Tag Archives: marcel toader

Marcel Toader, tiranul sectorului suflete

Dragostea adevarata exista atunci cand pui persoana iubita mai presus decat tine?
Da, dar nu pentru oricine.

Daca iubirea ar fi o oglinda, Marcel Toader ar inlocui-o cu o fotografie de-a sa.
Singur.
Privind deznodamantul cumplit si previzibil al casniciei acestuia cu Maria Constantin – previzibil in masura in care era de asteptat ca, o data ce e ranit, sa vina sa reverse dejectii peste partener in direct la TV -, e minunat sa intelegem, pentru curatenia sublimului sentiment din sufletul nostru, de ce poate iubi un om de sase ori, pana la altar, si de ce dezastrul e mereu la proportii cosmice.

Iubirea pura, adevarata, Marcel, exista doar pentru cei ce stiu sa (se) daruiasca. Fara a se gandi ca pot primi ceva in schimb. Iubire nu exista cand undeva, intr-un cotlon al mintii, se naste un fel de jurnal de bord, numai bun de scos in public, cu ora, locul, momentul in care i-ai facut un favor persoanei din inima ta. Si nu, nu iubirea ranita, ci doar orgoliul innascut lanseaza prea obisnuita replica: “Si cate am facut eu pentru tine!”.

Iubirea cea minunata, Marcel Toader, nu exista atunci cand iti alegi premeditat misiunea de a schimba partenerul in ceea ce crezi tu ca e mai bine pentru el. Nu tu, ci aluatul divin al iubirii, face ca, in curgerea fireasca a unei relatii, ambii parteneri sa se schimbe, sa se inalte catre alte teluri. Cel ce deseneaza drumul persoanei iubite nu e un om care se daruiasca, si doar un fel de Sef. Sef al sectorului suflete. Si, ca orice sef, intr-o buna zi iese din joc. Tu ai fost tiran.

Iubirea, Marcel Toader, te obliga sa nu IMPUI nimic jumatatii tale, ci sa stii cum sa nasti in aceasta dorinta de a alege drumul pe care il vedeti impreuna. Nu-i impune Catalinei Cristea sa se lase de tenis si sa-ti dea bani de afaceri! Pentru ca finalul poate fi nefericit – ca in cazul salariului negociat al Gabrielei Cristea care i-a adus concedierea – si astfel incepe sfarsitul!

Inca ceva: iubirea, Marcel Toader, isi pune hainele de gala ca sa mearga catre cununie doar atunci cand nimic nu poate umbri aura celuilalt. Nicio banuiala. Maria Constantin a fost, inainte, iubita ascunsa a unui om influent, care se afisa cu altcineva la brat. Despre Maria a auzit felurite istorii. Foarte multe adevarate. Dubiile ar fi trebuie sa-l faca mai precaut, mai ales la 50 de ani.

Scuza lui, ca o relatie de lunga durata, fara casatorie, este promiscuitate sufleteasca mi se pare replica de fetiscana de pension, cavaler de moda veche sau, poate, actor de telenovele publice. Pana cand nu STII ca ea este alegerea pe termen lung, cununia e doar o mare presiune pusa pe o constructie subreda. Doua mariaje cu durata de cateva luni – Anamaria Ferentz si Diana Ghenu – sunt probe limpezi.

Iar sexul, Marcel Toader, este un potentiator intr-o idila, dar nu e centrul de greutate! Pune, in locul sufletului, un organ, si nu te mira ca, poate, Maria Constantin seamana mai mult cu tine decat te-ai asteptat!

Si, fine, nimic, dar absolut nimic, nici cea mai crunta deceptie din lume (ceea ce, poate, pentru Marcel a fost Maria) nu poate transforma iubirea intr-o expunere publica exaltata, voluptuoasa, a celor mai intime si mai murdare intimitati, jucata cu cabotinism, de la lacrimi la rasete sarcastice. E diferenta dintre un om si un morman de mizerie sufleteasca.
Marcel este, in egala masura, victima si agresor. Inocent si machiavelic. Simpatic si insuportabil. Dar suficient de agreabil pentru ca, in curand, sa-si gaseasca o noua tinta din zona femeilor care se mai lasa vrajite de o cina bine pregatita, un gest curtenitor si o noapte alba. Drumul lui Marcel e inca deschis spre lume, in ciuda falimentului personal.
Vremurile i se potrivesc.

Marcel Toader si Maria Constantin – o aventura de neuitat

Vine o vreme cand chiar e nevoie sa iti stinga cineva lumina. Pe intuneric, ai toate sansele sa poti sa vezi doar in interiorul sufletului si sa te intrebi: de ce? Aruncat in bezna de furnizorul de energie electrica – acolo, in locuinta in care ELE, toate, au venit si au plecat -, Marcel Toader ar putea avea, in fine, ocazia sa-si puna marea intrebare a existentei sale. Pus in rama celui de-al saselea divort – “materie” la care ar putea fi cel mai potrivit conferentiar al acestei tari! -, Marcel este ca Hamlet, tinand in mana craniul “papusii” preferate a vietii sale, casnicia. A fi sau a nu fi… casatorit e deja o chestiune la timpul trecut, intrucat nici legea nu-i permite o recidiva. Dar “a fi sau a nu fi acest Marcel Toader” ar putea fi o dilema necesara.

O vreme, acest tip mereu spilcuit, a carui statura cere mereu un sacou, mi-a parut detestabil. Clipa in care a devenit vedeta, povestind mai ales ce era de nepovestit din casnicia cu Gabriela Cristea, ramane un reper de misoginism si de lipsa de fair-play. Descrierile adversarilor sai il apropiau mai degraba de personajul lui Dem Radulescu din Asta seara dansam in familie – sotul de serviciu, mereu pus pe capatuiala pe banii inocentelor. O confruntare TV si mai multe intalniri in particular m-au determinat sa ne strangem mana si sa-i acord circumstante atenuante. Seria lui de marturisiri imi profilau un baiat simpatic, dar cam ghinionist si predispus spre femei cu care nu se potrivea. Un fost sportiv valoros, invatat cu barbatie si franchete de competii mari. Asa se vede el. Si, mi-am spus, de ce nu poate exista un superlativ al ratarilor la altar? Totusi, omul nu ezita sa se insoare cu fiecare… Nu am incetat sa-i spun ca a gresit enorm cand si-a pus astfel pe tapet casnicia cu Gabriela. Dar, iata, pe undeva, prin sferele destinului, o justitie divina continua sa lucreze!

 

Lansat pe buzele tuturor de asocierea cu Gabriela Cristea, Marcel a ajuns, la randul sau, perechea pentru o fata, blonda si ingenua, al carui nume a fost silabisit si retinut, la bratul lui: Ma-ria Con-stan-tin.

Cumintenia pamantului. Tacuta si atat de atasata de un Marcel Toader convins pana la cer ca, de fapt, pe EA a cautat-o in toate femeile.

Unit cu Silviu Prigoana in ura fata de o persoana care, cred amandoi, le-a distrus casniciile anterioare, Marcel a angrenat-o pe Maria intr-un carusel mediatic formidabil, incununat de o nunta-spectacol. Dar care, surpriza mare pentru miri, nu a primit nicio oferta banoasa de exclusivitate de la marile televiziuni. A fost un semn. Pentru el. Pentru ea.

A fost ca un fel de intalnire a unui cuplu pe varful unui munte. Ca Deborah Kerr si Cary Grant in clasicul film An Affair to Remember/O aventura de neuitat, care-si dadeau intalnire peste sase luni in varful Empire State Building, sa vada daca dragostea lor rezista. Dupa doi ani, cineva, iata, a intarziat la intalnire. Marcel a coborat muntele, cu un prezent ratat in afaceri. Maria si-a propulsat cariera artistica si a scapat, mult mai repede decat s-ar fi crezut, de eticheta “sotia lui…”.

Privirea ei s-a schimbat. Ceva de otel s-a nascut in ea.

Firea tipicara, dominanta a lui Marcel nu a putut struni, nici de data aceasta, o sotie care produce mai mult. “Cand buzunarul vorbeste, sentimentele tac”, a comentat amar Marcel, presat de zvonul ca Maria l-a inselat si s-a terminat totul. Cumintenia ramane doar… a pamantului.

In viata lui Marcel, s-a tras din nou heblul. In bezna apartamentului pe care datoriile au pus sechestru, un dandy se afla pe muchie de cutit. Si, fatalmente, viseaza la o noua dragoste.

Gabriela Cristea – despre fericire la puterea a treia

Ceea ce urmează este o istorie despre alchimia sufletului.
O fată de 18 ani a ales să evadeze din viaţa ei de familie, ferecând totodată faptele care aveau să nu se mai uite niciodată înapoi. Cu pieptul înainte, a suflat vânt în pânzele nevoii ei de fericire. Tăierea legăturilor – chiar şi pe cele nevăzute, încurcate în sertarele minţii -, cu cei pe care nu aveau să-i mai fie părinţi aveau să-i aducă în faţă primul versant greu de urcat: să fii conştientă că nu mai ai aproape pe nimeni pe lume şi, în egală măsură, să-ţi doreşti cu ardoare să acoperi cu iubire această rană mare, uriaşă.
Al doilea versant greu de urcat – şi poate niciodată escaladat până la capăt – a venit o dată cu celebritatea. Trăim în ţara în care rolul de părinte se îmbracă automat în haina sfinţeniei. În locul lui “eu te-am făcut, eu te-omor”. Iar ruperea brutală a cordonului ombilical – mai ales pentru o celebritate pusă mereu sub lupa unui gel de invidie publică, deseori nerostită – declanşează automat dojane apăsate, spuse chiar în versuri. “Cine are părinţi, pe pământ, nu în gând”… Nu orice părinte e născut să fie întruchiparea sacrificiului şi iubirii, din desenele poetice ale lui Adrian Păunescu. Egoismul, traducerea iubirii ca posesivitate – “e copilul meu, să mă asculte” – sunt, chiar în faţa unui duhovnic, tot păcate. Mama e filiala lui Dumnezeu pe pământ, cum spune frumos Florin Condurăţeanu, cu condiţia ca părintele să aibă, sincer şi onest, fir direct cu Dumnezeu şi nu cu celălalt…
Fata care a sărit pe geam nu a vrut să deschidă niciodată cutia Pandorei şi, privind din perspectiva traumatizantă a războiului public/tragic dintre Oana Zăvoranu şi mama ei, poate a făcut mai bine. Deşi nu avem vreodată să ştim cât de greu e să taci, când o lume te poate acuza de ceea ce nici nu bănuieşte. Şi ce a fost cu adevărat acolo.
Sentimentul singurătăţii în faţa lumii – privind armonia familiilor adevărate – e mai acut. Sufletul are nevoie de o jumătate şi ceva în plus.
Acel „ceva în plus” poate fi însă totul.
Fata care a sărit pe geam, pe numele ei Gabriela Cristea, nu şi-a oferit inima de multe ori. Dar de două ori a mizat că o va face pentru totdeauna. Prima ei căsătorie avea argumentul unii bărbat care inspira maturitate. Poate chiar acel gen de protecţie care a lipsit, când tatăl nu a fost prin preajmă. Era însă un soţ cu concepţii tradiţionale care oferea un gen de dragoste ce nu putea asimila rana sufletească a partenerului ca şi cum ar fi fost a lui.
Ceea ce înseamnă, în fond, iubirea în forma ei supremă.
Marcel Toader spunea că ea, soţia, avea un sloi în rol de suflet. De fapt, el nu putea oferi sacrificiul care poate topi şi un aisberg. Sau poate că nu pentru ea. Eşuarea căsniciei într-un degradant scandal public cu accente frivole şi financiar-contabile e doar constatarea faptului că, oricât ai crede că îl simţi pe cel de lângă tine, surprizele pot fi spectaculoase.
Pentru Gabriela, închiderea rănii din trecut o poate produce un copil. Şi Dumnezeu nu a îngăduit să fie al lui Marcel, din motivele de mai sus.

gabriela-cristea-tavi-clonda-2

A doua încercare majoră de a FI împlinire este cheia acestei povestiri. Părea, pentru superficiali, doar un paliativ după deznodământul jenant al primei căsnicii, dar el, Tavi, avea de fapt dragostea pe deplin vindecătoare pentru ea. El, menestrelul, ludicul, era jumătatea care avea ceva în plus. Lui i se hărăzise rolul de a fi tatăl copilului Gabrielei. I se citea de ani de zile apăsarea imensă a faptului că urmaşul întârzia să vină. Şi doar el era atât de pregătit să facă tot ceea ce ea putea să viseze!
Dragostea la puterea a treia – ea, el şi cadoul lui Dumnezeu, copil – nu se naşte din clişee sau aşteptări, ci doar din sentimentul care, poate, pluteşte prin preajmă. Trebuie doar să-l vedem.
Gabriela coboară acum versantul care o poate aduce către deplina, meritata pace. După atâţia ani…