Splendida victorie a lui Petrica Frasila la CEDO – cel care a fost distrus de potentati locali si i s-a luat statia TV pe care o avea si care a fost reabilitat in 2012! – m-a facut sa-i ofer un text, pentru volumul dedicat acestrui caz unic in presa romaneasca. Va invit sa cititi, ca sa stiti cu cine aveti de-a face.

A DOUA ZI

Petre Frasila a capatat in ochii mei, o data cu verdictul primit de la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, armura de erou. Pana la aceasta prima si impresionanta victorie romaneasca impotriva unui abuz de putere, cei 20 de ani de activitate pe care ii am in presa romaneasca mi-au confirmat, mereu, ca sansa unui jurnalist intr-un razboi cu influenta oculta, puterea transpartinica si banul facut prin metode greu de deslusit, era aproape de zero.
Succesul lui Petre Frasila trebuie oglindit in ochii a mii de gazetari care au capitulat, din multiplele motive umane care au inconjurat mereu o mare dezvaluire de presa. Pana la el, piesele de pe tabla de sah a libertatii presei au cazut din motive care au ajuns, o data cu trecerea timpului, legi nescrise. Sa ni le amintim, in acest context plin de speranta.
Esti jurnalist. Ai o bomba si toate premisele ca ea sa zguduie un sistem. Sa scrii e simplu. Intrebarea terificanta este: CE SE VA PETRECE A DOUA ZI “DUPA”?
Pentru cei mai multi, a doua zi a presupus un pret. Caci cinismul butadei “fiecare om are un pret” a fost probata de mii de ori in mass-media postdecembriste. Ce pacat ca furtuni de adevaruri au fost innabusite, la ceas de slabiciune umana, de atatia jurnalisti pentru care dorintele de baza – casa, masina, concedii, trai mai bun – au fost mai importante decat profesionalismul, verticalitatea, crezul in importanta decisiva a misiunii de jurnalist. Chiar nu-i vedem pe colegii de breasla, cu aer de lideri de opinie, care n-ar putea explica, la urma urmei, existenta unei limuzine, a unui iaht, a unor averi de top? Ei sunt cei care au facut din pret un obicei.
Pentru multi, a doua zi de “DUPA” exclude pretul, insa presupune prigoana. Daca tu, jurnalist, ai curaj, oare angajatorul tau are? Patronul are propriul lui adevar, intrucat are fraiele economice. Epoca jurnalistului actionar majoritar a apus, iar businessmanii privesc jurnalismul in masura in care aduce profit. Si punct. Asa ca prieteniile, compensarile, contractele facute pe alte firme, mult deasupra capului de idealist al investigatorului din redactie, au oprit alte mii de adevaruri. Rareori, jurnalistul redus la tacere a rabufnit in arena publica, si in acest caz, a platit intotdeauna cu slujba. Pe el, lumea aproape ca l-a uitat.
Pentru unii jurnalisti, “DUPA” presupune inceputul unei batalii de lunga durata, caci exista si oameni puternici care nu intra in conivente de ordin material si muta razboiul in instanta. In cazul fericit in care primeste asistenta juridica de buna calitate din partea organul de presa la care lucreaza, jurnalistul trebuie sa fie pregatit pentru ani lungi de amanari, stramutari, termene date la distante lungi de timp, probe, infatisari, toate desfasurate insa sub spectrul unui adevar verificat al justitiei romanesti – “nu conteaza daca ai dreptate, ci doar daca esti bine situat”. Numai Dumnezeu stie daca binomul investigator/angajator ii vor tine nervii pana la final sau vor putea face il asa fel incat verdictul sa nu fie minat de eterna si fascinanta “dubla masura” din legislatia romaneasca.
Pentru destul de putini, “DUPA” inseamna si incapatanarea de a merge pana la Strasbourg, la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Si asta, la finalul anilor de lupta surda, in care se pot schimba atat de multe lucruri in viata. CEDO pare atat de departe, incat resemnarea bantuie, indeobste, demersurile. Cata vreme puterea isi schimba culoarea, dar sponsorii ba, merita sa irosesti ani intregi pentru un ideal?
Stiti insa care este nebunia acestei povesti a resemnarii? Petrica Frasila a trecut prin toate aceste faze. A fost singurul sau mare aliat. S-a luptat cu morile de vant si a spus mereu: NU. A mers pana la capat! A avut un partener de business care l-a tradat. A avut un dusman care l-a urmarit pana la suprimarea afacerii media. A avut procese care s-au derulat halucinant intr-o sumedenie de colturi ale tarii. A pierdut in Romania definitiv. A plecat totusi la Strasbourg. Cati n-ar fi renuntat la lupta, gandindu-se la noul drum – Tele M Piatra Neamt – pe care l-a construit sau chiar la sanatatea sa, care i-a dat un semnal de alarma teribil in acest an?
Petre Frasila ar fi putut fi exemplul tipic al omului care moare cu dreptatea in brate. DAR NU ESTE! Victoria sa este cel mai imbucurator mesaj primit de presa romaneasca, din interiorul ei, din ultimul deceniu. Daca, printr-o intamplare fericita a vietii, ar fi fost mai multi ca Frasila, am fi fost, astazi, mai buni si mai puternici cu totii.
Petre Frasila este un precedent. Urmati-l!