Arhive etichetă: cristian topescu

Cum mi-a schimbat viaţa Cristian Ţopescu

Cristian Ţopescu a plecat către cele sfinte. O părticică din sufletul meu a plecat, o dată cu el, pentru că…
…îmi va lipsi ora 12, din fiecare aniversare a mea, de 25 de ani, când, cu exactitatea sa de metronom, maestrul Ţopescu mă suna, îmi ura toate cele bune cu vivacitatea lui minunată, şi mă simţeam mândru, pentru că “M-a sunat Cristian Ţopescu”
…îmi va lipsi martorul şi motivul pentru care am intrat în media. Am avut norocul să stau lângă el, pe la 10 ani, pe vremea când fusese îndepărtat de la TVR şi era vocea meciurilor Stelei de pe Ghencea. Lângă zeul Ţopescu, stătea un copil cu un caiet mare, cât el. Îl urmărea şi nota ceva, despre meci. Note de copil. Atunci s-a născut cel care mă vedeţi azi la TV.
…îmi va lipsi reperul care mă convingea că, într-o lume de stridenţe mediatice, drumul decenţei, valorii nu trebuie niciodată abandonat. “Ştii ce e important, Cristi, în viaţă?”. L-am citat deunăzi în direct… “Dozajul efortului! Lumea trebuie să spună “Uite-l pe X” şi nu “Iar apare X”.
…îmi va lipsi acel exemplu incredibil de emoţie transmisă la TV – şi ce e televiziunea altceva decât emoţie? – în marile momente pe care le-a comentat. Nimeni mai bine ca el.
…îmi va lipsi sufletul deschis, familist, care şi-a iubit copiii cu toată puterea şi care nu uita niciodată să mă întrebe, ca un unchi sfătos, despre Oana, despre Tudor. Despre ce e mai frumos în viaţă.
…îmi va lipsi amintirea unei cine la care m-a invitat, acum 13 ani, după ce scrisesem o pagină frumoasă de carte despre el, alături de Christel, şi în care construiam gânduri despre o lume mai bună.

Nu pot fi precum Cristian Ţopescu. Nu pot avea memoria şi precizia lui uluitoare, cu care m-a uimit şi la ultima noastră întâlnire, în noiembrie 2017, cu ocazia lansării cărţii realizate împreună cu Horia Alexandrescu.
Adeseori am uitat să-l sun exact de ziua lui. Ci cu o zi înainte sau după. În 2018, nu am uitat. L-am găsit la fel de amabil, dar cu o voce mult mai pierită. M-am gândit că era o oră nepotrivită. Dar vremurile sunt nepotrivite.

Pleacă prea mulţi, prea buni.

Cristian Gatu vrea sa-l faca praf pe Mihai Malaimare!

Aseara, iesind cu Mugur Mihaescu de la Agentul VIP, am descoperit cu placere invitatii lui Lucian Mandruta: Cristian Topescu si Cristian Gatu. Amandoi imi sunt foarte dragi si am avut norocul sa-i cunosc de cand aveam varsta de zece ani!

L-au felicitat pe Mugur pentru Tara lui Garcea, apoi Cristian Gatu mi-a spus o mare suparare a sa: „Dupa infrangerea cu Danemarcaa fetelor de la handbal, un om pe care il credeam de valoare – dar m-am inselat -, pe nume Mihai Malaimare, a scris pe blogul lui ca <echipa nationala de handbal fete este formata din proaste,  iar antrenorul este un cretin!>. Este jignitor, incredibil, inacceptabil! Daca medalia de bronz la Mondialele de handbal feminin merita asemenea calificativ, iar acest om este parlamentar si membru CNA, deci un demnitar responsabil al statului, iti spun ca abia astept sa-l vad, sa-i zic cateva!”

Rezultatul este ca Mugur Mihaescu a anuntat ca-l face praf in urmatorul numar al revistei, iar Cristian Topescu are de gand sa-l intrebe de aceasta problema.

Eu, unul, l-am cunoscut pe dl Malaimare in context cultural si nu pot intelege aceasta evidenta deraiere. Efectiv mi-e rusine MIE de gandul lui.