Imi aduc aminte de o intalnire cu Calin Popescu Tariceanu, pe culoarele Antenei 2, pe vremea cand Victor Ciutacu avea emisiunea inaintea mea, in grila. L-am salutat pe fostul premier cu aceeasi jovialitate cu care ne-am intalnit inainte de a ocupa aceasta functie si dupa ce a pierdut-o. In vremea in care a fost la putere, ma privea mai degraba absent. Desi, nu neg, in aceeasi perioada de putere a finantat un proiect pe care i l-am propus.
Asadar, intalnire cu Tariceanu in vara lui 2010, pe culoare, la Antena. L-am invitat la Agentul VIP, sa vorbim despre viata lui, iar politicianul mi-a oferit un zambet larg si a punctat – “Asta mi-ar mai trebui!”.
Ei bine, raspunsul lui capata alte conotatii astazi, cand s-a confirmat informatia despre divort. Care, pentru barfitorii din zona, plutea demult, de pe vremea cand se insinua, fara fond, ca dl Tariceanu ar fi facut accident de motocicleta – soldat cu ghipsul celebru -, pentru ca se grabea catre o destinatie la care ar fi fost sotia Ioana, intr-o ipostaza incriminatoare.
Conteaza mai putin istoria. Chiar nu ne-ar mai trebui, vorba lui.
Tag Archive for 'divort'
Agitatie mare pe marginea celui de-al treilea set din meciul conjugal al vietii lui Ilie Nastase. Cine a castigat acest set, Amalia sau Ilie?
Parerea mea este ca, la partaj, se joaca tie-break-ul.
Fiecare a avut ceva de castigat. Ilie a fost subjugat ani de zile de prieteni care ii tineau pana si cardurile si care dormeau in casa lui. Amalia a suparat anturajul, pentru ca a facut ordine indata ce a venit. E tot atat de adevarat ca tocmai acest anturaj a adus-o in viata lui Ilie, dar ea a facut curatenie tocmai pentru ca i-a “simtit”. A oprit drenarea banilor si a vietii lui Ilie catre alte buzunare. Cu o minte numai buna pentru business, cand are alaturi o carte castigatoare precum Ilie, Amalia a inmultit banii. Ceea ce l-a facut pe Ilie atat de increzator in buna credinta a partenerei, incat nu mai facea un pas fara sa o intrebe. Nu e nicio exagerare.
De aceea, cred ca Amalia e cea care provoaca divortul. Ilie nu ar fi facut-o decat daca avea un motiv mare si deranjant in fata. Totusi, ESTE Ilie Nastase. Orgoliul sau de stea internationala, de piesa de tezaur a istoriei sportului, reactioneaza cand e ceva de neacceptat. Daca Ilie s-a “ratacit” prin cotloane cu o fetiscana, Dumnezeu stie, nu e exclus, dar nu reprezinta o relatie constanta. Nu cred ca acesta a fost motivul real. Amalia are un plan. Nu dintotdeauna, ci acum.
Altfel, regret sincer despartirea. Cupluri cu valoare de simbol sunt tot mai putine in Romanica asta cenusie…
» ContinuareCelebrul trubadur Adrian Enache este in sah. Oare de ce a anuntat el divortul, cata vreme imi spunea cu atata forta ca sufletul lui iubeste doua femei, ce poate sa faca??
Simplu. Iuliana mi-a spus la ziua lui Iurie Darie ca, din punctul ei de vedere, usa ei e deschisa… Si, ce sa vezi, cand n-a inchis-o Adrian Enache, venind sa-si vada copilul, a incuiat-o un grec. Si Adrian al nostru a descoperit ca, exact ca acum 6 ani, Iuliana a plecat la alt barbat. Si cum o pierde pe Iuliana, cum incepe serenadele si promisiunile ca va divorta.
Acum, dupa 14 ani, e groasa. Daca a anuntat la TV ca divorteaza, inseamna ca Adrian vrea sa traga ultimul glont. Dar daca Iuliana mai pica o data in plasa, inseamna ca va sta toata viata in umbra casatoriei lui. Asa ca joaca tare!
Monica Tatoiu a vazut povestea si a sanctionat-o live. Facand o superba paralela cu Va place Brahms? (celebrul film cu Ingrid Bergman si Yves Montand), a spus ca daca Iuliana cedeaza, pierde tot. Si ca Adrian e la un nivel la care ea nu se coboara.
Enache s-a oparit rau de tot, in umbra. Nu mai vrea sa vina joi la Agentul VIP, spunand despre dna Tatoiu ca este un “no name” cu 3 divorturi la activ. Interesant…
Cred ca Adrian ar fi intelept daca ar veni sa spuna adevarul si poate intelegem exact ce se petrece in viata lui. Pentru ca de prea multi ani e vazut atat de urat de multa lume, dar el nu-si da seama…
» ContinuareN-as fi crezut ca ajung atat de repede aici, dar multi se asteptau. Nu pentru ca sunt rauvoitori, ci pentru ca ii cunosteau. Cine a fost de vina? Ca in orice poveste de acest gen, amandoi si niciunul.
Azi am vorbit cu amandoi. Decenta ma obliga sa va zic doar ce mi s-a permis. Mihaela a spus clar ca, de dragul copilului, amandoi au facut ca acest demers sa fie de maxima decenta.
Elan nu vorbeste de fel. Dar am inteles de la amandoi, printre cuvinte, ca a fost UZURA. Da, uzura. Fiecare cu felul lui de a fi, cu problemele care le vede mai importante decat orice, cu incercarea de a nu-l deranja pe celalalt sau, dimpotriva, de a-l implica in propriile dileme.
N-am sa vulgarizez aceasta istorie. Nu am motive si nici informatii verificate. Important e ce se va intampla de acum inainte.
» Continuare











Comentarii recente