Tag Archives: antonia

Patima de a iubi mereu dincolo de reguli, cu Antonia şi Alex Velea

Clişeul este locul unde oamenii încetează să mai privească minunata şi geniala simplitate a lucrurilor perene, pentru că viaţa lor nu le-a oferit şansa să trăiască acel gen dumnezeiesc de iluminare. Acela care face ca gesturile banale să-şi capete mereu strălucirea.
Să luăm, de exemplu, o normă socială publică: modul în care „dragostea devine altceva” în timp, felul în care „e bine că respectul înlocuieşte fluturii în stomac”, ideea inoculată literar că „dragostea durează trei ani” – culmea, într-o carte în care finalul o dezminte!
Toate sunt feluri în care, de fapt, ne spunem că, de la o vreme, oamenii au fost fascinaţi să-şi îndrepte atenţia către Altceva – poate pentru că pasiunea n-a fost niciodată la maxim – şi când s-au întors, schimbaţi ca ţeluri, drumul nu mai putea să fie acelaşi. Pentru că şi cel de lângă ei nu mai era acelaşi.
Şi dacă, pe fond, există o compatibilitate umană, se naşte ideea „respectului”, a cuplurilor cu imagine armonioasă la nivel public. Deşi nu e deloc surprinzător că, pe ascuns sau chiar dimpotrivă, fluturii reapar, dar la vederea altei persoane.
Unde a dispărut dragostea? Ca în definiţia vieţii a la John Lennon, trece „în timp ce eşti ocupat să faci alte planuri.”
Cei care invocă numeroase cupluri trecute de prima tinereţe -pentru care crepusculul vieţii e alături de un om şi un gen de afecţiune pură, dar lipsită de pasiune – pot avea dreptate. Dar nu e o regulă. N-aţi văzut pe stradă perechi de octogenari ţinându-se de mană, ca în liceu?
Există dragoste care nu trece? Care nu se transformă în respect?
Cred că da.
Există jumătăţi care efectiv nu pot simţi pe piele şi pe suflet altceva decât mântuirea atingerii celui cu care se potrivesc. Şi nu e gelozie, nu e posesivitate, ci doar o potriveală divină care se cere zilnic hrănită. Sunt cei care nu se pot rupe zilnic unul de altul, cei care desfidă prin tot ceea ce fac o altă vorbă consacrată doar pentru a ascunde alte adevăruri – „e bine să nu lucrezi în acelaşi loc cu perechea, ca să nu se uzeze relaţia”. Sau, mai exact spus, „mai bine nu te văd zilnic, ca să nu recunosc că nu sunt stăpân pe ceea ce trăiesc”.
Sunt oameni care se „sorb”vreme de decenii şi ajung în istorii controversate la nivel mediatc tocmai pentru că nu pot reprima ceea ce societatea nu acceptă. În faţa lui Dumnezeu, răspundem dacă nu acceptăm să trăim în spiritul lui. Şi atâtea mari iubiri au plătit, pentru că nu-şi puteau ţine „respiraţia vieţii” în faţa regulilor.
Citesc undeva că Antonia şi Alex Velea nu au putut concepe să filmeze un videoclip cu secvenţe de dragoste, pentru că nu pot vedea pe altcineva lângă unul dintre ei. Este un simplu si clar exemplu care arată că o iubire trăită cu toată puterea poate călca peste tot. Dar oare ce o poate opri? E limpede, s-au întâlnit când fiecare credea că iubeşte într-o căsnicie.

Pasiunea lor? Nimic mai scandalos. Antonia – o fată frumoasă, lansată cu grijă de familia soţului – s-a aruncat, ca de pe o coardă de bungee, în relaţia care o completează – de la fantezii la sentimente şi vise. În chip aproape iraţional, a ales să nască doi copii cu mult înainte ca divorţul „în stil italian” să se încheie. Situaţia incredibilă ca urmaşii lui Alex Velea să poarte numele Castellano – câtă vreme căsnicia cu Vincenzo nu e la final! – arată că, pentru iubire, ea a făcut ce a simţit. Se simte atât de împlinită şi protejată în “castelul ei de iubire”, încât nu înţelege ce rost au condamnările publice ale situaţiei sale fără precedent.
La rândul său, Alex Velea se privea în ochii limpezi ca un râu de munte ai Anei. Ar fi putut fi soţia perfectă de artist ocupat – frumoasă, tolerantă. Femeia, care, ca bărbat, nu te coboară. Doar că doar Antonia a fost “femeia care te urcă”!
Copilul de cartier Velea a demarat într-o poveste “hollywoodiană”, la care nici nu visa, aşa că a lăsat pasiunea să-l ducă în vârtejul scandalului. El ar fi putut să aştepte, ar fi găsit calea mai diplomată. Dar, împreună cu Antonia, compune un cocteil strălucitor, exploziv, profund instinctual, după reţeta cântată cândva de U2 – Love is Blindness.
Mă întrebam acum un an cum de Dumnezeu acceptă toate acestea. Da, acceptă, pentru că, în profunzime, Dumnezeu este Iubirea. Dar şi Dreapta Judecată. Aşa că lasă pedeapsa să se aşeze asupra unei mame, Antonia, care are un copil în Italia şi nu are niciun motiv să-l ignore atât de mult. O vizită pe an e prea puţin pentru anii în care o fetiţă îşi clădeşte universul…
Si atunci, să îndrăznim să ne dorim să trăim ceea ce visăm? De o mie de ori: da.
Indicat ar fi, însă, să strecurăm şi puţină maturitate într-atâta exaltare. Dacă se poate…

Inflaţia de sarcini în lumea VIP, pe drumul de la frivol la virtute

Cu contagiunea cu care planeta se înfricoşează, privind teroarea care aprinde fitile în minţile dezaxaţilor, fără ca aceştia să fi fost neapărat trimişi de Isis – dar seduşi de idealurile acestora -, România pare să rămână, în anumite privinţe, fidelă bancului care spune că, dacă vine sfârşitul lumii, ţara noastră nu intră în panică, pentru că suntem în urmă cu 50 de ani faţă de Occident şi, la noi, o să ajungă mai încolo… În toiul demenţei care ne face să călcăm oriunde pe planetă cu frică, lumea vedetelor noastre, trăieşte paradoxal cea mai fertilă perioadă, la propriu, din ultimii 25 de ani. De exact atâţia ani sunt jurnalist monden şi niciodată nu am asistat la un număr atât de mare de vedete care să devină mame, de la 1 ianuarie la 31 decembrie. Sigur că, la prima vedere, pare aşa, dar enumerarea e decisivă, în 2016: Antonia, Alina Gorghiu, Andreea Bănică, Amalia Enache, Sore, Adela Popescu, Andreea Bălan, Mirela Boureanu Vaida, Alina Puşcaş, Valentina Pelinel, Jojo, Anca Serea, Silvia Launeanu, Claudia Pătrăşcanu, Alina Sorescu, Emilia Ghinescu, Octavia Geamanu, Andra Miron, Adda, Ana Maria Păunescu, Simona Amânar, Andreea Tonciu, Sânziana Buruiană, Bianca Drăguşanu, Roxana Postelnicu (Heaven), Lavinia Sandru, Ioana Dichiseanu, Roxana Dobre, Lavinia Petrea, Dana Roba, Ana Radu. Plus taţi la fel de celebri: Tudor Chirilă, Florin Piersic jr., Adrian Mutu, Vlad Chiriches, Mircea Radu, Ciprian Marica, Codrin Stefănescu, Christian Sabbagh, Remus Truica, Vasilica Ceterasu. Si în mod sigur am uitat pe cineva!
În zona mondenului cu poale în cap, pare că e ca un vânt siberian. De ce? Am o explicaţie care contrazice un dialog televizat pe care l-am avut, acum vreo trei ani, cu Dan Silviu Boerescu, un estet al celebrităţii feminine nude. Comentând o lungă serie de iubiţi pe care o avea o starletă, l-am întrebat dacă fetişcanele de carton se gândesc vreo clipă cum va fi viaţa lor peste zece ani. „La ce bun să-şi bată capul atât de departe, când sunt atâtea de făcut astăzi?”, spuse cinic Dan.
Aşa se dărâmă miturile. Ultimele evenimente ţin să clatine această eternă uşurătate a fiinţei. Contestând parcă demografia în prăbuşire galopantă a României, vedetele oferă un model de viaţă care ar trebui să dea de gândit publicului care le admiră. Nu toate trăiesc pe picior mare, nu toate trec către etapa împlinirii materne după ce au verigheta pe deget (ba chiar Antonia are verigheta pe deget, dar a altuia). Nu toate se află în etapa vieţii în care mai credeau că pot trece prin această experienţă (pentru Andreea Bănică a fost surpriza vieţii!). Ba chiar pe unele le dărâmă doar ideea că nu vor mai fi slabe ca o scândură (Bianca Drăguşanu….). Dar au ales acest drum cu speranţa că acest gest le va împlini, le va da sens vieţii. Pentru câteva dintre cele care împlineau definiţia de dicţionar a piţipoancei, rolul matern a adus o maturizare, o potolire ce desfidă remarca lui Boerescu. Fetele simpatice din oraş se gândesc să se aşeze, deşi lumea ar fi crezut că nu pot avea grijă de ele decât pe drumul spre coafor, apoi la cel spre club.

vedete_insarcinate

Pentru generaţia care s-a visat Monica Gabor şi apoi Bianca Drăguşanu, e un şoc cultural. Cu atât mai mult cu cât taţii nu sunt aproape niciodată „baştanii” care să recomande aducerea pe lume a unor copii, în scop de securizare a veniturilor pe viitor.
Până la noi ordine, redacţiile mondene s-au mutat deja în maternităţi, iar voluptatea fotografiilor în diverse faze ale sarcinii şi, de ce nu, prima imagine “furată” cu noul născut face ca media dedicată celebrităţilor să capete nuanţe de alb şi de pastel. Gânguritul primilor zambete dă prima ştire a buletinelor de la ora şapte. Pentru ca, mai apoi, să înceapă bătălia pentru exclusivitate pentru tortul de la botez, dănţuiala de rigoare cu decolteu inclus şi lacrimi la umbra ursitoarelor, secvenţe care, în mod implacabil, aduc spectaculoase vârfuri de audienţă. Ce stare minunată! O chestiune provizorie, fără îndoială, până în clipa în care tabloidul va trebui să-şi inventeze alte personaje care să fie pregătite să facă cel puţin fapte similare cu cele care le-au făcut celebre pe actualele mămici. Căci, dacă cumva nu aţi observat, la umbra scutecelor, fostele frivole devin virtuoase. Timpul şi copilul le fac aproape imaculate. Dacă e un caz de emancipare, să fie primit.

Inna, zâmbește frumos și nu mai cânta!

Cu aceeaşi frecvenţă cu care degustătorii îndobitociţi de internet cad în capcana de a devora o ştire despre o celebritate autohtonă goală puşcă – şi când colo, sunt aceleaşi imagini prăfuite dintr-un film post-comunist -, media a sărit din nou ca arsă când Inna, cel mai cunoscut produs muzical românesc de export, a cântat atât de prost la un concert, încât a luat-o până şi pe ea plânsul.
Regăsesc în reflexul publicului de a o face praf pe Inna o mică probă de invidie carpatină: la câţi bani ai acumulat, fetiţă, trebuie să evoluezi ca Angela Gheorghiu! Si gândul nerostit merge mai departe: după ce că ai avut noroc cu carul să ajungi acolo unde alte voci mari nici nu au curaj să viseze, continui să cânţi ca purcelul în cocină?
Profund greşit: a o considera pe Inna cântareaţă este ca şi cum am pretinde că popcornul este mâncare. Inna este o haină trendy şi atât. Ai dat mulţi bani pe ea. O porţi în exces o perioadă, apoi uiţi că a existat. Ba chiar te descoperi peste ani în fotografii purtând-o şi îţi spui: vai, ce îngrozitor mă îmbrăcam! Show-business-ul caută mereu produse – nu artişti – care să stimuleze la maxim o emoţie care lipseşte de pe piaţa tonalităţilor. Astfel s-au născut peste ani hituri planetare cu texte aberante – gen Dragostea din tei! – sau oameni care, în esenţă, au aceeaşi legatură cu muzica pe care o avem noi cu ingineria genetică. E ca şi cum i-am cere lui PSY – asiaticul ţopăit care a inventat Gangnam Style – să cânte ca Marcel Pavel.

download

Inna a fost şi este precum bunicul decedat pus în geam pentru ca genialii producători din spatele ei – şi care au găsit la momentul-cheie “breşa” aducătoare de milioane de euro – să ia pensia. Trebuie să-i cerem doar să stea la fereastră şi să-l proptim bine, ca să nu cadă. Ceea ce nu pricep este insistenţa cu care Inna VREA să ne arate că ea este un mare artist. Răgetele emise live la Bucuresti de Madonna – între reprize de dans şi show la cel mai înalt nivel – erau dublate ori de o voce bună din spatele scenei, ori de un playback foarte fin. De ce nu ar fi acesta un model pentru Inna? In fond, ea trebuie doar să apară, să isterizeze puştimea şi să nu zgârie timpanele. Publicul e generos: nu-i cere să cânte Traviata.
Şi totuşi, insistă… Poate din complexul comparaţiei cu alte produse comerciale cu voce – Andra, Delia – sau chiar din analiza dovezii limpezi că şi cu o firimitură de talent muzical, dar cu multă voinţă, poţi evolua decent pe scenă. E cazul Antoniei. Sau poate e altceva: dictonul eminamente românesc care spune că succesul, mai ales financiar, te face mai deştept, mai înţelept, mai talentat! Altfel nu-mi pot explica de ce a ales într-o bună zi Inna să cânte imnul de stat la inaugurarea Naţional Arena. Eu, în locul ei, m-aş fi îmbolnăvit subit… Acel moment – arogant ca un pahar de cola care se crede vin franţuzesc de colecţie – a fost punctul zero al acreditării ideii că Inna este mai degrabă afonă decât primadonă. S-a crezut stema care acoperă gaura din tricolor şi a devenit doar nepoata lui Mister Bean.
Si ca să arate tuturor că ea chiar se crede buricul pământului, a revenit cu un live la lansarea olimpiadei de iarnă pentru tineret de la Braşov. Valoros, din punct de vedere muzical, ca ţipetele pirandelor când vin mascaţii să le salte soţii. Mare păcat pentru o fată altminteri echilibrată, care ştie să facă echipă bună cu managerii ei şi are un discurs şi o viaţă personală fără pete semnificative. Poate cel mai greu lucru, în universul grăbit şi plin de tentaţii în care alergăm, este să afli care e graniţa dintre succes şi ridicol. Şi să nu o treci, oricate daruri par să-ţi zâmbească dincolo de ea, pentru că media are darul de a-ţi aduce milioane de followers, dar şi să multiplice la infinit o gafă. Să ne rugăm, deci, ca Inna să rămână ceea ce este: un zâmbet frumos şi un ritm bun de dansat. Restul e tăcere.

Neînțeleasa tumoare din viața Antoniei

Încărcătura spirituală a Paştelui învăluie casa fiecărui creştin. E momentul cel mai puternic al celor care cred în Dreapta Orânduire a lui Dumnezeu şi ar trebui să fie clipa în care fiecare dintre noi se priveşte în oglinda existenţei şi se întreabă: cine sunt? E bine ce se petrece cu mine?
Pentru că simt că uită mereu să facă acest gest, pierzându-se mai degrabă în contemplarea proprie în oglinda ochilor iubitului ei, aş vrea să se producă o minune, de Paşti, şi Cel de Sus să îi pună o Mare Oglindă pentru suflet Antoniei. Poate se va trezi cumva. E oare succesul profesional suficient pentru a crede că i se cuvine orice, inclusiv să fie cauţionată public de trei ani pentru faptul că nu face mai nimic pentru a ieşi din căsnicia cu Vincezo Castellano, transformând astfel iubirea vinovată – creştineşte analizând – cu Alex Velea într-o relaţie cu adevărat binecuvântată?
Oare această fată căruia Dumnezeu i-a dat chip de înger – deocamdată doar pentru a seduce, nu şi pentru a se înălţa spiritual – înţelege că nu e firesc ca fiul lor, Dominic, să nu fie botezat până la vârsta de un an şi cinci luni? Oare să nu-i fi spus nimeni că botezul nu e un chef pentru media şi prieteni, ci Taina care aduce mai mult bine în viaţă decât ne putem închipui?
Ştirea tristă provocată de această lungă serie de întrebări este că ele rămân doar retorice. Antonia nu înţelege absolut nimic. Ba chiar, a răspuns tuturor prin piesa Vorbeşte lumea – aşa a auzit ea că aşa fac marile staruri – cu o oribilă aroganţă. Când niciun fapt nu poate legitima deciziile absurde ale vieţii, nu rămâne decât un singur lucru de spus, ca superlativ al superficialităţii – sunt frumoasă, am succes, eşti invidios, de-asta nu mă înţelegi.

index

Antonia e convinsă, deci, că poate candida cu succes la postul de buric al pământului.
Ştiu acest lucru, pentru că meseriile noastre ne-au intersectat într-o luminată seară, la Panciu, invitaţi amândoi de primarul Iulian Nica. Surprinsă oarecum de politeţea mea, m-a întrebat, cu ochii ei mari de copil care DOAR PARE că e mirat că i se ia jucăria: ai ceva cu mine? Ţi-am făcut ceva rău? De ce mă critici? Dincolo de răspunsul firesc – meseria de jurnalist nu înseamnă să te întrebe cineva, când îi dai tu acordul, ce planuri de viitor ai, ci să spună în mod public când o iei razna – am avut ocazia să înţeleg că Antonia nu putea concepe că cineva poate să-i spună adevărul verde în faţă. Dacă nu eşti de acord cu ea, sigur ai un motiv ascuns. Am invitat-o, totuşi, să comunicăm la fel de des cum o fac cu familia Castellano, pentru un echilibru perfect. Am căzut de acord, dar nu a răspuns la telefon niciodată.
Grav şi trist este că oamenii din jurul ei nu o iubesc îndeajuns. Poate Alex, poate Smiley. Poate mama ei. Atunci, i-ar fi spus adevărul şi ar fi invitat-o să facă recurs la bun simţ.
Nu ai voie să crezi că poţi văzută ca mamă dacă îţi vezi copilul, la Maya mă refer, o dată la trei luni. Drumul către Napoli este atât de scurt, dacă există cât de cât dor de mamă…
Nu ai voie să crezi că fiul tău nu va suferi mai târziu pentru promiscuitatea în care îl ţii, doar în virtutea unei prescrise lupte de orgolii cu familia Castellano.
Nu ai voie să crezi că iubirea lui Alex Velea îl va face imun la nesfârşit în faţa acestei tumori sufleteşti care, poate nu îşi dă seama, dar creşte. Între benign şi malign e doar un pas.
Frumuseţea şi talentul nu pot ţine loc de minte şi de inimă.
Dar, Doamne, sigur nu poţi face o minune?

Maria Marinescu – bogata fată bogată

Ea este un fel de surâs al Giocondei… Nu priviţi ca o forţare comparaţia cu marele mister semiotic al picturii universale. E doar ecoul unui imens oftat feminin. Cunosc zeci de Eve, puse la curent cu toată suflarea mondenă a României, care ar dori să ştie ce fluid al simţămintelor, ce secret muieresc de dincolo de cuvinte face ca surâsul Mariei Marinescu – nici senzual ca al Angelinei Jolie, nici pervers-genial ca al lui Sharon Stone, nici măcar angelic ca al Antoniei – să aducă în viata acesteia cea mai spectaculoasă colecţie de logodne/căsătorii, toate la vârful topului miliardarilor. Întrebarea nu munceşte doar minţile unor femei pasibile de invidie, ci şi fantezia unor bărbaţi celebri care au redus, în cel mai pur stil macho, totul la sex. O explicaţie mult prea subţire.
Ceva trebuie să fie… Îşi spun fetele care aşteaptă un Făt-frumos măcar niţel chivernisit, dacă nu tolerant ca Bobby Păunescu, de pus la rană precum Cristi Chivu, prea bogat ca Ion Ion Ţiriac, dur şi sentimental ca Frank Collin şi cu un pedigree ca Alin Petrache. Între aceste relaţii cu puternic miros de altar – trei dintre ele chiar parafate la starea civilă – Maria Marinescu a făcut un slalom de titlu olimpic cu impetuozitatea fetei născute într-o familie bună, născută să te facă să te simţi iubit dar şi să-ţi trântească uşa în nas dacă are chef.

1383554287c78025d8

Exemple sunt atâtea. Într-o bună amiază, când unda de şoc a despărţirii de Cristi Chivu traversa ţara, năruind visul unei nunţi perfecte, Maria îmi arată gradul ei de libertate. Dacă e libertate sau egoism, vă invit să desluşiţi chiar dvs. “Mi-a ajuns să stau toate week-end-urile acasă, pentru că el este în cantonament. Când mi-aş dori să mă distrez şi să călătoresc, el are treabă”. La urma urmei, totul în viaţă este o chestiune de ştiinţă a limitei. Şi pesemne că noţiunea de iubire a Mariei este o lume plină de limite. Mai exact, dragostea s-a sufocat undeva, pe drumul către agenţia de voiaj. Dornică de alte orizonturi, Maria a renunţat la o sarcină, căci visa la o nuntă ca în filme, nu la o cununie grăbită, cu spectrul burtei la gură.
Avertisment. Persoanele ce îşi propun să o hiperbolizeze să se abţină. A fost o vreme când Bobby Păunescu, iubirea adolescenţei şi începutului ei de maturitate, şi-a rătăcit amorul pe un meridian al planetei – nu al nostru – şi Cupidon i-a scos-o în cale pe Monica Bârlădeanu. Mai supusă, la început de drum şi, evident, îl privea ca pe un soare. Maria a jucat tare în public, refuzând scandalul sau rolul femeii înşelate. Media a prezentat-o, brusc şi intens, ca viitoarea doamnă Păunescu. Zarurile fuseseră însă aruncate. Însă au fost luni de “şah mediatic”, până când Maria să accepte ieşirea din scenă.
A fost însă ultimul pas înapoi al Mariei. Sau poate penultimul, căci nu ştim ce va scrie istoria, peste 50 de ani, despre misterul căsătoriei cu Ion Ion, spre totala sfidare a Marelui Urs Ţiriac. Speculaţiile la nivel halucinogen ale acelei perioade îl pot viza pe Ion Ion. Maria nu s-a pierdut însă cu firea. Doar mirele s-a prins puţin târziu că e în ecuaţie şi povestea s-a închis discret, ca un dosar cu cocaine pentru VIP-uri.
Şi acum am în memorie doi oameni ce se ţin de mână în faţa mea în lumina reflectoarelor. Maria şi Frank. Retragerea la vatră a unui cuceritor francez prin zăvoiul frumuseţilor autohtone. Nunta aferentă – petrecută la un castel în Franţa – dar şi un semnal în privinţa unui “ceva” cu care Maria cucereşte. Ea are gust – e designer, aţi uitat? – şi farmecul de a convinge persoanele iubite să trăiască şi să cheltuiască cu stil. În stil mare.
Ar fi fost capătul de drum – adică “până când moartea îi va despărţi” -, dacă praful alb aşternut pe dosarul lui Colin nu ar fi fost, în mod evident, o surpriză chiar şi pentru Maria. Aşa că era vremea pentru o limită.
Când bărbatul pe care-l iubeşti, dragă femeie, e la ananghie, iubirea se poate măsura în felul în care eşti alături! Maria însă, cu nasul ei fin, a simţit că e un alt fel de capăt de drum. Trauma intrării în casă a anchetatorilor la şase dimineaţa a doborât-o. Fată sensibilă… Zeci şi sute de soţii de politician pe care le-a trezit DNA-ul din somn în zornăit de cătuşe nu s-au pierdut cu firea. Ea da. Dragostea se întăreşte în clipe grele, i-am spus. “Eu nu vreau să-mi irosesc viaţa astfel”. Aşadar… punct.
Şi de la capăt! Anii trec şi Maria mai are aşi în mânecă! Tânăr, valoros, extrem de potent financiar (cu un tată special amenajat), Alin Petrache a pus capac tuturor invidiilor. Să se fi votat un posibil viitor soţ cu potential maxim şi şeful Comitetului Olimpic ar fi fost în finală! Şi totuşi, ce o face pe Maria atât de interesantă pentru toţi aceşti bărbaţi puternici? Lipiciul stă tocmai în felul relaxat în care priveşte viaţa? Un om bogat îmi spunea cândva că relaţia ideală este între oameni cu acelaşi set de valori. Iar Maria, după cum se vede, nu părăseşte “incinta”.

Materialul a fost publicat si pe femeide10.ro

NU E GLUMA! Vincenzo, sotul Antoniei, a incercat sa o agate pe Facebook pe iubita lui Lazarus!

Stiu, a fost vacanta, dar nu ratati stirea, pentru ca e pacat!
Vincenzo a amusinat nitel la Andreea lui Lazarus. Acum intelegeti si motvul pentru care Antoniua a ajuns sa spuna ferm ca nu au petrecut sarbatorile impreuna.
Daca ne aducem aminte si de povestea tatalui lui Vincenzo, Ciro, care a avut o relatie la vedere cu Raluca Sandu, dar nu a recunoscut copilul, nu ne ramane decat sa ne amintim vorba veche: ce naste din pisica…
TOTUL S-A SPUS AICI