Tag Archives: nanette

Privindu-ne în oglinda unicei iubiri…


Firul de aur îşi căută zenitul, până când dădu
De ţărmul sufletului tău. Zăcăminte de inimi
Îşi aşteptau acolo simfornia întâlnirii. Şocul
Atingerii de şoaptă a născut o auroră boreală…

Istoria mea are – în ciuda unei precocităţi profesionale care mă aduce în situaţia să fi fost deja “bătrân” în jurnalistică la borna celor 40 de ani – o clipă de răscruce. Clipa în care am ALES să îmi asum drumul meu, să fiu în fine stăpân şi responsabil pe fiecare semn al destinului. Ea, clipa, a venit când părea să nu se mai vadă. Atunci, am văzut, în fine, drumul. Muza. Dragostea care împlineşte, lecuieşte, sfinţeşte. Oana. Am povestit de o mie de ori începutul, produs în studioul TV – numitor comun al sclipirii noastre în muncă -, dar puţină lume ştie drumul de la cererea în căsătorie până la pirostrie. Şi chiar şi clipa în care, deşi vorbisem îndelung despre atâtea lucruri, aparent profesionale, până la ora primei noastre întâlniri – produse chiar pe holul Antenei pe 21 ianuarie 2008… LA MULŢI ANI, iubirea mea! -, ea m-a văzut cu coada ochiului şi a trecut imperială către machiaj. Apoi m-am aşezat acolo, lângă ea şi am vorbit.

Firele s-au împletit cu dragoste astrală… Când
Secundele plângeau de dorul unei vieţi… Cum
S-a aşezat o frunte pe inima de fată… Unde
Spre răsăritul fierbinţii dimineţi… Cine

La doar trei săptămâni de la “momentul zero”, într-o seară de Sfântul Valentin, am luat o bijuterie frumoasă şi, orbit de emoţie, i-am dat-o sub ceasul de perete din bucătărie, spunând pierit: “Dacă vei dori să te căsătoreşti, să ştii că aş vrea să fii soţia mea. Ai vrea?”. Frumoasă ca umbra unei idei, a răspuns simplu şi cuceritor…

Când ceasul de visare ne bate clipa albă.
Străluce-vom speranţa cu credinţa laolaltă,
Căci noi vom fi ieşirea din labirintul gri
Şi săruta-voi piatra icoanei tale, zi…

Apoi… totul a curs atât de lin. Sau nu? Pe 8 spre 9 martie, adică intre ziua ei (femeii) şi a mea (de naştere), după un grav accident de maşină, am ales să mă lecuiesc de ghinionul zilei şi am plecat împreună să prezint un eveniment la Mangalia. Cu o şampanie, o orhidee şi două măşti, am plecat spre plajă la miezul nopţii, clipa în care două verighete şi-au facut loc pe degete. Cântam împreună o piesa de Proconsul. “Tu”

Privirea, îngândurarea, glasul, fericirea,
Sărutul, orhideea, dansul, nemurirea.
Inelul, plaja, pasiunea, deşteptarea,
Mireasa, îngenuncherea, balsamul şi visarea.

Viaţa a curs la fel – ca şi cum am fi fost de un veac acolo.
Dar de ce e oare femeia instituţia de deşteptăciune a unei căsnicii? Pentru că ea simte ceea ce noi, bărbaţii, trebuie să ne “prindem”. Visând cu ochii deschişi la o “nuntă frumoasă în Ierusalim”, Oana mi-a dat ideea de a-l căuta de omul providenţial. Ion Antonescu. Îl iubeam pentru felul său deschis, prietenos şi generos cu valorile, dar în acea zi – ce zi! -, l-am sunat şi i-am spus: “Am vrea să fii naşul nostru şi să ne cununi la Ierusalim!”. Iar el a spus: “Incredibil! Veniţi acum la mine! La hotelul meu, se află parintele Ieronim, care slujeşte in Oraşul Sfant! Batem totul în cuie!”.

Cerul nu-mi răspunde. Aş fi vrut să aflu
Care dintre stele îşi coboară minunea pe umerii
Visului meu. Căutam în zadar. Scânteia lumina bolta
Din oglinda inimii mele. Iar tu erai numele ei.

Credeţi în potriviri divine? “Mareşalul” era la masă cu omul lui Dumnezeu şi totul s-a trasat: pe 24 octombrie plecam in Israel, ne cununam civil, apoi pe 25 octombrie plecam spre Ierusalim, la biserica Sfântul Gheorghe. Aveam încă o dată noroc: Ion Antonescu are o pasiune in viaţă – să se întoarcă la meseria de ghid, doar de două-trei ori pe an, şi numai în Israel. Personalităţi şi oameni simpli se luptă acerb pentru locurile în “călătoria cu Antonescu” şi noi găsisem – culmea! – locurile suficiente pentru familie!
Până la mântuire, au fost încercările. Şi minunile. Consulatul de la Tel Aviv m-a anunţat sec că trebuie să facem cununia civilă în Bucureşti. Planul se năruia… L-am anunţat pe parintele Ieronim care, evident complice cu Patronul Sau, mi-a spus: “Căile Domnului sunt nebănuite! Vă veţi căsători civil în Israel. Sunaţi-l pe domnul consul peste două zile!”. Şi drumurile s-au deschis…

Şi iată-ne, în pragul unui alt accident de maşină, în drum spre aeroport. Cât de lung poate fi drumul către fericire?

Noaptea se ascunde în haina resemnării…
De nu ne-am naşte în muguri de extaz
Am coase pizmă în efemerul zării,
Noroc că suntem fericirea florii pe pervaz.

Dumnezeu a vrut să fim în acel avion… Am intrat, de aici, pe mainile Nasului. Toţi – un grup cu prieteni, fini de-ai săi, plus câteva personalităţi.
Am aterizat la amiază, am plecat spre un hotel de pe malul Mediteranei, ne-am îmbrăcat în hainele de cununie şi – cu autocarul! – am ajuns la Consulat. Trandafirii şi rochia alba a Oanei – by Irina Schrotter – îmi sunt cusute în minte… Iar clipa lui “DA” mi se inundă în oceane de bucurie. Visul începea…

Zbor pentru tine cu emoţii de Icar
O sărutare-mi dă puteri de fortăreaţă
Doar Dumnezeu te-a pus la capăt de altar.
Soţia mea, eşti semnul ce face… dimineaţă

Cu un zâmbet enigmatic, naşii ne-au propus să mergem la un restaurant exclusivist, Messa, să luăm cina cu familie şi… acolo ne aştepta tot grupul de prieteni! O seara magică, cu o petrecere superbă, continuată pe plajă mult după miezul nopţii, desculţi in mare, dar cu costume “de gală”! Naşul ne-a pupat, apoi ne-a spus: “La opt dimineaţa, din fata hotelului, spre Ierusalim. Dacă întârziaţi, vă las aici!”

Cântece pe ape, flori de revelaţii,
Zbor pe veşnicie, daruri cu minuni,
Case pe speranţe, zi cu adoraţii,
Toate-ţi cos pe suflet, destinul meu din lumi!

oana turcu5

Opt fără cinci… Negreşit, am fost acolo. Dimineaţa părea aievea. Mergem pe drum către Ierusalim, pentru a descoperi Minunea lumii, dar şi pentru a binecuvânta minunea noastră. Imaginile locurilor în care Isus ne dăduse Pilda intrau şi ieşeau din sufletul nostru. Drumul Crucii, Grădina Ghetsimani, vizita la Mormantul Sfant, Zidul Plangerii… Toate ne binecuvântau, dar ni se derulau aievea în faţa ochilor. Le vedeam în ziua nunţii noastre!
Aşa am petrecut Călătoria cununiei religioase. Trăind şi visând. Spre seară, pe la ora şase, punctualitatea şi-a arătat rostul. Spre apus, eram la Biserica Sfantul Gheorghe, unde Oana a scos din geamantan rochia de mireasă – by Nanette -, eu costumul de mire şi, ca în poveşti, un grup intreg în adidaşi si blugi s-a dat de trei ori peste cap pentru a deveni un alai de nuntaşi! Ieronim părea coborât de pe frescele Sixtinei… Trăiam un film.

Milioane de respiraţii se irosesc, absente de iubire,
Când noi, ca poli magnetici, ne câutâm în depărtări şi respiraţii
Dar lava împlinirii ne părjoleşte,
În şiruri de visări spre noaptea apusului de sărutari.

Din nou în autocar, dar altfel… Cununia religioasă s-a petrecut, suntem îmbrăcaţi de gală şi înaintăm spre Tel Aviv, spre nunta de pe malul mării. Binecuvântaţi de briză, am petrecut o seară relaxată şi superbă la restaurantul London, tot pe plaja. Cu tradiţii româneşti, dar cu un meniu mediteraneean minunat. Cu un dans al fericirii. Mărturiile erau o mică sticluţă de parfum, creat special de Oana pentru eveniment, şi câteva versuri. Iată-le.

De mii de ori dansam valsul între pleoape,
Aşteptând ca braţul să simtă trupul unui vis…
Acum când strînd săruturi pe ochii prinşi în ape
Îmi văd nunta cu tine la porţi de paradis.

“Călătoria de miere” a continuat ca o poveste biblică, în final fericit – survolând toate minunăţiile Israelului, luminaţi de descoperirile unei lumi. Am văzut Galileea, Nazareth, Tiberias, Capernaum. Am facut baie in Marea Moarta! Am fost pe muntele Tabor şi am pus o dorinţă la icoana făcătoare de minuni.
Şi ea a devenit fapt.

Lumina împlinşte săruturi-simfonii
Ne contopim în iarba renaşterii din valsuri.
Îţi simt eternitatea în mângăiere… Vii?
Te aştept la poarta iubirii dintre maluri.

Ne-am rugat la Bethleem, locul Naşterii Măntuitorului – trecând printre mitraliere catre rugăciune. Ne-am botezat amândoi în apa Iordanului. Şi Dumnezeu avusese grijă sa avem un preot ortodox în grup…
Acum ştiti secretul nostru. Acolo, iubirea noastră a plecat către eternitate.

Veşmântul de Infantă, croit în Steaua Nopţii,
Strâbate curţi regale, spre devenirea mea,
Iar cavalerul roşu a poftit a cânta
Balada ta şi-a mea, ce biruinţ-a Sorţii!

P. S.: Versurile de mai sus fac parte dintr-o suită de aproape două sute de dedicaţii de iubire pe Oana le-a găsit în aceşti ani pe perna ei, dimineaţa. E singura dată când am trăit prin poezie. Nu-i aşa că iubirea face minuni ?