Tag Archives: chefi la cutite

Gina Pistol, în tabloul lui Dorian Gray


Definiţia norocului – ca o balanţă menţinută într-un relativ echilibru de către o fată frumoasă cu ochii albaştri acoperiţi de o eşarfă fashion – bântuie de câţiva ani de zile scena vedetelor. Ecuaţia cu prea multe necunoscute a fericirii unei femei mondene are, uneori, o rezolvare ultra-rapidă – demnă de un olimpic la matematica împlinirii -, când apare alesul frumos şi cu cont consistent. Alteori, când rezultatul corect întârzie să apară, apare explicaţia previzibilă. Norocul. El e decisiv.
Gina Pistol este fata cu balanţa în mână din imaginea de mai sus. „The girl next door” – una dintre puţinele vedete românce născute în stil american de revista-iepuraş a lui Hugh Hefner – este genul de fată pe care o iubeşte toată lumea, mai puţin marea iubire a vieţii, care deocamdată o ocoleşte. Respectul meu pentru Gina Pistol a fost câştigat definitiv cu mulţi ani în urmă când, aflată în curba de jos a sinusoidei carierei (există un gen de femei frumoase care se lipesc greu de o slujbă constantă…), ea nu s-a ferit să se angajeze la un mall, la un magazin oarecare, pe postul de consultant vânzări. Este exemplul minunat al faptului că munca nu e ruşinoasă niciodată şi, decât să te îndrepţi spre zona gri a „întreţinutelor” sau a celor „plătite la lucrare”, mai bine treci la munca de jos.
Frumos.
Nu există o justificare a trecerii graniţei de la respectacilitate la prostituţie mascată, ci doar dorinţa nemărturisită de a o face.
Bombardată vehement cu clişeul „fată bună, dar nu are noroc”, Gina ar trebui să se liniştească. O are pe Fortuna în spatele ei, dar nu ştie încă ce să-i şoptească Zeiţei despre propria ei viaţă! Dacă ea, Fortuna, nu ar fi, Gina nu ar fi primit multiple şanse de a-şi vinde profesional ingenuitatea de Marylin Monroe, până în clipa în care, iată, este în echipa celui mai mare succes al Antenei din ultimii ani – Chefi la cuţite. Puteau fi mulţi în locul ei, dar Zeiţa a mişcat bagheta şi a dat… după speranţa Ginei.

Gina-Pistol-a-mers-aproape-1000-de-kilometri-pe-jos-pe-El-Camino

Iubirea? Ei, aici suntem suma unor alegeri în care Zeiţa, ca şi Şeful ei mai mare, dă, dar nu bagă în traistă. Gina este definită de numele filmului lui David Lynch – Wild at heart. Asemenea îngerului şi micului necurat care ni se aşează pe umeri, Gina alege şi aleasă de băieţi cu un pedigree interesant, cărora le arată dragostea în momente decisive. Pentru că, poate, altele ar fi dat bir cu fugiţii când îi putea spune „Te iubesc” lui Alin Cocoş la vorbitor. Sau, când gelozia colosala unui fost iubit a devenit sufocantă, ea s-a întors mereu la el, până când celulele sănătoase ale acelei iubiri au dispărut cu totul. Aici îl arată pe „cel alb” de pe umărul drept, dar „cel negru” de pe celălalt umăr o face să uite că anii trec şi fiecărei vârste îi stă bine cu un anume fel de aşezare în viaţă.
Gina e un copil care se joacă de-a oamenii mari şi când vine ceasul unui gest ce prespune „până când moartea ne va despărţi” – cum ar fi un copil sau o căsnicie. Atunci, Gina crede că e timpul să mai joace o dată la cazinoul vieţii. Încă se simte liberă şi puterea tânâră. Timpul mai are răbdare, cum ar fi zis Marin Preda.
Sau ca un postmodern Dorian Gray feminin.
Dacă Gina ar fi o persoană căruia să-i stea bine haina femeii singure, fără constrângeri, fără note de plată inutile – cum e Tania Budi -, verdictul ar fi simplu. Ea însă nu renunţă să viseze la o armonie în doi.
Undeva, din Universul potrivirilor sufleteşti, Gina ar putea să-l găsească acel gen de jumătate care să o împlinească, să o înalţe – aşa cum este Răzvan Munteanu pentru Delia. Până atunci, copilul teribil trebuie să ştie că a-l iubi pe cel de lângă tine mai presus decât pe tine este, de fapt, definiţia fericirii.