Arhive etichetă: denisa raducu

Denisa e, de azi, mai bine…

„Sunt bine”…

Dacă puterea gândului ar fi putut vindeca o fată cu zâmbet de înger…
Din prima zi de când veştile despre boala ce o măcina au fost înfricoşătoare, fiecare frântură de voce stinsă a Denisei repeta, cu puterea unei mantre – „Sunt bine, voi fi bine”. „Sunt bine, voi fi bine”
Poate că ABIA ACUM, când a părăsit culmile suferinţei care au măcinat-o, Denisa Răducu e bine.
Nu o mai înregistrează nimeni pe ascuns, când trupul său, devenit un spectru, căuta medici şi vindecări.
Nu mai aude în preajma ei zumzetul oamenilor pe care-i iubea şi care-i căutau „binele” chiar şi când se certau.
Nu mai citeşte în ochii acelui munte de băiat, Florin – ce a iubit-o nebuneşte – că speranţa e doar un fum pierdut pe holurile unui spital de cauze pierdute.
Nu mai trebuie să muncească până la epuizare, deşi atât de mult ar fi vrut să fie din nou acolo, în lumini.
Nici măcar nu-i mai poate privi în ochi, cu câtă dojană îi putea da Dumnezeu, pe cei ce dansează mediatic la catafalcul ei, cu poze la sicriu sau „amintiri comune” inventate, doar pentru a da (tot) „bine” în faţa camerelor TV.
Spiritul Denisei răsuflă uşurat, undeva, între lumi. Au fost şase luni de luptă. Şi gata… Cu felul lor ingrat de a privi spectacolul suferinţei pentru ca apoi să-l uite, oamenii o vor mai privi câteva zile pe Denisa, apoi o vor uita. Şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu va deveni un pretext pentru o nouă bătălie între rude şi cunoscuţi pentru orgolii.
Şi chiar dacă ar fi aşa, ea va fi undeva, sus, iar durerea nu va mai fi ÎN ea, şi pe LÂNGĂ ceilalţi.
Dar oare ce mai e bine…

Tragedia unui copil mare – Denisa Raducu

Iminenta tragicului – cand dă tarcoale cea mai cumplită boală din lume – provoacă oceane de compasiune pentru orice posibilă victimă – de la un copil de doi ani pentru care intrebarea “de ce, Dumnezeule?” nu primeste niciodată un raspuns si pană la cei maturi. Mai mult, in clipa in care ravagiile se asează pe chipul unei celebrităti, efectul public este nemăsurat.
Iar cand acest chip are trăsăturile angelice ale Denisei – o fată cu chip senin, atat de diferit de pervertirea lumii in care cantă -, povestea are toate sansele sa tină o tară intreagă cu răsuflarea tăiată.
Romania a invătat abia astfel, silabisind, numele acestei fete si pentru a o repera mai bine, i-a lipit pe frunte si meseria – Denisa. A devenit actul ei de identitate, insă istoria ei merită mai mult decat o simplă lecturare tabloidă.
Pe nesimtite, lucrand incet si profund in gusturile publicului dornic sa uite mizeria zilnica, manelele s-au instalat in societate, dupa ani de contestare. Nu există televiziune cunoscută – de la cea publică si pană la specializatul Taraf TV – care să nu privească spre lumea manelelor si celebritătile sale. Nimeni nu a simtit nevoia să contrazică expresia definirii ipocriziei nationale sub forma “stăm cu nasul pe sus, dar la petreceri, rupem pe manele”. Genul a castigat legitimare. Dar, o dată cu el, veselia lui a adus si dramele din spate.
A fi cantăret de manele este, fără dubii, o meserie la fel de grea ca mineritul. De ce? Pentru că acest gen exercită o fascinatie pentru cele mai negre zone interlope, acolo unde, in functie de starea psihică sau bahică a “clientului” urmărit general sau proaspăt eliberat, poti primi un munte de bani sau, dupa opt-zece ore de cantat (cat dureaza pofta “angajatorului”!), să ti se spună să pleci neplătit, dacă vrei să scapi cu viată. Oameni trecuti prin cele mai fine petreceri de la Paris, dar si pe la nunti ale unor clanuri foarte violente, cum ar fi Ionita de la Clejani, au observat că, pentru a fi cantăret de manele cu mare succes, e esential sa fii un psiholog de inaltă clasă. In marea de orgolii, bani si hachite iesite la lumină cand se imbată petrecaretii – iar la un pahar iese la lumină caracterul fiecaruia -, un singur cuvant al lui Nicolae Gută, Adrian Minune sau Salam pot face ca evenimentul să denegenereze in lupte cu săbii, cutite si gloante sau toti să se pupe plangand. Omul cu microfonul e un dirjor obligat sa facă slalom printre simfonii ale supravietuirii.

denisa-1

Nu e mirare că unii mai firavi de inger se prăbusesc in patima drogurilor – clientela il imbie -, iar efortul inuman să-i macine. Candva, Minodora, din postura ei de tipă “bărbătoasă”, mi-a spus că aceasta nu e o meserie pentru femei obisnuite.
Suprapuneti acest sablon de viata – terifiant pentru un om normal, care ar trebui să inteleagă că orice avere castigată repede are pretul ei! – pe structura firavă a Denisei, numită generic, să nu uităm, Denisa Manelista.
Un talent artistic născut pentru acest gen de muzică, dar nu pentru lumea ei!
Un copil cu vise, aruncat la 14 ani in cursa după faimă si bani de o familie care vedea, in fine, drumul spre bunăstare!
Un caracter calin care a avut nevoie de “spate” – cineva care să-si arate muschii pentru ea! – ca să nu fie devorata de rechinii intunecati ai noptilor de cantare. Acel cineva a ales pentru ea chiar si cand epuizarea era vecină cu colapsul. Lupta pentru influenta decisivă asupra vietii “minei de aur” a răscolit-o pe interior. Macinată mereu de această disputa sufletească intre incredere si abuz, nu a vrut să supere nimeni, iar interiorizarea a conturat, zi de zi, boala.
Si, poate, cel mai trist, o femeie care nu a atins cu adevărat cerul fericirii.
Prea multe incercări pentru un copil mare.
Pretul renumelui – al “cotei” respectabile la care a ajuns – a fost cel mai scump posibil. Viata.
Mai cumplit este că, nici cand numarul tumorilor a adus resemnare chiar si pentru doctorii de la Viena -, nu a primit ceea ce si-a dorit mereu: pace. In spatele unei cortine impuse de “no comment” mediatic, lupta apropiatilor a continuat mai mult ca niciodată. Marea drama este că intreg anturajul – părinti, veri, impresari, unchi, prieteni, colegi, un iubit mai degrabă inexistent – stie ce e mai bine pentru ea.
Dar in detrimentul celuilalt! Iar ea, pacientul Denisa Răducu, nu stie. E ca un fulg in bătaia vantului.
Prea multe orgolii pentru pacientul care – lucrul pe care il uită toti – i-a scos din anonimat si sărăcie.
Minunile nu sunt in mana oamenilor. Doar Dumnezeu le asează pe aura noastră. In asteptarea mainii intinse de Sus, Denisa ar trebuie sa aleagă, pentru prima dată, singură, cu sufletul.