Soarele alegea să scalde o imagine inundată de prietenie printre coloanele Ateneului. Fotograful nu ezită să declanşeze, iar ea îmi arată o fotografie care spune tot despre dragostea ei discretă.
Era vara unor mari promisiuni. Iunie 2008. Ea, Ioana Băsescu, fată de preşedinte şi notar, îl iubea până la nori pe un tip descurcăreţ, Giovanni Francesco, sfidând o vânătoare paparazzi ce sugera că fusese înşelată la drum de seară. Eu, autorul, îi mulţumeam că-mi acorda un interviu care potenţa lansarea revistei „Confidenţial”. E unicul interviu despre viaţa ei de până astăzi.
Vorbele de atunci capătă mai multă valoare acum.
Ioana, de ce ai renunţat la meseria de avocat?
Mi s-a părut ca e mai uşor să fii notar decât avocat. După şapte ani în care am profesat, în decembrie 2004, am constatat că îmi puteam face meseria cu mare greutate. Clienţii mei sperau tot timpul la mai mult – doar îi apără fata lui Băsescu! -, iar eu nu le puteam oferi ceea ce îşi doreau. Unii mă rugau, în 2005, să vin doar la un termen al procesului, să fiu văzută de judecători, nimic mai mult. Prin urmare, am dat examenul pentru notar fără multă pregătire, să văd dacă pot să-l iau…
Şi prima dintre probe a fost exact în ziua în care ai avut prima înfăţişare pentru divorţul cu Bodo…
Da, se vede din notele mele… Adevărul e că orice om pierde obişnuinţa de a învăţa, o data cu trecerea anilor. Nu te mai concentrezi la fel… Atentie însă, luasem în calcul posibilitatea de a ajunge notar în provincie. Nici nu se repartizau locuri în Bucuresti, când am dat examen. Ce-i drept, am căutat ceva timp Pauneştiul pe harta, în ziua anunţării rezultatelor. Dar l-am găsit la două ore distanţă de mers cu maşina de Bucuresti, la 8 kilometri de drumul european. 10.000 de locuitori, 5 biserici şi mii de poveşti.
Când vorbeşti de viaţa în localităţile mici, simt un uşor iz politic.
Nici vorbă! Politica e suficient de bine reprezentată in familie. Eu nu voi intra niciodata în politică. Dar asta nu înseamnă, fireşte, că nu-i voi ajuta mereu pe tata sau pe Elena. De altfel, tata nu ne-a obligat să facem nimic niciodată. Fiecare îşi asumă drumul său.
Chiar aşa, Traian Basescu e descris deseori ca un tată intruziv…
E momentul să lămuresc, o dată pentru totdeauna, problema asta. Oamenii îl văd pe tata şi in familie, ca în politică. Incorect. El are suficientă încredere în noi ca să ne lase să facem singure alegerile în viaţă. Aşa ne-a învaţat de mici, cum ar putea acum să se contrazică? Exemplu: când eu am hotărât să urmez un liceu cu profil uman, tata n-a fost deloc fericit. Dar nu m-a oprit!
Apropo, te vezi des cu tatăl Basescu?
Ne-am văzut des în perioada de după divorţ când am locuit cu părinţii, după ce am vândut casa de la Corbeanca, pentru că nu mai era pe gustul meu. Am căutat mult un loc pe care să-l simt, pentru toata viaţa ca fiind CASA mea. Ştii acel sentiment că eşti “acasă”? Pentru mine, “acasă” va fi mereu apartamentul părinţilor mei de la Constanţa. Acolo, am simtit o căldură greu de înlocuit.
Dezrădăcinare?
O, nu. Dimpotrivă. Din ce in ce mai mult, simt ca suntem o familie mai puternică. Nu uita că, ani şi ani de zile, tata era pentru noi doar o fotografie, fiind plecat în voiaje. Apoi, când s-a apucat de politică, era doar cel care ne pupa seara de “noapte bună” şi atât. Sau îl auzeam la telefon, când noi stăteam încă la Constanţa şi el era la Bucureşti. Acum, îşi încarcă bateriile mai mult ca oricând acasă.
Acolo unde e mama ta, pe care romanii au apreciat-o mereu ca o femeie elegantă!
Dar mama a fost o femeie strălucitoare dintotdeauna. Primele sacouri cu decolteu, stil Jackie Kennedy, de la mama le am, când eram în clasa a noua! Ea este exemplul tipic de femeie care şi-a dedicat viata familiei, dar asta nu o face în niciun caz să fie ştearsă, fără personalitate. Nu, ea şi-a dorit mereu să fie discretă, şi mereu ne sfătuieşte pe toţi să nu exagerăm…
Are timp Traian Băsescu pentru tine? Te ajută?
Daca e nevoie, tata îşi face timp pentru mine. Niciodată nu s-a întâmplat să vreau să vorbesc cu el şi să nu se poată, indifferent unde era şi ce functie ocupa. Întelegeţi, oameni buni, că nu tata ne rezolvă problemele în viaţă şi nu îi cerem asta. Aşa sunt eu – decât să mă duc la tata să-i cer ceva, mai bine fac singură. La 18 ani, mi-a dat cheile de la maşina sşi mi-a zis: “Descurcă-te!”. Pentru o fată, poate e greu, dar e foarte util, pentru că ajungi să nu depinzi de niciun bărbat.
Feminista!
Nu neaparat. Sunt lucruri pe care o femeie nu le poate face fără un bărbat.
Chiar mă întrebam dacă nu vrei să-mi spui nimic de Giovanni…
Dacă vrei să afli ceva, întreabă-l pe el…
Pentru el ai slăbit 25 de kilograme?
Nu slăbim pentru cei din jur, ci pentru noi.
Ok, hai, spune-mi măcar cu ce te-a cucerit…
E un om foarte deschis, foarte cald, sincer. O relaţie frumoasă, care mi-a adus fericire. Dacă pasul următor ar fi să devin mamă? Nu trebuie să-mi doresc doar eu, trebuie să fie şi cineva lângă mine pentru asta…
A sărit lumea pe el, ca să “bage o pilă la dom’ preşedinte”?
Să fim serioşi. Nu mai avem 15 ani. Suntem pe picioarele noastre, nu ne poate păcăli nimeni. Şi apoi, s-a lămurit lumea că tactica asta nu merge la familia Băsescu.
Mă gândesc că divorţul ţi-a dărâmat destule păreri despre cuplu…
Am învăţat atunci că, în viaţă, destule lucruri sunt trecătoare şi nu trebuie să-ţi pară rău pentru ceea ce faci. E important să trăim clipa. Numai de noi depinde modul în care ne trăim viaţa.
Care sunt necazurile şi binefacerile unei stări de fapt: eşti fată de preşedinte?
Uite, încep cu cele mai neplăcute. Evident, sint legate de viaţa mea privată. Nu ştiu de ce viaţa mea ar trebui să fie subiect de dezbatere pentru ziarişti mai mult sau mai puţin informaţi…
Ioana, înţelegi foarte bine, familia preşedintelui ţării va fi mereu un model pentru restul României…
Cristi, gândeşte-te ce soc am avut când m-am dus la prima înfăţişare a divorţului şi efectiv nu aveam loc să intru, din cauza numărului ziartiştilor. Sigur că e un subiect, dar îmi doream să mă lase lumea să respir… Şi apoi, atunci s-a minţit enorm pe seama mea. Jurnaliştii care nu aveau subiecte, inventau fără nicio ruşine. Am rămas consternată când, într-o zi, am găsit un comentariu răutăcios la adresa mea pe un forum de pe net, iar a doua zi, acea informaţie era dată ca fiind sigură de un jurnal…
Exagerezi.
Cum poţi să exagerezi, când vezi un ziar care ieri te divorţa, azi te împacă iar cu soţul, iar mâine te va divorţa iar?! Au fost jurnalişti care au stat şi două săptămâni la Păuneşti, să afle orice chichiţă despre tine. Ce-or fi înţeles locuitorii de la Păuneşti din chestia asta?!
Ioana, înţelege, viaţa ta nu poate fi discretă!
Da, e inevitabil, dar cei de lângă tine suferă mereu. Uite, dacă pe noi doi ne fotografiaza cineva acum şi scriu o tâmpenie, ţi-ar plăcea să dai explicaţii inutile acasă?
Vorbeşte cu ziariştii, atunci, ca să poti fi înţeleasă.
Nu-i aşa. Şi-atunci când te sună şi le spui adevărul, nu publică. Lasă, ca ştiu ei mai bine cum e viaţa mea…
Bine, n-o sa ajungem la nicio concluzie. Spune-mi şi clipele plăcute, ca fiică de preşedinte.
Poate, e clipa cea mai emoţionantă, când tata a fost suspendat de la Cotroceni în 2007. Am mers cu el la mitingurile de susţinere şi mă emoţiona să văd câtă lume era acolo pentru el. Înţelegi? Toata lumea era acolo pentru tatăl meu… Mă ridicam în spatele scenei şi vedeam o mare de lume! Vezi tu, tata ne-a invăţat acasă să fim în primul rând deştepte. Când ajungea acasă, nu ne întreba de rimel ne-am luat, ci se uita în carnetul de note, mai ales să vadă ce am facut la română, matematică şi fizică. Am crescut o dată cu el, ne-am învăţat să fim fetele lui Băsescu. Tata n-a ajuns preşedinte de undeva, de nicăieri. Pe mine nu mă mai poate impresiona niciun om care-mi spune: “Vai, Ioana, dar ce frumoasă te-ai făcut”. Frumoasă am fost tot timpul…
Au trecut ani… Şi viaţa s-a schimbat. În spatele aureolei băsesciene de « salvatore della patria », se ascundea o hidră financiară oribilă, care rânjeşte şi azi din dosarele DNA. Ioana a ajuns acolo unde se temea că va fi trimisă: în faţa camerelor de luat vederi, ca răspunzătoare a unor fapte care au legătură cu tatăl ei. Giovanni a adorat-o până la ultimul denunţ. Şi totuşi există iubire. Şi totuşi există blestem…
