Tag Archives: ioana boureanu

Cu Boureanu la psihiatru. Dilema vânătorului de femei.

Agresorul în piele de victimă se apropie aparent spăşit, după şuvoaie de înjurături, către poliţistul care – în miez de noapte şi după sute de cazuri în care nu a mai văzut o celebritate demonizată de alcool – priveşte inofensiv.
„Baby, filmează!”.
Baby – iubita trecută recent de majorat – se apropie urgent, cu faţa de înger încă arsă de o palmă primită pentru că – iarăşi, a câta oară – nu se supune.
Mândru că e filmat, agresorul-victimă trage un genunchi direct în părţile moi ale „organului”. Instinctiv, poliţistul execută fulgerător un upercut – ce ghinion, a fost campion de box! – şi Cristian Boureanu pierde aproape decisiv lupta cu viaţa.
Arunc acum la coş cei 20 de ani de prietenie cu Cristi Boureanu, pentru că eu nu-l recunosc, în acest agresor ieftin, pe omul fin, abil, puternic, cu care am petrecut multe seri. La nunta cu Valentina Pelinel am avut bucuria să particip, împreună cu sute de oameni de bună calitate, în frunte cu preşedintele statului! Cristiu Boureanu părea a fi chiar Viitorul, în aspectul său emancipat, americanizat.
De parcă, celebrul film Face/Off – în care cel bun şi cel rău suportă un transfer reciproc de chip, astfel încât îngerul şi demonul împrumută circumstanţele celuilalt! – este chiar realitate, mi se pare acum că, sub acelaşi chip e altcvineva. Iar cu acest tip nu vreau să fiu prieten.
Aş mai face un ultim gest. I-aş recomanda o sumedenie de psihiatri respectabili pe care îi cunosc. Şi dacă, într-un gest de penitenţă necesar, acest Cristi Boureanu s-ar duce la doctor, i-aş oferi specialistului un mic pont, înainte de a-şi aşeza pacientul pe canapea.
Ispita irepresibilă a agresivitaţii ce-l bântuie din copilărie pe Cristian Boureanu a avut mereu o raportare „în oglindă” către o persoană de sex feminin din viaţa sa. Şi, în mod necesar, una care să-i fi devenit cumva captivă sentimental.

cristian-boureanu-scandal-in-trafic

Viaţa lui Boureanu e un lung şir de argumente. Îndelung blamata soţie „numărul unu” – ce-i drept, fuga cu naşul e ruşinoasă, dar se pare că a fost şi sănătoasă – a pus degetul pe rană când a afirmat că Boureanu „loveşte pe cei care sunt mai puţin puternici decât el” şi a relatat terifiată despre dorinţa „fostului” de a-i lua zilele.
Nimic mai diferit decât numeroasele isprăvi băieţeşti pe care le-a înfăptuit Cristi, când nu avea iubită, alături de prieteni, pe diverse meridiane ale lumii. Cu umor şi impetuozitate controlată.
Soacra a fost, la rândul ei, luată în cătare, Irina povestind că fostul ginere a vrut să o calce cu maşina.
În faţa socrului, nu ştim să fi ambalat Cristi limuzina.
Dumnezeu le-a dat Irinei şi lui Cristi o fetiţă, ajunsă la tată în urma fugii jenante ca imagine a finei cu naşul. În aparenţă un tată exemplar, Boureanu a cultivat micuţei rebeliunea încă din primii ani ai vieţii, prin genul aspru şi contondent de o educa. Celebrul citat „nu-ţi convine, marş la mă-ta, telefonul se confiscă” se justifică prin faptul că, în concepţia lui, fata trebuie protejată NUMAI astfel de anturajele dubioase. Dacă am fi putut comuta destine – ca în romane de ficţiune – şi Cristi Boureanu ar fi avut un fiu, am fi constatat că recuperarea odraslei din septembrie nu se făcea prin tragere de păr în plină stradă. O discuţie pe bordură, chiar cu o bere în faţă, ar fi fost nimerită pentru Cristi.
Fronda unei fete l-a lezat de o mie de ori mai mult.
După o Valentina Pelinel care suportă şi acum cu stoicism creditele neperformante cu care a fost blagoslovită de el şi, atenţie, nu a simţit nevoia să-şi apere din oficiu fostul soţ la ceas de acuze publice – ceea ce spune multe -, Cristi Boureanu a ales o iubită mult mai tânără ce poate deveni, la ceas de conflict, „baby, eşti proastă” sau, dacă e depăşită de măreţia momentului, chiar „taci, că-ţi sparg dinţii”. De aici rezidă şi fericirea de tip nou a lui Cristi Boureanu – în fine, o parteneră mult mai uşor de „crescut” în cele mai pur sindrom Stockholm – adică în arta de a-ţi iubi cu patimă agresorul.
Argumentele contra teoriei „misogine” ar aminti că alcoolul a fost „fitilul” scandalului cu poliţişti sau chelneri neatenţi care, sigur, nu au fost femei, ci bărbaţi! În fapt, alcoolul îl face pe Boureanu un agresor pur, care să vadă în jur doar ţinte, indiferent dacă sunt bărbaţi sau femei. În stare de sobrietate însă, doar fiicele Evei par să aibă de suferit.
Balanţa Justiţiei Divine – singura care îi mai poate lumina lui Cristi Boureanu drumul – a aşezat pe celălalt taler, al posibililor salvatori, NU ÎNTÂMPLĂTOR, chiar o femeie. Singurul aliat. Monica Tatoiu. Dar nu orice fel de femeie, ci una tare ca piatra, aşa cum Cristi Boureanu nu ar alege niciodată ca parteneră. O filiaţie datată de pe vremea adolescenţei a născut o slăbiciune între Tatoiu şi Boureanu, dar atât de mare, încât distinsa femeie manager/lider de opinie ajunsese să prorocească, cu iz de blestem, la ceasul părăsirii lui Cristi de Valentina, că femeia ce face copii cu bărbatul altuia va aduce boală şi ruşine eternă. Ba chiar să cauţioneze violenţa părinte-copil, afirmând că ar fi făcut la fel cu juna fiică Ioana.
Chiar şi minţile cele mai strălucite pot avea rătăcirile lor.
Jocul de-a „demonul e celălalt” nu se va încheia, pare-se, niciodată pentru doamna Tatoiu în raport cu Cristi Boureanu, căci el, se pare, a ascultat-o chiar mai mult decât propriul ei fiu! El e chiar un Fiu pentru ea.
Deşi doar ar putea fi cea care să-l aducă pe canapeaua psihiatrului.
Doamnă Tatoiu, salvaţi-vă fiul! Aveţi legătura!

Ioana Boureanu – eşecul educaţiei cu parul

Îmi amintesc perfect albastrul infinit al ochilor Ioanei Boureanu, la nunta tatălui său cu Valentina Pelinel, poate cel mai fastuos fapt public din viaţa unui politician cu look de aviator american, dar cu o aterizare forţată pur românească, din lumea crudă a celor aleşi. Fetiţa cu chip coborât de pe Capela Sixtină, de acum nouă ani, îngerul înfăşurat în falduri, are ceva din prăbuşirea lui Britney Spears, copilul teribil care a ajuns să fie bântuit de demonii vârstei ei, până când a învăţat ce înseamnă echilibrul. Privirea victorioasă a adolescentei la ieşirea de la Poliţie, cumva mândră că şi-a dat tatăl în primire şi pentru o perioadă nu o va mai agresa, e drumul de la rai la iad. E simbolul unei generaţii pe care nu o mai poţi ghida după principiile spartane cu care se lăudau părinţii secolului trecut. Bătaia nu a fost niciodată ruptă din rai, dar acum e semn de tragedie. Adolescentul de azi – conştient de puterea media şi de limitele legii – e în stare, ca Ioana, să-şi vadă tatăl venind ameninţător către ea şi să strige că e un răpitor, pentru ca jandarmii aflaţi la faţa locului să-l imobilizeze. Adolescentul de azi, prieten al Ioanei, decide să cheme paparazzii înainte de a suna la Poliţie – aşa s-a petrecut în această scenă! – şi iată cum tocmai presa tabloidă devine nu un câine de pază, ci chiar un pitbull fără lesă al societăţii!

boureanu-fiica

Ioana zâmbeşte, flancată de mama ei. Crede că a învins. De fapt, a pierdut enorm. Dar de ce să ne aşteptăm să înţeleagă totul un copil care este victimă? Victima erorilor părinţilor săi.
Cristi Boureanu, e foarte limpede, a încetat demult să fie prieten al fiicei sale, ci doar un părinte dur care nu are ca soluţie decât forţa când copilul, dornic să evadeze, minte sau cade în păcatul alcoolului, ţigărilor etc. Educaţia unui copil înseamnă – după cum spun unii mai pricepuţi ca mine – mai ales răbdare, diplomaţie şi negociere. Or, el le-a pierdut pe traseu. Când copilul găseşte soluţia de a te scoate din pepeni, drag cititor, uită-te la Cristi Boureanu şi vezi că nu forţa e soluţia! Educaţia prin fermitate e „old school”, cum spun puştii. Ioana a speculat firea impulsivă a tatălui, pentru a declanşa ruperea. Pentru ea, binele e ACUM, nu în viitor.
Mama, Irina, e cea care i-a provocat trauma primordială când a fugit cu naşul Sebastian Vlădescu şi copilul a crescut cu mame de împrumut, ca Valentina Pelinel. E cea care, fără discuţie, hrăneşte dorinţa de evadare a fetei şi ca o poliţă plătită pentru faptele din trecut ale soţului Boureanu. Nu ştim cât şi dacă îşi doreşte perfomanţă la învăţătură şi repere valorice, cât şi-a propus Cristi şi a investit bani grei în asta!
Ca în atâtea cazuri – şi thriller-ul Prigoană-Bahmuţeanu e doar Biblia –, copiii sunt gloanţele războiului de orgolii al părinţilor şi ei vor fi sacrificaţii.
Refuz să-i judec pe cei trei. Sunt însă câteva lucruri pe care nu le înţeleg şi trebuie să le spun.
1. Nu înţeleg ce crede că va obţine Cristi Boureanu, dacă lansează în public ipoteza că Ioana se droghează. Rămâne copilul lui pe veci şi îi va reproşa stigmatul pus!
2. Nu înţeleg cum poate Laura, iubita de 19 ani, să se bage în această discuţie. Ce ascendent are ea? Vorbeşte – şi Cristi îi permite – ca şi cum ar avea dreptul şi experienţa de a decide ceva în viaţa Ioanei. Face dezvăluiri de familie nepermise pentru o fată despre care Ioana spune că, atunci când a descoperit-o la braţul tatălui, s-a crucit. Ar fi tipul ca Laura să descopere decenţa a-şi ţine gura.
3. Nu înţeleg de ce nu înţelege Irina că într-o bună zi, fiica îi va răspunde cu aceeaşi monedă a trădării, când o va condiţiona cu ceva, cu orice!
Ceea ce vedem e, de fapt, varianta cu celebrităţi a unei drame naţionale. Drama copiilor generaţiei Facebook. Dumnezeu să-i apere!