Cristi Brancu

A fost primul Craciun din viata lui. Pentru noi, fericirea a fost mai mare ca niciodata, caci s-a impartit in trei. Am decorat casa si gradina cu sute de luminite si am decorat brazii. Traditia de Ajun a familiei a fost pastrata – toti trei am fost acasa la nasul nostru, Ion Antonescu, pregatiti de petrecere si cu cel putin un element vestimentar rosu.
In fiecare an, acasa la nas, vine un Mos Craciun profesionist care imparte daruri pentru toti finii prezenti, si nu sunt deloc putini! Anul acesta, Mos Craciun a fost chiar… Tudor, cel mai mic Mos vazut vreodata! E, poate, chiar, intrarea lui in Cartea Recordurilor… Cu un costumas de Mos veritabil, sufletelul nostru a impartit cadouri invitatilor, cu ajutorul parintilor lui. Fiecare a primit cadou numai dupa ce i-a spus o poezie sau colind. Mos Craciun Tudor a stat in capul mesei, ca un adevarat invitat special. Desi micul, dar generosul Mos va implini cinci luni abia peste o saptamana!

» Continuare

Trebuie doar sa va spun ca, multumita lui Viorel, l-am cunoscut pe un preot minunat. Antonie. Este ardelean si are un har extraordinar. L-a cucerit si pe nasul meu, Ion Antonescu. Este un om al lui Dumnezeu care stie sa inlature raul…

» Continuare

Cand spun “ultima”, sper din toata inima sa fie “cea mai recenta”. Am povestit in cartea “Viata ca o intalnire” (2006) resorturile veneratiei mele pentru Gheorghe Dinica si cat de norocos sunt ca am stat de cateva ori alaturi de el. Ar fi prea mult sa-l pierdem si pe el in acelasi an cu Dolanescu, Nicu Constantin si atatia altii…

Acum o luna, intr-o seara de luni, la restaurantului Marshal, ne-am intalnit cu nasii nostri, Roxana si Ion Antonescu. In salonul restaurantului, Mircea Albulescu isi serba ziua de nastere, alaturi de nemuritori din stirpea lui: Radu Beligan, Gheorghe Dinica, Marin Moraru, Dorel Visan, Misu Fotino, Ileana Stana Ionescu…

Am privit de departe, asa cum era si firesc, modul cald, calm si plin de spirit in care petreceau acestia. Spre noua seara, descopar ca un text pentru Agentul VIP nu ajunsese la destinatie, asa ca fug intr-un birou alaturat ca sa retrimit. In acest timp, doamna Gabi Dinica a venit cu maestrul la masa la care ne aflam, ca sa ne spuna un gand bun. Mi-a parut rau ca am ratat momentul, asa ca am trecut prin salon o clipa, inainte de a pleca la emisiune. I-am salutat pe toti… Maestrul Dinica m-a privit adanc. Doamna Gabi i-a soptit: “Uite, e Brancu…”. L-am simtit cumva pierdut… Stiu ca oboseala bolii cu care lupta de aproape cinci ani il face uneori sa piarda bataia de inima a clipei. M-a privit la fel de pierdut: “Da, Brancu…”

Seara, dupa emisiune, Oana mi-a povestit cu emotie clipa in care a venit spre masa noastra. Era acel Dinica ludic pe care-l stiam. “S-a asezat langa umarul meu, spune Oana, si ma mangaia pe mana. Degaja o energie si o caldura fantastica acest om. Apoi, mi-a zambit si a spus:  <Crezi ca Brancu s-ar supara daca ar sti ca te-am mangaiat pe mana?>. I-am spus ca nu, pentru ca il iubesti…”

Mi-am adus aminte atunci de o secventa, petrecuta cu trei ani mai devreme, la lansarea discului Parol ca te iubesc, cand o doamna, admiratoare inflacarata, s-a apropiat sfioasa de maestru si-a zis: “Pot sa va ating, maestre?”. Cu celebrul sau umor acid, Dinica a replicat: “Doamna, daca asta va face bine in viata sau la sanatate, poftiti…”.

Acum, cand stiu ca-i e ata de greu, nu-mi doresc decat sa-i mai strang o data mana…

» Continuare