Adelina Pestriţu ţinteşte. Tot mai sus!


Decibelii mă împing cu degete nevăzute pe tot corpul. Rarisima ocazie pe care o trăiesc – sunt într-un club – îmi testează capacitatea de a ţipa la oameni doar pentru a mă face auzit. Pe nesimţite, descopăr însă că suntem vecini cu fericirea. Lângă privirea îmbibată de fericire până la refuz a lui Liviu Vârciu răsar doi ochi albaştri. El, îndrăgostitul fără vindecare, suflet de vioară, anunţă incredibilul: „Mă însor!”. Mireasa câştigătoare ne oferă un zâmbet larg de reclamă, apoi fuge degrabă de lângă noi. Este chiar la muncă la „Bamboo”, fiind face sampling pentru o marcă de ţigări şi trebuie să-şi merite banii în noaptea aceea. Opt ani mai târziu, fata cu ţigările s-a transformat într-o sofisticată fashionistă care poate sfida ieşirea din prime-time-ul televiziunii – degrabă născătoare de depresie pentru toţi care părăsesc ecranul către… nicăieri – cu explozivă activitate online, aducătoare de bani, imagine şi sute de mii de spectatori, adică „followeri” în universul facebook. Emanciparea, aceasta este cheia către fericirea unei Adelina Pestriţu surprinzător de versatilă ca imagine, dar pentru care fericirea personală a devenit un pariu ce poate fi incert, aidoma predecesoarei Andreea Raicu.
Iubirea merita pusă pe tapet atunci: Adelina şi Liviu şi-au livrat iubirea printr-un tur de televiziuni, iar vizita la show-ul Oanei şi al meu a avut un moment premonitoriu – întrebat dacă viaţa sa de crai va fi pusă pe „hold”, Liviu a împins scaunul instinctiv, până când a câzut cu zgomot de pe postamentul pe care se afla. Scaun distrus. Prăbuşire monumentală. Divorţ anunţat.
Vigoarea lansării tabloide cu parfum de starletă – vă mai amintiţi când disputa o plasmă la ceas de partaj cu un Vârciu surprins chiar şi el că „viaţa” lui îl folosise ca un lansator către notorietate – nu anunţa cu nimic finalul de divă stilată. Dansatoarea nopţilor piperate din Ibiza, iubita milionarilor străini cu elicopter dar fără acel „miros de bărbat” pentru care Vârciu poate părea infinit mai seducător, Adelina eşuase discret şi trist în rolul de asistentă TV. Rejectată în „finalele pe aparate” de la Un show păcătos şi ieşită discret şi fără succes de pe scaunul aferent emisiunii lui Mihai Morar, ea ajunsese ţintă pentru „băieţii veseli” ai suveicilor nocturne mondene şi număr telefonic căutat intens de fotbalişti semi-rataţi, dar titulari la aşternut. Destinul părea a fi banal.

2262-Pestritu

Ambiţia Adelinei – neaşteptată, nemăsurată – aştepta momentul loviturii: a prins rolul de cititoare de prompter într-o emisiune mondenă şi apoi – paradoxal pentru unii – a plusat decisiv ca parteneră de prezentare a lui Mădălin Ionescu. Cine ar fi crezut că se va rezuma la un rol decorativ, gen „eşti frumoasă, dar taci”, a pariat greşit, pentru că, în umbra celui care ştia meserie, Adelina aduna, precum albina, lecţii. Frivolul monden fusese aruncat la coş când Adelina a completat profesia cu o adorabilă iubire, fără iz financiar. Speak – moldovean simpatic, băiat muncitor – era frumuşelul numai bun de conturat idila curată care a măturat bănuielile trecutului. Adelina părea să fi ieşit la lumină, ca alte fete ale oraşului care şi-au găsit partenerul de „corason” care le adora necondiţionat, orice s-ar fi spus. Totul era în echilibru.
Ceva s-a rupt, la o muchie între ani. Şi unda de şoc s-a propagat pentru câteva luni. Scoasă din joc de postul TV, Adelina Pestriţu suferă o altă reinventare, cu o viteză neobişnuită. Mediul online o descoperă cu voluptate, ca promotoare a unor branduri de modă şi beauty foarte respectabile. Imaginea moderatoarei TV – sexoasă, dar mai degrabă convenţională – se scufundă către un personaj cameleonic, cu ţinute avangardiste. Un păpuşar invizibil pare să o îndrepte către un mare succes online. Orice imagine, intens regizată pentru ca Adelina să pară perfectă, se depărta de realitate.
Şi aici se rupe tot. Pierdut între faldurile ţinutelor avangardiste, Speak – care a rămas băiatul de treabă din spatele lui Alex Velea – a pierdut ritmul. Iar iubirea nu era atât de puternică pe cât încercau să ne convingă fotografiile îndelung studiate. Inimioarele, săruturile, atingerile rămăseseră doar pentru mărirea traficului pe net.
Adelina Pestriţu ţinteşte acum mai sus. Fata de la standul de ţigări din club a schimbat tot – trup, look, iubire, profesie – şi e pregătită pentru următorul pas. Ţineţi-vă bine în scaune! Decolează!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *