de iubire pe Oana le-a găsit în aceşti ani pe perna ei, dimineaţa. E singura dată când am trăit prin poezie. Nu-i aşa că iubirea face minuni ?

Secretul care ma face sa fiu organizat si punctual: o agenda si un pix. Uite cea mai buna alegere de pe piata!

Bate 2017 la usa si deja se anunta un an plin. Multumesc lui Dumnezeu, 2016 a fost un an foarte aglomerat, in care am facut, in afara de proiectele cunoscute din televiziune – proiecte de publicitate, consultanta de imagine, campanii de PR, cursurile de la IMA si destule evenimente, prezentate cu placere si onoare.
Intre atatea lucruri pe care le-am dorit si s-au petrecut, sunt atatea vise pe care le-am construit si pe care am dori sa le punem in practica.
Marturisesc ca nu m-as fi descurcat in 2016, daca nu as fi fost organizat. Iar ajutorul meu – memoria care m-a ajutat sa fiu informat si punctual – este o agenda. O agenda plina cu locuri si fapte. Pentru ca sunt un tip caruia ii place calitatea si sunt si putin superstitios, am sa-mi iau o agenda din acelasi loc – de pe site-ul www.agende-online-shop.ro.
Ieri, am gasit in acest magazin online o colectie de peste 500 de modele de agende. Are, fara dubii, cea mai mare gama de agende, reunind intr-un singur site agendele existente pe piata. Se pot cumpara atat agende personalizate, cat si simple.
M-am uitat impreuna cu Oana, pentru ca sunt agende pentru toate gusturile: agende de piele naturala, agende de piele ecologica sau economice, de forme, culori si dimensiuni variate. De la agende mari A4, medii A5 sau chiar mici pentru buzunar sau poseta.
Si ca sa completam agenda cu accesorii care chiar sa arate bine impreuna, am gasit o gama extinsa de materiale promotionale de lux – de la pixuri de lux si seturi premium pana la accesorii precum ceasuri, esarfe, posete si portofele de dama sau barbatesti de o calitate superioara, ce apartin unor branduri de renume international (Cerruti, Lacroix, Cacharel, Hugo Boss, Ungaro, Nina Ricci). Se apropie cu pasi repezi perioada sarbatorilor si ar fi minunat sa va incantati persoanele dragi cu un cadou deosebit.
Am cugetat indelung si am ales: o Agenda Pianeta din piele ecologica
Si un pix de lux Christian Lacroix Ruby Chrome

CRISTI BRANCU 600 x 600 px

Imi place! Cautati si voi!

Despre nefericirea de a fi puternică, cu Andreea Marin

Privesc destinul unui femei şi îl văd sub forma unei balanţe, ţinute de mâna diafană şi fermă a Divinităţii. Pe un taler, se află – numeroase – darurile minţii: inteligenţa, curajul, intuiţia, forţa de muncă, dorinţa ardentă de a defini trecerea prin lume cu fapte şi recunoştinţă publică. Pe celălalt taler, este doar atât: inima. Cu toate capriciile, lacrimile, fericirile. Cu tainele şi neuitatele ei. Nimic nu e mai nemeritat, în acest balans al existenţei, decât faptul că, atunci când un taler atârnă prea greu, nefericirea provocată de celălalt devine cotropitoare.

Aceasta este nefericirea vieţii Andreei Marin.
Ghemul de ambiţie care privea fix la 20 de ani Bucureştiul, cu dorinţa de a-l cuceri, a întâlnit un băiat, Cristian, la braţul căruia a plecat pentru a ocupa pupitrul ştirilor naţionale. Şi poate că balanţa ar fi rămas aşa, în echilibru, dacă sclipirea lui Valeriu Lazarov nu ar fi schimbat un crainic plăcut de ştiri în dirijorul perfect al emoţiilor românilor, de la Surprize, surprize. Gloria şi profesia s-au lansat atât de sus pe orbită, încât au făcut ca locul de lângă ea, din inima Andreei, să devină brusc strâmt. Să fie accesibil doar celor care pricep că firea scrupuloasă şi pasiunea pentru rolul public de „făcător de bine” îi vor urmări toată existenţa. Andreea a devenit altcineva: un super-star, dornic să-şi confirme mereu locul, iar Cristi a rămas bărbatul de treabă cu zâmbet ieşean, privind totul dintr-un colţ. Colţul din care s-a deşirat broderia primei căsnicii.
Povestea Andreei Marin nu este, ca a atâtor femei celebre, una în care ea să poată trăi câtă vreme talerele pot fi definitiv debalansate. Aşa că, în goana irepresibilă a succesului televizat, Andreea a continuat să suprapună portretul robot al perechii imaginate clar în inima ei peste profiluri bărbăteşti, seducătoare în parte. Nici businessmani de anvergură sau boemi, nici avocaţi cu aspiraţii nu au avut ingredientul secret greu de definit al fericirii ei – cu pasiune, cu înţelegere, cu putere interioară, cu onestitate.
Andreea a crezut că toate pot fi topite, indiferent de micile semne de întrebare, în creuzetul farmecului unic al lui Ştefan, bărbatul făcut ca femeilor să li se pară de neuitat. Dragostea a depăşit barierele, iar Andreea şi Ştefan au fost investiţi cu moştenirea simbolică, dar înfiorător de grea, a celui mai aspiraţional cuplu din România.
Talerele se debalansau vertiginos către iubire – cariera TV a avut certitudini mai puţin fulminante, până în clipa în care visul Surprizelor s-a curmat. Nimic mai greu pentru cea care fusese atât de sus, încât avea nevoie de o urgentă reinventare şi doar apariţia fiicei i-a vindecat umbra de depresie. Ambiţia ei nu a dat greş însă nici acum. Rolul de „zână” s-a mutat, spectaculos, mai aproape de oameni, prin evenimente cu misiune socială. Efortul a avut însă mereu acelaşi preţ – cât timp ea era ocupată, Ştefan a văzut, peste gard, o copie fidelă, la chip, a ei…

hqdefault

Incapabilă să trăiască sub spectrul unui compromis, Andreea a plecat, purtând în minte gândul că, poate, fericirea stă în ochii unui om mai puţin ocupat, dar mai capabil să ofere iubire curată şi susţinere. Poate prea repede, poate dornică să nu arate lumii că ea a pierdut pariul iubirii, Andreea Marin a crezut că „aerul proaspăt” poate fi Tuncay, tânăr şi viguros. Oare iubirea putea primi un nume din altă lume?
Balanţa s-a ţinut în echilibru, până când firea aprigă din sufletul oricărui turc a dorit să se ridice, din toate punctele de vedere, la nivelul ei. Deşi a fost şi va rămâne, în ciuda calităţilor sale, „soţul Andreei Marin”. În loc de linişte şi ocrotire, a primit provocare. Şi multă, multă îndoială în iubire.
Cu sufletul cernit, Andreea Marin priveşte iar, cocoţată pe talerul înălţat atât de sus al muncii sale, către cel gol, al iubirii. Şi-l umple, din nou, cu vagoane de speranţă. El nu rămâne gol pentru multă vreme, dar cine mai poate spera, ca în poveşti cu zâne, că locul poate fi ocupat o dată pentru totdeauna…

Irina Schrotter – poveşti cu linii fine

E chiar 1999. E chiar decembrie şi tavanul sălii de evenimente a hotelului „Bucureşti” aproape că se îndoaie în faţa numărului de personalităţi prezente la prima mare ediţie televizată a Superlativelor VIP. În sală sunt Traian Băsescu, Florin Călinescu, Florian Pittiş, Marin Moraru, Andreea Marin, Vama veche, Sergiu Nicolaescu şi alţi zeci asemenea lor. Transmitem în direct la Antena 1, prezint braţ la braţ cu Mihaela Rădulescu şi sunt emoţie din cap până în picioare. E, practic, botezul meu de foc, ca prezentator. Au trecut ani, viaţa s-a schimbat – vorba refrenului -, dar secvenţele acelei seri care mi-a deschis un alt drum în viaţă îmi sunt vii în memorie. Era primul mare eveniment public în care se acordau premii pentru personalităţi, era tonul care urma să facă muzica pentru mulţi epigoni. Acel ton a avut, la secţiunea Modă, o întâlnire. Căştigătoarea detaşată se numea Irina Schrotter, marea revelaţie a acelor ani. Şi pentru că fiecare laureat urma să aibă parte de surpriză, Irina avea să descopere cu ochi mari că îi organizasem, în direct, fără să ştie, o prezentare de modă cu următoarele manechine: Mirabela Dauer, Mădălina Manole, Eugenia Enciu şi Mihaela Rădulescu. Secvenţă de album…
Trecerea anilor a consolidat câteva lucruri. În primul rând, rolul Irinei în industria modei. Curând, vor fi două decenii de la acel moment, dar rolul acestei brave ieşence în business a rămas la nivelul de sus al profesionalismului şi creativităţii. Gândiţi-vă câţi din protagoniştii de atunci ai modei mai sunt astăzi, în prima linie, cu aceeaşi efervescenţă! În al doilea rând, s-a născut o prietenie între noi – nezdruncinată -, pentru că ne animă aceleaşi valori: respect, repere în viaţă, dorinţa de a fi mai bun.

203---3

O revăd în amintiri pe Irina trei ani mai târziu. Era o seară de şuetă, cu câţiva tipi fermecători – Cătălin Căţoiu-Ţeavă, Ovidiu Zegheru -, o fată cu o şapcă îndesată pe cap care visa să fie mare – Monica Bârlădeanu – şi, târziu, spre miezul nopţii, avea să apară şi Irina. Lividă de oboseală, ratase aproape toată întâlnirea, pentru că urma să redeschidă în câteva zile un magazin al mall-ului din Vitan şi nu plecase până nu aşezase cu ochii minţii sale fiecare detaliu. Era cheia reuşitei în modă, pentru că aşa e ea: atentă până la fanatism la detaliile care aduc, în fapt, succesul. A fost mereu în avangardă. Îmi amintesc de o colecţie realizată în 2003 şi prezentată la Bucureşti, care a fost extrem de densă ca ţinute, dar care a durat puţin peste un sfert de oră. Românul, obişnuit cu evenimente lungi, a privit-o ca pe un OZN. Era exact ca în Vest.
Acelaşi loc, altă amintire, dar acum suntem doar noi doi. E iarnă timpurie, se apropie Crăciunul. E 2007 şi Irina – care îmbrăcase între timp cu eleganţă şi farmec haina moderatorului TV, dar nu pentru multă vreme – îmi mărturiseşte visul de a schimba ceva în istoria Iaşiului. Visa să candideze la primărie, iar planurile sale erau absolut seducătoare. În fond, era oraşul pe care îl făcuse capitala modei prin festivalul organzat de ea şi locul de unde business-ul său nu a plecat niciodată. Era locul unde avea angajaţi şi plătea taxe! Am susţinut-o în campanie şi am sperat că vine vremea unui val proaspăt la alegerile din 2008. Vise deşarte – mafia politică îşi păzea aprig hălcile de influenţă şi bani -, iar Irina, cu un scor decent la alegeri, a rămas omul care nu lucrează cu jumătăţi de măsură şi nu a dat viaţa ei, moda, pe minciuna politică.
Apoi, surprinzător, o revăd într-un aeroport. Malpensa, Milano. Alergam înnebuniţi după geamantanele pierdute, în tentativa de a face un interviu cu Al DiMeola chiar acolo, în Italia, iar Irina aştepta bagajele – şi nu mai veneau -, călătorind spre Lugano. Locul care a devenit în parte căminul ei, căci fiul ei, Mark, acolo studiază. Aceasta este mama, dedicată în chip minunat viitorului.
2008 e şi anul în care, dacă închid ochii, pot simţi cu degetele liniile fine ale creaţiei ei, într-unul dintre cele mai frumoase momente ale vieţii mele. E 24 octombrie, seara cununiei mele cu Oana la Tel Aviv – despre care v-am povestit – şi alegerea ei de a îmbrăca o rochie Irina Schrotter mi s-a părut mai mult decât firească.
Era frumos şi cald în 2010 când m-am întors cu Oana la Iaşi, pentru că Irina a pus la cale o ediţie de festival de modă în care, pentru ea, vorbeam noi. Noi, cei care ştim ce înseamnă ea. Adică Iulia Vântur, Andreea Marin, Simona Gherghe, Irina Păcuraru, Andreea Raicu si… noi. Revedeam cu ochii organizatorului ce maşinărie bine la pusă la punct era festivalul Irinei şi mă întreb şi acum dacă acest oraş ştie cât a pierdut când Irina nu mers mai departe cu festivalul. Căci, cu siguranţă, merita mai multă susţinere.

aCIMG2269

Irina nu mai e atât de vizibilă publicului, pentru că a ales să vorbească prin creaţiile brandului său, văzute pe scenă la Berlin, la Lugano sau în magazinele din Bucureşti. Prin inteligenţa de a lua lângă ea de-a lungul anilor oameni creativi şi valoroşi – de la Răzvan Ciobanu la Lucian Broscăţean sau Andreea Raicu. Prin alegerea de a fi mereu în avanpostul rafinamentului. Prin faptul că, oricând, de departe, fără a fi un specialist, ŞTIU când văd o haină care este Irina Schrotter. Pentru că Irina ştie.

Iulia Albu. Mihai Albu. Şi multă ceaţă.

Era un semn de la Dumnezeu, dar cine să-l fi remarcat atunci… Suntem pe drumul către consfinţirea ridicării lui Mihai Albu pe tocurile înalte, very fashion, ale fericirii, la braţul unei tinere pe care mai nimeni nu o ştie şi reţinuse doar că e frumoasă. Da, da, suntem chiar pe şoseaua către Palatul Snagov, la volan, dar atingerea destinaţiei a devenit o probă de atenţie şi nervi – noaptea este brăzdată de o ceaţă demnă de cod roşu. Nu se vede nimic la doi paşi.
Petecerea din toamna lui 2004 avea să, finalmente, strălucitoare – cu zeci de personalităţi, un naş vesel (chiar Cristi Borcea!) şi un recital de legendă al Loredanei – dar semnele Divinităţii aveau să fie uitate, peste timp.
Ceaţa.
Ea a fost prevestitoare. Aşa cum, pentru alţii, picăturile de ploaie prevestesc averi. Ceaţa a domnit peste o iubire care avea toate şansele să aibă trăsături de poveste. Atunci am auzit-o vorbind pentru prima dată pe Iulia şi mi-am spus: „Are verb!”. Dar toţi eram acolo pentru Mihai, pentru decenţa şi bunul lui gust, aşa că remarca miresei a trecut neobservată. El conta.
O revăd pe Iulia, în atelierul lui Mihai, peste doar cinci ani. Totul pare normal. Între timp, farmecul ei personal îşi găsise loc în discursul familiei, dar completa, parcă, istoria lor. Nicio bizarerie avangardistă nu-i marca imaginea. Găinile erau, deocamdată, doar bune de mâncat. Oboseala însă o desena în culori pământii. Era doar un şcolar silitor, pentru că se lupta cu tomuri de drept, pentru a-şi lua definitivatul. Aveam în faţa un viitor avocat, pesemne… Dar şi o soţie care-i delimita teritoriul în relaţiile de culise ale modei unui soţ talentat, dar nu foarte bătăios.
Dumnezeu te binecuvântează când îi ocroteşti opera! Savuram clipele în care Iulia dorea să creeze haine – discret – pentru colecţiile lui Mihai şi când îşi arăta colţii la orice pericol mediatic. Aveam să privesc superficial, însă, primul semn al schimbării. Însărcinată, Iulia avea să pozeze goală – acoperită doar cu o poşetă Albu pe post de Chanel no. 5 a la Marylin Monroe – şi mi-am zis că, poate, e mult pentru un maestru al pledoariilor la bară! Dar ce spectacol mediatic! Atunci, însă, se ivea prima crăpătură a Lucrării iubirii lor.
Iulia a vrut modă. Diplomele în drept erau destinate prafului din bibliotecă. Iar Mihai nu era pregătit decât pentru un singur creator în familie. Vremea în care acele de audienţă au început să se ridice ca la cutremur când „Alba” – identitatea cu care mă suna şi la miezul nopţii când avea ceva de spus – comenta aspru ţinutele oamenilor are ceva dulce, faţă de ce urma să se întâmple. Pentru că dorea legitimare, Iulia a ales – perfect lăudabil – să facă facultate. Modul în care şi-a dorit nu numai studii, ci şi celebritate l-a dinamitat pe Mihai. Pe deplin adaptată tabloidului, Iulia a câştigat prin şocul de a comenta pe cei mai populari oameni cu cea mai pură esenţă de noroi! Caz clasic, dacă nu chiar banal, de dobândire a celebrităţii prin asocierea în scandal cu branduri mai puternice. Or, Mihai nu dorea să se certe cu nimeni, iar prietenii să nu-l întrebe dacă plimbă găina şi…

Iulia-şi-Mihai-Albu

Numai Dumnezeu poate judeca nuanţele acestui divorţ şi metamorfoza dezastrului. Chiar nu-mi doresc să ştiu exact cum şi cine a greşit mai mult – deşi am informaţii – şi, mai ales, cine vrea să folosească superbul copil în dauna celuilalt. Deşi, aş spune, Mikaela nu e copia fidelă a mamei, ci e doar forţată niţel să devină. E mult Mihai în ADN-ul ei.
Ceea ce pot amenda este felul în care Iulia, în disputa publică cu Mihai pentru programul de vizitare al fetei, se exprimă public. Vorbeşte despre propria persoană cu un ego cât Mihaela Rădulescu, Andreea Marin, Florin Călinescu, Horia Brenciu şi Loredana la un loc! Şi asta nu poate naşte decât mari derapaje psihice în clipa în care – se întâmplă! – poate pierde piedestalul oferit de televiziune şi îi rămâne să comenteze dacă are stil doar singură, în baie. E păcat de farmecul şi talentul ei. Rolul de buric al pâmântului s-a dat deja, n-am idee de ce Iulia îl revendică. Valoarea autentică, puternică, perenă nu creşte decât lângă modestie. Am citit acest lucru în ochii tuturor „bunurilor planetare” lângă care am stat.
Şi atunci, Iulia, unde eşti, pentru că ştiu că eşti mai mult decât… ceaţă!

Adelina Pestriţu ţinteşte. Tot mai sus!

Decibelii mă împing cu degete nevăzute pe tot corpul. Rarisima ocazie pe care o trăiesc – sunt într-un club – îmi testează capacitatea de a ţipa la oameni doar pentru a mă face auzit. Pe nesimţite, descopăr însă că suntem vecini cu fericirea. Lângă privirea îmbibată de fericire până la refuz a lui Liviu Vârciu răsar doi ochi albaştri. El, îndrăgostitul fără vindecare, suflet de vioară, anunţă incredibilul: „Mă însor!”. Mireasa câştigătoare ne oferă un zâmbet larg de reclamă, apoi fuge degrabă de lângă noi. Este chiar la muncă la „Bamboo”, fiind face sampling pentru o marcă de ţigări şi trebuie să-şi merite banii în noaptea aceea. Opt ani mai târziu, fata cu ţigările s-a transformat într-o sofisticată fashionistă care poate sfida ieşirea din prime-time-ul televiziunii – degrabă născătoare de depresie pentru toţi care părăsesc ecranul către… nicăieri – cu explozivă activitate online, aducătoare de bani, imagine şi sute de mii de spectatori, adică „followeri” în universul facebook. Emanciparea, aceasta este cheia către fericirea unei Adelina Pestriţu surprinzător de versatilă ca imagine, dar pentru care fericirea personală a devenit un pariu ce poate fi incert, aidoma predecesoarei Andreea Raicu.
Iubirea merita pusă pe tapet atunci: Adelina şi Liviu şi-au livrat iubirea printr-un tur de televiziuni, iar vizita la show-ul Oanei şi al meu a avut un moment premonitoriu – întrebat dacă viaţa sa de crai va fi pusă pe „hold”, Liviu a împins scaunul instinctiv, până când a câzut cu zgomot de pe postamentul pe care se afla. Scaun distrus. Prăbuşire monumentală. Divorţ anunţat.
Vigoarea lansării tabloide cu parfum de starletă – vă mai amintiţi când disputa o plasmă la ceas de partaj cu un Vârciu surprins chiar şi el că „viaţa” lui îl folosise ca un lansator către notorietate – nu anunţa cu nimic finalul de divă stilată. Dansatoarea nopţilor piperate din Ibiza, iubita milionarilor străini cu elicopter dar fără acel „miros de bărbat” pentru care Vârciu poate părea infinit mai seducător, Adelina eşuase discret şi trist în rolul de asistentă TV. Rejectată în „finalele pe aparate” de la Un show păcătos şi ieşită discret şi fără succes de pe scaunul aferent emisiunii lui Mihai Morar, ea ajunsese ţintă pentru „băieţii veseli” ai suveicilor nocturne mondene şi număr telefonic căutat intens de fotbalişti semi-rataţi, dar titulari la aşternut. Destinul părea a fi banal.

2262-Pestritu

Ambiţia Adelinei – neaşteptată, nemăsurată – aştepta momentul loviturii: a prins rolul de cititoare de prompter într-o emisiune mondenă şi apoi – paradoxal pentru unii – a plusat decisiv ca parteneră de prezentare a lui Mădălin Ionescu. Cine ar fi crezut că se va rezuma la un rol decorativ, gen „eşti frumoasă, dar taci”, a pariat greşit, pentru că, în umbra celui care ştia meserie, Adelina aduna, precum albina, lecţii. Frivolul monden fusese aruncat la coş când Adelina a completat profesia cu o adorabilă iubire, fără iz financiar. Speak – moldovean simpatic, băiat muncitor – era frumuşelul numai bun de conturat idila curată care a măturat bănuielile trecutului. Adelina părea să fi ieşit la lumină, ca alte fete ale oraşului care şi-au găsit partenerul de „corason” care le adora necondiţionat, orice s-ar fi spus. Totul era în echilibru.
Ceva s-a rupt, la o muchie între ani. Şi unda de şoc s-a propagat pentru câteva luni. Scoasă din joc de postul TV, Adelina Pestriţu suferă o altă reinventare, cu o viteză neobişnuită. Mediul online o descoperă cu voluptate, ca promotoare a unor branduri de modă şi beauty foarte respectabile. Imaginea moderatoarei TV – sexoasă, dar mai degrabă convenţională – se scufundă către un personaj cameleonic, cu ţinute avangardiste. Un păpuşar invizibil pare să o îndrepte către un mare succes online. Orice imagine, intens regizată pentru ca Adelina să pară perfectă, se depărta de realitate.
Şi aici se rupe tot. Pierdut între faldurile ţinutelor avangardiste, Speak – care a rămas băiatul de treabă din spatele lui Alex Velea – a pierdut ritmul. Iar iubirea nu era atât de puternică pe cât încercau să ne convingă fotografiile îndelung studiate. Inimioarele, săruturile, atingerile rămăseseră doar pentru mărirea traficului pe net.
Adelina Pestriţu ţinteşte acum mai sus. Fata de la standul de ţigări din club a schimbat tot – trup, look, iubire, profesie – şi e pregătită pentru următorul pas. Ţineţi-vă bine în scaune! Decolează!

Nunta lui Gabi Cotabiţă, prin ochii îngerilor lui

Mă uit cu atenţie în spatele rochiei sale de seară şi, împreună cu Oana, încercăm să-i zărim aripile. Dincolo de uşa închisă se aude zgomotul unei fericiri care era atât de sus, încât ar fi putut să nu fie atinsă. E nunta tatălui ei, Gabriel Cotabiţă, omul care l-a convins pe Dumnezeu să arate tuturor că El există! Eliza este la poartă, ca un fel de Sfânt Petru post-modern, aşa cum a fost – înnebunită de durere şi speranţă cât un fir de aţă – la uşa rezervei de spital în care Gabi a plutit între viaţă şi moarte, până când strădania ei – a surorilor sale, a bunicii lor, a Alinei ce avea să fie de azi soţie – a făcut ca el să se întoarcă. Şi lor, acestor femei extraordinare, să le crească aripi. Până atunci, pănă la clipa colapsului, Gabi fusese cel care avea aripi, aripi de star sub care le-a crescut, chiar şi când alergarea după împlinire şi succes l-a ţinut prea ocupat. Accidentul, Trecerea, au făcut ca Gabi Cotabiţă să devină obiectul lor de adoraţie şi protecţie. Eliza a ajuns să fie privită în lume chiar şi cu pizmă, pentru că noi, ceilalţi, nu ne mai putem permite să rupem bucăţi din viaţa lui Gabi ca pe vremuri şi CINEVA trebuie să ne spună când să-i dăm pace. Şi asta nu place. Ele, fetele, au devenit gestionarele emoţiei uriaşe care se naşte când Gabriel Cotabiţă îşi face apariţia. Ele, împreună, au născut un concert, Gala Chapeau, un superlativ al calităţii şi un rai al lacrimilor de fericire, cum nu mi-a mai fost dat să fiu părtaş.
Intrăm în sala nunţii Alinei şi lui Gabi şi se simte, de undeva de sus sau din centru, dinspre suflet, un fel de exaltare din partea a sute de prieteni care au simţit nevoia de a fi martori la momentul în care Gabi – sclipitorul, Scorpionul, sentimentalul, sensibilul, rebelul – îşi certifică Schimbarea. Căsătoria lui cu Alina, femeia care-i „acolo când îngerii dorm”, este reverenţa lui în faţa esenţei vieţii: iubirea. Care, vedeţi, nu e musai să vină – învingătoare, copleşitoare – musai la 20, 30, 40 de ani, ci şi la 60! Un rând lung de prieteni care le şoptesc cuvinte Alinei şi lui Gabi este vegheat, discret şi oarecum nerăbdător, de un alt înger. Milena, sora geamănă a Elizei. Nu strică plăcerea nimănui, dar şopteşte: „Trebuie să meargă la masă să se odihnească, stă de prea mult timp în picioare.”. Ni se întâmplă deseori să nu înţelegem că Gabi Cotabiţă pare a fi construit acum din altceva – o structură diafană, infinit mai sensibilă, cu care trebuie să te porţi cu un alt gen de preţuire. Uităm chiar şi faptul că, dacă ar fi existat tirania pronosticurilor medicale, nu eram la nuntă, ci la priveghi. Gândul îngerului Milena se împlineşte în cele din urmă. Pe nevăzute.
Spre miezul nopţii, o femeie cu un mers apăsat de ani şi încercări, mă prinde de mână. Trăsăturile îi trădează identitatea. Se spune că, îndeobşte, fiii seamănă cu mamele. „Sunt mama lui Gabi. Vă mulţumesc că aţi avut grijă de el atâţia ani!”. O îmbrăţişăm, având în memorie imaginea zilnică, de pe holurile Spitalului de Urgenţă, când, împreună cu fetele, formau un fel de stat major al luptei lui Gabriel Cotabiţă pentru viaţă. Îi simţi infinita fericire, tradusă prin dorinţa de a spune tuturor celor din sală un Ceva ce dorea de ani de zile să ne spună. Dar nu aparuse încă prilejul Divin de a ne aduna toţi la un loc.
Aceste femei minunate l-au privit direct în ochi pe Dumnezeu şi l-au întrebat dacă e momentul să-l ia pe Gabi. Şi El l-a lăsat, tocmai pentru a ajunge noi să înţelegem toate acestea. Şi nu, nu i-am văzut niciuneia aripile de înger. Deşi, deseori, am simţit briza zbaterii acestora. Miracolul.

icoana-nunta