Tag Archives: mihaela radulescu

Mihaela Rădulescu vs. Andreea Marin: acum se joacă marea finală!

Divele – cele autentice, nu cele de carton – pot schimba lumea chiar şi când – sau poate mai ales atunci când – războiul lor atinge cote vecine cu insuportabilul. Din antichitate şi până la în zilele noastre, „cherchez la femme” este mobilul factorului de progres al faptelor istorice, iar când apar două şi lupta se înteţeşte spectacolul este garantat, dar şi efectul lor, însutit, ca valoare de model.
Sunt cronicarul celei mai importante rivalităţi mondene din istoria modernă – Andreea Marin versus Mihaela Rădulescu – încă de la naşterea acesteia, pe culmile de audienţă cucerite de ambele cam în acelaşi timp, adică în 1998-1999. Am simpatizat şi am criticat ambele tabere, dar apariţia cu frecvenţă săptămânală a amândurora în aceeaşi incintă, în direct, în prime time, mi s-a părut ca fiind „finala” unui meci feminin de Champions League, care nu e cu nimic mai prejos, ca investiţie din partea părţilor implicate, decât un Real Madrid – FC Barcelona.
Să ne amintim alte secvenţe, ca argument?
Era decembrie 1999 când, sub cupola primelor Superlative VIP cu ecou istoric, în direct la Antena 1, Mihaela dădea măsura unei fine lovituri sub centură. Ca moderator, a acceptat jocul propus de noi – să se aşeze pe canapea a la Surprize, surprize cu deja „Zâna” – şi a pus întrebarea pentru care a fost pusă la zid. „Ce face mama ta?”, ceea ce ar fi fost o pastişă bună, dacă decesul cumplit al mamei Andreei – într-un accident, încercănd să-şi salveze puiul – nu ar fi o durere născătoare de lacrimi şi după trei decenii.
A fost clipa din care orgoliile s-au întins ca un arc. Zâmbetele de protocol au durat o perioadă, până când Andreea a lăsat să se aşeze – aidoma picăturii chinezeşti – aluzii ironice pe tema rivalei. Rădulescu a explodat.
Teritoriile au fost bine definite şi niciodată schimbate. Furia nedisimulată a Mihaelei versus calmul aparent, dar cu vorbe chiar mai dureroase, al Andreei. Şi mereu, o competiţie acerbă pe orice „formă de relief” socială – caritate, divertisment, aspect fizic, shooting-uri (vă mai aminţiţi când amăndouă au refăcut aproape concomitent scena sărutului Madonna – Britney Spears, una cu Daniela Nane, alta cu Andreea Raicu?!) şi – pentru că Dumnezeu a hotărât ca pasiunea să fie infinită – Ştefan Bănică jr.
Statutul de bărbat de neuitat la lui Ştefan este adjudecat încă de la Nadia Comăneci încoace, dar rolul de soţ pentru ambele dive l-ar face un martor UNIC, de culise, al eternei lupte. Doar el ar putea confirma ceea ce „soţul numărul trei” pentru ambele – adică Elan pentru Mihaela şi Tuncay pentru Andreea – au mărturisit off the record: dacă este adevărată teoria că, de vreme ce nu te desprinzi de o duşmănie, rişti să trăieşi sub acelaşi acoperiş cu ea, atunci Andreea şi Mihaela sunt împreună de 20 de ani! Sus-numiţii soţi au adus ca argument veşnica raportare a unei la cealaltă, pe parcursul căsniciei. Ceea ce, sigur, nu e neapărat un lucru negativ. Ce le putea ambiţiona mai tare? Dar, o dată ce le vezi în 2017, împreună şi FIZIC, în acelaşi show, e de întrebat ce-ar spune un cititor de gânduri, dacă ar sta o seara cu ele, acolo, faţă în faţă. Probabil că ar trece rapid pe medicaţie!
Pe perioade scurte – şi de dragul unor cauze publice – beligeranţii au înţeles să-şi dea mâna. Dar chiar şi în rarele ocazii când au apărut umăr la umăr – ca în comica dezminţire televizată a unei inexistente bătăi cu maioneză dintre ele, se vedea ceva. Era ca atunci când o femeie puternică nu lasă niciodată bărbatul să conducă dansul – amândouă doreau să fie „liderul” chiar şi în când aveau un ţel comun!
Peste ani, diferenţa de fond interior le-a făcut să nu mai fie „a filei două feţe”. Substanţa frivolă a Mihaelei Rădulescu nu a mai putut fi ascunsă sub alte ţeluri – culturale, caritabile, feministe -, poate şi pentru că „le-a bifat” şi acum vrea să fie doar ea, aşa cum este: mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată, mai mult ironică decât diplomată, mai mult provocatoare decât profundă. Lipsa de griji a vieţii la Monte Carlo i-a dat această libertate. Îşi trăieşte viaţa aşa cum simte.
Substanţa puternică, de femeie dominatoare, a Andreei a dus-o departe de orice accent de bombă sexy – trecutul în acest sens fusese mai degrabă o joacă – şi vrea cât mai mult în rolul de motivator aspiraţional al societăţii, de om care schimbă legi. Sobrietatea ei e mult mai potrivită vârstei. Ea nu are niciun spate şi trebuie să joace „un rol” pentru viitorul copilului ei. Numai marea dezamăgire numită Tuncay a determinat-o să atingă forma fizică de odinioară – pentru a se simţi din nou perfectă. Dar a trăi lângă o femeie „locomotivă” nu îi este dat oricui să poată!

img

Tocmai pentru că urcă pe versanţi diferiţi ai vieţii a făcut ca această „finală de Champions League” televizată să le arate aşa cum sunt. În aparenţă împăcate, dar niciodată la unison. Sub pretextul nevoii de a face audienţă – „ia să mai vedem dacă se mai împung Mihaela şi Andreea!” -, Rădulescu aruncă săgeţi, despre căsnicii şi rolul de şef în faţa tuturor, iar Andreea se fereşte ca Neo din Matrix de gloanţe. Acest show TV era exact ce aveau ambele nevoie, pentru a fi din nou – peste ani – pe buzele tuturor. Dar adevărul despre ceea se simt una despre cealaltă este altul. Cel ce se va fi arătat după ce munca în comun se încheie.
Aşa cum Toni Grecu spunea cândva că televiziunea fără moldovence ar fi un fost un loc infinit mai plictisitor, ce ar fi fost România ceasului de bârfă la gura sobei fără cele două „roze”?
O pajişte de sanatoriu.

Irina Schrotter – poveşti cu linii fine

E chiar 1999. E chiar decembrie şi tavanul sălii de evenimente a hotelului „Bucureşti” aproape că se îndoaie în faţa numărului de personalităţi prezente la prima mare ediţie televizată a Superlativelor VIP. În sală sunt Traian Băsescu, Florin Călinescu, Florian Pittiş, Marin Moraru, Andreea Marin, Vama veche, Sergiu Nicolaescu şi alţi zeci asemenea lor. Transmitem în direct la Antena 1, prezint braţ la braţ cu Mihaela Rădulescu şi sunt emoţie din cap până în picioare. E, practic, botezul meu de foc, ca prezentator. Au trecut ani, viaţa s-a schimbat – vorba refrenului -, dar secvenţele acelei seri care mi-a deschis un alt drum în viaţă îmi sunt vii în memorie. Era primul mare eveniment public în care se acordau premii pentru personalităţi, era tonul care urma să facă muzica pentru mulţi epigoni. Acel ton a avut, la secţiunea Modă, o întâlnire. Căştigătoarea detaşată se numea Irina Schrotter, marea revelaţie a acelor ani. Şi pentru că fiecare laureat urma să aibă parte de surpriză, Irina avea să descopere cu ochi mari că îi organizasem, în direct, fără să ştie, o prezentare de modă cu următoarele manechine: Mirabela Dauer, Mădălina Manole, Eugenia Enciu şi Mihaela Rădulescu. Secvenţă de album…
Trecerea anilor a consolidat câteva lucruri. În primul rând, rolul Irinei în industria modei. Curând, vor fi două decenii de la acel moment, dar rolul acestei brave ieşence în business a rămas la nivelul de sus al profesionalismului şi creativităţii. Gândiţi-vă câţi din protagoniştii de atunci ai modei mai sunt astăzi, în prima linie, cu aceeaşi efervescenţă! În al doilea rând, s-a născut o prietenie între noi – nezdruncinată -, pentru că ne animă aceleaşi valori: respect, repere în viaţă, dorinţa de a fi mai bun.

203---3

O revăd în amintiri pe Irina trei ani mai târziu. Era o seară de şuetă, cu câţiva tipi fermecători – Cătălin Căţoiu-Ţeavă, Ovidiu Zegheru -, o fată cu o şapcă îndesată pe cap care visa să fie mare – Monica Bârlădeanu – şi, târziu, spre miezul nopţii, avea să apară şi Irina. Lividă de oboseală, ratase aproape toată întâlnirea, pentru că urma să redeschidă în câteva zile un magazin al mall-ului din Vitan şi nu plecase până nu aşezase cu ochii minţii sale fiecare detaliu. Era cheia reuşitei în modă, pentru că aşa e ea: atentă până la fanatism la detaliile care aduc, în fapt, succesul. A fost mereu în avangardă. Îmi amintesc de o colecţie realizată în 2003 şi prezentată la Bucureşti, care a fost extrem de densă ca ţinute, dar care a durat puţin peste un sfert de oră. Românul, obişnuit cu evenimente lungi, a privit-o ca pe un OZN. Era exact ca în Vest.
Acelaşi loc, altă amintire, dar acum suntem doar noi doi. E iarnă timpurie, se apropie Crăciunul. E 2007 şi Irina – care îmbrăcase între timp cu eleganţă şi farmec haina moderatorului TV, dar nu pentru multă vreme – îmi mărturiseşte visul de a schimba ceva în istoria Iaşiului. Visa să candideze la primărie, iar planurile sale erau absolut seducătoare. În fond, era oraşul pe care îl făcuse capitala modei prin festivalul organzat de ea şi locul de unde business-ul său nu a plecat niciodată. Era locul unde avea angajaţi şi plătea taxe! Am susţinut-o în campanie şi am sperat că vine vremea unui val proaspăt la alegerile din 2008. Vise deşarte – mafia politică îşi păzea aprig hălcile de influenţă şi bani -, iar Irina, cu un scor decent la alegeri, a rămas omul care nu lucrează cu jumătăţi de măsură şi nu a dat viaţa ei, moda, pe minciuna politică.
Apoi, surprinzător, o revăd într-un aeroport. Malpensa, Milano. Alergam înnebuniţi după geamantanele pierdute, în tentativa de a face un interviu cu Al DiMeola chiar acolo, în Italia, iar Irina aştepta bagajele – şi nu mai veneau -, călătorind spre Lugano. Locul care a devenit în parte căminul ei, căci fiul ei, Mark, acolo studiază. Aceasta este mama, dedicată în chip minunat viitorului.
2008 e şi anul în care, dacă închid ochii, pot simţi cu degetele liniile fine ale creaţiei ei, într-unul dintre cele mai frumoase momente ale vieţii mele. E 24 octombrie, seara cununiei mele cu Oana la Tel Aviv – despre care v-am povestit – şi alegerea ei de a îmbrăca o rochie Irina Schrotter mi s-a părut mai mult decât firească.
Era frumos şi cald în 2010 când m-am întors cu Oana la Iaşi, pentru că Irina a pus la cale o ediţie de festival de modă în care, pentru ea, vorbeam noi. Noi, cei care ştim ce înseamnă ea. Adică Iulia Vântur, Andreea Marin, Simona Gherghe, Irina Păcuraru, Andreea Raicu si… noi. Revedeam cu ochii organizatorului ce maşinărie bine la pusă la punct era festivalul Irinei şi mă întreb şi acum dacă acest oraş ştie cât a pierdut când Irina nu mers mai departe cu festivalul. Căci, cu siguranţă, merita mai multă susţinere.

aCIMG2269

Irina nu mai e atât de vizibilă publicului, pentru că a ales să vorbească prin creaţiile brandului său, văzute pe scenă la Berlin, la Lugano sau în magazinele din Bucureşti. Prin inteligenţa de a lua lângă ea de-a lungul anilor oameni creativi şi valoroşi – de la Răzvan Ciobanu la Lucian Broscăţean sau Andreea Raicu. Prin alegerea de a fi mereu în avanpostul rafinamentului. Prin faptul că, oricând, de departe, fără a fi un specialist, ŞTIU când văd o haină care este Irina Schrotter. Pentru că Irina ştie.

Iulia Albu. Mihai Albu. Şi multă ceaţă.

Era un semn de la Dumnezeu, dar cine să-l fi remarcat atunci… Suntem pe drumul către consfinţirea ridicării lui Mihai Albu pe tocurile înalte, very fashion, ale fericirii, la braţul unei tinere pe care mai nimeni nu o ştie şi reţinuse doar că e frumoasă. Da, da, suntem chiar pe şoseaua către Palatul Snagov, la volan, dar atingerea destinaţiei a devenit o probă de atenţie şi nervi – noaptea este brăzdată de o ceaţă demnă de cod roşu. Nu se vede nimic la doi paşi.
Petecerea din toamna lui 2004 avea să, finalmente, strălucitoare – cu zeci de personalităţi, un naş vesel (chiar Cristi Borcea!) şi un recital de legendă al Loredanei – dar semnele Divinităţii aveau să fie uitate, peste timp.
Ceaţa.
Ea a fost prevestitoare. Aşa cum, pentru alţii, picăturile de ploaie prevestesc averi. Ceaţa a domnit peste o iubire care avea toate şansele să aibă trăsături de poveste. Atunci am auzit-o vorbind pentru prima dată pe Iulia şi mi-am spus: „Are verb!”. Dar toţi eram acolo pentru Mihai, pentru decenţa şi bunul lui gust, aşa că remarca miresei a trecut neobservată. El conta.
O revăd pe Iulia, în atelierul lui Mihai, peste doar cinci ani. Totul pare normal. Între timp, farmecul ei personal îşi găsise loc în discursul familiei, dar completa, parcă, istoria lor. Nicio bizarerie avangardistă nu-i marca imaginea. Găinile erau, deocamdată, doar bune de mâncat. Oboseala însă o desena în culori pământii. Era doar un şcolar silitor, pentru că se lupta cu tomuri de drept, pentru a-şi lua definitivatul. Aveam în faţa un viitor avocat, pesemne… Dar şi o soţie care-i delimita teritoriul în relaţiile de culise ale modei unui soţ talentat, dar nu foarte bătăios.
Dumnezeu te binecuvântează când îi ocroteşti opera! Savuram clipele în care Iulia dorea să creeze haine – discret – pentru colecţiile lui Mihai şi când îşi arăta colţii la orice pericol mediatic. Aveam să privesc superficial, însă, primul semn al schimbării. Însărcinată, Iulia avea să pozeze goală – acoperită doar cu o poşetă Albu pe post de Chanel no. 5 a la Marylin Monroe – şi mi-am zis că, poate, e mult pentru un maestru al pledoariilor la bară! Dar ce spectacol mediatic! Atunci, însă, se ivea prima crăpătură a Lucrării iubirii lor.
Iulia a vrut modă. Diplomele în drept erau destinate prafului din bibliotecă. Iar Mihai nu era pregătit decât pentru un singur creator în familie. Vremea în care acele de audienţă au început să se ridice ca la cutremur când „Alba” – identitatea cu care mă suna şi la miezul nopţii când avea ceva de spus – comenta aspru ţinutele oamenilor are ceva dulce, faţă de ce urma să se întâmple. Pentru că dorea legitimare, Iulia a ales – perfect lăudabil – să facă facultate. Modul în care şi-a dorit nu numai studii, ci şi celebritate l-a dinamitat pe Mihai. Pe deplin adaptată tabloidului, Iulia a câştigat prin şocul de a comenta pe cei mai populari oameni cu cea mai pură esenţă de noroi! Caz clasic, dacă nu chiar banal, de dobândire a celebrităţii prin asocierea în scandal cu branduri mai puternice. Or, Mihai nu dorea să se certe cu nimeni, iar prietenii să nu-l întrebe dacă plimbă găina şi…

Iulia-şi-Mihai-Albu

Numai Dumnezeu poate judeca nuanţele acestui divorţ şi metamorfoza dezastrului. Chiar nu-mi doresc să ştiu exact cum şi cine a greşit mai mult – deşi am informaţii – şi, mai ales, cine vrea să folosească superbul copil în dauna celuilalt. Deşi, aş spune, Mikaela nu e copia fidelă a mamei, ci e doar forţată niţel să devină. E mult Mihai în ADN-ul ei.
Ceea ce pot amenda este felul în care Iulia, în disputa publică cu Mihai pentru programul de vizitare al fetei, se exprimă public. Vorbeşte despre propria persoană cu un ego cât Mihaela Rădulescu, Andreea Marin, Florin Călinescu, Horia Brenciu şi Loredana la un loc! Şi asta nu poate naşte decât mari derapaje psihice în clipa în care – se întâmplă! – poate pierde piedestalul oferit de televiziune şi îi rămâne să comenteze dacă are stil doar singură, în baie. E păcat de farmecul şi talentul ei. Rolul de buric al pâmântului s-a dat deja, n-am idee de ce Iulia îl revendică. Valoarea autentică, puternică, perenă nu creşte decât lângă modestie. Am citit acest lucru în ochii tuturor „bunurilor planetare” lângă care am stat.
Şi atunci, Iulia, unde eşti, pentru că ştiu că eşti mai mult decât… ceaţă!

Zâna Andreea Marin, în lumea celor patru lăbuţe. Cu colţi agresivi.

Aidoma actorului Robert Powell – prizonier pe viaţă al rolului Isus din Nazaret după ce Franco Zefirelli l-a făcut nemuritor în filmul omonim -, ştampila pusă pe un personaj după ce acesta îşi capătă celebritatea într-o anumită haină devine, la un moment dat, falsă şi prea strâmtă. Andreea Marin este cel mai recent şi mai limpede caz.
Suma faptelor bune şi a feluritelor misiuni mediatice ale Andreei nu o desprind niciodată de “calitatea” de Zână. Zâna Surprizelor. Surprizelor care nu mai sunt la TVR din 2008! Zâna, conform basmelor copilăriei, trebuie să fie hieratică, blândă, salvatoare, pe scurt un munte de miere, acţiune şi cuminţenie. Totuşi, Zâna Andreea vrea să fie şi om. Dar uită că nu are dreptul, ca noi toţi, să se enerveze, să scape o sudalmă. Şi în niciun caz să îşi iasă din minţi când e încolţită de o haită de câini. Zâna trebuie să rămână Zână. Cum devine Om, poate fi retrogradată rapid la categoria zgripţuroaică.
Nu aş glumi prea mult pe seama unui moment de reală spaimă prin care a trecut Andreea Marin. Altfel, o femeie foarte bătăioasă, ba chiar colţoasă când o ataci – v-o amintiţi când s-a întors din Dubai în plin anunţ de divorţ şi paparazzii o şicanau în trafic, cu copilul în maşină? După 25 de ani de media, aş avea nevoie, totuşi, de la filozofii internetului, de un manual de bune practici, pentru cazul în care eşti vedetă şi în egală măsură eşti înconjurată de nişte câini agresivi. Să te laşi muşcată, cu privire de martir? Să spui repede în gând un acatist? Sau să faci ceva pentru ca pericolul să nu mai existe?
Îmi declin competenţa, pentru că pe mine m-a compostat un maidanez – fără să fi provocat în viaţa mea cu ceva vreo vietate – pe vremea când nu eram decât un biet redactor-şef de revistă. E drept, am fost înconjurat de haite de câini isterici de zeci de ori pe străzile Bucureştiului şi am scăpat mergând liniştit printre ei. Dar până la un punct… Iarăşi, nu sunt în măsură să comentez, pentru că primul sentiment pe care l-am avut când am auzit la radio că un copil, Ionuţ Anghel, a fost mâncat de câini, a fost să iau o puşcă şi să fac dreptate. Evident, un gând greşit, dar am un băieţel şi m-am gândit ce ar fi fost dacă era al meu!

maxresdefault

Am puternica senzaţie că gânditorii reţetelelor de socializare care o fac pe Andreea Marin fiară, brută, criminală – şi femeia n-a făcut altceva decât să cheme autorităţile şi să SPUNĂ “off the record” la nervi că şi-a luat armă legală, fără să fi folosit-o însă! – se pot împărţi în trei tabere: naivi manipulaţi, persoane cărora le plac căţeii pănă în clipa în care trebuie să-i ia în casă şi, finalmente, oameni care au foloase clare de pe urma patrupedelor. Dacă s-ar da un leu pentru fiecare mostră de ură şi jignire spusă online, am fi o ţară de milionari!
Cândva, Dan Negru mi-a spus că există în România câteva “branduri mergătoare”, cum le spunea el – Nadia, Năstase, Hagi, Beligan, Tamara, Draga, Piersic -, la care adăuga din zona TV, cu modestie, deşi se putea include şi pe el, pe Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu. Adică persoane care “vând” prin simpla lor prezenţă. Uite că, la 17 ani de când a devenit Zână, Andreea Marin e încă bună de “locomotivă” pentru promovare şi obţinere de fonduri, chiar şi pentru cei care dau în ea pentru a-şi trage beneficii. Departe de mine dorinţa de o idiliza pe Andreea – nu pot să o fac eu mai Zână decât este -, ba chiar istoria relaţionării noastre are mulţi ani în care am avut opinii contrare şi nu am vorbit. Dar nu pot însă nu remarc că a ajuns la un echilibru existenţial potrivit cu momentul vieţii. Îşi poartă frumos anii – nu ca altele care nu înţeleg că de la o vârstă încolo, treci în limita jalnicului dacă te dezbraci şi vorbeşti doar despre sex. Iar în acest caz cu patru lăbuţe, nu s-a dezis de acest statut.
E grav că a înjurat ? Bun… Să ridice mâna cine nu a înjurat în viaţa asta! Fără ipocrizie.

Mihaela Radulescu – amintiri de plastic

Depărtarea, chiar și geografică, de un subiect te face să spui adevăruri. Kilometrii îți dau detașare, dacă nu și curaj. În cazul Elenei Cârstea, curajul nu are nevoie de supradoză. S-a născut vorbind liber. Și va muri liberă. E motivul pentru care o prețuim și pentru care s-a certat cu o jumătate de Românie.
Elena visa deunăzi cu ochii deschiși ce frumos i-ar fi șezut pe fotoliul de jurat la Românii au talent. Și a atacat unde a simțit, de la mii de kilometri depărtare, că ar fi avantajată. Că e firul mai subțire. La Mihaela Rădulescu, pe care a redus-o scurtissim la o specialistă în modă cu decolteu de plastic.
Dacă nu ar fi răutăcios, ar fi poate chiar adevărat? Întrebarea Elenei e corectă: ce MAI e Mihaela Rădulescu? Ce a devenit?

Amintirea emisiunilor moderate cu umor, șarm și fantezie se estompează în norul din particule de făină, ridicat în urma unei tăvăleli live pe scena concursului de talente, cu bustul la atac.
Ieri vorbea cu Orhan Pamuk, azi tace. Și nu a obligat-o nimeni să tacă! Am un argument din trecut: tot ea, Mihaela, e cea care, cu un deceniu în urmă, realiza poate cel mai frumos proiect TV din carieta. Se numea Gala, se difuza zilnic pe B1 TV, și era un dialog televizat, în maniera Barbara Walters, cu personalități. Spumos, emoționant, consistent. Ce ar opri-o și azi să facă același lucru?
Nimic. Nici măcar distanța Monte Carlo – București. Un asemenea proiect nu necesită decât dragoste de meserie. Care poate că a trecut.
Amănunt de culise: Mihaela, cea de la Gala, înmâna un marker fiecărui invitat și îi cerea ceremonios să insereze un gând, o dedicație, un manifest pe pereții albi de placaj ai culiselor studioului de la Romexpo (unde e azi Kanal D). Invitat să fac acest lucru, am zăbovit minute întregi să citesc gândurile câtorva contemporani: Cărtărescu, Puric, Mălăele, Ilie Năstase, Nadia Comaneci… Era o felie de istorie și un omagiu la adresa ei. M-am simțit mândru că mi s-a cerut să mă alătur lor.
De la acel moment și până azi, par mii de ani lumina!
Astăzi Mihaela etalează public două lucruri:

mihaela

Primul este exprimarea cât mai senzuală a iubirii sale pentru Felix. Fără îndoială, e o femeie de neuitat. O spun marturirisile lui Dan Chișu, singur sub duș, care a narat modul în care Mihaela a devenit titlulara inimii și vieții lui – erotic, inteligent și ferm până la momentul în care devenise dependent de ea. Și mai e amănuntul, relatat în culise, că Elan Schwartzenberg – soțul blamat care i-a asigurat viața monegască – nu a ezitat să treacă regulat prin casa și chiar cearșafurile ei, până când Felix a coborât din stratosferă în inima ei. Și o savurează cu nesaț.
Al doilea lucru etalat este trupul. O alăturare a imaginii de azi cu cea a Mihaelei din anticamera lui Dan Iosif este frapantă, dar arată și un caz de fantastică voință. Rădulescu a căutat perfecțiunea fizică mereu, dar abia recent a devenit obsedată de ea. Îmi aduc aminte că modificarea bustului, petrecută în 1999, imediat după divorțul de Bănică jr., a fost negată vreme de patru ani, până într-o zi când ea a privit presa cu seninătate și a sugerat că nu am știut cum să-i punem intrebarea… În 2002, ea a avut bunăvoința să vina la o întâlnire cu studenții mei de la SSJ, facultatea la care predam. Un băiat mai obraznic, din spatele clasei, ascuns după colegi, a întrebat-o dacă are silicoane. Mihaela și-a prins părul că o diva, cu pieptul în față și a întrebat: credeți că ar fi nevoie? Tăcerea grea a cuprins clasa.
Au urmat dantura, nasul, pomeții și acum e o Mihaela care arată senzațional la peste 45 de ani, dar excesul de bisturiu a adus-o, pentru Elena, la stadiul “de plastic”.
Și apoi, lovitura finală. Un om de afaceri monden mi-a spus cândva că poza nud e ultima bornă a unei femei celebre. Pentru el, însemna că femeia aceea nu mai are nimic de spus, intelectual vorbind și apelează la un ultim argument de forță. Trupul perfect.
Deunăzi am văzut-o pe Mihaela Rădulescu goală, într-o piscină…

Acest text l-am publicat si pe site-ul femeide10.ro.

Stefan Banica i-a taiat “fereastra” lui Capatos!

Pentru cei care nu pricep, “fereastra”, in termeni TV, e momentul in care ecranul se imparte in doua si intr-o parte ruleaza ce se petrece in studio si celalalt se dau imagini importante pentru subiect sau, de ce nu, legatura cu alt studio sau loc de filmare. In “fereastra” lui Dan Capatos au fost, in ultimele zile, o groaza de secvente realizate de George Ciubotaru din viata lui Stefan Banica jr. Care Stefan, tocmai de la Dubai via avocatul sau, a anuntat ca interzice foslorea lor si ameninta cu procesul. Cum nimeni nu se joaca cu Banica atunci cand e vorba de procese, fereastra cu Stefan, Nadia, Mihaela si altii s-a inchis…
Oricum, era deja prea mult.

EXCLUSIV Mihaela Radulescu: “Andreea Marin a exagerat cu atacurile! Ma amuza! Cineva o sfatuieste prost!”

Da, eu mi-a bagat coada, caci am intrebat-o pe Mihaela si despre faptul ca Andreea Marin a intepat-o in repetate randuri in ultima vreme! Reactia Mihaelei e graitoare!
Andreea exagereaza? Oare cine o sfatuieste prost, dupa cum spune Mihaela?
Restul declaratiilor, maine, la Europa FM!

Interviu Mihaela Radulescu – partea a doua

EXCLUSIV Mihaela Radulescu: “Carnatii si soriciul de acasa sunt mai bune decat fois-gras-ul de la Monte Carlo!”

Un interviu de senzatie pentru emisiunea de maine Vedete fara secrete, la Europa FM. Iata o prima parte, in care Mihaela isi da drumul al suflet, aratandu-ne cat de dor este de acasa, dar si cata pofta are de a face televiziune. Care televiziune este insa tot mai putin “onorabila”.
Ascultati! Alte chestii senzationale maine!

Interviu Mihaela Radulescu – prima parte

O observatie amara cu Catinca Roman

Nu cred ca am ajuns sa fiu de moda veche. Prefer sa cred ca perversitatea acestei lumi mondene nu trebuie sa ma atinga. Prefer sa nu fiu atat de coo, decat sa fiu si sa-mi fie rusine de mine. Vorbeam cu Catinca Roman despre faptul ca ea, o data revenita prin intermediul modei in aceasta societate mondena care ii poate clientela, a descoerit transformarea in rau a acestor cercuri de asa-zisa influenta. Cu mult mai multa intoleranta, cu infinit mai putina calitate umana si tot mai putine repere.
Perfect de acord.