Arhive etichetă: elena ploiesteanu

Nelu Ploiesteanu – Copilul si durerea

Durerea… Ne-o imaginam. O stim. Am simtit-o. Destinul ne-a oferit uneori sansa de a-i supravietui si de a fi, intr-o scara a intensitatii, printre cei care pot vorbi condescendent despre ea. E insa limita fiecaruia. Avem o granita proprie pentru durere.
Aici vorbim insa de DURERE.
Dincolo de orice limita ce se poate intrezari.
DUREREA tuturor. DUREREA unui tata, Nelu Ploiesteanu, prabusit in visul lui de a avea fiul pe care sa se sprijine cand anii il vor apasa. Si apoi redus la tacere de un diagnostic vecin cu agonia, zi de zi. Tetraplazie spastica. In fata acestuia, trebuie sa te ridici ca un bloxer. Si lupti. Desi ochii fiului spun, zi de zi, aceeasi poveste a desertaciunii.
DUREREA unei mame. A carui viata, de 32 de ani incoace, nu i-a mai apartinut. Al carui univers a fost sustinut de speranta ca a doua zi VA MAI FI. Iar suprema victorie e un zambet al copilului, din bula lui de inger adus aici pentru a invata familia despre iubire, rabdare, dedicare, sacrificiu. Intre peretii acestei suferinte, Elena, mama suprema, exerseaza mereu iubirea, dar nu crede in toleranta la nesfarsit… Si violenta cu care avea sa-l loveasca pe Nelu, cand s-a simtit abandonata, este proiectia directa a furiei adunate, in anii traiti la capataiul ingerului.
DUREREA unui fiu. Durerea prea putin constentizata. Fiul fara o existenta si cu atat de putine amintiri. Sufletul pur care nu a ajuns sa fie atins de veninul acestei lumi, caci nu a stiut-o. Seninul lui.
Forma aceasta de DURERE suprema a fost oprita de Dumnezeu dupa 32 de ani. Ingerul si-a recapatat, in fine, aripile. Sus.
Cineva respira usurat?
O alta forma de durere se naste. Absenta lui. Mai grea decat cea zilnica a existentei lui? Dar ce durere mai mare exista decat aceea cand copilul tau ajunge tarana?